Copii orfani

Mă-ntreb de ce copii ai nimănui, sub soare,
Stau şi plângând, cerşesc la colţ de stradă,
Un trecător s-arunce-un colţ de pâine.
Ori caută o mângâiere caldă...
Haina le este petecită-n coate...
Un somn cu vise dulci dac-ar avea
Poate că n-ar mai tremura stingheri în noapte,
Lumină lămpii-n suflete ar da.
Ce dulci speranţe! Strânşi ca un ciorchine,
Frate cu frate, ori părinţi cu prunci,
De sărăcie nu le e ruşine,
Îşi poartă-n suflet rănile adânci.
Din ochi ştergându-şi urma de tristeţe,
Zâmbesc cu Maica Sfântă-n somnul lor.
Poate că n-au ce încălţa şi-i iarnă
Şi n-au în lume nici un ajutor...
În suflet li-ncolţeşte primăvara,
Adorm într-un târziu, zdrobiţi de fame.
I-acoperă cu sufletul de foc, doar mama.
În somn ei nu mai cată răzbunare,
Ci se ascund în lumea de poveste
Când îngeri vin lumină să le dea
Şi le arată căile celeste
Spre lumi de vise şi de catifea.
Ei au avere-n suflet şi în gânduri,
Noi îi împodobim cu-aceste rânduri.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii au suflet de înger

Copiii au suflet de înger,
Când dorm în patul lor
Somn dulce şi uşor.
Când se roagă lui Dumnezeu
Să fie sănătoşi şi pacea să dăinuiască pe pământ mereu.
Copiii au suflet de înger când spun o poezie,
Despre un ghiocel, despre un puf de păpădie
Copiii au suflet de înger, noi asta bine o ştim,
Mai ales când ne cer iubirea şi noi nu putem s-o dăruim.
Copiii au suflet de înger când cerşesc pe stradă o bucată de pâine,
Dar noi trecem pe lângă ei fără să ne gândim la ziua de mâine!
Copiii au suflet de înger, dar poate şi îngerii au suflet de copii.
Cine ştie asta, poate tu, Doamne, ştii?

poezie de Vladimir Potlog (21 ianuarie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce străini şi singuri,
Sărmani fără de mamă,
Cu ochii adesea-n lacrimi
Şi suflet pribeag
Mai să le plângi de milă,
Adorm pe câte-un prag.
Şi nu mai cred în soartă...
Cine să aibă-o vină?

De ce, în noapte, unii
De doruri rătăcesc
Sau caută să doarmă-
-n canale, de ce droguri,
Cu umbre-ntunecate adesea îi pândesc
Şi îi împing adesea la nesfârşite patimi?

De ce n-are ce să-mbrace
Şi puţinul colţ de pâine
Se bat precum o fiară-ntre ei,
De ce? De ce? Şi cei ce văd,
N-are suflet? Şi cei ce văd n-au milă
Credinta-n mai bine a murit? De ce? De ce?

Se-ascund sălbătici încă.... Pecetea sărăciei
O poartă-n cruda luptă, mereu, ca pe--un stindard
Deşi doresc de-o viată, să nu mai doarmă-n noapte
Răpuşi de oboseală pe recele asfalt....

Cine să facă oare ceva ca să-i ajute,
Eu care n-am speranţe, tu care n-ai nimic?
De ce în lumea asta subt rele atât de multe
Furtuni în suflet moarte, durere şi pedeapsă
De ce-am mai crede, oare, că viaţa-i frumoasă?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jos cenzura

Împotriva cenzurii luptăm, vom lupta
Până ce adevărul se va afla
Coruptul trăind fără lux de amănunte
În vile frumoase, oare ce mai ascunde?
Sunt afceri cu droguri, cu bani spălaţi peste tot
Să-i ating nu are rost, nici nu vreau, nici nu pot
Mă înspăimântă durerea celor ce încă mor
Cerşind stropul de milă sau puţin ajutor
Cuvenit fiecărei zi prin lege, dar vezi
Nu-i decât legea junglei. Oare vrei să cedezi?
Te întoarce, priveşte, mulţi se bat printr-o pâine
Te amuză desigur, doar cu suflet de câine
De aceea ciolanul vrei să-l razi cât se poate
Nu te dor oare dinţii de atâta râs, frate?
Văd că teama din suflet a-nceput să te frigă
Tu mănânci pâine caldă, eu mănânc mămăligă.

Miroase a praf de puşcă şi-e mucegai, miroase
Iar putregaiul, tată, ne-a cam trecut prin oase
Privim înmormântarea de vii a naţiunii
Jos nomenclaturiştii! Ruşine toţi românii!

Simţi cum vine primăvara ca o dulce mângâiere?
Se deschid speranţe-n suflet, vise, muguri de plăcere
Zumzet de albine-n inimi, agitaţie, cântare,
Parcă-ntreaga omenire, de-acum, într-n sărbătoare.

S-a trezit de-odată totul strălucind de fericire...
În păienjeniş de raze, ramuri verzi de muguri pline
Ninge flori de măr... Alea pare-o floare desfăcută
Răsfăţată-n adierea caldă a veştilor de nuntă.

