Stelele

Stelele se-ascund în noapte...
Somn şi vise arămii,
Albe adieri de şoapte
Pe alei trandafirii.

Blânde mângîieri se-arată
Pe obrazul pomadat.
Ce miros de pâine coaptă!
Din gutuiul aromat,

Am gustat furând din soare
Mierea păcii şi-a luminii
Şi-am sădit pe fruntea ţării
Şi în suflet, trandafirii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirii...

Trandafirii, flori regale
Au ghimpii foarte ascuţiţi
Dar şi miresme ireale
Cum aţi putea să nu-i iubiţi?

Trandafirii rupţi, se ofilesc în glastră
Oricum vei încerca să ţi-i păstrezi,
Vor muri ca visurile noastre
Doar în amintire poţi să-i revezi.

Nu rupeţi trandafirii de niciunde
Ei poartă simbolurile iubirii,
Ce în inimi ne pătrunde
Deci, nu mai rupeţi trandafirii!

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirii galbeni

Trandafirii galbeni ce-i purtai aseară,
Trandafirii galbeni, galbeni ca de ceară,
Aplecaţi pe sânu-ţi ca-ntr-o rugăciune,
Trandafirii galbeni, ce-ţi puteau ei spune?

Tremurând în ritmul pieptului săltat,
Tu-i purtai cu fală, ca nişte trofee.
Din ce vază-ascunsă, oare, i-ai luat,
Sau din care seră, sau din care-alee?

Trandafirii galbeni ce păleau mereu,
Cu un zâmbet tainic şi sfios de stea,
Erau reci ca gheaţa sufletului meu,
Erau, poate, galbeni ca şi fruntea mea?

Ce-ţi puteau ei spune, adormiţi pe veci?
Prinşi la sânu-ţi tânăr, trandafirii reci,
Îngropaţi în cuta albelor dantele,
Răspândeau aroma cântecelor mele.

poezie de Mihail Cruceanu din Poeme alese (1976)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu vor înflori toţi trandafirii

În ziua când te-am revăzut
Au înflorit toţi trandafirii.
Te-am aşteptat atât de mult
Să reaprinzi focul iubirii.

Noapte de noapte te-am visat
Cum alergai să vii la mine.
Acum e vis adevărat.
De-acuma trăiesc o minune.

Mă bucur că ai revenit,
C-au înflorit iar trandafirii,
Că visul meu s-a împlinit,
Din nou gust fructul fericirii.

Ai suflet alb, imaculat.
Ca trandafirul ce-ţi ofer.
La fel ca el de parfumat
Este sărutul ce îţi cer.

De-acuma,
Vom da uitări momentul despărţirii.
Vom retrăi din plin clipele iubirii.
Mereu vom sorbi din cupa fericirii,
Mereu vor înflori toţi trandafirii.

poezie de Dumitru Delcă (22 mai 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirii sunt roşii

Trandafirii-s roşii, violetele albastre,
mierea e dulce, la fel şi tu.
Dar trandafirii se-ofilesc,
iar violetele mor în glastre;
bolul cu miere-i gol demultişor,
aşa cum ţi-e şi ţie capul, puişor!

poezie de Autor necunoscut - SUA, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uităm... trandafirii

- Trandafirii de ce oare
S-au unit a doua oară!?
- Şi-au dat seama că c-o floare
Nu se face... primăvară.

epigramă de Vasile Iuşan din Justiţia e oarbă...
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii orfani

Mă-ntreb de ce copii ai nimănui, sub soare,
Stau şi plângând, cerşesc la colţ de stradă,
Un trecător s-arunce-un colţ de pâine.
Ori caută o mângâiere caldă...
Haina le este petecită-n coate...
Un somn cu vise dulci dac-ar avea
Poate că n-ar mai tremura stingheri în noapte,
Lumină lămpii-n suflete ar da.
Ce dulci speranţe! Strânşi ca un ciorchine,
Frate cu frate, ori părinţi cu prunci,
De sărăcie nu le e ruşine,
Îşi poartă-n suflet rănile adânci.
Din ochi ştergându-şi urma de tristeţe,
Zâmbesc cu Maica Sfântă-n somnul lor.
Poate că n-au ce încălţa şi-i iarnă
Şi n-au în lume nici un ajutor...
În suflet li-ncolţeşte primăvara,
Adorm într-un târziu, zdrobiţi de fame.
I-acoperă cu sufletul de foc, doar mama.
În somn ei nu mai cată răzbunare,
Ci se ascund în lumea de poveste
Când îngeri vin lumină să le dea
Şi le arată căile celeste
Spre lumi de vise şi de catifea.
Ei au avere-n suflet şi în gânduri,
Noi îi împodobim cu-aceste rânduri.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A înmugurit tăcerea

Parcă şi tăcerea-n noi a-nmugurit...
Plouă peste oameni, plouă-n noapte peste
Ploaie de tăcere, ploaie de granit...
Plouă în neştire, frunze la ferestre.

