Iarna

Din norduri reci se abate peste noi stihia
Sub plăpumi de omăt pal tremură câmpia;
Cad din văzduhuri confetti, milioane,
Iar patria îşi pune nămeţi ca silicoane

Alb dejun, prânz alb, mai albă, seara, cina!
Prin site dese norii-şi cern cu spor făina;
Apollo, din solarul car, a prins albeaţă
Şi vântul trăncăneşte-ntr-una ca o caţă.

Alb obsesiv, difuz şi maladiv(ca de spital),
Tot universul văruind în lung şi vertical,
Abia respiră satul prin fumegânde hornuri,
Pe deal se-aud mugind, şi cerbi, şi cornuri.

Se-opreşte, la un semn divin, ninsoarea
Se leagănă sub soare, întinsă, depărtarea,
Şi în zăpadă o troică iute taie drepte falii,
În nechezat şi chiot... S-au îmbătat muscalii!

parodie de Constantin Ardeleanu, după Vasile Alecsandri
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săniuţa Ioanei

Am o săniuţă mică,
De zăpadă nu-i e frică,
Alunecă iute ca vântul,
Parcă ar înghiţii pământul.
Săniuţa mea uşoară
N-are aripi, dar ea zboară,
Prin nămeţii de zăpadă,
E-o nălucă iute, albă,
Amândouă când pornim,
Din deal, până jos în drum,
Şine ca de tren lăsăm,
Fără ca să iasă fum.

Săniuţa mea cea mică
Are nume, Rândunică,
Şi a câştigat mereu,
Premii cu meritul meu.

poezie de Valeria Mahok (4 decembrie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posibil meniu diurn de vis: la micul dejun o cafea de june; prânz conjugal cu ciorbă de potroace; cina, neapărat romantică, demnă de o Romă antică.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Stepa mea! În depărtarea de zăpadă
Vântul îşi doineşte viaţa lui nomadă.

A-noptat adânc. Câmpia pare moartă
Numai dragii mei salcâmi oftează-n poartă.

I-auzi lupii! Satul în mormane tace.
Bolta neagră-şi sparge găuri prin găoace.

I-auzi lupii! Urcă-n ceruri luna plină,
Umbre gârbove se-alungă după mine...

poezie clasică de George Meniuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansând între nămeţi de zăpadă

Din somn m-am deşteptat în umbra blândă
a dimineţii ce se naşte peste sat,
la geam, în murmur sacadat ascult
cum picură din ţurţuri boabe de cristal.

E semn că soarele goneşte norii
ce m-au ţinut în hibernare albă,
păream un nou născut, cu suflet nou,
în dimineaţa ce se scaldă în extaz.

E prima zi a primăverii
înfăşurată în văl albastru, nesfârşit,
în ciripit de rândunele pe sub streşini
ce mă invită, parcă,
să ies la dans, printre nămeţi de zăpadă
ce-au început să plângă
cu lacrimi ascunse sub pământ.

E prima zi de zăpadă topită
ce se contopeşte în râu cântător,
cu soare rotund ce stă atârnat
peste tăcuţii copaci, aşteptând
să fie-nfăşuraţi în noul veşmânt.

Dansez,
şi odată cu mine dansează
nesfârşitul pământ, istovit
în murmur nedefinit de izvoare,
dansează cu mine,
troiene de zăpadă ce plâng.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a fost gata casa noastră, ne-am mutat în ea. Era o casă nouă, cu un balcon lung, care suna ca metalul, nu ştiu pentru ce, când mă plimbam pe el, mai ales când umblam bocănind cu călcâiele pe scânduri. Prin grădină trecea un pârâu lat de-o palmă. Pe lângă grădină, trecea un pârâu mai mare. Din dosul casei, peste pârâu, un deal drept, care mi se părea că atinge cerul. În stânga un deal lung, pe care umblau vitele, ca nişte gângănii pe un perete. În dreapta câmpia, cu o pădure în fundul zării. În faţă satul.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiriduşi şi fulgi de zăpadă

