Sonet cu lună şi cu vis

Un glob semeţ de aur pare luna
Zărită prin linţoliul fin de nori
Cum îşi cheamă rătăciţii meteori
Pe cerul nopţii unde ea-i stăpâna.

În Univers, n-am ştiut ce stele-s Sori
Şi n-am putut să le arăt cu mâna,
Dar le-am sorbit cu ochii mei lumina,
Iar sideralul câmp trezitu-mia fiori.

Că-n viaţa asta doar suntem trecători,
Iubit-o mai visez câteodată
Cum te prind încetişor de subsiori
Să te sărut în noaptea înstelată.

Mi se destramă visu-n dimineaţă,
Onirica icoană îmi dă viaţă.

sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet cu lună şi cu vis

Un glob semeţ de aur pare luna
Zărită prin linţoliul firav de nori
Cum îşi cheamă rătăciţii meteori
Pe cerul nopţii unde ea-i stăpâna.

În Univers, n-am ştiut ce stele-s Sori
Şi n-am putut să le arăt cu mâna,
Dar le-am sorbit cu ochii mei lumina,
Iar sideralul câmp trezitu-mi-a fiori.

Că-n viaţa asta purcedem trecători,
Iubito mai visez câteodată
Cum te prind încetişor de subsiori
Să te sărut în noaptea înstelată.

Mi se destramă visu-n dimineaţă,
Onirica icoană îmi dă viaţă.

sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am ştiut

Iubito, jur că, până-a te cunoaşte
Eu n-am ştiut că-mi poate fi şi frig,
Că liliacul va-nflori de Paşte,
Iar de nu vii, prin pieţe-am să te strig;

Eu n-am ştiut că ziua e lumină,
Iar cerul nu e de închiriat,
Până-am simţit privirea ta senină
Cum, cu lumină, m-a înfăşurat;

Eu n-am ştiut că sfera e rotundă,
Şi nu credeam că pot să fiu păgân,
Că veşnicia-ncape-ntr-o secundă,
Cât ai privi, în decolteu, un sân.

Eu n-am ştiut, iubito, că răcoarea
Din vinul ăsta ce-mi părea vetust,
În gură îşi va înmii savoarea,
Alăturea cu tine când îl gust;

Eu n-am ştiut că-n coapsa ta se-ascunde
Imboldul care mă transformă-n plug,
Ogorul ce mă-ndeamnă a-l pătrunde
Pentru-a mă arde de trei ori pe rug.

Eu n-am ştiut că-n tine-i o scânteie
Ce mă transformă-n flăcări ca-ntr-un mit,
Acuma ştiu şi-s de acord, femeie,
Să fiu de focul sacru mistuit!

poezie de Marius Coge din Vis şi armonie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea asta

(mi-e frică de întunericul nopţii, pentru că sufletul vrea lumină şi lumina e iubire şi iubirea, e viaţă)

În noaptea asta, mamă,
Mă simt străină-n lume
Aş vrea să îţi sărut şi mâna
Şi să te rog să ţii lumina,
Că e târziu şi trece Luna.

M-aşez pe trepte lângă nori
Să-ţi fiu aproape, să-ţi fiu dor
Şi fulgi de nea îmi sunt iubire
Şi nu ştiu, mamă, de sunt bine.

Miresmi de cetină de brad
Şi clopote se-aud pe deal
Şi chipul tău între luceferi
Ca o icoană prinsă-n stele.

În loc de beteală ţi-aş prinde
Iubirea mea pe flori de sticlă
Şi lacrimi de dureri cântate
De ceteraşi porniţi prin sate.

Ce noapte tristă, mamă,
Dac-aş putea s-o trec uşor
Să fiu cu tine până mor
Şi să mă ţii mai mult in braţe,
Sub mângâieri, să uit de toate.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lunii pline

Luna rotundă argintată,
Stăpâna nopţilor cu stele,
Luminează drumul vieţi mele
Prin astă lume-ntunecată...

De mândrul Soare-i este dată,
Lumina ce-o picură-n vâlcele...
Luna rotună argintată,
Stăpâna nopţilor cu stele.

Cu Soarele-n tandem divin,
Luna stă pe cer urcată...
Am aflat de unde vin,
Din Calea Lactee, apropiată,
Luna rotundă argintată.

rondel de Ioan Friciu (2 iulie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul XX

În noaptea asta pot scrie cele mai triste rânduri.