Scârţâie fântâna imn de neputinţă
În tăcerea nopţii şubredă şi grea.
Cumpăna se-apleacă iar, întru căinţă
Şi-ngenunche-n noapte, ca o boală grea.

Se cutremur ramuri... Plâng cu stele-n noapte,
Toamnă ni-i în suflet, frunze arămii...
Trec, sobor de clipe, zile lungi, deşarte,
Pe un cer de sticlă, pe alei pustii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua

Steaua stă să se oprească
Din a vieţii licărire...
În sentinţa sa lumească
Este lut, întru pieire.
Are lacrimi în privire
Lutul pieritor spre mâine,
Călător spre nemurire,
Suflet cald cu gust de pâine.

Zâmbet chipul i-l alină
Călător fără de soartă,
Călător fără de vină –
Dulce pâine, pâine coaptă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleoapa fină a norilor mai lasă urme de lumină să se întrepătrundă cu şuviţe trandafirii...

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă-n afară şi-n noi

Arcadă de frunze aurite şi plânse
Ne-acoperă fruntea
Bătătorită de vise.
Speranţele ning la tâmple de gheaţă
În noi şi-n afară de noi, este frig.
Bântuite de stele,
Privirile trec aceleaşi,
Gălăgioase şi blânde
Peste arcuşuri obosite şi frânte.
Timpul copilariei,
Pudrat cu durerea prezentului,
A fuzionat
Într-un ritm lent şi nealterat.
Ce toamnă! Ce noapte!
În blocul operator al universului minţii
Asudează părinţii...
Tic-tacul tăcerii se-aude
Scurgându-se în clepsidra dureri.
Răniţi, pe un catafalc de petale,
Dorm copiii cuminţi.
Candele vii, ard, trec, trec grăbite spre mâine,
Spre toamne târzii -
Grâul copt strâns în pâine.
Brăţări de ramuri se prind de braţe,
În dansuri de suflete arse.
Părul croşetează poveşti
Cu gutui la ferştri.
Ne plimbam pe alei pustiite
Aducerile-aminte.
E toamnă... o toamnă cu temenele
De frunze şi miere.
Mătănii cad în râuri de ploi...
E toamnă-n afară şi-n noi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

E timpul cand se sting pe rand
toti trandafirii in gradini,
Petale ofilite si lumini
se risipesc in adieri de vant.

E timpul cand frunzele plang
cu lacrimi mute pe poteci,
Fiori prin inimile noastre reci
ranesc atatea vise ce se frang.

E timpul cand culorile se mor,
Si parca noi tristeti reinvie,
E timpul de melancolie,
Cand toate amintirile uitate dor.

Ne-au asurzit iubirile in gand,
Si suntem astazi, simplu, doi straini,
E timpul cand se sting pe rand
toti trandafirii in gradini.

poezie de Marius Alexandru (18 septembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâns de mamă

Plâns de fluier şi de clopot,
În izvoare dulce şopot,
Glasul mamei împleteşte
Pentru pruncul ei poveţe.

Vânt de vară-n lanuri coapte,
Mama te veghează-n noapte.
Ea îţi dă iubirea-n faptă,
Dulce-i ca o pâine coaptă.

Mama – tricolor şi soare,
Mama – sfântă sărbătoare.
Bine-i Doamne să ai mamă –
Dină dulce-n fapt de seară!

Măicuţă bună, mama mea,
Eşti Soarele din viaţa mea.
Mă-nchin şi azi îţi mulţumesc...

TE IUBESC!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirii

Am pescuit trandafiri
Din răsăritul ce mi s-a dăruit.
Am sorbit din lumina cerului
Şi mi-a crescut imensitatea în suflet.
Am atins cu buzele rana tăcerii
Şi i-am vindecat însângerarea cu
Îndrăzneala zborului,
Ca un fulger în iulie.
Dar am rătăcit în apus,
Am tălpile ascunse în întuneric,
Iar când lumina mă strigă,
Ochiul meu îi răspunde
Cu un surâs de tăcere.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din trandafirii albi... (Omagiu lui George Bacovia la 50 de ani de la moarte)

Din trandafirii albi cădeau petale
Valsând încet, în cercuri violete
O neagră umbră pe un alb perete
Alunecă felin, la ore matinale.

