
Luciri de opal
El cântă, iar vocea-i divină
Aduce în suflete dor,
Căldură sau rece fior,
Iubire, plăcere și vină.
În jur se apleacă-n tăcere
Oțelul pornit din priviri
Călite în false iubiri
Sub aspre și reci viziere.
Încep să se nască-ntre gene,
Crescând în luciri de opal,
Izvoare din tainice-avene.
Se scurg picături de cristal
Lăsând pe-ale pleoapelor trene
Sclipiri din adâncul astral.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Marea de cristal
Pluteam, tăcut, pe valuri de cristale
Și-mi revedeam în ele, ca-ntr-un vis,
În carusele vagi, zodiacale,
Frânturi din tot ce timpul a închis.
Se derulau prin orizonturi stranii
Neliniștile multor amintiri
Din primăveri ce-mi înfloreau în anii
Trecuți în taina primelor iubiri.
Mai rătăceau pe țărmuri de uitare
Acolo, prin ținutul de cristal
În care își găsiseră-alinare
Sub raze reci de gânduri din astral.
Mai străluceau, dar n-am dorit niciuna
Pe valul meu din marea de acum
În care-mi înflorește numai una,
Cu care-mpart, demult, același drum.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea umbrelor
Eram străini de lume și de vise,
De timp, de noapte, zi, de totu-n jur,
Atunci când spațiul dintre noi pierise
Și-un singur trup eram, întreg și pur.
Săruturi lungi, suspine de o clipă,
Luciri de trupuri arse de văpăi
Din suflete arzânde în risipă
Și scânteind în ochii mei și-ai tăi.
Ne înălțasem într-un singur zbor,
Un singur trup, o singură zvâcnire
În clipele pierdute-ntr-un fior
Născut în valurile de iubire.
Ne-am reîntors din lumea de plăcere
În zbor ușor și-alunecări de pași
Nehotărâți, pe vârfuri și-n tăcere,
Ca doi copii, de lucruri noi atrași,
Iar mâinile au început un joc
Ce ne-atrăgea în dulcele balans
Al unor umbre ce, din loc în loc,
Se-nlănțuiau, pe ziduri, într-un dans.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire, glob de cristal
Iubire, globul de vis din cristal
Cu clipe, petale de ireal..
Te rostogolești și micșorezi
de la an la an până mimezi..
Un monoton cu funebru de banal
In nevoile cu carusel de hamal..
Lăsând deja-vuuri reci de marmure
In cavoul cu plase de amăgire.
Asteptând sfârșitul cu florile
moarte, ce au fost ale iubirii
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Muguri de speranță
mi-au crescut în suflet muguri de speranță
se hrănesc cu iubire cu vis din astral
înălțați spre azur nu știu de discrepanță
sorb seva luminii pe arbori de cristal.
privesc numai spre soare cu cutezanță
fremătând sub piele dorul ancestral
mi-au crescut în suflet muguri de speranță
se hrănesc cu iubire cu vise din astral.
rădăcini de gânduri cu augustă substanță
se unesc cu glia la modul ideal
doina sângelui în sublimă nuanță
am cules-o cu ardoare din noaptea de opal.
mi-au crescut în suflet muguri de speranță
se hrănesc cu iubire cu vise din astral.
rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa din privire
Tot curg, mă scurg, și nu pot să-mi opresc
Atâtea curgeri, înspre tine, toate,
Pe drumuri vii, de suflete gravate
În hărți ce, niciodată, nu greșesc.
Mă urmăresc privirile din mal
În mersul meu, când leneș, când năvalnic,
Atunci când munții mă încearcă, falnic,
Și îmi transformă curgerea în val.
Mă-ndrept spre tine, undele îmi curg
În șoapte încărcate cu iubire,
Iar tu le-aștepți în zorii de amurg,
Prin strălucirea clipei din privire
În care dulcea ta ademenire
Mă cheamă și m-așteaptă și... mă scurg.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ape limpezi
Sărutul tău e-atingerea divină
Ce mângâie o floare de cais
Cu lacrima din roua cristalină
În care se reflectă lumi de vis.
E-aroma ce se simte-n adiere
Când vântul se alintă printre flori
În serile în care-i o plăcere
Tăcerea-n triluri de privighetori.
Sărutul tău, în dulcea-mbrățișare,
E cântec, e-ncântare, e fior,
E visul dintr-un vis, e renunțare
La tot ce, dintr-odat', e-amăgitor.
Te înfășor în brațe și, ușor,
Mă pierd în ape limpezi, de izvor.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul ultimei iubiri
Frumoasă,
Elegantă,
Fină,
C-o scânteiere în priviri
Ce-mi amintește mari iubiri
Din lumea greacă
Sau latină,
Din timpuri vechi
Sau mai târzii,
Din vremea când te-aștept să vii.
