Singuraticul cioban

În amurg soarele pleacă
Să se culce după dealuri.
Ramuri sălciile-apleacă,
Apa curge printre maluri.
Sus, în muntele cu stână,
Duios cântă un caval.
Printre brazi, luna-i stăpână
Peste munte, peste deal.
Cocoţat în vârf de stâncă,
Singuraticul cioban,
Lângă-un foc ce arde încă
Îşi cântă al său alean.
Jos în vale, el priveşte
O fereastră luminată,
Unde stă şi ghindoseşte
Dulce şi frumoasă fată.
Ciobănia îl lipseşte
De ce este mai frumos,
De fata care-l iubeşte
Şi-l aşteaptă-acolo, jos.
Gândul la iubită-i zboară.
Şi din cântat se opreşte.
De pe stâncă se coboară
În gând, singur, îşi vorbeşte.
El în taină, roagă luna
Cu glasul şoptit şi moale,
Să-i păzească puţin stâna
Până dă o fugă-n vale.
Fata să o-îmbrăţişeze
Şi să-i fure un sărut,
Lângă ea să se aşeze
În călduţul aşternut.
Până-n zori să se iubească,
Să uite de ciobănie,
De sus luna să-i privească,
Cum se duc la cununie.
Tot vorbind încet cu luna
Ciobanul a adormit.
Dorm oile, doarme stâna,
Cavalul a amuţit.
Doarme muntele şi dealul,
Luna totul poleieşte,
El rămâne cu aleanul
După fata ce-o iubeşte.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

Duios cântec din caval
Se aude-n depărtare.
Până-n satul de sub deal
Răsună a lui chemare.

Iar acolo, jos, în vale
Se-aude apa clipocind.
Printre brazi îşi taie cale,
Din munte, pietre se desprind.

Amurgul cade peste sat,
Dintre brazi apare luna,
Întreg cuprinsul a-înnoptat,
Cum face dintotdeauna.

Peste casele-adormite
Luna-şi picură argintul.
Cu puterile sleite
Se culcă acum şi vântul.

poezie de Dumitru Delcă (8 mai 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amurg

În amurg, soarele pleacă
Să se culce după deal.
Când noaptea stă să înceapă,
Duios se-aude un caval.

La chemarea-i neîntreruptă
Codanele vin la poartă.
Glasul dragostei ascultă,
Îşi spun dorurile-n şoaptă.

Pe furiş, apar flăcăii
Să le fure un sărut.
Mama din uşa odăii
Le cheamă în aşternut.

Liniştea nopţii se-aşterne.
Luna somnul le veghează.
Fetele cu capu-n perne,
La iubitul lor visează.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă luna

Cântă luna-ntr-un sărut,
Noaptea-şi cumpără inele,
Doar trecutul... e pierdut
Printre atât-amar de stele.

Cântă luna-n braţe strânsă,
Printre vise şi-mpliniri,
De iubire fiind pătrunsă
Şi parfum de trandafiri.

Cântă luna la fereastră,
Curge cerul peste noi,
Ca un colţ de mare-albastră,
Peste sâni de piatră... goi.

Cântă luna şi ne ploua
Cu argint din aşteptări,
Plâng cascadele de rouă,
Făr-a pune... întrebări.

Cântă luna... timpul trece,
Vreme nu-i să mai iubesc,
Clipe-ncearcă trist să plece
Si eu vreau să-ntineresc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite luna, nu e luna...

Uite luna, nu e luna!
Şi-a ascuns din mers cununa,
Printre vârfuri lungi de brazi,
S-o urmezi cu cei mai dragi,
Pe poteci cu clopoţei,
Să iubeşti umbrele ei,
Să-i descânţi fruntea de aur,
Să-i oferi poveşti cu lauri.
Să-asculţi vântul ce-o mângâie,
Să rogi noaptea să mai ţie,
Când totu-i o feerie.

Ce ne-am face fără Lună?
Fără sfânta ei lumină,
Cine visele ar scălda?
În vorbe de Nu mă uita,
Decât ea şi dragostea.

poezie de Valeria Mahok (11 mai 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seri de mai

curge pârâul în adieri domoale
şi luna ni se-arată tremurător pe ape,
se lasă seara-n gura nopţii moale
iar ciutele vin cârduri să se-adape.