Din trandafirii albi cădeau petale
Trecute roze-agonizând de sete
Iar rime din albumul tău, poete
Se-aştern pe soclul nemuririi tale.

poezie de Mihail Mataringa (20 mai 2007)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă lacrimii

Doamne, literă de gheaţă ai vărsat pe cerul lumii,
Lacrimă de suferinţă pe copaci chihlimbării,
Palid ca un mort, e-n noapte, colţul sidefat al lunii,
Strânge lacrimi de cerneală pe obraji trandafirii.
Ceaţa-n râuri de lumină se răsfrânge, se întinde,
Ploi de funze de tăcere sub copaci se risipesc,
Braţul stâng, către apusuri şi pământ şi cer cuprinde...
Braţe drepte,-n răsărituri, altui anotimp slujesc.

Doamne, literă de gheaţă ai vărsat pe cerul lumii,
Un vulcan de suferinţă peste zorii de furtună,
Cer înmugurind de patimi, prins în lanţurile lunii...
Cânt de dor, clopot de jale, trec şi deseori se-adună.
Plouă-n noi şi plouă-n noapte sângerândele poeme,
Trec batalioane-umbre, cavaleri cu scut de teamă.
Scrijelite pe copacii de metal, de-acum, sunt semne.
Un copac şi eu sunt astăzi şi am muguri de aramă.

Lacrimă de suferinţă pe copaci chihlimbării...
Pomadat de întuneric, către minus infinit
E obrazul stâng al vieţii şi cerceii-s viorii,
Strugurii şi frunza-n viţă, dintr-o dat' s-au stafidit.
Frig şi ploi şi-ntinăciune, alfabetul se sfâşeşte...
Un decembrie de gheaţă, un amurg... al nimănui.
Un alt om pe eşafodul vieţii noastre-nmugureşte
Şi miros de pâine caldă şi aromă de gutui.

Palid ca un mort e-n noapte colţul sidefat al lunii.
Nici o stea nu se arată. Dinţii, rană de argint,
Sfârtecă cu-nfometarea haina ponosită-a lumii...
Armă neîndurătoare, cerul iarăşi mi-ai cernit.
Ramuri reci, la uşa nopţii, bat, apusul să-l renege,
Chiar şi ziua-i întuneric, plângere şi resemnare.
Grâul clipei, de neghina întristării se alege
Suferinţa şi tăcerea doare, doare, doare, doare!

Strânge lacrimi de cerneală pe obraji trandafirii
Noaptea – flacără de-o clipă în ocean risipitoare.
Doarme parcă în clepsidră regretatul zori de zi
Şi-ngenunche şi cerşeşte o secundă de uitare.
Cioburi lucii săgetează în priviri de catifele,
Sângeri caută-n apusuri colţ de rai, uitata boare,
Cozonaci şi vin şi nucă stau în coşuri de nuiele,
Cu peşchire-mpodobite, ca-ntr-o zi de sărbătoare.

Ceaţa-n râuri de lumină se răsfrânge, se întinde,
Braţele se-apleacă-n noapte, sprijin caută şi ţes.
Azi, pătrund precum în suflet, doar aducerile-aminte...
Transcendentă pledoarie peste-al păsărilor viers.
Cresc iar muguri de lumină şi-n liane se desfac
Ţurţurii de jar deodată – litere din alfabet,
Semne moştenindu-şi dreptul – drept din neamul geto-dac,
Dor de patrie română, dor de neam... ce dor ardent!

Ploi de frunze de tăcere sub copaci se risipesc,
Un veşmant de cruci uitate în pirdute cimitire.
Ram cu ram, în plecăciune şi în rugă se unesc,
Precum sunt uniţi românii şi în cuget şi-n simţire.
Clopote vuiesc în ceruri. Prin hublouri de aramă
Trec colindători prin lume – clipe în clepsidra spartă,
Răscoliri în suflet... astăzi, toama trece ca o doamnă,
În frunzişuri se ascunde, din frunzişuri se arată.

Braţul stâng, către apusuri şi pământ şi cer cuprinde,
De tăceri semănătoare, toamna iar ni se arată.
Stau la geam, mă strânge-n lanţuri, am să mă supun cuminte...
Pentru liniştea aceasta numai eu sunt vinovată.
Feliate rugi se-ngână şi se risipesc în noapte,
Limbi de foc spre cer se-nalţă şi în noi se risipesc,
Liniştea, topindu-şi chipul în sălbaticele şoapte,
Se aşterne ca un înger, pe tărâm dumnezeiesc.