Pot scrie, de exemplu: "noaptea-i înstelată
şi stelele tremură albastre în depărtare".

Vântul nopţii se răsuceşte în văzduh şi cântă.

În noaptea asta pot scrie cele mai triste rânduri.
Am iubit-o, şi, câteodată, şi ea m-a iubit.

Într-una din aceste nopţi am strâns-o în braţe.
Am sărutat-o la nesfârşit sub cerul imens.

M-a iubit, şi, câteodată, şi eu am iubit-o.
Cum aş fi putut să nu-i iubesc ochii ei mari?

În noaptea asta pot scrie cele mai triste rânduri.
Cum să mă gândesc că n-o mai am? Să simt că am pierdut-o?

Cum să ascult imensa noapte, mai imensă fără ea?
Şi rândurile cad în suflet ca roua pe izlaz.

Ce mai contează că iubirea mea n-o mai poate păstra?
Noaptea-i înstelată, şi ea nu-i lângă mine.

Asta-i tot. În depărtare cineva cântă. În depărtare...
Cu pierderea ei nu mă pot împăca.

O caut cu privirea, dorind s-o aduc mai aproape.
Inima mea o caută, dar ea nu-i lângă mine.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar cum am putut-o iubi...
Vocea-mi vrea să fie vântul, să-i gâdile auzul.

A altuia. Va fi a altuia. Ca înaintea săruturilor mele.
Vocea ei, trupul ei de lumină. Ochii ei fără hotare.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar poate încă o iubesc.
Iubirea e atât de scurtă, şi-atât de lungă e uitarea.

Într-una din aceste nopţi am strâns-o în braţe,
şi sufletul nu mi-e împăcat cu pierderea ei.

Chiar de-i ultima zvâcnire pentru ea,
şi acestea ultimele rânduri.

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul curcubeului

În salbe colorate peste nori,
Lumina solară se destramă
Culori transpuse într-o gamă,
Aşezate-n minunate aurori.

Curcubeu cu splendide culori,
Care să-l privim ne cheamă,
În salbe colorate peste nori
Lumina solară se destramă.

Îl privim cu toţii-ncrezători
Din mijlocul naturii mamă
Şi vom şti că mâine-n zori
Ceru-i fără de maramă,

În salbe colorate, fără nori.

rondel de Ioan Friciu din Inedită (2016)
Adăugat de ioanfriciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărţişor

Îmi amintesc, cu drag, de prima oară,
Chiar după ce de-abia ne-am cunoscut,
Semn de iubire şi nou început
Ţi-am prins cu-n bold, la piept, o inimioară,

De s-au grăbit şi norii să dispară,
Iar de sub nea, în soare-a apărut
Covor de ghiocei, şi cu-n sărut
E de atunci, mereu, tot primăvară;

Nu am simţit nicicând seceta-n vară,
De Crivăţul din iarnă, n-am ştiut,
Iar vreo furtună când s-a abătut,
Era mă-ta în viaţă, Mărioară;

Doar toamnelor ce le-am făcut ocară,
Au vrut să stea la noi cât au putut,
Tâtzii şi ruginite au trecut
Cu tine,-aşa uşor le-am tras pe sfoară (!)

Dar azi, e Mărţişor, o inimioară
La piept, din nou ţi-o prind, ca la-nceput,
Iar ghioceii,-aşteaptă un sărut
La tâmple, de atâta primăvară.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ale toamnei

n-am ştiut
că neliniştile tale
îşi pierd culoarea
în umbra
cuvintelor...
dezgolindu-mi privirea
am crezut
că tu eşti lumină...
"je suis l'automne...
les traces de ton silance
cachent la solitude..."
n-am ştiut că-n frunze,
că-n ochii de lemn ai copacilor
eşti tu.

poezie de Raluca Ştefania Mihai
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândind la Eliade