Păsări, trilul ca pe-o harpă-l poartă... Şi o regină
Pare astăzi lumea toată. Cu puterea sa divină
Raze a ţesut în juru-i, de lumină şi căldură
Pace, linişte, iubire, invincibila natură.

Ridică-ţi capul... Ca o floare-naintea Domnului păşeşte
În sufletu-ţi e sărbătoare... Cu sufletul pregăteşte
Zâmbeşte! Pace şi lumină, petale vorbele să-ţi fi
S-alungi durerea şi tristeţea precum un puf de păpădie

Fire de aur din lumină de raze dulci să te-nvelească
De-acum, fiinţa dragă ţie vrea visele să-ţi ocrotească
Pluteşti în gând cu el, în noapte, deasupra trupului, deodată.
Şi vezi atunci, cu el alături, că viaţa este minunea ta.

Iehova puritatea voastre să o păstreze ani de-a rândul
Căci voi veţi fi aceia care împărăţi-veţi tot pământul.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul săracului

Cerul s-a ascuns în valuri
De nori grei... Acolo, sus,
În întunecata lume,
O speranţă a apus...

Iată-un fulger că se-arată
Calea să nu-o lumineze...
Dor, de-atâta întristare,
Cum oare să viseze?

Cu săraci şi mizerabili
Poate-un colţ de pâine, poate
-o haină sau poate o casă
Să-i adăpostească-n noapte

În zadar sunt toate însă
Sănătatea i-a lăsat,
Fericirea stă ascunsă
Într-un colţ îndepărtat.

Ei cu ce-s oare de mică?
Ce-au greşit? De ce tot plâng?
De ce soarta, mult prea cruntă
I-a cuprins de braţul stâng?

Primăvara-n suflet, oare,
Va mai fi cu-adevărat,
Sau nuci vor intr-o noapte
Fără a se fi schimbat?

Căci averea-i sărăcie
Şi săracul e avut
Sufletu-i e plin de aur
De la a lumii început.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă orfanilor săraci

Copii desculţi, făr' de părinţi,
Cu haina petecită-n cot,
Copii flămânzi, nefericiţi,
Copii ai nimănui socot,
Un rost aveţi pe-acest pământ
Şi Domnul Sfânt ştie de voi,
Vă leagă-acelaşi jurământ:
Furtuni şi temeri, vânt şi ploi.

Copii desculţi, făr' de părinţi,
Cu spaima-n suflet şi în gând,
Cu dor de fraţi, voi vă hrăniţi,
Nu sunteţi singuri pe pământ!
Aripi de îngeri v-au crescut,
Spre Domnul să puteţi zbura,
Să fiţi întâiul Său cuvânt
Întâiul vers, întâia stea.

Cu haina petecită-n cot,
Cu lacrima rodind sub pleoapă,
Alunecă, trudind, înot,
Etern, pe-a nemuririi apă.
Şi ca o arcă peste timp,
Sprânceană visului de mâine,
Se scaldă-n lan de grâu cioplit
Şi redevine gust de pâine.

Copii flămânzi, nefericiţi,
Dormind sub streaşini, ori prin gări,
Atât de aspru chinuiţi,
Trecând prin ger şi prin ninsori,
Un suflet au şi plâng şi ei,
O inimă le bate-n piept
Şi-s anii trişti şi-s anii grei,
Şu traiul lor este nedrept.

Copii ai nimănui, socot,
Prin lumea asta trecători,
Cu haina petecită-n cot,
Sortiţi a plânge deseori,
Ducându-şi traiul – cruce-n vânt,
Bătuţi de doruri ş i de ploi,
Trudind prin lege şi cuvânt,
Dar însetaţi, flămânzi şi goi.

Un rost aveţi pe-acest pământ...
Voi, oameni, nu-i priviţi de sus!
Iisus de Iuda-a fost vândut,
Însă iubirea n-a apus...
Răscumpărând prin mila ta,
Oh, om, pedeapsa lui de-a fii,
Răsplată-n ceruri vei avea!
Arginţii-ţi se vor înmulţi!

Şi Domnul Sfânt ştie de voi...
Prin voi lucrează pentru ei.
Sărac de-ai fii, având nevoi,
Trudeşti prin anii lungi şi grei.
Că nu-n zadar te naşti bogat!
Cu-n rost pe-acest pământ trăieşti,
Omule, fii şi drept şi blând!
Învaţă, simplu să iubeşti!

Vă leagă-acelaşi jurământ...
Iisus păcatul ţi l-a luat,
Şi s-a născut pe-acest pământ,
Tu, omule, să fii iertat.
Şi fapta ta înspre Iisus,
Balanţa poate înclina.
Povara ce o ai de dus
E un talant din viaţa ta.

Furtuni şi temeri, vânt şi ploi,
În suflete se vor stârni,
Copii orfani, flămânzi şi goi,
Cu Domnu-n cer vor poposi.
La crucea Lui şi voi veţi sta,
În rugi şi în mătănii, iar,
Dulce iertare veţi afla
Şi fi-veţi miruiţi cu har.

