Rondel iubirii dintâi
Deși iubiți n-am fost vreodată
Te port prin vise uneori;
Era o dragoste curată,
Privirea ta îmi da fiori.
Să ascultăm privighetori
Aș fi dorit să vii odată;
Deși iubiți n-am fost vreodată
Te port prin vise uneori.
Cu inima descătușată
De anii mei rătăcitori
Tu ești iubirea căutată
În viața mea de-atâtea ori,
Deși iubiți n-am fost vreodată.
rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.