
Ruga copilei
Privesc, în tăcere, figura senină
A unei copile ce nalță o rugă
Afară, în ploaie și frig. Mă subjugă,
Și-mi pare că-i toată scăldată-n lumină.
E mică, slăbuță, iar vocea-i firavă
Îmi pare o șoaptă ce-ascunde durerea
Ce-o văd doar în ochii ce au doar puterea
Să treacă de ploaie și nori, înspre slavă.
Un tremur mă-ncearcă iar pieptul îmi crește,
Pe față am dâre de lacrimi și ploaie,
Credințele vechi se zbârcesc, se înmoaie,
O nouă-ndoială în minte-ncolțește,
Căci fata, desculță, se roagă-n noroaie
Să-i vină, din ceruri, cea care-o iubește.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Dansul iubirii
Dansează cu mine, iubire,
Plutește în brațele mele,
În visuri, în ceruri, în stele,
Împrăștie-n jur fericire.
Dansează pe stropii de ploaie,
Pe razele moi de sub lună,
Dansează, cu mine-mpreună,
În dansul ce inimi înmoaie.
Că-i blues ori o samba nebună
Sirtaki, merengue, lambada,
Cu tine în brațe, e bună,
Și-mi pare că-ți cânt serenada
Ce-n liniștea nopții răsună,
În drepturi iubirea să pună.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără ploaie
Zâmbitor cu nonșalanță
Ii privești pe toți in față
Si pășești cu siguranță
Te privesc si mă intreb,
Ți se pare drumul drept
Fără un impediment?
Te admir pentru curaj,
Ai lăsat după grilaj
Supărarea tatuaj....
Ochii tăi sclipesc in soare
Si sărută cu ardoare
Răsăritul fără ploaie!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Havuzul
Ți-s ochii osteniți, iubită!
Închide-i, și pe-adâncul pat
Rămâi culcată, toropită,
Cum desfătarea te-a lăsat.
Havuzul murmură afară
Zi, noapte, și-mprumută glas
Iubirii care-n astă seară
M-a prins în dulcele-i extaz.
Clarul snop defoaie
Mii de flori,
Phoebe le înmoaie
În culori,
Lacrimi ca o ploaie -
Stropi sonori.
Asa și duhul tău, văpaie
De pătimașe fulgerări,
Cutezător o cale-și taie
Spre vaste și vrăjite zări.
Apoi, astâmpărată undă,
Ca un izvor care-a scăzut
În inima mi se cufundă
Pe povârnișul nevăzut.
Clarul snop defoaie
Mii de flori,
Phoebe le înmoaie
În culori,
Lacrimi ca o ploaie -
Stropi sonori.
O, tu, care-mi răsai divină
În noapte, dulce mi-e-n auz
Să simt, la sânu-ți, cum suspină
Eterna șoaptă din havuz!
Foșniri de arbori, noapte, bură
Ce sună, luna ce colinzi,
Melancolia voastră pură
Încheagă dragostei oglinzi.
Clarul snop defoaie
Mii de flori,
Phoebe le înmoaie
În culori,
Lacrimi ca o ploaie -
Stropi sonori.
poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

O sticlă cu vin și un cort
A fost o poveste ciudată,
ce încă-mi provoacă fiori,
și-aș vrea s-o văd continuată
când noaptea se pierde în zori.
E-un farmec aparte în noapte,
când focul te-nvăluie-n fum,
și vezi, dintre stele, doar șapte
ce parcă te-ndeamnă la drum.
Nu-ți trebuie mult: o pădure,
un cort și o sticlă cu vin,
chibrituri, o mică secure,
și-un cer plin de stele, senin.
Povestea e-n tine și-așteaptă
s-o chemi, s-o dorești, s-o asculți,
să treacă din minte în șoaptă
prin aburi ce-aleargă desculți.
În jur, e un cerc de-ntuneric,
se-aude un foșnet ușor,
iar focul îți pare feeric
pe scena c-un singur actor.
Slănina, la foc, scânteiază
și-i sfârâie stropii-n tăciuni,
mirosul ei îmbălsămează
tot aerul de sub aluni.
O smulgi, c-o felie de pâine
din bățul în care s-a fript
și muști, cu o poftă de câine,
căci dinții, deja, s-au înfipt.
Să fie doar focul de vină,
sau ochii de poftă lucesc?
