Blestem

Unde, mândro, te-ai ascuns
De mă laşi fără răspuns?
Unde, mândro, ţi-este gândul
De-ţi duc dorul nopţi de-a rândul?
Eu mă zbat, mândra-mi dispare
Şi de mine habar n-are!
Mă zbat singur, ca un peşte,
Mândra nu mă mai iubeşte!

Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui şi este-al meu!

Mândro, de te prind cu altul,
Fac scandal să afle satul,
Dacă nu-mi vii înapoi
Singur-cuc zac în zăvoi!
Să nu zici că nu ţi-am spus
Că de boală sunt răpus,
De-oi pleca să nu mă plângi,
Doar durere-n piept să strângi!

Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui şi este-al meu!

Izbăvire vreau să-ţi fie
Izvorul de apă vie,
Numai ploaia când revarsă
Să-ţi sărute gura arsă,
Numai vântul când adie
Pletele ţi le mângâie,
Numai noaptea când coboară
În mantia-i te-nfăşoară,

Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui şi este-al meu!

Iară boarea cea tihnită
Să-ţi vrea noaptea liniştită,
Numai stelele din zori
Fie-ţi ochi strălucitori,
Să stăm tâmplă lângă tâmplă
Că-n final aşa se-ntâmplă:
Stelele, noaptea şi luna
Ne-or veghea întotdeauna!

Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui şi este-al meu!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândro, mândro

Mândro, mândro, vrei nu vrei
Un inel şi doi cercei,
Dă-mi să-ţi sărut ochii tăi;
De vrei roche de mireasă
Cingătoare de mătase,
Părul să-ţi încurc mă lasă;
De beteală o cunună
Vrei pe fruntea ta cea jună,
Dă-mi o gură, numai una!
Iar de vrei un bărbăţel
Să-l iubeşti, să crezi în el,
Nu-l căta - că iacătă-l!

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căntec

foaie verde trei lămâi,
de ce, mândro, nu rămâi,
să-ţi pun zarea căpătâi,
cu iubirea cea dintâi,
să te sărut, să te mângâi.
să-ţi sorb din ochi culoarea lor
si merele obrajilor
şi vraja dulce-a buzelor
şi rodiile ţâţelor,
să fur pe veci savoarea lor...
să joc norocul tău pe cer
şi-apoi frumos în iad să pier.
şi foaie verde măr rotat,
de ce, mândro, m-ai blestemat
să tot te caut în zadar
ca să te joc din nou la zar?
să fii ispită şi noroc
într-un şăgalnic tragic joc.
şi foaie verde de-un dudău,
nu mă vorbi, mândro, de rău,
că ţi-am fost dor când tu plângeai
şi-ţi voi fi pavăză în rai
şi ţi-am mai fost si altceva
când nimeni nu te mai iubea.
şi foaie verde de stejar,
te caut, mândro, în zadar,
tu te-ai ascuns pe veci în flori,
ca să-mi dai mie iar fiori
şi te-ai ascuns, mândro, -ntr-o stea
să fii pe veci averea mea.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (5 august 2007)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte-mă

Minte-mă că mă iubeşti,
Că sunt totul pentru tine
Şi nu poţi să mai trăieşti
Nici o clipă... fără mine.

Minte-mă că ţi-am lipsit,
Că îţi sunt cuibar de vise
Şi că-n mine te-ai topit,
Când ferestrele-s deschise.

Minte-mă că ţii la mine,
Că-ţi sunt înger şi ispită
Şi că-n nopţile senine,
Numai eu... îţi sunt iubită.

Minte-mă că-s răsăritul,
Că sunt raza ta de soare,
Liniştea şi infinitul,
Minte-mă că îţi sunt floare.

Minte-mă că mă mai vrei,
Că-ţi sunt soarele şi luna
Şi parfum din flori de tei,
Că doar eu îţi sunt stăpâna.

Minte-mă că nu mă minţi,
Că-ţi sunt clipa aşteptată
Şi dorinţele -ţi fierbinţi,
Chiar şi... lacrima... curată.