Furtuni şi temeri, vânt şi ploi...
Vă leagă-acealşi jurământ
Şi Domnul Sfânt ştie de voi.
Un rost aveţi pe-acest pământ!
Copii ai nimănui, socot,
Copii flămânzi, nefericiţi,
Cu haina petecităn cot,
Copii desculţi, făr' de părinţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ochiului închis

Într-un colţ de lume, azi,
Plânge ochiu-ţi cu speranţă.
O făclie-n gânduri arzi –
Dor de prunci şi dor de casă...
Stele cad în palma ta,
Voci şi bucurii deodată,
Iarăşi le vei revedea...
Oh, ridică-te şi iartă!

Într-un colţ de lume, azi,
Dormi. Şi gândul ţi-e acasă...
Ochii-nlăcrămaţi şi calzi
Caută înspre fereastră.
Parcă-ţi vezi în gând, tu ştii,
Pruncii – blândă mângâiere.
Iar, la tine vor veni,
Doi luceferi, printre stele.

Plânge ochiu-ţi cu speranţă...
Umbra peste chip se lasă,
Trece-o lacrimă de viaţă...
Drumu-i lung, te-ntorci acasă...
Oh, tu vezi cum în adâncuri,
Ochiul tău pieziş coboară.
Dormi sub plânse aşternuturi...
Întunericul măsoară...

O făclie-n gânduri arzi,
Suflet bun, feştilă-n timpuri.
Lacrimi curg, păduri de brazi
Se înalţă-n anotimpuri.
Pruncii şi-au ales alt drum
Şi-au pornit să se înalţe.
Către soare zboară-acum,
Dar li-s aripile arse.

Dor de prunci şi dor de casă,
Dor de-mbrăţişări, de vis...
Dor de plângere, de viaţă,
În adâncul lor te-au prins.
Iar trec stoluri de cuvinte
Peste cer brodat cu sângeri,
Pruncii vin să-şi mai alinte
Mama – înger printre îngeri.

Stele cad în palma ta...
Flori de crini şi crizanteme,
Cad la margine de stea...
În pierdute lacrimi, semne.
Foc arzând te-nalţi spre cer
Şi transformi eternitate
În fărâme de mister,
Tu desparţi ziua de noapte.

Voci şi bucurii deodată,
Umplu lumea de iubire.
Nu e dor să nu se-mpartă
În lumini şi-n fericire.
Universuri de lumină
Se coboară peste viaţă.
Învăţăm, trecând prin tină,
Că iertarea ne înalţă.

Iarăşi le vei revedea
Câte sunt în lume, toate.
Prunci şi semeni, dragostea,
Dobândi-vei prin dreptate.
Harul tău, album de voci,
În fâşii de libertate
Va răzbate peste toţi...
Omule, îmi dai dreptate?

Oh, ridică-te şi iartă!
A greşi e omeneşte...
Tu greşelile-ţi îndreaptă!
Către cine te iubeşte,
Azi îndreaptă-ţi iar privirea,
Căci ce bine-i "a ierta".
E calea spre fericirea
Ce etern o vei avea.

Oh, ridică-te şi iartă!
Iarăşi le vei revedea,
Voci şi bucurii deodată.
Stele cad în palma ta.
Dor de prunci şi dor de casă –
O făclie-n gânduri arzi.
Plânge ochiu-ţi cu speranţă,
Într-un colţ de lume, azi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la două lumi

Privesc în ceaţă
Într-o lume incorectă,
Mă uit în jur şi văd balanţa
Dintre tristeţe şi fericire.
Mă uit într-o oglindă înnegrită de atâtea vise
Şi văd sufletu-mi gol.
E poate o enigmă,
Deşi, poate, destinul şi-a dorit...
În jurul meu negura se înteţeşte,
Acum este de netrecut.

Iar eu, un simplu om
Într-o lume-a nimănui,
Observ doar răutate
Oglinda mi se sparge,
Nu mă mai uit la ea!
Acum privesc doar lumea
Fără reflexia ei.

Şi ce să văd?! Lumină!
Un suflet mult mai plin

Sunt două lumi distincte,
Sunt lumi fără destin.
Pe care dintre ele să o aleg acum?
Cioburile îmi sclipesc...
Privesc la ele, îmi răspund...
De ce să vezi ceea ce nu e bun?
De ce să nu privim lumina?
De ce te uiţi în ceaţă?

Mă uit în jurul meu,
E-o lume ce dispare,
Ce are-un singur loc
Mă uit în întuneric,
Mă uit şi în lumină...
O barieră le desparte,
Cioburile le îmbină.

Unde să stau? Unde mă duc?
În negura fără trecut?
Nu!
E o lume rece-acolo
O lume-n care sufletul mi-e gol
Dar nici în lumea cu căldură
Nu m-aş duce – e prea mult!
O privire să doboare o lacrimă fără trecut?

Într-o lume adevărată nu există limite
E căldură şi răcoare
E prezent şi e trecut
E un univers comun.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete lumină

Eram cândva o minge de magică lumină
Ce-a coborât din ceruri să prindă chip de lut
Şi ne unea un suflet şi-o muzică divină
Dar când ne-am prăbuşit nu ne-am recunoscut.