La anii mei comoară port Iubirea.
Ea aur mi-i, i-s braţele-i pleiade.
Eu sunt poet, visez desăvârşirea,
Dar când n-am cer, gândesc la Eliade.
*
Cel care-a zis să ne ferim întruna
De-acei ce nu ne simt măcar monade.
Eu sunt poet, sărut cu gândul luna,
Dar când n-am zbor, gândesc la Eliade.
*
Cel care-a zis să fug de omul care
Urăşte darurile-mi--miriade.
Eu sunt poet, nunta-mi citesc în zare,
Dar când n-am tril, gândesc la Eliade.
*
Cel care-n nopţile de sânziene
Vorbea cu-a infinitului naiade.
Eu sunt poet, cu ispitiri viclene,
Dar când n-am somn, gândesc la Eliade.
*
Cel care caută şi-acum prin stele
Lumina sacră din upanişade.
Eu sunt poet, cu freamătele mele,
Dar când n-am leac, gândesc la Eliade.
*
Şi-atuncea, ca întorşi din raiul dulce,
Paşii Maitreyii-aud pe-a clipei strade.
Eu sunt poet, versul îmi este Cruce,
Dar când n-am plâns, gândesc la Eliade.
*
Cel care-n solilocvii se aşterne
Şi-n inimă ca o Mirare cade.
Eu sunt poet, o mână-n prag mă cerne,
A cui e mâna, Mircea Eliade?
*
Am întrebat şi-am auzit îndată
Un glas de dincolo de a mea fire:
"Mâna aceea albă, parfumată,
Care te cerne nu-i decât Iubire.
*
De Dumnezeu îngăduită, cată
Ca o icoană din trecuturi fade.
E viaţa ta, moartea-ţi adevărată
O vei trăi în cer. M. Eliade".

poezie de Traian Vasilcău (30 martie 2016)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai eu (elidă)

Curgea-n vene primăvara, vrând să mă înmugurească:
Numai eu n-am ştiut, viaţă, ce să fac să mă-nfloraească

Zburătoru-mi trecu pragul, dulce-mi strecura fiorul:
Numai eu n-am ştiut, viaţă, ce să fac, când frigea dorul.

Uşor m-apăsa căldura focului ce-ardea în mine:
Numai eu n-am ştiut, viaţă, ce să fac să-mi fie bine.

Berzele asupra casei îmi duceau pe-aripi nuntirea:
Numai eu n-am ştiut, viaţă, ce să fac să gust iubirea!

poezie de Elena Mititelu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă de vară

Bătrânii îmi spuneau că-n zori,
în grâu, cântă pitpalacul.
Boabe de rouă cad pe flori,
soarele-înroşeşte lacul.
Negrul nopţii se destramă,
se aureşte tot lanul.
Câmpia la muncă cheamă,
să strângă pâinea, ţăranul.
Necuvântătoarele
se trezesc de dimineaţă.
Să salute soarele,
ciocârlia se înalţă.
Pe iarba verde strălucesc
boabe de mărgăritar.
E anotimpul ce-l iubesc.
E vară-n câmp şi-n calendar.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel iubirii dintâi

Deşi iubiţi n-am fost vreodată
Te port prin vise uneori;
Era o dragoste curată,
Privirea ta îmi da fiori.

Să ascultăm privighetori
Aş fi dorit să vii odată;
Deşi iubiţi n-am fost vreodată
Te port prin vise uneori.

Cu inima descătuşată
De anii mei rătăcitori
Tu eşti iubirea căutată
În viaţa mea de-atâtea ori,

Deşi iubiţi n-am fost vreodată.

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul nopţii

Misterioasă-ntunecată
Este noaptea pământeană,
Doar de stele-i luminată
Sub a bolţii-nchisă geană.

Doarme-n codri, în poiană
Soarbe roua parfumtă,
Misterioasă-ntunecată
Este noaptea pămâmteană.

Trece Luna alungată
Peste-a munţilor sprânceană,
De nori negrii-ndoliată
Cade-n zarea apuseană...

Misterioasă-ntunecată...

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

Unde, mândro, te-ai ascuns
De mă laşi fără răspuns?
Unde, mândro, ţi-este gândul
De-ţi duc dorul nopţi de-a rândul?
Eu mă zbat, mândra-mi dispare
Şi de mine habar n-are!
Mă zbat singur, ca un peşte,
Mândra nu mă mai iubeşte!

Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui şi este-al meu!

Mândro, de te prind cu altul,
Fac scandal să afle satul,
Dacă nu-mi vii înapoi
Singur-cuc zac în zăvoi!
Să nu zici că nu ţi-am spus
Că de boală sunt răpus,
De-oi pleca să nu mă plângi,
Doar durere-n piept să strângi!

Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui şi este-al meu!

Izbăvire vreau să-ţi fie
Izvorul de apă vie,
Numai ploaia când revarsă
Să-ţi sărute gura arsă,
Numai vântul când adie
Pletele ţi le mângâie,
Numai noaptea când coboară
În mantia-i te-nfăşoară,

Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui şi este-al meu!