O dușcă de vin îmi alină
și ultima grijă. Trăiesc!
Povestea? Deja este faptă,
încrederea mi-o recâștig,
dar mintea, e-ntreagă, e aptă?
Fiorii? Sunt doar de la frig,
Căci focul s-a stins, iar în zorii
ce-apar când, deja, visu'-i mort,
o ploaie se-abate din norii
ce trec peste-o sticlă și-un cort.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Harpa vieții
Se tânguie harpa... În dans de egretă,
Cuvintele trec pe-un gri portativ.
Femeia un înger, la fel de cochetă,
Mai caută-n lacrimi decât un motiv
De-a trece pe dealuri cu tălpile goale,
În scârciumul vieții să-și pună dorinți,
Atât de fragile și-atât de banale.
Și stropii de ploaie să cadă cuminți...
O ploaie de îngeri danseze sub pleoape,
Sub ploaie de frunze și flori, repetat,
Să-i fie și lumea și cerul aproape,
Să fie iubire! Așa a visat...
Se roagă-n tăcere, se roagă la sfinți,
Uitate biserici lumină să-i deie,
Să aibă lumină, bunici și părinți,
Să fie de-a pururi, să fie femeie.
Își pleacă genunchiul.. E-atât de frumoasă!
Un voal de lumină la tâmple-am zărit.
Femeia aceasta se-ntoarce mireasă
La liniștea nopții ascunsă în schit.
Își caută umbra ascunsă-n uitare...
E-atâta tăcere în sufletul ei,
Că harpa îngână un imn de-ntristare
Și vraja durerii se-ascunde. Și-n zare,
Își clatină timpul secunde-cercei.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi reci
Ești tristă ca și vremea de afară,
cu lacrimi reci alunecând din nori
nehotărâți și ei, de multe ori,
ca ochii tăi, ce azi se-ntunecară.
Oftezi ca-n răbufnirile de vânturi
ce poartă înspre zări suspinul mut
al celor ce nicicând nu au avut
spre o iubire sau frumos, avânturi.
În ritmuri scurte pieptul îți tresaltă
ca marmura cioplită de o daltă
ce-o nemurire rece-ar vrea să-i dea,
spre lumile înalte, de-ar putea,
uitând de inima ce îți exaltă:
să vii, să ierți, să pleci din lumea ta?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul mării de foc
Ne asaltează valuri dinspre mare
Și-un vânt ce ține păsările-n loc,
E-o vijelie înfiorătoare
Sub cerul gata-n seară să ia foc.
Privim, îmbrățișați, cum pleacă norii
Să se ascundă-n zările pustii
Și cum furtuna-mpinge călătorii
Spre ceruri ce nu-i pot adăposti.
Se-nvălmășesc nori albi cu nori de ploaie
Și curge-nseninarea-n stropii grei
Ce se aștern, pământul să-l înmoaie
Prin bucuria ce-au adus cu ei.
Întreaga mare e o vâlvătaie
Ce se reflectă-n ochii tăi și-ai mei.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Un măr
Era cu adevărat toamnă. Frunze, ploaie, vânt.
Era roșie ca un măr și credea că e un strugure.
Își aștepta aripile cuminte ascultând...
Zidurile plouau și ele cu firmituri de var
Vremea era clară. Frunze, ploaie, toamnă.
Ea avusese cândva o nebunie prinsă-n păr
O folosea ca pe-o licoare magică atunci când ochii i se închideau
Aprindea cu ea focul când îi era frig la picioare
Și spera așa în Frunze, vânt și ploaie
Ca și când timpul ar fi avut două capete.
Iubind din ce în ce mai puțin, înțelegea iubirea
Ca pe un atlas cu o Atlantidă moale și cafenie.
Când se termina hârtia, mai lipea o palmă de pământ
Iar afară... numai Toamnă, ploaie, vânt.
Acolo, în ascunziș, credea că e o taină
În pieptul ei strâns de brațe, cu părul desfăcut
Spera-n ulei de liliac, în apă de fântână
Știa așa cum știe o nebună.
Îi curgea doar vin în palmă
Frunze. Ploaie. Vânt. Și... Toamnă.
poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul fals al ploii
Ce ploaie, ce ploaie urâtă!
Ce vânt s-a pornit pe sub nori!
Ce vreme, ce vreme-amărâtă!
