Clipa din privire

Tot curg, mă scurg, şi nu pot să-mi opresc
Atâtea curgeri, înspre tine, toate,
Pe drumuri vii, de suflete gravate
În hărţi ce, niciodată, nu greşesc.

Mă urmăresc privirile din mal
În mersul meu, când leneş, când năvalnic,
Atunci când munţii mă încearcă, falnic,
Şi îmi transformă curgerea în val.

Mă-ndrept spre tine, undele îmi curg
În şoapte încărcate cu iubire,
Iar tu le-aştepţi în zorii de amurg,

Prin strălucirea clipei din privire
În care dulcea ta ademenire
Mă cheamă şi m-aşteaptă şi... mă scurg.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre tine urc

Se lasă înserarea peste grinduri
Rostogolindu-şi umbrele-n amurg,
Ruinele trosnesc în vechiul burg
Când ard mocnit durerile pe ruguri.

Doar şoapte line spre cetate curg
Şi răvăşesc tăcerea din adâncuri.
Se spulberă cenuşile de gânduri
În valuri şi în tropote de murg.

Pe ţărm când calci pe urme de vestale,
Tu rătăceşti cătând spre viitor;
Privirile ţi se opresc, domoale,

Şi mă priveşti, neostenit, cu dor
Când zăbovind în clipa umbrei tale
Spre tine urc şi uit să mai cobor.

sonet de Georgeta Minodora Resteman
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă scurg prin propria-mi clepsidră...

Mă scurg prin propria-mi clepsidră
Şi sunt total neputincios,
E clar că soarta este-o hidră,
Iar timpul prea alunecos.

Mă scurg prin propria-mi clepsidră
Şi nu ştiu când va fi întoarsă,
Un gând adesea mă frământă,
Că nu primim a doua şansă.

Mă scurg prin propria-mi clepsidră,
Crezând că nu-i decât un vis,
Dar e realitate pură,
Pământul nefiind paradis.

Mă scurg prin propria-mi clepsidră,
Particulă, iubire, vers,
Doar gândul pur o să-mi rămână,
Pe undeva, prin Univers.

E legea scrisă în celulă,
Manualul vieţii pe Pământ,
Deasupra noastră-i o pendulă,
Ce se opreşte când şi când...

poezie de Lucian Santa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul meu

Eu mă retrag un timp acolo unde
lumina-ncearcă să ajungă iar
atunci când înspre suflet îmi pătrunde
o fiară cu aspect tentacular.

E-un loc retras la margine de gânduri
în care nu contează niciun vis,
un loc în care nu găseşti intrânduri
ce ar permite paşi spre compromis.

Îmi retrimit iluziile-n valuri,
iar planurile-n mare mi le scurg
şi-aştept ca prin eternele portaluri
distanţe de lumină să parcurg

Spre zorii unei vieţi ce dau putere
şi-nlătură efecte de furtuni,
să-mi vindec supărarea-n alte sfere,
departe de mocirle şi genuni.

E zborul meu în clipe de tristeţe,
pe care-l fac demult iar ca efect
e fericirea mea, e frumuseţe,
căci drumul ce-l urmez e cel corect.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul frunzelor de-apoi

Atâtea frunze mor şi cad,
Când mai abrupt, când mai uşor,
Pe un covor înşelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.

Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.

Şi cad, şi cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi,

Şi curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i trişti, lăsându-i goi,
Spre lumea frunzelor de-apoi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

De atâtea ori

Te-am strâns în braţe
de atâtea ori
în visuri,
încât gândurile
mi-au devenit
strângătoare de tine.

Te-am privit
de atâtea ori
în poze,
încât privirile
mi-au devenit
privitoare de tine.

Mi-am promis
de atâtea ori
că te voi întâlni,
încât promisiunile
mă vor face
să-ţi caut privirea
atunci când
mă vei strânge
în braţe
şi te vei înveli
cu mine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul frunzelor de-apoi

Atâtea frunze mor şi cad,
Când mai abrupt, când mai uşor,
Pe un covor înşelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.

Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.