în vale unde malul se prăvale,
doar ierburile sunt aşa fecunde,
pârâul curge-n adieri domoale
şi noaptea închide geana peste unde.

din cer cad artificii mii de stele,
pădurea pare un tărâm de vis,
cad toate peste gândurile mele
ca un balsam venit din paradis.

aş vrea, ţinându-ne frumos de mână
în seri înmiresmate cu minuni
să-mi fii, iubito, tu pe veci stăpână,
ca doi îndrăgostiţi frumoşi, nebuni...

nuntiri celeste, timp duios şi tern
şi pe deasupra doarme luna rece,
ce bine-ar fi să fie aşa etern,
dar timpul vremuieşte, totul trece...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (12 mai 2011)
Adăugat de Ion Ioenscu-bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata de pe stâncă

Pe-o stâncă aşezată la marginea mării,
O fată tăcută ca gândul,
Răsăritul vieţii scălda în priviri cu ochii dilataţi,
Simţea nerăbdare mării înspumate de-a săruta ţărmul,
Ca şi iubirea ce-n sufletul ei tânăr de mult clocotea.

Cum munţii după îmbrăţişarea mării tânjesc,
Cum păsările cerului coboară din zbor
Să arate că şi ele ştiu să iubească,
Domnul spre fată privea drăgăstos
Ştiind ce destin frumos o aşteaptă.

Căci nici o cutezanţă omenească doamne,
Oftă cugetând printre clipe, fata de pe stâncă,
Nu mi-e atât de râvnită ca dragostea mea
Fără de care viaţa mi-ar fi zăvorâtă.
Doamne ocroteşte-mi-o! în gând se ruga,
Când el cu sarea mării pe piept, radiind de iubire
Cu drag frumoasa visătoare de pe stâncă o îmbrăţişa,
Făcând-o să învie, când soarele din mare răsărea.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de vară

Dacă stai privind la vale
De pe dealul unui sat,
Soarele nu-ţi iese-n cale
Toată lumea s-a culcat.

Peste deal apare o stână,
Clopotul a răguşit,
Fluierul încet mai sună,
Turmele au adormit.

Peste tot e întuneric,
Lămpile toate s-au stins,
Un flăcău cântă destoinic
Dorul inimii l-a prins.

Toată lumea doarme dusă,
Totul apare pustiu,
Doar viaţa mea-i compusă
Să stau nopţile să scriu.

Cerul e-nvelit de stele,
Luna e lumina nopţii
Eu petrec zilele grele
Parcă sunt în „Vadul morţii”.

Visuri sincere şi drepte,
Foarte multe am visat,
„Xeny” nu vrea să aştepte
Ea de mult s-a măritat.

Multe gânduri volburate,
Prin mintea mea au trecut,
Târziu, adormind pe spate
Sub stejarul ce-a crescut.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din revista "Pentru Patrie" (9 octombrie 1953)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înserare

Licuricii,
stele căzute pe pământ
luminează -în întuneric.
Greieri se aud cântând
sporind al serii feeric.
Din deal în vale coboară
doina unui ciobănaş.
Dorul la iubită-i zboară,
oile dorm pe imaş.
Neobosit, doar izvorul
şipoteşte printre pietre.
Doar el este călătorul
ce duce dorul la fete.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi muntele dă poruncă

Şi muntele dă poruncă:
Cine-l stăpâneşte încă,
Să se suie-n vârf de stâncă,
Să privească-n vale-adâncă,
Să vadă acolo-n luncă
Cum merg oamenii la muncă.
Pentru ei munca e sfântă.
Omul muntelui ascultă.
Tot ce vede îl încântă.
Apoi, fără de poruncă,
Coboară şi el din stâncă,
Haina de pe el aruncă
Şi pune mâna la muncă.
A-nţeles că munca-i sfântă,
Că fără ea nu se cuvântă.
Cântă cucul jos în luncă,
De prânz oamenii mănâncă,
Şi beau apă de sub stâncă.
Puţin timp apoi se culcă,
Să mai poată munci încă,
Când iar se-apucă de muncă.

poezie de Dumitru Delcă (24 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie îndrăgostită

Vede luna lucind diafan.
Şi cântă, dansează,
Când luna o alintă.
Vede teii înfloriţi la-nceput de an,
Pentru că e îndrăgostită.
Deodată, pe-un petic de cer
Luna dansează cu numele lui.
E Tudor? Cetin? Marin sau Titel?
Totul în jur e un mare mister.
E o stare confuză, dar e o stare de bine,
Ce o cufundă-n somnul plin de culori,
Lăsând stelele paznici să-i fie
Să-i vegheze iubirea până în zori.