Minte-mă ca îţi sunt dragă,
Că-ţi sunt demon şi păcat
Şi că-n buzele-mi de fragă,
Ai găsit ce -ai căutat.

Minte-mă că sunt frumoasă,
Că doar eu te-nebunesc
Si că vrei să-ţi fiu mireasă,
Veşnic, EU, să te iubesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte-mă

Minte-mă că mă iubeşti,
Că sunt totul pentru tine
Şi nu poţi să mai traieşti,
Nici o clipă... fără mine.

Minte-mă că ţi-am lipsit,
Că îţi sunt cuibar de vise
Şi că-n mine te-ai topit,
Când ferestrele-s deschise.

Minte-mă că ţii la mine,
Că-ţi sunt înger şi ispită
Şi că-n nopţile senine,
Numai eu... îţi sunt iubită.

Minte-mă că-s răsăritul,
Că sunt raza ta de soare,
Liniştea şi infinitul,
Minte-mă că îţi sunt floare.

Minte-mă că mă mai vrei,
Că-ţi sunt soarele şi luna
Şi parfum din flori de tei,
Că doar eu îţi sunt stăpâna.

Minte-mă că nu mă minţi,
Că-ţi sunt clipa aşteptată
Şi dorinţele-ţi fierbinţi,
Chiar şi lacrima curată.

Minte-mă ca îţi sunt dragă,
Că-ţi sunt demon şi păcat
Şi că-n buzele-mi de fragă,
Ai găsit ce-ai căutat.

Minte-mă că sunt frumoasă,
Că doar eu te-nnebunesc
Si că vrei să-ţi fiu mireasă,
Veşnic, EU, să te iubesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul meu

Rău cu rău, dar mai rău fără de rău
Când pierzi rapid şi ultimul bibelou
L-ai ţinut cât ai putut dar în final şi-a luat zborul
Când văd ultimile poze-mi vine să sparg monitorul
Cred că am greşit locaţia, cred c-am greşit-o cu totul
Când tot ce cauţi tu e să atingi făcând nimic topul
Ai distrus totul, tot ce-am realizat până acum
Când te-ai hotărât murind să o iei pe alt drum
Unde te-ai dus când te vreau, am nevoie de tine
Îţi aminteşti când eram amândoi, doar tu şi cu mine
Sub răsărit de soare nu dormisem toată noaptea
Cum dracu puteam să dorm când tocmai învingeam soarta
Dar destinul a decis ca-n scurt timp de lângă mine
Să dispari doar tu, oare de ce te-a ales pe tine
Dumnezeu te iubeşte, nu se gândeşte la mine
Doamne sunt un fiu de-al tău, n-ai încredere în mine
Să am eu grijă de ea, de îngerul tău sublim
De ce totul se pierde atunci când ne îndrăgostim
De ce vrei să iei tot ce e frumos la tine
Ne lasi pe noi fără vreun ţel pe lume
Unde o să găsesc eu alt înger ca ea
N-o să mai văd alta oricât aş căuta
Lumea e mare în ochii mei mici
Sincer alegi prost pe cine să ridici

poezie de AlexShura
Adăugat de AlexShura
Comentează! | Votează! | Copiază!

— Săracă ţară Moldovenească! Erai mai frumoasă în tinereţele mele!
Pe urma s-a întors spre Ancuţa, tulburat, îngânând cel din urma viers al lautarilor:
Trage, mândro, cu bobii...
Trage, mândro, si-mi gâceşte
Codrul de ce-ngălbeneşte,
Omul de ce-mbătrâneşte...