Ce... nu ești când, încă, mă dori!
Mai vino, mai vino prin ploaie,
Nu am nici umbrelă prin gând,
Să facem, să facem o baie
Sub norii ce-aleargă, plângând.
Să râdem, să râdem pe rupte
De norii schimbați în poteci
De ape, de apele supte
n canale ca locuri de veci.
Mai uită, în suflet, de lupte,
Și ploaie, și vânt... până pleci!
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de ploaie
Mă mai încearcă, uneori, câte o ploaie
Și mi se risipesc picurii ei prin sentimente,
În torente,
Până când ridic ochii spre cer
Și nu văd acolo nici un nor și nicio stea
Sau altceva
Diferit de culorile ochilor ce mă privesc de prin amintiri
Cu gust de furtună
Sau cafea bună
Sorbită pe-ndelete dimineața
Sau tăinuită după cină,
La ora când nu știi dacă e prea târziu
Sau prea devreme
Pentru o ploaie care vine
Dacă vrea,
Când vrea
Și-mi udă ziua
Sau noaptea
Sau numai ora când mă încearcă și mă risipește
Printre torente
De sentimente.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e ploaie
Mi-e ploaie toată poezia,
În vers mă picuri cu-nțelesuri
Și-mi verși un pic din nostalgia
Tot timpului pierdut în mersuri.
Mă picuri ore-ntregi cu vorbe,
Din doi în doi iar numeri ploaia,
Împerechind doar slove ude
Sperând să ștergi din gând văpaia.
Îmi picuri șoapte peste noapte
Și visele-mi pudrezi cu ploaie,
Să-nmoi din dorul către mine
Spre dimineți scăldate-n soare.
Îmi picuri toamna să se ducă
Pe-alei de frunze-npăturite,
De ți-ar plăcea dulcea culoare,
În galben, versuri aurite.
Și poezia mi-e o ploaie
Și dragostea de picuri plină,
E tot o apă curgătoare
Și numai toamna e de vină.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploaie
Ploaie de lacrimi de dor,
Ploaie de jăratec arzând,
Azi vreau să te-alung din pridvor,
Să nu mă mai văd lăcrimând.
Ploaie de focuri din mine,
Te-aș stinge cu-o simpla mângâiere,
Dar când îl aștept și nu vine,
Te las să mă arzi și plâng de durere.
poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Chip de înger
Plouă tare. Au fost și fulgere.
Au ieșit oamenii să vadă ce se petrece.
Și o liniște adâncă a cuprins strada
Când în mijlocul drumului au văzut fata.
*
-"Oare câți ani are?, copilă-mi pare"-
In ochi nimic rău n-are
Dar nu ai de unde să vezi
Că tu doar in aparențele crezi.
*
Oamenii se uită, râd si vorbesc:
-"Oare are părinți? Oare muncesc?
Că după cum îmi pare
Nici măcar săpun nu are.
Auzi tu fată: cine esti?
Ti se pare OK să ne trezești?"
*
Răi sunt unii, Dumnezeu e martor
Că fata asta se spăla cu ura lor
Dar nu-i păcat să tot vorbiți?
Dacă e amărâtă nu-i zâmbiți?
*
-"Fata asta are școală?
Știe unde să se spală?
Se bucură de apă caldă
Dar doar in zilele de vară?"
*
Ce e soarta de-i asa dura?
Lung e drumul plin de ura!
Din păcate asa e viața
Oamenii vad doar fața
Dar nu au văzut îndeajuns de bine
Ca fața fetei prin lacrimi iși revine.
*
Ca-ci inima-i destul de mare
Să iubească zile cu ploaie
Si sufletu-i destul de bun
Să nu creada-n om nebun,
Si să își vadă de drum.
*
Că Dumnezeu o iubește
Iar dupa ploaie soarele-i zâmbește
Si îi usucă aripile ude
Ea să zboare, sa nu aude
Mai multe vorbe grele, rele.
*
Așa fusese chip de înger pe pământ
Si după ea fusese numai vânt.
Omul nu pricepe
Că furtuna abia acum incepe.
Fata simte că le pare rău
Că și-au pierdut îngerul din nou.
poezie de Novak Erika
Adăugat de Novak Erika

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie
Din picăturile de ploaie,
Gust nemurirea unui înger,
Se răscolesc tălpi de noroaie
Și te primesc, o, tainic, fulger!