Așa îmi ești,
Așa te am
În suflet,
Brațe,
Ochi și gând,
În noaptea noastră,
Noaptea când
Așez pe-un umăr diafan
Sărutul ultimei iubiri,
Scânteia primei dăruiri.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ramuri noi
Treceam, adesea, pe un drum
Ce ne-atrăgea cu umbra lui
Și al zăvoiului parfum
Pe noi, cei veșnic nesătui
De-arome aspre de pământ,
De august cald, de-o vară-n doi,
De frunze adiind în vânt,
De-mbrățișări, iubire, noi.
Pe sub copaci, la umbra lor,
Înlănțuindu-ne, senin,
Ne mai priveam, zâmbind ușor,
Ca suflete ce-și aparțin.
Abia acum, văzându-i, iar,
-Copacii noștri din zăvoi-
Simt că le-am dat și noi un dar:
Se-ating tăcut, cu ramuri noi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu gene false și sprâncene tatuate aruncă priviri deocheate.
citat din David Boia (25 iulie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga copilei
Privesc, în tăcere, figura senină
A unei copile ce nalță o rugă
Afară, în ploaie și frig. Mă subjugă,
Și-mi pare că-i toată scăldată-n lumină.
E mică, slăbuță, iar vocea-i firavă
Îmi pare o șoaptă ce-ascunde durerea
Ce-o văd doar în ochii ce au doar puterea
Să treacă de ploaie și nori, înspre slavă.
Un tremur mă-ncearcă iar pieptul îmi crește,
Pe față am dâre de lacrimi și ploaie,
Credințele vechi se zbârcesc, se înmoaie,
O nouă-ndoială în minte-ncolțește,
Căci fata, desculță, se roagă-n noroaie
Să-i vină, din ceruri, cea care-o iubește.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem întelepciunii
Intelepciunea e un munte înalt
ce-și topește rece gânduri
de ghetari în izvoare...
Inimi verzi cu bătăi de tămâie
lăsând în urmă delte din sufletul său
pentru munții,.. ce-o să apară iar
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
O întrebare...
Iubiri dulci, ah, Iubire! Nu-s toate-adevărate.
Iubiri în inimi arse de nepăsări prea reci,
Se-adună precum jarul din codrii arși pe veci...
Iubiri ucigătare, iubiri întunecate!
Cresc doruri după doruri pe-aceleași reci poteci,
Iar tu, vis de mistere, din lumi necercetate,
Venind din aurore, din taine luminate,
Ne răscolești simțirea prin orice loc când treci...
Tot mai pierdut ni-i glasul și gândul tot mai sfânt;
Izvoarele din murmur se potolesc și ele
Când tu apari, se face tăcere pe pâmânt
Sau poate ni se pare... Oricum, nu-s clipe grele,
Dar, Doamne, ce ferici sunt cei care-au stat departe:
Nu-i spulberă iubirea, căci nu-i știu al ei foc...
Mă-ntreb: fără iubire, mai bine-i să-ți faci parte,
Trăind o viață-n tihnă, făr-a iubi deloc?
poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp în amurg
Pe strada cu dale a vechilor pași,
Trec umbre grăbite, cu gol în priviri,
Iar ploaia îndeamnă copacii golași,
Cu lacrimi de frunze, să-și plângă-amintiri.
Și cad, se adună pe dale, șuvoi,
Pe urme lăsate-ntr-un alt anotimp
De suflete care, de mână, în doi,
Pășeau neștiind ce-i amurgul în timp.
Se scurg amintirile-n frunze șiroi
Prin ploaia ce lasă copacii golași
Sub cerul de toamnă în care doar noi
Mai trecem pe dalele vechilor pași.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme
Urme de rugină
Pe neaua de crini ce lucește
În sufletul alb,
Sângerând de decese,
De tăceri și iubiri retroverse,
De creneluri pe care
Luna-și aruncă iubiri trecătoare,
În panerul concav.
Un tomberon de iluzii,
Dureroase contuzii,
Flori de tei revărsându-se-n ploi,
Lumină și pace,
În furtuna tăcerii ascunse,
Departe de sate și case.
Biserici de vise
Mototolite de vânturi aspre și reci,
O singură cruce
Pe umeri o duce,
Pe sterpe poteci,
Trecătorule, tu
Clopot vuind în adâncul inimii tale...
Un punct de rugină,
Inscripționat pe vecie,
Pe tălpile goale.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire
Iubire de lăcașul sfânt,
Iubiri de țară si pământ,
Iubiri de răsărit de soare,
Iubiri de munte si de floare,
Iubiri târzii.... iubiri de-o vară
Iubire vie-n primăvară
Iubiri eterne sau de-o seară
Iubire ești si la izvor...