Mihail Sadoveanu în Hanul Ancuţei - Fântâna dintre plopi (1928)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: N-o lua chiar aşa...
Lia: Atunci cum? Cum altfel? Spune-mi tu, expertule! De fapt şi tu ai condus-o pe Sonya, te-ai plimbat cu ea prin oraş, sigur nu doar o singură dată şi nu numai cu ea. Şi nici măcar nu te-ai limitat doar la atât, la o simplă plimbare, ca mine. Vrei să adaug ce altceva ai făcut?
Lucian: Ce vrei să spui cu asta? Sună a acuzaţie!
Lia: Iar ţie nu ţi-a cerut nimeni niciodată explicaţii!
Lucian: Off... Ce greu e! Nu ne înţelegem.
Lia: Într-adevăr, nu ne înţelegem deloc. Însă doar din cauza ta! Te întreb din nou, ce vrei de fapt?
Lucian: Nimic! Tu ce crezi?
Lia: Luci, sincer, nici nu ştiu ce să cred când e vorba despre tine. Vreau doar să înţelegi că dacă m-ai salvat, asta nu-ţi dă drept de proprietate asupra mea, deci, nu presupune că ar trebui să vorbesc numai cu tine, să mă plimb numai cu tine, să mă conduci doar tu, mereu... Şi din nou repet: Fac orice vreau în timpul meu liber!
Lucian: Desigur. Ai perfectă dreptate.
Lia: Şi atunci... Care-i problema?
Lucian: Nici una! Dar de ce tocmai cu Sid?
Lia: De ce te deranjează acest lucru? Ai ceva împotriva lui?
Lucian: Nu mă deranjează deloc. Şi n-am nimic împotriva lui. E prietenul meu. Doar că... Eu...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu, albastra mea minune,
Cântec, răvăşit de vânt...
Şoapta mea de rugăciune,
Fie-mi ultimul cuvânt...

Fie-mi din lumina tristă,
Doar culoarea violetă,
Flacăra pe veci nestinsă,
Ce mă ţine incompletă.

Lasă-mi, dacă-mi laşi ce vrei,
Şi în toate mă ascunde,
Aş pleca să n-am idei...
Fără tine, eu n-am unde...!!

Să îmi caut negăsirea?
Ce mă leagă de-al tău drum?
Doar incerc şi calc aiurea,
Fără tine..., nu ştiu cum...!!

Unde pot să-mi vând durerea
Când îmi e stăpânul despot?
Pot numai să-mi simt mirarea
Fără tine să.. nu pot!!

Sarah Sarah blu

Eu albastra Ta minune,
Cântec dăruit de vânt,
Şoapta Ta de rugăciune,
O să-ţi fiu ultim cuvânt!

Nu lumină tristă!
Doar culoare violetă,
Flacără pe veci aprinsă,
Ce te ţine vie permanentă!

Am să-ţi las iubirea ce o vrei!
N-am să o ascund prin umbre!
N-ai să pleci, că n-ai idei,
Fără mine nici n-ai unde!

Eu sunt regăsirea,
Ce te-aduce-n al meu drum!
Nu-i doar vis, nu calci aiurea,
Doar cu mine, ştii Tu cum!

Unde poţi să-ţi vinzi durerea?
Când doar Eu îţi sunt stăpân!
Doar în mine fii mirarea,
Doar de Tine sunt flămând!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

lentoare

să nu te temi
nu sunt împietrit, doar un pic mai lent
îţi pare mima neschimbată
dar gestul curge
sunt doar speriat şi nu în contemplare
nu sunt bolnav, nici n-am orbit

de ţin o vreme ochii
răsuciţi spre înăuntru
rămâi alături, aşteaptă în tăcere
dacă nu ai, ia de la mine, ia totul şi
lasă-mi numai rugăciunea, o cheie
a zilei fără mâine şi fără ieri-ul condensat
în lacrimă şi nici aşa să nu te temi.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

La fântâna ocolită...