Iară boarea cea tihnită
Să-ţi vrea noaptea liniştită,
Numai stelele din zori
Fie-ţi ochi strălucitori,
Să stăm tâmplă lângă tâmplă
Că-n final aşa se-ntâmplă:
Stelele, noaptea şi luna
Ne-or veghea întotdeauna!

Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui şi este-al meu!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa mi se întâmplă...

Şi iarăşi vine noaptea şi iarăşi n-am să dorm,
Am să privesc iar cerul cu luna ca un corn
Şi totul într-un mine voi cerne gândul mut,
Voi fi cu amintirea scăldată în trecut,
Voi fi un rob al nopţii cu ochii mari deschişi,
Mă voi certa cu cerul căci tu nu eşti aici,
Mă voi certa cu luna... ce mult m-a păcălit,

Mi-a spus că-i e totuna, că tu nu mai iubit
Şi iarăşi toată noaptea, mă voi gândi ce-am fost,
Îmi voi vedea greşeala şi rostul cu-al lui rost,
Îmi voi citi prin versuri cuvinte din trecut
Să văd cu ochii minţii un adevăr pierdut,
Să văd de pot vreo dată ce-a fost să înţeleg,
Misterul ce m-apasă încerc să îl dezleg,

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa mi se întâmplă...

Şi iarăşi vine noaptea şi iarăşi n-am să dorm,
Am să privesc iar cerul cu luna ca un corn
Şi totul într-un mine voi cerne gândul mut,
Voi fi cu amintirea scăldată în trecut,
Voi fi un rob al nopţii cu ochii mari deschişi,
Mă voi certa cu cerul căci tu nu eşti aici,
Mă voi certa cu luna... ce mult m-a păcălit,

Mi-a spus că-i e totuna, că tu nu m-ai iubit
Şi iarăşi toată noaptea mă voi gândi ce-am fost,
Îmi voi vedea greşeala şi rostul cu-al lui rost,
Îmi voi citi prin versuri cuvinte din trecut
Să văd cu ochii minţii un adevăr pierdut,
Să văd de pot vreo dată ce-a fost să înţeleg,
Misterul ce m-apasă încerc să îl dezleg,

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

DIN CERUL NOPŢII PICURĂ LUMINA PALĂ-Rubaiat
Din cerul nopţii picură lumina pală
A lunii pline care trece triumfală
Şi umbrele pădurii le-alungă din poteci,
Croindu-şi drum pe bolta rece siderală.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret virtual

în viaţă n-am avut cu nimeni litigiu
şi am făcut cu cerul mirabil legământ
să întâmpin zilnic zorii de prestigiu
înmulţind lumina şi când mă frământ.

în amintiri albastre am găsit refugiu
unde stele s-au cuibărit în cânt
în viaţă n-am avut cu nimeni litigiu
şi am făcut cu cerul mirabil legământ.

chipul iubirii l-am transpus în solfegiu
spre universul magic îmi iau avânt
la şcoala vieţii mă simt în colegiu
învăţ trăinicia visului prin cuvânt.

în viaţă n-am avut cu nimeni litigiu
şi am făcut cu cerul mirabil legământ.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am ştiut

N-am fost stăpân pe inima ta,
Am practicat stăpânirea de sine,
Stăpânul ţi-a fost altcineva,
Chiar şi-atunci când erai lângă mine.

N-am vrut să îţi arăt că ştiu,
Am vrut să ştii că te iubesc,
Şi-ai înţeles într-un târziu,
Că despărţitul e firesc..

A fost mai mult greşeala mea,
Nu te-ai ferit, eu n-am ştiut
Că dragostea n-are cum creşte,
Când nici n-a început...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trece un om prin sufletul său

Toată
noaptea m-am zbătut să adorm
am vrut să mă rog
dar ochii îmi erau cusuţi în pernă
am scăpărat un chibrit
pe pereţi au jucat umbrele
mă simţeam ca într-o grotă
prin care treceau apele
pe sub munte apoi
mi s-a părut că visez

Te-am văzut spre dimineaţă
cuprins de tristeţe stăteai
la marginea lacului
mâna ta s-a întins peste mal
strălucea
şi noaptea s-a făcut albă

trestia s-a dat la o parte
ca o pleoapă
de pe un ochi umed deschis
atunci lumina Ta a picurat
ca o lacrimă
tăcerea se limpezise

puteai auzi cum trece
un om prin sufletul său...

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!