poezie de Elena Buţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi în doi

roi de fluturi
printre gânduri despuiate
zbor latent
în cerc spre ceruri
tremură frunzişul iarăşi, de atâta vălmăşeală
seara asta
curge, zboară
vânt nostalgic mă recheamă
fata cu surâs duios mă cheamă
într-o vale
susură ape în fântâni
fusta flutură în vânt
e visare, e răcoare
glas duios şi dulce, a chemare
sus pe deal la o portiţă, mă aşteaptă o domniţă
offf, ce inimă, ce doare a prea lungă aşteptare
salcia pletoasă, peste râu se apleacă, a întrebare
ţipă în mine, o văpaie
în grădină, lângă şură
fânul moale, mândra râde
s-a iubit cu foc o noapte
s-ar iubi aşa tot anul
freamătă iubirea în doi
vom muri de sărutări
mai fuge o clipă sub mângâieri rebele
ne vom iubi o zi în toate
cocorii pot ţipa în zori
eu aş pleca, dar mândra nu mă lasă
am să mă întorc femeie într-o zi
mi-e gândul de vise plin
alint un chip, sărut un dor
ce dulce e iubirea în doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această marmură unde doarme o mângâiere

Această marmură unde doarme o mângâiere.
Această fereastră care cheamă la ea muntele,
plaja şi luna sfioasă.
Cormoranul acesta care se uită la stâncă.
Fructul de colo pe care un umăr îl încălzeşte.
Dincolo, ca un suflu venit
din vreo stea clandestină.
Veniţi să vă pierdeţi
în suspinele priveliştii.
Lucrurile vor înţelege.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine e fata care cântă la pian?

O fată cântă la pian
Un cântec de iubire
Şi ochii ei sunt plini de fericire.
Glasul e ca un murmur de izvor,
Ea cântă un cântec de amor.
Inima îi bate tot mai tare în piept
Şi ea cântă un frumos sonet.
Chipul îi radiază de bucurie
Şi vocea ei interpretează o frumoasă melodie.
Ea cântă parcă de o clipă, de o oră, de un an
Şi toţi se întreabă: Cine e fata care cântă la pian?

poezie de Vladimir Potlog (1 februarie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crizantemele

Crizantemele sunt florile ce mor. odată cu toamna
Strălucind se desfac şi se înalţă la cer,
Lăsându-şi catifeaua ca o eternă poveste
Murgul doarme în iarbă
Dimineaţa îl găseşte, visând a iubire
Miroase coama lui jucăuşă
Aripile lui zburând se îmbracă frumos
Fata cosânzeană curtată de zmei, obosindu-le privirea
Cu ochi migdalaţi ca stelele,
Uriaşi fac poduri la trecători
În zori tomnatici, bruma.
Îţi picură laptele din piept.
Doarme micuţa egretă cu sufletu-n palme
Aţipită în vis, cum soarele în leagăn o ştiu stelele
Ochii şoimului ce dezleagă cerul de stele
Şi vântul de piatră
Tac lumânările
Iubirea lui Perseu
Arde sărbătoarea corturilor
Îşi numără fii, rugul arde scarabei şi zei
Au roşii obrajii
Ce linişte pe muntele cetăţuia
Urcă o cruce la deal
Vânată ca focul paşilor grăbiţi,
Unde-i primăvara?
Unde doarme fata de împărat, prin codrii risipiţi
E un fel de zbor în veşnica zăpadă
Umbre şi istorii.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul stelelor

Se aude glasul stelelor,
care cântă-n inima cerului
şi-n noaptea ce le ascultă,
ce pătrunde-n sufletul spiralei,
cântă şi Pământul,
cântă şi lacul albastru,
în care se oglindeşte cerul,
ce dirijează concertul broaştelor
unind cântul stelelor,
cu glasul ce răsună
din adâncul apelor,
totul se transformă-n vis
şi ne ţine de mână
pe mine, pe tine, pe noi, pe voi
purtându-ne-n pântecul zorilor,
răsărind o dată cu Soarele,
ce dezmiardă cerul şi pământul,
înflorind, florile ce cântă
îmbrăţişându-se cu roua dimineţii,
cântă şi lacrima ce curge
din norul negru,
melodia care dezmiardă iubirea,
cântă stelele, cântă Lumina,
cântă Luna şi destinul,
cântă şi inima mea după...
astralul cântec ce zboară
printre ramurile Universului,
dansând împreună cu fluturi,
cântând împreună
cântecul stelelor.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zmeul Zmeilor: Poveşti, poveşti... Poveştile acestea n-au nicio logică. Ia să vă spun eu o poveste adevărată! Eram tânăr, vânjos, voinic. Mă îndrăgostisem de o fată de pe tărâmul vostru. Fata lui Smântână Împărat...
Făt-Frumos: Smântână Împărat? Ăăăă! Îl ştiu. E ăla de la Fabrica de Lapte...
Zmeul Zmeilor: Era o fată frumoasă şi fără prejudecăţi. Mă iubea, fără să ţină seamă că sunt zmeu. M-am dus la Împăratul nostru şi i-am cerut dezlegare, să mă însor cu ea. N-a fost chiar încântat, dar a acceptat. Apoi am alergat la Smântână Împărat să-i cer fata de soţie. Şi ăsta a zis că mi-o dă bucuros, numai să-i duc luna de pe cer.
Făt-Frumos: La ce îi trebuia luna de pe cer?
Zmeul Zmeilor: Zicea că vrea să o pună la el în curte, în chip de felinar. Să nu mai cheltuie atâţia bani cu iluminatul...