Şi cad, şi cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi,

Şi curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i trişti, lăsându-i goi,
În lumea frunzelor de-apoi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Aştept să-mi spui, ca-n ultima instanţă,
Ce-mi ceri ca să mai stai cu mine,
C-am martori mulţi să îţi câştig creanţă
Să crezi ce-ţi zic; ce mult ţin eu la tine.

M-am dus să mângâi chipuri pe altare
Şi m-am pierdut cu mintea sărutându-i,
Visând mistificat pe tine, arătare
Ca o fecioară, suflet implorându-i.

Stau prosternat în lenea inerţiei,
Privind alei, neştiuţi trecători,
Să nu te pierd de apari, cum pierderea avuţiei
Când crezi c-o ai, la fel, de atâtea ori.

Opresc femei ce-ţi seamănă pe stradă
Şi explodez la zgomotul de paşi,
Când step pe lespezi sună-n serenade...
Cum mersul ce-ai când vii, sau când mă laşi.

Îmi pun în tâmple glasul cu al tău ton
Şi mi-l mixez în şoapte auzite,
Ce întorc mereu cum disc de-un gramofon...
Sunt pâlnie, mă umplu, îs "tu" ispite.

Îmi curg vederi, pe închis, deschise pleoape...
Stau răsturnat pe ovalul din retină
Crucificat, până ce lacrimi, ape
M-arunci, să pic şi nu am nicio vină.

Te strâng în aşternut, miros de pernă
Şi adorm drogat de-un iz împarfumat,
Pierdut subit... şi-am corpul o cavernă,
S-aştept să-mi umpli timp, însingurat.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre pe dale de burg

Îmi întortocheasem paşii peste dalele din burg
Încercând să intru-n ritmul inimilor deşirate
Când la dreapta, spre răscrucea cu iubiri abandonate,
Când la stânga, spre nimicul unde paşii toţi se scurg.

Prin tic-tacul lor frenetic, paşii mei, mânaţi de dor,
Îşi descătuşau dorinţe în zdrobirea de sub tocuri
Vechi de când creşteau ca iarba ce se transforma în blocuri
Dintre care se ridică praful zilelor ce mor.

Se-adânceau pe dale umbre din apusul răstignit
Pe o mare de sentinţe în alegeri disperate
Să se-nghesuie-n pustiul de adâncuri neumblate
Nici cu pasul, nici cu inimi care bat încetinit.

Şi, din toate câte urcă spre amestecul din cer,
Doar o singură dorinţă pare că se răzgândeşte,
Ca un vis ce, dintre toate, se răzbună şi-l trezeşte
Pe acela ce-l croise într-un bloc de cartier.

Se opreşte şi se miră: "Cum, spre ceruri, toate curg?
E atâta viaţă-n lume, când eşti suflet pe Pământ!
Cum să te ridici la ceruri, să fii sclav purtat de vânt?"
Şi-a plutit, uşor, dorinţa, către dalele din burg.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept cu trandafiri

Te aştept cu trandafiri
Şi cu sărutări pe sân,
Cu năvalnice iubiri,
Vrând în suflet, să-ti rămân.

Mângâieri şi dulci cuvinte,
Aburi în cristal de rouă
Şi-un amurg care nu minte,
Când afară-i nor şi plouă.

Te aştept cu buze dulci,
Cu atingeri şi cu şoapte
Şi-ai să vezi şi tu atunci,
Aşternut arzând... în noapte.

Câte doruri curg în tine,
Spre adânc alunecând
Şi-nspre clipele puţine,
Agăţându-se de-un gând.

Te aştept în dimineaţă,
Când luceferi se trezesc,
Trupul când îmi prinde viaţă,
Vino... vreau să te iubesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor de fluturi

Îmi curg fluturi din ochii calzi,
Îmi curg fluturi pe obraz.

Îmi curg fluturi pe spatele rece,
Îmi intră-n gură să mă înece,

Îmi curg fluturi pe nas, când respir
Mă umplu pe faţă, mă împroşcă cu mir.

Îmi curg fluturi pe mâinile slabe,
Sărută mai jos picioarele albe.

Îmi curg fluturi când te văd şi tac,
Sunt plină de fluturi în stomac!

