Eu n-am știut
Iubito, jur că, până-a te cunoaște
Eu n-am știut că-mi poate fi și frig,
Că liliacul va-nflori de Paște,
Iar de nu vii, prin piețe-am să te strig;
Eu n-am știut că ziua e lumină,
Iar cerul nu e de închiriat,
Până-am simțit privirea ta senină
Cum, cu lumină, m-a înfășurat;
Eu n-am știut că sfera e rotundă,
Și nu credeam că pot să fiu păgân,
Că veșnicia-ncape-ntr-o secundă,
Cât ai privi, în decolteu, un sân.
Eu n-am știut, iubito, că răcoarea
Din vinul ăsta ce-mi părea vetust,
În gură își va înmii savoarea,
Alăturea cu tine când îl gust;
Eu n-am știut că-n coapsa ta se-ascunde
Imboldul care mă transformă-n plug,
Ogorul ce mă-ndeamnă a-l pătrunde
Pentru-a mă arde de trei ori pe rug.
Eu n-am știut că-n tine-i o scânteie
Ce mă transformă-n flăcări ca-ntr-un mit,
Acuma știu și-s de acord, femeie,
Să fiu de focul sacru mistuit!
poezie de Marius Coge din Vis și armonie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.