La fântâna ocolită
de sălcii şi de răchită
găsii iarba tăvălită
de Leana şi neica Cită.
Leana rămase plângând,
iar Cită plecă râzând,
dar se-ntoarse fluierând
c-o avea pe Leana-n gând:
-Taci din gură Leana mea,
că te ia neica, te ia,
după liberarea sa,
acum e armata grea,
nu pot duce raniţa.
Mândro, când ne iubeam noi
crescuse iarba-n zăvoi,
era zi de primăvară
când ne-am iubit prima oară,
eu fecior şi tu fecioară,
aveai mers de căprioară,
te mlădiai trestioară,
coborai pe ulicioară,
veneai ca fulg de uşoară
ca să stai la mine-n poală
şi-l băgai pe neica-n boală
de-l lăsai cu punga goală,
că mergea în târg, la moară,
ca să-ţi cumpere brăţară,
cercei, inel şi basma
să-ai cu ce te lăuda,
cunună, flori argintii
să ai cu ce te mândri,
tu-i cuseai neichii cămaşă
cu şabace de mătasă
şi vă pregăteaţi de casă,
el mire şi tu mireasă.
Cum trecură, mândro, anii,
crescură plopii, castanii,
noi ne iubeam ca vârlanii
şi râdeam de pocitanii
c-aşa ne păreau duşmanii
când ne pândeau ca golanii,
numărându-şi gologanii
şi mieunau ca motanii,
nechezând precum cârlanii,
de mine să te desparţi,
cu ei viaţa să-ţi împarţi
că ei îţi dau bogăţii
dac-ai vrea a lor să fii
măcar pentru-o zi şi-o noapte,
să audă-a tale şoapte
şi cu sărutări fierbinţi
care să-i scoată din minţi.
Mândro, când om muri noi,
să ne-ngroape pe-amândoi
că într-unul am fost doi,
să ne pună-ntro lădiţă
guriţă lângă guriţă,
iar lângă noi o cofiţă
nu cu apă, ci cu dor
ca să-nviez şi să mor
după ce am constatat
că nimeni nu te-a furat,
să rămâi tot lângă mine,
să te strâng în braţe bine
ca să ştie lumea toată
c-a fost dragoste curată
între un flăcău şi-o fată,
să nu uite niciodată
o poveste-adevărată.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, n-am cerut nimic

Doamne, n-am cerut nimic,
Cum am putut, am trăit,
Mi-ai dat să port răni adânci,
Nu mi-ai spus că dor atât,
Nici cum pot ca să le duc.

Când m-aşez pe iarba crudă,
Roua îmi păre a fi cucută,
Sufletul mi-e Doamne plin,
De amar ca de pelin,
Zilele îmi sunt un chin.

Privesc cerul înstelat,
Cânt, că doar cântul mi l-ai dat,
Lacrimile-mi sunt de foc,
În jurul meu arde tot,
Pe pământ nu-mi găsesc loc.

Niciodată n-am să-ţi cer,
Nici nu mă opreşti să pier,
Mă duc când îmi vine rândul,
Dar îmi las în urmă cântul,
Trec mai repede ca vântul.

Mihail Coandă

cântec, versuri de Mihail Coandă (31 ianuarie 2020)
Adăugat de Mihail Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

I. Într-o zi, pe la chindie,
lâng-un fir de păpădie,
găsii dorul mândrii mele
înglodat în temenele.
Cu mâinile amândouă
îl spălai, din ochi, cu rouă
şi-l strânsei la piept să simtă
inima cum îmi palpită.
Cu emoţie şi teamă
simţii glasu-i că mă cheamă
de aproape, de departe
unde gândul ne desparte,
de departe, de aproape
străbătând dealuri şi ape.