Şi-am rătăcit în lume cu suflet jumătate
Tot căutând lumina să ne putem uni
Tu l-ai urmat pe soare eu am rămas în noapte
Şi-atâta timp pierdurăm fără a ne-ntâlni.

Am răsărit departe-n grădina neştiută
Când tu desfăşurai pe cer aripi de vise
Tu căutai iubirea, eu am rămas pierdută
Luptându-mă cu lacrimi şi gânduri interzise.

Dar ţi-ai întors privirea şi m-ai zărit plângând
La margine de viaţă fără să am vreo vină
Când ochii se-ntâlniră ne-am pomenit cântând
Aceeaşi melodie de suflete lumină.

Poate că-n astă viaţă timpul ne presează
Şi că lumina noastră-i aproape a se stinge
Dar mi-ai jurat în versuri că-n viaţa ce urmează
Mă vei găsi îndată şi dragostea va-nvinge!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cv-ul unei vieţi

Foaie verde-a bobului,
Sunt din Valea Stanciului –
Sat bogat, oameni de fală...
Viaţa nu mi-a fost uşoară,
Jiul, cu-a lui curgere,
Mi-a purtat tristeţile.
Desculţi, Doamne, dezbrăcaţi,
Dar cu dragoste de fraţi,
Alergam pe ulicioară
De cu zori şi până-n seară.
Timpul repede-a trecut,
Pruncii mamei au crescut.
Buni de muncă, ajutor,
Pentru dragi, părinţii lor.
Vremea-nvăţăturii vine,
Truda nu e o ruşine!
Adună de zor surcele,
Pentru ierni şi lungi şi grele...
În desagă mămăligă.
Sufletul mâhnit le strigă.
Vaca paşte, ei învaţă,
Fir-ar mama ei de viaţă!
Bolovanii intră-n coate,
N-au odihnă zi şi noapte.
Numai Jiul poate spune,
Cât au pătimit pe lume.
Munca, cartea, traiul greu,
Le-au fost sprijin tot mereu.
Au plecat copii din sat,
Cu gând pentru învăţat.
Au dormit în noaptea-ntâi
În piaţa oraşului.
Apoi Domnul Sfânt şi Bun,
Le-a deschis în viaţă drum.
Au ajuns oameni de cinste,
Împlint-au gânduri, vise,
La părinţi, venind acasă,
Le-au pus bucate pe masă.
Când în lume au plecat,
La părinţi nu le-a păsat
Că li-i greu, că n-au nimic...
O cămaşe şi-un ilic
Le-a fost acoperământ,
Pentru-un timp, pe-acest pământ.
Domnul grijă a avut
Şi familii şi-au făcut,
Au copii, au ani în spate,
Dar au tras pe nemâncate.
Au trudit şi-au învăţat,
Bani frumoşi au câştigat.
Acum pruncii şi-i ajută.
Doamne Sfinte, câtă trudă!
Jiul nu poate grăi
Şi nici eu a povesti
Viaţa unui prunc ajuns,
La al vremii lui apus.

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind în cer

Colind la Domnul meu, colind în cer,
Cu bunii mei plecaţi cândva, cu leru-i ler.
Şi îngeri ning, din ochii mei, de suferinţi,
Plâng pe pământ, loviţi de ger, copii cuminţi.

Vin Doamne Sfinte, sărbători, dar ce păcat,
Că pruncii noştrii, cina încă, n-au mâncat.
Produsele se tot scumpesc şi traiu-i greu,
De vremuri noi, mă îndoiesc, parcă şi eu.

Privesc biserica cu jind şi m-aş ruga,
În calea Ta să îngenunchi. Poate ceva,
Vei face Tu, din sărăcie să ne scoţi,
Că ne-au prădat şi biciuit atâţia hoţi...

Facturi prea mari ne osândesc şi e păcat,
Copii un brad împodobesc. Şi s-au culcat
Cei care focul au aprins în suflete...
Lumină nu-i în gândul lor, nici cald nu e.

Ne mor bătrâni, ne mor copii, speranţe mor,
Căci a trăi fără nimic nu e uşor.
E ură, crime sunt, dureri... Când leru-i ler
Eu n-am nimic, n-aveam nici ieri, în frigider...

Dar Doamne, dă mai bine Tu o lege sfântă,
În rănile tot mai adânci simt cum se-mplântă,
Cuţitul unei vieţi de iad. Zvâcnesc furtuni!
Mai sunt şi plâng, în lumea mea, şi oameni buni.

Covidul iar ne-a invadat. Şi în spital,
Ne mor bătrâni, ne mor copii... Ce gust amar
Simţim în noi. Cumplit destin, sfârşit de veac,
Sfârşit de lume, sau de vieţi... e tot un drac.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa pruncului orfan

Tu ai în suflet o poveste, Doamne,
Povestea unui prunc, a unei mame,
Ce zi de zi, prin ploi sau prin furtună,
Rod de iubire, cu sudoare-adună.
Un prunc, al nimănui, de suflet luat,
Cu sufletul hrănit şi îmbrăcat.
Un prunc pentru o mamă minunată,
O mamă, oh, o mamă-adevărată!