Mi-s lumile sfârșite în eter,
M-au cotropit vagi curcubee,
Mi-e sete de un albastru cer
Să mă înfrupt din noi poeme.
Te simt stingher și-atât de obosit,
Cu aripile-ți de mătase,
Și-mi pare că o eră ne-am iubit
Și-acum se năruie sinapse.
Din ploaia sfântă te îngădui
Și te adorm în veșnicie,
Sărută-mi dorul-n care stărui
Și oferă-mi răsăritul mie!
poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și era ploaie cu senin
Și era ploaie cu senin
Senin cu ploaie,
Salcâmii ramurile-nchin
Și le îndoaie.
Acuma tot ei înfloresc
De primăvară
Și-un dulce miros răspândesc
În dalba sară.
Un mândru soare scânteind
Pe bolta-albastră
El bate ploaia șiroind
Pe-a ta fereastră.
Și-n haină albă tu apari
Cu pasuri line
Și numai ochii tăi cei mari
Privesc la mine.
Atât de dulce și de plin,
Cu-așa văpaie,
Ah, era ploaie cu senin
Senin cu ploaie.
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Țărmul stropilor fluturi
Mai plouă pe aripi de fluturi
Uitați pe fărâme de lut
Din țărmul pe care îți scuturi
Un timp reîntors din trecut.
E-o ploaie ce vine să ude
Albastrul din aripi lucind
În focul cuvintelor iude
Ce-i vor, în tristețe, murind.
Și plouă c-o ploaie-ndârjită,
Pornită să facă prăpăd
În lumea de fluturi golită
Și-n timpul pe care-l revăd.
Îmi pare că ploaia-i trimisă
De-o veche privire ce-o știu
Plecată din lumea promisă
Spre țărmuri pierdute-n pustiu.
De lacrimi de vise e marea,
Cu valuri de noi începuturi
Iar ploaia, nu-i ploaie e starea
Când sufletul plouă cu fluturi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și era ploaie cu senin
Și era ploaie cu senin
Senin cu ploaie,
Salcâmii ramurile-nclin
Și le îndoaie.
Acuma toți ei înfloresc
De primăvară
Ș-un dulce miros răspândesc
În dalba sară.
Un mândru soare scânteind
Pe bolta-albastră
El bate ploaia șiroind
Pe-a ta fereastră.
Și-n haină albă tu apari
Cu pasuri line
Și numai ochii tăi cei mari
Privesc la mine.
Atât de dulce și de plin
C-așa văpaie
Ah, era ploaie cu senin
Senin cu ploaie.
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploaie de priviri înflorită în ochii tăi
dintr-o ploaie de priviri
nu ni se mai
numără
surprizele
înflorite în ochii tăi
pe
palmele timpului
înrourate
de pașii tăi înfloriți
cu imaginile zâmbetului pe buze
tăcerea
nu ni se mai
ascunde
în tăcere
ci-o ia din loc
pe urmele tale
poezie de Ioan Daniel Bălan (1 martie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunde-mi cu flori de glicină
Trimite cuvinte spre mine să vină,
Să-i sfâșie nopții tăcerea,
Pe coame de dealuri, în cuib de jivină,
Să-și piardă mâhnirea puterea.
Prea multe duminici se scurg prin rigole
Purtate de vânt și de ploaie,
Întinde-ți spre mine, din brațe, pergole,
Ferește-mă tu de noroaie!
Răspunde-mi cu păsări și flori de glicină,
Trimite solie o șoaptă,
Această iubire ca o sonatină
E doar pentru noi și ne-așteaptă.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă, iubito!
Iubito, plouă-afară, plouă iară,
Dar e frumos tabloul, nu e trist,
E-o ploaie de culori, iar eu asist
Penelul care-mi plouă-a primăvară
Și îmi topește ultima zăpadă,
Îmi deslușește primii ghiocei...
Iubito, ia privește-n ochii mei:
Sunt ei, de cer albastru, o dovadă?
Hai să dansăm! Ce zici, un dans în ploaie
Cu un sărut sălbatic la final...
Iubito, e momentul ideal!
Simt sufletul cum ploaia mi-l înmoaie
Și mi-l transformă-n mângâieri de val...
Iubirea mea... nu e un foc de paie.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!