Îmi curg fluturi rânduri, rânduri,
Din ochi, din ureche şi din gânduri.

poezie de Roxana Matiasi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Torent cu păsări

S-a topit pădurea şi curge
casele se topesc
şi curg
se scurg păsările
şi se lovesc
de o margine de amurg...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor...

Când te-o cuprinde dorul
La ceas târziu în noapte
Preschimbă-te în zborul
Care te-aduce-n şoapte.

Când nu-i mai şti de mine
Şi de-al meu vers pribeag
Să mă ascunzi în tine
Cu tot ce-ţi este drag.

Când ochii îţi vor plânge
De dor că nu-ţi voi fi
Zideşte-mă în sânge
Să-ţi curg cu versuri mii.

Când gura se va ofili
De dor şi-al meu sărut
Compune-mă în stele mii
În versul cald şi mut.

Când braţele mă vor căta
Şi nu mă vei găsi
Să ştii că TU mă vei afla
În tine, stele mii.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăciri

Mi-am risipit privirile printre ramurile primăverii
Şi s-au întors la mine încărcate cu flori.
S-au îndreptat, apoi, spre cer
Şi au împrumutat ochilor mei albastrul său.
Din apele mării, mi-au adus bucuria valurilor,
De pe vârfurile munţilor, puritatea zăpezii,
Dar atunci când ele au curs pe trupul tău,
Nu mi-au mai adus nimic, nu au mai revenit,
Nu au mai vrut să-mi împărtăşească
Perfecţiunea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito

Iubito
Dacă eu aş fi o mare de-ntuneric
În apele nebănuitelor căi
Atunci tu i fi un îngeraş feeric
Şi am fi împreună amândoi

Când soarele înspre amurg se-ndreaptă
Tu luminezi cărarea sufletului meu
Iubirea spre mâine e o treaptă
Pe care să păşim doar TU şi EU

Atât de mult eu te iubesc pe tine
Chiar de-mpreună noi să fim nu-i greu
şi zi şi noapte mă gândesc la tine
Pe tine doar... te voi iubi mereu

În clipele când nu eşti lângă mine
Îmi pare că lipseşti de ani şi ani
Iar buna-dispoziţie-mi revine
Numai atunci când tu apari.

Să ştii că eu trăiesc doar pentru tine
Hrănindu-mă cu dragostea, cu dorul tău
şi cred când spui că mă iubeşti pe mine
aşa cum eu te voi iubi mereu!

poezie de Andrei Lupu
Adăugat de Andrei Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetu' lu' Gică Sonetistu'

Mi s-a părut, ori iar ai vrut să-mi dai,
Aşa cum o mai faci din când în când,
Papucii, draga mea cu păr bălai?
Păi, tu nu ştii răspunsul meu? "Nici gând!"

Când tu mi-i dai, să mor eu de-i încalţ!
Poţi tu să-ţi dai ceva-ul de pământ,
Căci eu, spre tine, ode îmi înalţ,
Chiar de sunt vorbe goale şi în vânt.

Iar dacă eu îţi spun, cumva, "Te du!",
Ar trebui să mă cunoşti, să ştii
Că eu nu vreau să pleci, eu vreau ca tu
Să-mi vii în braţe, pururea să-mi fii.

Aşa că, blonda mea şi, încă, iubiţică,
Să nu uiţi că mă cheamă Contra Gică!

sonet epigramatic de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbesc cu cerul... (întru toate)

Atunci când scriu, sau când oftez...
Adun poveri despre iubire;
Şi mă trezesc că-ţi desenez
Profilul tău... ca pe un mire.

Atunci când dorm, visez la tine...
Nu reuşesc să mă desprind;
Nici chiar în vis nu pleci din mine,
Îmi domini viaţa doar fiind.

Atunci când nu mai ştiu de tine...
Vorbesc cu cerul şi îl rog,
Să-mi dea curând veştile pline,
Ca din suspine să-mi abrog.