Tu ai în suflet o poveste, Doamne!
Cu-un prunc ce nu a suferit de foame.
Precum Iisus ce-n iesle s-a născut
Şi lui i-a oferit un început.
Lumină, pace şi iubire sfântă,
O mamă-atât de harnică şi blândă,
O mamă ca o pâine coaptă-n vatră...
O mamă, oh, ce mamă minunată!

Povestea unui prunc, a unei mame,
Poveşti cu lacrimi şi durere, drame,
Un prunc orfan, de numai patru luni,
Trăind în nebuloasa astei lumi.
Mamă şi prunc, bătând la uşi închise,
Speranţe, temeri, spulberate vise...
Dar Domnul, sub acoperişul Său
I-a luat şi i-a ferit de tot ce-i rău.

Şi zi de zi, prin ploi sau prin furtună,
Munceau cu ziua pentr-o bucătură,
Mâncau ori ba, aveau sau nu aveau,
Cu Dumnezeu alăturea erau.
Un colţ de pâine mama de-l avea,
Tot pruncului flămând, cu drag, i-l da.
Prin ani de trudă, goi, desculţi, murdari,
Nu au uitat să fie oameni mari.

Rod de iubire cu sudoare-adună
Mamă şi fiu... Şi lacrima-i stăpână
Pe gândul lor. N-aveau apă să bea
Şi inima-nsetată le era.
Dormeau în gări, pe bănci de lemn murdare
Şi nu găseau la nimeni alinare.
Ţol le era pământul, dar credeau
În Dumnezeu şi fericiţi erau.

Un prunc, al nimănui, de suflet luat...
Cerul din ochii lui a-nseninat.
Cu părul, lan de grâne copt şi sfânt,
Frumos, cuminte, săritor şi blând...
Copil având cei şapte ani de-acasă,
Rugându-se-nainte, după masă,
Sfios şi-atât de bun la-nvăţătură,
Cu dragoste de tată şi de mumă...

Cu sufletul hrănit şi îmbrăcat,
E astăzi un adevărat bărbat.
Când amintiri îl poartă în trecut,
În anii lui, aceia de-nceput,
Sub clar de lună, când maicuţa-n poală
Îl adormea în fiecare seară
Şi îi spunea poveşti cu zmei şi zâne
Şi-l învăţa că a răzbi prin lume,

Un prunc, pentru o mamă minunată,
Să-i poarte o iubire-adevărată!
Şi adormea în paie, ca Iisus
Sub mângâierea stelelor de sus.
Cu haina ei acoperea feciorul,
Să doarmă-n bună pace puişorul.
Şi alte paie aşternut punea
Apoi pe frunte dulce-l săruta.

O mamă, oh, o mamă-adevărată,
De Dumnezeu iubită şi creată
Anume a fi mama-acestui prunc.
I-e sufletul mereu izvor adânc
Ţâşnind de dor, de lacrimă şi mir.
Iubeşte-i, Doamne, pe amândoi... Amin!
Trimite duh de pace peste ei
În clipe grele şi în anii grei!

O mamă, oh, o mamă-adevărată,
Un prunc pentru o mamă minunată,
Cu sufletul hrănit şi îmbrăcat,
Un prunc, al nimănui, de suflet luat,
Rod de iubire cu sudoare-adună
Şi zi de zi, prin ploi sau prin furtună,
Tu ai în suflet o poveste, Doamne!
Povestea unui prunc, a unei mame...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, tristă mamă!

Azi nu mai sunt nici Zâna Bună şi nici Crăiasa din Poveşti...
Copile, te-am crescut cu suflet, dar astăzi nu mă mai iubeşti.
Sau poate-s Zmeul din poveste, ori Baba-Oarba hâdă, rea,
Sunt mai bonavă, mai urâtă, nu mă poţi lua în grija ta.

Azi Dumnezeu îmi este casă şi martor lacrimilor, deci,
Nu-ţi cer să mă iubeşti copile... Nepăsător dac-ai să treci,
Nu mă voi supăra. Ştiu bine că nu-ţi mai sunt de ajutor.
Aşa-s părinţii - o povară. Nici pentru ei nu e uşor.

Poate că-i timpul de răsplată... Spre ceruri mă voi îndrepta...
Să uiţi această zi, copile! În urmă nu te mai uita!
De-ar sparge pieptul de durere... O lacrimă a împietrit
În pieptul mamei fără viaţă. Ea n-a uitat că te-a iubit.

P. S.
Te iert, dar văd bine, de-acum e târziu,
Căci duh de lumină dmereu am să fiu...
Duh în Dumnezeu, lumină, cânt,
Altă mamă, pentru alt pământ.
Tristă mamă, oh, când ai plecat,
Pruncii nici măcar n-au lăcrimat.
E târziu, doar clopotul răzbate
Dincolo de viaţă şi de moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele

Stelele se-ascund în noapte...
Somn şi vise arămii,
Albe adieri de şoapte
Pe alei trandafirii.