Braţe drepe,-n răsărituri, altui anotimp slujesc...
Pe sub sidefii coroane, îngeri strălucesc în noapte.
Săbii albe de lumină în eter se risipesc,
Vântul strânge în adâncu-i mii şi mii şi mii de şoapte.
Toamnă, cu alaiul tău de izvoare, păsări, cânturi,
Treci! Te voi împodobi cu aromă de gutui,
Cu plăcintă şi vin fiert, verbe şi alese rânduri,
Struguri şi bucate bune, gust de nucă amărui.

Braţe drepte,-n răsărituri, altui anotimp slujesc,
Braţul stâng, către apusuri şi pământ şi cer cuprinde,
Ploi de frunze de tăcere sub copaci se risipesc,
Ceaţa-n râuri de lumină se răsfrânge, se întinde.
Strânge lacrimi de cerneală pe obraji trandafirii...
Palid ca un mort e-n noapte colţul sidefat al lunii,
Lacrimă de suferinţă pe copaci chihlimbării...
Doamne, literă de gheaţă ai vărsat pe cerul lumii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce toamnă

Oh, dulce toamnă cu miros de miere,
Cu zâmbet rece şi covor de frunze,
În ascunzişul nopţii mii de stele
În colivii de nouri stau ascunse...

Ca un slujbaş al templelor – o umbră –
Ţie destinat în nemişcarea ta,
Să laşi pe cer doar nori sortiţi să plângă
Şi vânt sinistru... Toamnă, toamnă grea!

Un râu de frunze-nvolburat de vânt,
Gutui, în vreun pridvor, straniu lucind,
Alai de fum şi ramuri tremurând...
Sângeri mustind pe cerul suferind...

Miros de pâine coaptă şi dovleac,
Velinţe fluturânde la fereşti,
Surâs de prunci şi dulce cozonac...
Un rod bogat mereu ne dăruieşti...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

dansul luminii –
curcubeul ne poartă
farmec şi vise

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirii tai!

Nu uit mi-ai dat odata
Un buchet si un sarut
Inima tulburata
In iubire a crezut
Trandafirii plini de soare
Imi zambeau din buchet
Parfumarea lor chemare
Azi e doar un regret

Trandafirii tai,
S-au vestejit in glastra
Vremea a trecut
Tu m-ai uitat de mult

Petalele cazute
Fara viata acum
Stau de nimeni vazute
Intre pagini de-album
Si cum stau in nestire
Rece scrum fara jar
Ardeti vorbe de iubire
Spuse odata-n zadar
Vremea a trecut
Tu m-ai uïtat de mult.

cântec, versuri de Margareta Pâslaru
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furând din cer minuni de stele

Iubirea e avânt de zi şi noapte,
Prin ea întinzi aripile oricât
Să poţi zbura prin cer în şoapte
Apoi să vii în foşnet pe pământ.

Aici e cuibul, încercări nebune
Se ostoiesc în braţe şi în paşi
Când inima în sângele-i te pune
Altoi în viaţa demnă de urmaşi.

E-o boală firavă, rătăcitoare,
Iubirea noastră falnică oricând?
Puterea ei sub razele de soare
Ne scoate-n ochii tuturor râzând!

Desenez pe-o pâine buburuze
Şi le îndemn să zboare peste-nalt,
Tu le prinzi, le-adăposteşti în frunze
Şi semeni cu lumină peste sat.

Iubirea e avânt de zi şi noapte,
Prin ea întinzi aripile furând
Din cer minuni de stele coapte
Şi le împarţi copiilor râzând!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furând din cer minuni de stele

Iubirea e avânt de zi şi noapte,
Prin ea întinzi aripile oricât
Să poţi zbura prin cer în şoapte
Apoi să vii în foşnet pe pământ.

Aici e cuibul, încercări nebune
Se ostoiesc în braţe şi în paşi
Când inima în sângele-i te pune
Altoi în viaţa demnă de urmaşi.

E-o boală firavă, rătăcitoare,
Iubirea noastră falnică oricând?
Puterea ei sub razele de soare
Ne scoate-n ochii tuturor râzând!

Desenez pe-o pâine buburuze
Şi le îndemn să zboare peste-nalt,
Tu le prinzi, le-adăposteşti în frunze
Şi semeni cu lumină peste sat.

Iubirea e avânt de zi şi noapte,
Prin ea întinzi aripile furând
Din cer minuni de stele coapte
Şi le împarţi copiilor râzând!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!