Sau in al mamei brat cu dor!
Iubire tu esti peste tot
De la bunică la nepot.....
Rămân pe loc și mă gândesc
Eu unde oare te găsesc?
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
O, nemuritor Luceafăr (omagiu)
O, NEMURITOR LUCEAFĂR!
-omagiu spiritului eminescian-
O, nemuritor Luceafăr
ancorat în Cer albastru!
Te așteaptă flori de nufăr,
să le dai sclipiri de astru!
Zbor de Pasăre Măiastră
e drumul tău prin infinit!
Floare-albastră... Floare-albastră...
cu dor te-așteaptă-n asfințit!
Codrul, după tine plânge,
plâng în ropote, izvoare,
căiubirea lor se frânge
pe-ale vremii sanctuare!
Teiul, la pământ se-nclină,
încărcat de flori și doruri,
că nimeni nu-i mai alină
tristețea pusă-n ecouri!
Plânge "pădurea de argint",
vânt pribeag prin ea doinește
și-i lasă dorul de alint,
când toamna o desfrunzește!
"Plopii fără soț" suspină
în foșnet lin și visător,
așteptând un crai să vină
cu o poveste de amor.
Numai Tu, străin și rece
privești din Bolta cerească
sa vezi, viața cum le trece
în menire pământească!
În valuri vin generații,
sărută crucea la mormânt
și-n vers te cântă confrații
din flori îpletindu-ți veșmânt.
Maria Filipoiu
15 iunie 2014
poezie de Maria Filipoiu din Luceafărului Eminescu (15 iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de iubire
Picături de iubire au plouat din cer peste mine,
cum soarele sărută noaptea-n asfințit...
Picături de veselie inima mi-au cuprins în ciorchine,
zâmbetul pe buze mi-a fost zămislit...
Picături de eternitate sunt clipele de miere ce culeg
cu iubirea de tine, de el sau de ea, eu converg
spre centrul lumii viața-n iubire cu voi să-nțeleg...
Picături de tăcere sunt privirile tale ce respirația-mi taie,
ca un pui de vultur pregătit a-și deschide aripile pălălaie...
Lămpi de pasiune izvorăsc din inima-mi fierbinte
când Îngerii mă mângâie cu dulci și înțelepte cuvinte...
Picături de cerneală sunt cele ce-au umplut coala albă a vieții mele,
decorând-o cu virgine emoții ce delicat le tatuez pe a mea piele...
Picături de tine, de mine, de noi, sunt tot ce văd în fiecare fotografie...
Picături de sentimente cad peste noi, scriind cea mai frumoasă biografie.
Picături de iubire au căzut din cer peste mine,
sunt făcută din și cu iubire,
zâmbete mi-a fost sortit să răspândesc peste omenire,
deși uneori inima-mi plânge de crudă dezamăgire...
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Test idilic
De ce pleacă iubiri în stol?
Fără să termine un rol
Și suflete rămâne în gol
De ce le lași așa Eol?
De ce se-ntorc iubiri pe dos?
Când să ne fie de folos
Și suflete rămâne jos
De ce nu intervii Eros?
De ce dispar iubiri beton?
Luând speranța în balon
Și suflete în abandon
De ce îngădui Cupidon?
De ce dispar iubiri ca flama?
Dându-și pe față arama
Și asta le mărește drama
De ce nu le oprești tu Kama?
poezie de David Boia (7 februarie 2016)
Adăugat de anca petru

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub ploaia rece
Sub ploaia rece ne-am întâlnit,
Sub ploaia rece cu multă patimă neam iubit
Și suflete noastre sub ploaia rece
În unul s-au unit.
Sub ploaia rece dragostea noastră
La cer ne-a ridicat, sub stropii reci
De mii de ori eu trupul tău l-ma sărutat,
O, tu, iubirea mea de altădat.
poezie de Vladimir Potlog (2 iunie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior pe-o urmă de ecou
Mergea pe valea unui râu
Ce șerpuia prin munte
Și etala un mic desfrâu
De străluciri mărunte
Acelui ce, pe-o punte,
Voia la gânduri frâu.
Nu reușea povara lor
Îi apleca privirea
Spre râul ce, seducător,
Îi agita simțirea
Trezindu-i amintirea
Și-n piept, un vechi fior.
Molatic, undele duceau
Spre locuri neștiute
Și clipe ce se depărtau,
Și chipuri cunoscute
Din zile petrecute
Când stelele cântau.
Din unde reci, ca un cadou
Al râului din munte,
Un alt fior, puternic, nou,
Cerea să își descrunte
Privirile, pe-o punte
Și-o urmă de ecou.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!