Blânde mângîieri se-arată
Pe obrazul pomadat.
Ce miros de pâine coaptă!
Din gutuiul aromat,

Am gustat furând din soare
Mierea păcii şi-a luminii
Şi-am sădit pe fruntea ţării
Şi în suflet, trandafirii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare eşti!

De ce ne cerţi cu-ntunecarea minţii
Şi laşi durerea-n suflet să pătrundă
Căci nu e loc în lumea asta mare
Tristeţea lacrimilor să-şi ascundă

Albastre umbre, nori de suferinţă
Coboară leneş peste noi şi plouă
Dar Domnul tu aştepţi la noi căinţă
Spre-a ne stropi cu boabe dulci de rouă

Iehova, Soare eşti cu tine-n suflet
Nimic nu ne umbreşte existenţa
Simţim uşor al versurilor umblet
Şi sufletul ne e lumină
Curată a razelor de soare
Şi viaţa noastră e de-a pururi
Prilej de cânt şi sărbătoare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea de vise

Este greu să pătrunzi în lumea de vise,
Acolo unde cuvinte moi se rostogolesc la picioare
Şi cade... de cuvinte ninsoare.
Adjectivele ne supun şi ne mint,
Se transformă, alchimic, în peşti de argint.
Doar substantivul şi verbul,
Zei irosindu-şi timpul şi legea,
Stăpânesc marea din călimară
Şi furtuna de sentimente.
Nu mai contează ce este în afara visului,
Nici ura, nici ignoranţa,
Nici moartea, nici viaţa.
Virgule, puncte, semne de exclamare,
Se zidesc, se ascund...
Cuvântul arde în făclii, în adânc.
Ogoare de interjecţii sunt măcinate
Şi pământul sculptat e în carte.
Totul se transformă în pâine,
În drumul spre mâine.
Cartea-templu te-aşteaptă, drag cititor
Să torci lâna cuvintelor,
Să o transformi în fuior,
Să-ţi curgă prin vene fiecare cuvânt,
Să respiri verbe şi suflet,
Sentimente şi rugi,
Pentru a auzi vocea poetului.
Doar atunci vei pătrunde în lumea de vise... atunci...
Din alte lumi ai evadat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, tristă mamă!

(scrisoare din lacrimi de înmormântare)

Azi nu mai sunt nici Zâna Bună şi nici Crăiasa din Poveşti...
Copile, te-am crescut cu suflet, dar astăzi nu mă mai iubeşti.
Sau poate-s Zmeul din poveste, ori Baba-Oarba hâdă, rea,
Sunt mai bonavă, mai urâtă, nu mă poţi lua în grija ta.

Azi Dumnezeu îmi este casă şi martor lacrimilor, deci,
Nu-ţi cer să mă iubeşti copile... Nepăsător dac-ai să treci,
Nu mă voi supăra. Ştiu bine că nu-ţi mai sunt de ajutor.
Aşa-s părinţii – o povară. Nici pentru ei nu e uşor.

Poate că-i timpul de răsplată... Spre ceruri mă voi îndrepta...
Să uiţi această zi, copile! În urmă nu te mai uita!
De-ar sparge pieptul de durere... O lacrimă a împietrit
În pieptul mamei fără viaţă. Ea n-a uitat că te-a iubit.

P. S.
Te iert, dar văd bine, de-acum e târziu,
Căci duh de lumină dmereu am să fiu...
Duh în Dumnezeu, lumină, cânt,
Altă mamă, pentru alt pământ.
Tristă mamă, oh, când ai plecat,
Pruncii nici măcar n-au lăcrimat.
E târziu, doar clopotul răzbate
Dincolo de viaţă şi de moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă nopţilor de mai

Lumânari pe cerul negru strălucesc şi se arată
Nopţi sub teiul dând în floare pe aleea-mparfumată.
Cântec lin, îndrăgostiţii, sărutându-se de zor,
Şi bătrâni pe prispa casei frământându-se de dor.
Peste lumea-nviorată, adieri alene cad
Şi un roi de fluturi - albii pe mătasea nopţii ard.
Ondulându-şi tâmpla ninsă printre valuri de rugină,
Se ascund sub stranii umbre, ca o arcă de lumină.

Lumânări pe cerul negru strălucesc şi se arată...
Trec ţinându-se de mână pe cărarea-mparfumată,
Tineri pentru care viaţa doar acum abia începe
Şi bătrâni nutrind speranţe, împletind uitarea-n plete.
Sus sunt sâmburi de lumină încolţind de strălucire,
Parcă îngeri trec în goană în divina lor nuntire.
Ninge-n suflet teiu-n floare, cântul eminescian,
În hamace de lumină ne alintă an de an.

Nopţi sub teiul dând în floare pe aleea-mparfumată
Pier precum o strălucire şi spre zori ni se arată
Cuib de timpuri, peste timpul trecător şi în zadar.
Ciute trec spre miezul nopţii, la al nopţilor hotar.
Prinsă-n umbre veştejite, luna tremură şi plânge,
Ca aducerile-aminte, printre sângeri, numai sânge.
Cătălin şi Cătălina, iată-i! Parcă s-au schimbat.
Nu mai sunt cei din poveste. Vezi?! Ceva li s-a-ntâmplat...