Pe sub scârţâitul portiţei
fulgi de zăpadă
trec,
alergându-se şi ascunzându-se
unii de alţii
ţinându-se de mână şi
învârtindu-se
până adorm pe stratul de omăt

spiriduşi aprind luminiţe
în trunchiurile vechilor copaci
cu licurici
ce se scutură
de amorţeala nopţii îngheţate
şi pâlpâie somnoroşi
prin ninsoarea cernută

o creangă încărcată de zăpadă
strănută
la suflarea vântului
şi scutură
praf de ninsoare
pe barba ninsă de vreme
a spiriduşului
ce în palmă încălzeşte un licurici
pudrând-o cu fulgi rătăciţi

luna e aruncată
de pe un acoperiş
de lopata unui spiriduş
harnic în miez de noapte -
încearcă să nu alunece prin aer,
dar nu se poate prinde
de nici un fulg de zăpadă
şi abia pe gheaţa cerului
se poate opri

petalele îngheţate
iau felinarul
prins în cuierul cerului
şi îl poartă
pe sclipirea coarnelor de ren
luminându-le privirea
în care plutesc fulgi de nea

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul dejun, prânzul şi cina

Un mic dejun îmbelşugat îţi dă putere,
Un prânz îmbelşugat îţi dă plăcere,
O cină-mbelşugată-ţi dă durere.

tristih de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (1 ianuarie 2021)
Adăugat de Gheorghe BUDOI
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-agită vântul

Se tânguie în veştejeală
Amurgul, vântul prin păduri,
Şi sfâşie la nimereală
Crenguţe vii şi uscături.

Se răsuceşte şi aleargă,
Şi fură aşternut de sol,
Şi toamna-şi pune pe o targă
Un pui de deal, ce-a rămas gol.

El a strigat în dezgolire,
Prin ploi iscate din senin...
Rămas confuz în răscolire,
Aşteaptă-n vers să îI alin.

Livada murmură balade,
Şi-şi leagănă cu patos, dor,
Şi pomi, şi frunze în rulade,
Ce s-au unit şi triste, mor...

S-agită vântul şi-n ţărână,
Pe sub rever de cer mâhnit,
Şi-un gard bătrân, căzut pe-o rână,
A plâns un timp... acu-i tihnit.

Pe-o lacrimă, în toamna mea,
Un vânt în frământări, jelea...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna pe Dâmboviţa - pastel bucureştean

Fulgii se cern din caere albe ca de lână,
Peste oraşul gri, îmbâcsit şi-ngheţat,
De la un taxi se-aud claxoane şi-o frână,
Pe bulevardul murdar, lung şi paralizat.

Într-un rond garnisit cu flori şi cu roci,
Prin fulgii de nea ce cad lin, răsfiraţi,
Un poliţist dirijează, fluierând din bojoci,
Un Jeep, un tractor şi doi câini remorcaţi.

Prin frig, la Romană, într-o parcare,
O vânzătoare muşată, cum place la tăţi,
Strigă reduceri la seminţe de floare,
Cu zâmbetul larg şi mult ruj pe mustăţi.

La Colţea, la turlă, prin crucea de fier,
Vântul cu fulgi a-nceput deja să adie,
În strană, atârnând pe-un calorifer,
Un motan doarme, visând o scrumbie.

Deasupra Dâmboviţei, pescăruşii zboară,
Cu aripi de înger şi cu ochi de ametist,
Printre pescari zgribuliţi, la vreme de sară,
Jandarmii au prins un peşte recidivist.

poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viscolul

Crivăţul din meazănoapte vâjâie prin vijelie,
Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie.
Valuri albe trec în zare, se aşază-n lung troian,
Ca nisipurile dese din pustiul african.
Viscolul frământă lumea!... Lupii suri ies după pradă,
Alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă.
Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiţi de vânt,
Şi răchiţile se-ndoaie lovindu-se de pământ.
Zberăt, raget, ţipet, vaiet, mii de glasuri spăimântate
Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate.
Şi-n departe se aude un nechez răsunător...
Noaptea cade, lupii urlă... Vai de cal şi călător!
Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire
Stă, aude-n câmp lătrare şi zăreşte cu uimire
O căsuţă drăgălaşă cu ferestrele lucind
Unde dulcea ospeţie îl întâmpină zâmbind!