Când nu te am cât mai aproape,
Simt că sunt doar pe jumătate...
Mă scald în întrebări de ape,
Când eşti cu mine... sunt întru toate.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi arse

e toamnă, se scurge tăcerea în scorburi
şi timpul coboară agale pe pleoape
mă scurg în suspin căutând eterna iubire
visam o lume de taină în cuvânt nenăscut
să aşez în orbitele goale lumina divină
sunt mugur în pământ îngheţat
mi-e nelinişte sângele şi boală e timpul
sunt val răsfirat în alt val pe tărâm ireal
trubadur rătăcit într-o tragică soartă
în poartă plânge durerea şi cântul
dar ce este cântul fără un ideal
ceasornicul bate aproape, tot mai aproape
apoi mă desparte pe mine de noapte, se pierde între şoapte
tăcerea mă înfioară şi nu-i prima oară
sunt inimă de lut cioplită în piatră
cuvintele se scurg, miros de crin
pe unde trec atunci când vin
pleoapele plâng în frângeri de şoapte
păşesc spre izvoare căutând zadarnic o mare
tăcerea a rămas agăţată de buze flămânde
curg lungi ploi peste suflete goale
mi-e somnul prelung între ape
susură visul rămas departe-departe
mă rotesc în spirale căutând zadarnic un cer
mi-e aripa arsă de raza crudă de soare
se scurge ceara în palme, mă arde, mă doare
cad Doamne, rănit, la picioarele Tale

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amurg

plâng şi plâng
mai am cu mine
doar un fluier şi o pană
să plâng într-un cânt
să scriu ultimul rând
cânt, geamăt în gând
geamăt în cânt
lumină nu'i aici
e doar o eternă tăcere şi multă durere
din gene se preling
lacrimi ce curg
curg şi curg
dincolo de nori
aproape de zări
acolo în amurg
de atâtea lacrimi
trupul a prins rugină
s-a frânt într-un cuvânt
mi-e sufletul amar şi trist
şi lacrimi curg acum
iar şi iarăşi curg
mereu mă întreb
şi câte Doamne, nu mă întreb
dar trupu'i rece, ochii goi
de atâtea lacrimi ce au curs în noroi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transparenţă...

Mă scurg pe o stâncă de vis
Ca un ultim picur de ploaie
În marea ochilor tăi
Şi mă pierd.... în tuşul din foaie;
Mă fulgui încet spre o turlă
Ce încă a clopot răsună
Mă cheamă să-ţi răcor divinul
Din dimineţi până-n lună;
Mă dizolv prin voci de pământ
Prin priviri deocheate
Să mă-ntrupesc mai târziu
Să-ţi mângâi suflările toate;
Mă prefac că nu-s prefăcut
Din lut cu-adiere.
Dar ştiu, doar un lucru e sfânt
Tu eşti lapte şi miere;
Aştept să mă scurg,
Să mă pierd,
Să mă fulgui,
Să fiu chemat,
Să mă dizolv,
Să mă-ntrupesc,
Să mă din toate ca dintr-un nimic
Pentru tine... căci tu eşti tot ce iubesc!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (20 iulie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternae poesis, II

Îmi plâng copacii pe umeri
se scutură de frunze, lacrimi vii,
când trec pe sub a lor coroană,
încearcă a mă aduce printre cei vii.

Îmi plânge marea-n valuri ce se sparg de ţărm,
îmi mângâie gleznele blând,
sperând să ogoiască suflet de cleştar,
ce mii de dureri l-au făcut plăpând.

Îmi cântă munţii ecou din şuier de vânt,
când creasta le-o privesc, sperând să mă încânt,
îmi cântă şi-mi spun poveşti de altă dată,
sperând să schimbe iarna-mi din suflet cu vara, de-ndată.

Se-mblânzeşte cerul, pe loc e albastru viu,
când îndrăznesc să arunc privirea spre el...
încearcă şi prin lacrimi de înger, ploaie,
să mă oprească din cădere, sa mă aducă la el.

Dar tristă-i lumina ce stingheră luminează in cămară,
curg lacrimile, se prefac in cerneală,
şi foile ţipă în surdină, crunt,
când văd că poezia-mi se transformă în etern mormânt.

Plânge şi drumul, ce pasul meu greu îl simte,
plânge şi imploră să mă opresc, rugăminte...
curge nisipiul netulburat în clepsidră, netulburat...
Eternae poesis... De neoprit, neîncetat.

poezie de George Svet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!