replici din piesa de teatru Pacea cu zmeii, scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Când briza mării vine,
Când seara lin coboară,
E linişte şi-i bine.
Nici pescăruşii nu zboară.

Doarme Dunărea bătrână,
Doarme marea-ntunecată,
Toate dorm sub clar de lună
Şi sub bolta înstelată.

O linşte adâncă
A cuprins întreg pământul.
Vântul nu loveşte-n stâncă...
S-a astâmpărat şi vântul.

Doar astrul nopţii luminează
Cuprinsul nemărginit.
De-o veşnicie veghează
Peste tot ce-a adormit.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot despre lună

Toarce luna-ntr-o poveste,
Suie luna sus pe creste,
Luna cade-n ochiul meu,
Luna curge-n Dumnezeu,

Luna mârâie-nspre oi,
Lupii-o mestecă-napoi,
Luna mişună pe mare
Şi m-adulmecă de sare.

Sare luna printre miei,
Se ascunde-n vocea ei:
Pielea ta îmi e totuna,
Când se-mpreună cu luna.

Dumnezeu închide-un ochi,
Luna-i spune de deochi,
Luna faţa îşi întoarnă
Şi mă ninge-n iarnă-iarnă.

Iarnă fără lună nu-i.
Lângă ea tu să mă pui.
Smirnă stau, să stai şi tu.
Lună-i, Doamne, dar trecu.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa e viaţa la stână

Se-adună norii grămadă
Peste sat şi peste stână,
Pufoşi, albi, ca de zăpadă,
Nu prevestesc o zi bună.

Se-apleacă crengile în pom,
Frunzele încep să plângă,
Sub streaşină stă un om
Cu crucea în mâna stângă.

Cerul fulgeră şi tună.
Parcă nu e zi, e noapte.
Se porneşte o furtună
Care seamănă a moarte.

Vântul smulge-acoperişul,
Culcă la pământ copacii,
In ploaie zbiară viţeluşul
Şi-i pitit sub burta vacii.

Grindina loveşte câinii,
Măgarii sunt nişte statui,
Adunate-n ţarcul stânii
Mioarele parcă-s momâi.

De sub streaşină, ciobanul
Se roagă cu crucea-n mână,
Să nu-i omoare cârlanul
Care-a plecat de la stână.

S-a speriat rău de tot
Când a început potopul.
A plecat cu ham cu tot.
Ca trenu-i era galopul.

Când ploaia-ncet s-a potolit
Şi cerul s-a mai luminat,
Cârlanul, singur a venit
La stâna de lângă sat.

Oile ies la păşune
Pe pajiştea înviorată.
Câinii-au grijă să le-adune
Cu măgarii laolaltă.

Parcă nimic nu s-a-ntâmplat.
Viaţa curge înainte.
Muntele s-a luminat,
Soarele e mai fierbinte.

În sat munca iar porneşte,
Oamenii repară casa,
Pe copii i-adăposteşte
Şi-apoi le aşează masa.

Aşa e viaţa la ţară.
Mai aspră câteodată.
O trăim din iarnă-n vară,
Cu bune-rele, laolaltă.

poezie de Dumitru Delcă (26 aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de vară

Soarele-i la asfinţit,
Cerul peste noi coboară.
Satu-întreg a adormit,
Nicio pasăre nu zboară.
Întunericul de smoală
stăpâneşte-întreg pământul.
Dintre munţi luna se scoală
şi ne luminează gândul.
Noaptea ca un sfetnic bun
mintea noastră linişteşte.
Nu mai e nimeni pe drum,
totul în sat odihneşte.
Zorii zilei se arată.
În curând se luminează.
Bolta nu mai e-înstelată,
toată lumea este trează.
Munca la câmp iar începe.
Curge sudoarea pe frunte.
Viaţa parcă e mai verde,
poţi să trăieşti cât un munte.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!