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ăst timp, anost anotimp

De viu mă-ngroapă viscolul
În marmure reci de omăt,
De frig lăuntric mă-mbăt
Şi crâşmei iar dau ocolul

Mă latră lugubru spre casă
O haită hămesită de câini
Peste pustietate stăpâni,
Se plictisesc... Şi mă lasă

Uitat-ai deschis frigiderul
Stăpâne de spaţiu ceresc?
Nămeţit, mai crezi că trăiesc?
Răspunde, nu ţine misterul,

Pe horn, fum. O Fata Morgana
Se-ntinde lasciv lângă sobe
Falii rigide, anaerobe,
Cerşesc zăpuşeală de Ghana

Vântul îmi umflă paltonul
Biciuindu-mă ca pe un sclav
Mă resemnez, am suflet moldav,
Îşi pălmuie şi regele bufonul

Iadul o fi? Exclus să fiu în Rai...
Aburi? Or fi de la smoală?
Şi mă desprind de mahmureală
Mă iartă, iubito. Merci pentru ceai

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade floarea de zăpadă

zilele înghesuite pe o plită amăruie
au prins gustul de gutuie
şi te-aştept ca pe o simplă mântuire
dragul meu
te aştept cum îl aştept pe Dumnezeu

cade floarea de zăpadă
pe icoana fără sfinţi
Doamne, fă să nu mai cadă
şi pe bunii mei părinţi

zilele aleargă-ntruna prin copitele de cai
şi-am uitat de mine, vai!
îmi răsună din biserici
gândul neamului străbun
îmi răsună o colindă de Crăciun

cade floarea de zăpadă
pe oraşul meu golaş
Doamne, fă să nu mai cadă
şi pe-al neamului oraş

zilele mă-mping din urmă prin ferestre aurii
prin nămeţi şi vijelii
îi aud şi pe copiii
fără casă şi orfani
îi aud ca la priveghiul dintre ani

cade floarea de zăpadă
peste vocile curate
Doamne, fă să nu mai cadă
şi pe case-abandonate

cade floarea de zăpadă
peste tine, neamul meu,
însă cine să-L mai vadă
pe bătrânul Dumnezeu

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viscolită prin văzduhuri

Cad pe o geana de lumină
De mă cauţi tu străine
Mă găsesti în Lună plină
Vin din cer cărări divine

Fluierată-n vânt si ger
Asezată în câmp deschis
Stau în haina ta în guler
Sunt zăpadă nu focul încins

Moale albă pufoasă mătase
Lunecoasă stau pe derdeluşi
Mă găsesti pe ţurţurii la case
Tu atent să mergi pe alunecuşi

Eu născuta dintr-o apă
Viscolită prin văzduhuri
Fulg făcută-n mare grabă
Si cernită alba-n câmpuri

Nea zăpadă poţi să-mi spui
Omule de mi iesi in cale
Haine groase tu să-ti pui
Să nu te îmbraci in zale
Si-n picioare cu sandale

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva prin şoapte

Undeva departe s-a născut iubirea
Într-o revărsare fără de egal,
Undeva anume simt cum fericirea
Se înalţă-n mine precum deal cu deal,

Poate chiar în gara unde-a nins în noapte
Sau în vârf de munte la izvor de timp,
Cărarea tresare la a noastre şoapte
Când seara se lasă peste-un vechi Olimp,

Tremură pădurea când păşesc timid
Printre frunze moarte către luminiş,
Într-un cânt de păsări drumuri noi deschid
Şi zidesc cetate peste lăstăriş,

Am găsit izvorul care ne-a robit
Ciutele s-adapă la ceasuri târzii,
Timpul prins în scoarţă nu se dă scobit
Şi revarsă clipe peste vechi câmpii,

Undeva iubirea şi-a făcut sălaş
Leac să fie urii care ne-a cuprins,
Pentru o vecie m-a făcut părtaş
Să-nfloresc câmpia unde-acum a nins.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima ninsoare

A căzut şi cea dintâi zăpadă
Peste sufletele noastre reci
Ce alb se vede lumea într-o spadă
Privirea peste care-ai vrea să-ţi treci!

Genele ni s-au umplut de brumă
Promoroaca ne-a pătruns în păr
Şi dinţii noştri parcă sunt din spumă
Ce s-o topi la primul adevăr.