II. Privesc întâi spre răsărit,
iar chipu-ţi e la asfinţit
Te strig, dar nu poţi să-mi răspunzi,
eşti printre orbi, flămânzi şi surzi,
lumină n-ai să poţi vedea
e chipul meu, e vocea mea,
de-mpingem timpul îndărăt
tu ai uitat şi cum arăt,
dar chipul tău, în visul meu,
dispare, apărând mereu,
întind o mână să te-ating,
dar lumânările se sting,
miros de smirnă, fum şi jar
se simte până-n sărindar.
Cel dor nestăvilit mă vrea,
dorinţa ta, ofranda mea,
să merg la Creator să cer
o viaţă plină de mister
pentru noi doi, pentru vecie,
în care tu şi eu să fie
pe-aceeaşi cale nemurire
în drumul către mântuire,
să nu ne putem despărţi
de-om reînvia ori muri,
cum umbră-om nu se despart
şi totul, totul îşi impart,
că putem sta doi pe un loc
cu-aceeaşi vrajbă sau noroc,
cu-aceeaşi grijă şi speranţă,
cu eleganţă şi prestanţă.
cu apă, aer, soare, foc,
legând ursita de noroc,
îngemănaţi pe veşnicie
la rădăcini de păpădie,
agheasma pusă-ntr-o cofiţă,
legaţi de-un fir de garofiţă,
ca dăltuiţi într-o figură
de heruvim sau creatură.

III. În cea zi, pe la chindie,
te-am numit melancolie,
numai vântul când adie
pletele mi le mângâie,
numai ploaia când revarsă
îmi sărută gura arsă,
numai noaptea când coboară
în mantia-i mă-nfăşoară
şi nimeni, nimeni nu ştie
să culeagă păpădie.
Dar, privind spre deal, la vie,
te văzui copilărie,
tinereţe, bătrâneţe,
patru ochi şi două feţe,
două guri îngemănate,
mâinile împreunate,
părul ne crescuse-n iarbă,
via parcă sta să fiarbă,
să gustăm din mustul vieţii
şi porumba tinereţii,
să stăm tâmplă lângă tâmplă,
la final asta se-ntâmplă:
stelele, noaptea şi luna
ne-or veghea întotdeauna!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, n-ai plecat totuşi?
Lia: Nu, nu sunt aşteptată de Sid. Cel puţin, nu la ora asta. Dar ce-i cu tine?!
Lucian: Cu mine?! Nimic, absolut nimic.
Lia: De ce nu te-ai îmbrăcat în uniformă?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Nu te înţeleg deloc, domnule comandant! Vacanţa s-a sfârşit, pentru noi toţi, inclusiv pentru tine, doar aşa ai spus.
Lucian: Te rog, Lia...
Lia: Păi, din partea domnişoarei Ly e de aşteptat, dar tu...
Lucian: Eu... Eu, ce?!
Lia: Tu, nimic! Absolut nimic! Doar că mă surprinzi, atâta tot!
Lucian: Te surprind?! Păi, uneori mă surprind chiar şi pe mine însumi...
Lia: Aha... Sid şi eu te-am aşteptat ieri şi alaltăieri, mai mult de o oră, de fiecare dată. De ce n-ai venit?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Şi de ce nu m-ai anunţat, cum rămăsese stabilit, ca să nu te aşteptăm degeaba, atâta timp?
Lucian: N-am putut. Sau am uitat.
Lia: Ai uitat, n-ai putut sau n-ai vrut?
Lucian: Bine, recunosc: N-am vrut nici asta.
Lia: Se pare că n-ai vrut cam multe în ultimul timp.
Lucian: E adevărat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te temi şi-acum de ce te-ai mai temut, de pagina curată şi de rândul şi de cuvântul de la început. Te sperie şi litera şi gândul.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Romanessi Sergiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu te-am căutat dar te-am găsit
toate în lumea asta au un rost
în adolescentă te-am iubit
azi te văd la fel precum ai fost

ochii tăi cu luciu de cristal
buzele- cu rece de gheţar
zâmbetul - şi trist şi marţial
mai sfidează fostul boschetar

nu te-am căutat dar te-am găsit
doar voiam să văd cum te-ai păstrat
-ştiu că pentru tine am murit
inc-atunci la margine de sat...

nu te-am căutat dar te-am găsit
n-am să-ţi spun nimic nici n-am să-ţi scriu
doar mă simt un pic mai fericit
parc-am dat de apă în pustiu

nu te-am căutat dar te-am găsit
sunt la fel de bâlbâit şi lent
-pentru tine am îmbătrânit
pentru mine-s tot adolescent...