Cântec lin, îndrăgostiţii sărutându-se de zor,
Stau ţinându-se de mână în al nopţilor decor.
Evantai de verde frunză mângâindu-i diafan,
Trece ca o adiere şi-ngenunche la altar.
Doar tăcerea, ca un cântec, varsă lacrimi de mătasă
Şi se pierde în uitare pe întinderea albastră.
Luna-n ei şi-ascunde faţa – ochi a toate ştiutor.
În iubire, ca în viaţă, totul este trecător.

Şi bătrâni pe prispa casei frământându-se de dor,
Numărând dureri şi clipe, se tot tem de viitor.
Împărţită-i lumea, iată, în tristeţi şi-n bucurii.
Tu le vezi pe toate, lună! Lună, numai tu le ştii!
Prunci, trec alte anotimpuri... Mor bătrâni... Şi crucea lor,
Tu o mângâi în tăcere cu al lacrimii izvor.
De-i iubire ori e ură, tot ce-n suflet e ascuns,
Numai tu-n tăcerea nopţii, protector, le ai de dus.

Peste lumea-nviorată adieri adesea cad...
Paşii risipiţi în noapte pe sub frunzele de jad,
Parcă-nmuguresc pământul. Ce mirific colţ de rai!
Re-compun în necuvinte "Glossa nopţilor de mai"
Ca o pânză de păianjen, în a nopţilor sclipiri,
Luna-n razele-i de gheaţă prinde sute de iubiri.
Oh, ce lume! Ce mistere! Paşii-n parcuri de-ai să-i treci
Dă-mi un semn, arată-mi calea, ori aşteaptă-mă pe veci!

Şi un roi de fluturi - albii pe mătasea nopţii ard...
Stelele în mândră horă, peste nopţi de ceară cad
Şi mustesc în anotimpul mult-renaşterii visate
Feţi frumoşi pe cerul vieţii, adieri de vis şi şoapte.
Dulci îmbrăţişeri de tineri, dulci îmbrăţişări de umbre,
Un vulcan ce din genune, spre lumină va erupe.
Dulce susur de izvoare, dulce cântec de cristal,
Peste marea inocenţei, sânger printre stânci de val...

Ondulându-şi tâmpla ninsă printre valuri de rugină,
Se ascunde printre ramuri o frumoasă Cătălină.
Ce Luceafăr se-ntrupează pe sub pleoapa tremurândă,
Când sub vraja de lumină, cu alt tânăr se sărută?!
Roi de fluturi în privire, dulce zâmbet în eter,
Se vor pierde într-o clipă pentru ea şi pentru el.
La balconul Julietei, dragostea împărtăşind,
Îl vezi veşnic pe Romeo, în iubire adormind.

Se ascund în stranii umbre ca o arcă de lumină...
Julieta se arată strălucind... ca o regină...
Amândoi, dormind în noapte, au pornit spre cer – quasar,
În iubire să răsară-n plânsul nopţilor de jar.
Altor suflete să fie un blestem sau o lumină,
În iubirile ascunse doar de pronia divină...
Oh, decât lumina lunii în privire se ascunde
Într-o dulce penitenţă pe sub clipele rotunde...

Se ascund în stranii umbre ca o arcă de lumină,
Ondulându-şi tâmpla ninsă, printre valuri de rugină.
Şi un roi de fluturi - albii pe mătasea nopţii ard,
Peste lumea-nviorată, adieri alene cad.
Şi-s bătrâni pe prispa casei frământându-se de dor,
Cântec lin, îndrăgostiţii sărutându-se de zor...
Nopţi sub teiul dând în floare pe aleea-mparfumată,
Luminând pe cerul negru, strălucesc şi se arată.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mama plânge

Când plâng ochii unei mame, plin de lacrimi e pământul,
Mama stele-n suflet are, ea e pacea şi cuvântul.
Mama-ţi este fericirea de-a păşi prin munţi stâncoşi
Şi-a rămâne fără rană... Vezi în ochii ei frumoşi,
Raiul, glia şi izvorul neamului de veac rămas
Să îşi limpezească dorul. Bate-un clopot... doar un ceas
Şi-n ceaslov, e scris să plece... Plin de lacrimi e pământul,
Vreme vine, vreme trece, gol în suflet i-e mormântul...
Ea prin paşi ne va rămâne,-n lume, înc-o bucăţică
Şi în vise, printre stele, ca un înger se ridică.
Mama-i imn şi port, icoana... E puterea unei lumi,
Este-ntreaga Românie, scut şi pavăză-n furtuni.
Mama-i vale de lumină, aur pâlpâind sub Soare,
Mama... mama, niciodată, pentru pruncul ei, nu moare!
Ea e slovă de iubire, tihna nopţii, libertate,
Îngenunche la icoană, pentru prunc, în orice noapte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

TRĂIRI DE SUFLET...

Sufletul când aici, in lumea noastra apare
Dintr-un Suflet Mare, plin de iubire se naste
Şi, cândva, în Lumina Iubirii va si dispare
Când va auzi a Cerului chemare.