Pământul parcă nici nu mai respiră
Sub stratul alb de puritate dens
Îşi duce lumea un păcat imens
Şi la iertarea cerului aspiră;
S-a oprit ninsoarea ca la un impas
Aşteptând s-o-ntine primul nostru pas.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna...

Soarele şi-ascute dinţii, sub tălpi scârţâie zăpada,
Gerul iernii flori pictează şi împodobeşte geamuri,
Cu steluţe de cleştar se inundă iar livada,
Pomii-n somn îşi ţes inele tremurând uşor din ramuri...

Ţurţurii par gene lungi care-atârnă pe la streşini,
Franjuri de cristal din care iarna plânge când e soare,
Candelabre transparente ca esenţa de răşini
Sau cercei modelul punk la urechi de domnişoare...

Fumul pe acoperişuri se învăluie, se zbate,
Semn că viaţa dăinuieşte şi în case arde focul
Iar prin curte, zgribulite, câteva înaripate
Boabele de prin zăpadă le tot caută cu ciocul...

S-a pornit viscol din nou, pe la dosuri cresc troiene,
Cerul pare acoperit cu o pânză întunecată
Şi din nourii de plumb iarna cu zăpadă cerne,
Iar prin infinitul alb vântul colţii şi-i arată!...

Satul se cufundă-n noapte şi se sting lumini la geamuri
Iar pe uliţă nici urmă, nici copii cu sănii nu-s,
Vântul şuieră năprasnic şi cu biciul dă în ramuri,
Nimeni nu îl mai aude. Satul doarme,... doarme dus!...

poezie de Ioana Gărgălie din Eu sunt copacul vieţii mele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşim difuz prin ploile durerii

Păşim difuz prin ploile durerii,
Importăm manifestanţi în strada mare,
Perfuzia cuvintelor e varză:
Coduri refăcute, puse-n sare.

Flămânzim cu stele reci sub nas,
Munca nu-i cu chef în ţara-adevărată,
Rezistăm vioi în sărăcii şi boli,
Cu recomandări şi zarea-i bulversată.

Antagonic împărţim credinţă şi iubire
În noaptea minţilor scăpate
Pe lampa lui Ilici care re-nvie
Peste cei ce rostuiesc gresite fapte.

Casele controversate sunt colivă,
Căinţa este-a doi părinţi orfani
De copii, dar vor, prin moştenire
Să se-mbuibe cu euroi şi bani.

Păşim difuz prin ploile durerii,
Luăm felii din ţara noastră-n spate
Şi o cărăm aiurea să o vindem
Unor făpturi stupide de departe!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei mămici

E frumoasă, ce să zici,
Are sâni de milioane,
Laptele pentru cel mic,
E filtrat prin... silicoane!

epigramă de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea asta...

Ninge! Ninsoarea asta îmi acoperă sufletul...
La tâmple, nămeţii cresc ameninţător.
Nici nu mai ştiu dacă e primăvară
Sau doar visez la lucrul acesta.
Sufletul meu împrumută lucirea stelelor
Îmbibate în sânge, trecute prin foc...
Mi-am călit tăcerea.
Mi-am închis zăpada în tremurul sângelui
Tăvălindu-se prin nămeţi.
Am presărat-o peste cuvintele
Ce purtau încrustate în ele
Patimile lumii.
Îngeri veniţi în oglindă
Mi-au sărutat timpul.
S-a deschis cerul ca o fântână
Şi din mine, a nins peste voi.
Ochiul-planetă a avut viziuni.
Petale de sânge s-au desfăcut
Şi din pumnul cerului
Au alunecat verbele eternităţii - corăbii de vis.
Ninsoarea aceasta a ascuns
Războiul ignoranţei
Şi steagul durerii
Din sufletele, războindu-se cu stihiile
S-a eliberat de cuvinte.
Să ne bucurăm de libertate, de lumină şi puritate!
Suntem ninsoare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mânzul

nu a fost un prânz a fost d
oar un mânz
a fost prea puţin a
fost a
proape un cal nu
a fost chiar un cal nu a fost
un prânz
cu toate cuţitele furculiţele (?!) por
ţelanurile nu
au nechezat de plăcere
co
mesenii din jurul tăbliei de e
bonită întinsă în scop
ecumenic – pa
pa-i va mângâia pe cre
ştet pe mâncătorii din a
sia de
cai mai bonsai

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!