poezie de Iurie Osoianu (15 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o nevastă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
un copil şi o nevastă care au lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-ncet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsuri

De ce ai plecat în călătorie?
Pentru că în casă era frig.
De ce ai plecat în călătorie?
Pentru că asta am făcut întotdeauna între răsărit şi apus.
Ce fel de îmbrăcăminte ai purtat?
Costum albastru, cămaşă albă, cravată galbenă şi şosete galbene.
Ce fel de îmbrăcăminte ai purtat?
N-am purtat nimic. Un fular de durere mi-a ţinut de cald.
Cu cine te-ai culcat?
Am dormit în fiecare noapte cu o altă femeie.
Cu cine te-ai culcat?
Am dormit singur. Întotdeauna am dormit singur.
De ce mă minţi?
Întotdeauna am crezut că am spus adevărul.
De ce mă minţi?
Pentru că adevărul minte frumos, iar eu iubesc adevărul.
De ce pleci?
Pentru că de-acum pentru mine nimic nu mai contează.
De ce pleci?
Habar n-am. Niciodată n-am avut.

Cât timp va trebui să te aştept?
Nu mă aştepta. Sunt obosit şi vreau să mă culc.
Eşti obosit şi vrei să te culci?
Da, sunt obosit şi vreau să mă culc.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pare rău

Nu-mi pare rău că te-am iubit,
am fost o vară fericit,
credeam că soarta mi te-a dat
ca eu să-ţi fiu predestinat.

Ştiam că-n viaţa mea de vii
drept înger păzitor să-mi fii
împărtăşim griji şi nevoi
că-n loc de unul suntem doi.

Eram cu sufletu-mpăcat,
nu săvârşeam niciun păcat,
la unele nepotriviri
ne-nţelegeam doar din priviri.

Dar armonia dispăru
când aroganţa apăru,
nu mai fu chip să te-nţeleg
şi taina urii să dezleg.

Te-a cufundat miraj semeţ
în ignoranţă şi dispreţ,
te-or încerca păreri de rău:
nu eşti a mea, nu sunt al tău!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către fiul meu

Scrisoare către fiul meu

Pentru vremea când n-am să mai fiu,
Şi viaţa îţi va fi bogată,
Aş vrea de acuma să îţi scriu,
Să-ţi spun, ce n-am spus niciodată.

Te rog să nu te superi,
Căci n-aş dori cumva,
De lipsa mea să suferi,
Ori că-ţi vorbesc aşa.

S-au tot dus anii tăvălug,
Şi nu ne-am spus cuvinte.
Cum apa rupe brazda de sub plug,
Am să mă duc şi eu cuminte.

Îţi spun acum că te iubesc,
Matur, ca pe copilul năzdrăvan,
Că n-am vrut să te rănesc,
De mi-am făcut, din tăcere, paravan.

Mă încearcă un regret târziu,
Că n-am vorbit la un pahar cu vin,
Că am ajuns acum să-ţi scriu,
De parcă ţi-aş fi fost străin.

Aş fi putut să-ţi povestesc,
De multe, câte sunt.
Despre cele ce gândesc,
Respect, familie, pământ.

Nici tu nu te-ai oprit din drum,
Să vezi de-mi sunt picioarele betege,
Să afli că şi eu sunt fum,
Şi viaţa vrea să mă abnege.

Eu nu-ţi reproşez ceva,
Doar vreau să-ţi cer iertare,
Şi să te rog: să nu care cumva,
Să ai la fel purtare.

Să fii pentru copilul tău,
Prieten dar şi tată,
Să vă povestiţi mereu,
Şi să îi dai povaţă.

Să nu te rezumi numai la bani,
Căci ei nu sunt cuvinte,
Că viaţa trece şi în ani,
Cunoşti durerea de părinte.

poezie de Marck Nessel din Nerostitele Cuvinte, Versoterapii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 (8 februarie 2019)
Adăugat de Marck Nessel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de Om

(scris pe patul de spital, aprilie 2018)

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o mamă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
şi o mamă care a lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-n cet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!