Pana atunci întrupat în Om trăieşte
Cu singurătatea convietuieste
Cu nenumărate încercări se întâlneşte
Pe unele le ocoleşte, pe altele
drept în piept El le primeşte

Intre nesiguranţă şi speranţă călătoreşte,
Vise împlinite şi fericire îşi doreşte,
Planuri multe - şi construieşte
Dar şi suferinţe şi regrete,
bucurii şi iar tristeţe
Deseori pe drum găseşte

Când sentimente pure în tenebre investeşte
Sau, pe cine n-ar trebui, iubeste
Lacrimi varsă şi tot plânge
Inima-i arde şi se frange
Dezamăgirile în amintiri amare şi le strânge

Dar, in dezamagiri se şi caleste
De sentimentele risipite se căieşte
Apoi, poate, iar greşeşte
Când adevărată Iubire o ocoleşte
Pentru ca în sinceritate nu mai crede....

Si atunci se mută într-o Păpădie,
Păpădia o leagana toata-n vise
Puful sau in lumea larga o trimite
Sa devina mii de aripi de Iubire
Iar Sufletul pribeag din nou să spere

Poate cineva Păpădia o va prinde
În inimă cu iubire o va tine,
Şi o va transforma într-un Suflet scăldat
În Lumină şi adâncă Fericire....

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă celor mai buni părinţi

Eu vă dedic o glossă mamă, tată...
În suflet m-aţi lăsat îndoliată.
Din poze-ngălbenite, înrămate,
Voi mă priviţi de dincolo de moarte.
Sunteţi cu moşii şi strămoşii mei,
Cu îngeri... Aţi uitat de anii grei,
De pelerina nailor ce trece
Un vânt murdar, pustiitor şi rece.

Eu vă dedic o glossă mamă, tată,
Privesc la poza voastră-nlăcrimată,
Voi. doi bătrâni atâta de cuminţi,
În depărtarea timpului pieriţi...
Aş vrea să vă vorbesc, să ne vorbim,
Cu dulci îmbrăţişeri să ne primim,
Dar haina vieţii petecită, grea,
C-o alta, lut din lut din lut se va schimba.

În suflet m-aţi lăsat îndoliată...
Biserica-i de plâns înrourată.
Zaadarnic îngenunchi. În somnul meu
Simt somnul vostru-apăsător şi greu.
Vor trece ani, vor trece luni, dar voi
Nu vă veţi mai întoarce înapoi!
Doar Duhul Sfânt ne va uni-ntr-o zi,
Pe veci străbuni, nepoţi. părinţi. copii.

Sin poze-ngălbenite, înrămate,
Vă văd venind din timpuri, de departe
Şi inima mi-e clopot şi vibrează...
În ochiul stins, în gând se recreează.
Doar voi lipsiţi, tăicuţă, scumpă mamă-
Ard candele-n odaie... Ce tăcere!
Oh, îngeri ai copilăriei mele!

Voi, ă priviţi de dincolo de moarte...
Un univers ne cheamă, ne desparte...
Vă-ntoarceţi rareori la voi acasă,
Privindu-vă copila prin fereastră.
Şi visu-i greu şi stelele-s de ceară!
Durerea lor în suflet se coboară,
Dar arde-acolo-o candelă, căci iată!
Vă am din nou aproape mamă, tată!

Sunteţi cu măşii şi strămoşii mei,
O blândă amintire pentr-acei
Celor ce le-aţi sădit în suflet flori...
De-acum sub cerul toamnei plin cu nori
Adie vântul amintirii voastre
Ce-s pentru mine-atâta de frumoase.
De s-ar întoarce timpul înapoi,
Să fiţi părinţi, să fim copii şi noi!

Cu îngeri... Aţi uitat de anii grei!
La cimitir plecat-au toţi acei
Ce vă vor mai purta în amintire -
O filă, doar o filă de iubire.
Jerb şi flori, coroane - un omagiu,
Umbre-n al universului carnagiu.
Fotografia, numele şi-o dată,
Atât au mai rămas, măicuţă, tată.

De pelerina anilor ce trece -
Atât de rece, oh, mereu mai rece!
De-acum nu vă mai pasă, dragi părinţi!
Dormiţi un somn de veci plângând, cuminţi.
Dorul de prunci şi dorul de lumină,
Tânjind după re-facerea divină
Şi-n transcendent poem vă întrupaţi
Cu moşi, strămoşi, bunici, părinţi şi fraţi.

Un vânt murdar, pustiitor şi rece
Ca un fior prin timpul nostru trece.
Am spart clepsidra, însă e-n zadar,
Căci timpul trece iar şi iar şi iar!
Ceasul de-o vreme l-am lăsat să stea,
Dar ridurti mai adânci pe faţa mea
Destinul vieţii vin să-l împlinească...
Vezi?! Timpul nu-i făcut să se oprească!

Un vânt murdar, pustiitor şi rece,
De pelerina anilor va trece
Cu îngeri... Aţi uitat de anii grei,
Sunteţi cu moşii şi strămoşii mei.
Voi mă priviţi de dincolo de moarte,
Din poze-ngălbenite, înrămate
Şi-n suflet m-aţi lăsat îndoliată...
Azi vă dedic o glossă, mamă, tată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!