S-agită vântul

Se tânguie în veştejeală
Amurgul, vântul prin păduri,
Şi sfâşie la nimereală
Crenguţe vii şi uscături.

Se răsuceşte şi aleargă,
Şi fură aşternut de sol,
Şi toamna-şi pune pe o targă
Un pui de deal, ce-a rămas gol.

El a strigat în dezgolire,
Prin ploi iscate din senin...
Rămas confuz în răscolire,
Aşteaptă-n vers să îI alin.

Livada murmură balade,
Şi-şi leagănă cu patos, dor,
Şi pomi, şi frunze în rulade,
Ce s-au unit şi triste, mor...

S-agită vântul şi-n ţărână,
Pe sub rever de cer mâhnit,
Şi-un gard bătrân, căzut pe-o rână,
A plâns un timp... acu-i tihnit.

Pe-o lacrimă, în toamna mea,
Un vânt în frământări, jelea...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o lacrimă de nor

Sus, pe-o lacrimă de nor,
Pufos, moale, insonor,
Cerne iarna, gospodină,
Ghemotoace de lumină.

Răbdătoare, harnică,
Răsfiră că-i darnică,
Stele de argint, cuminte,
În trei straturi de veşminte.

Cerne printr-un ciur enorm,
Delicat şi uniform,
Însă vântul, ce năduf!
Ia din fulgi, pune-n burduf,

Şi-a venit şi-a răsturnat
Peste deal şi l-a ornat
Cu ce-a strâns din veşnici zboruri,
Vâj! prin albele decoruri.

S-a uitat iarna cruciş...
Vântu-i face fulgii, "griş",
Şi a bombănit o vreme,
Apoi s-a culcat devreme.

Pe o lacrimă de nor,
Doarme iana-n vânt sonor.

poezie pentru copii de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerne neaua ca din Rai

Cerne iarna ca din Rai,
Cu argint şi dor pe plai,
Dintr-un cer ce-n buimăceală,
S-a trezit cu sprinteneală.

Pe fântână şi capac,
Gemotoace de bumbac,
Le aşează cu migală,
Şi prin pomi şirag, în fală.

Vântul geme, a prins glas,
Şi fularul mi l-a tras,
Şi l-a dus... acu-i bălai,
Doamne, câmpul e ca-n Rai!

Ici, un guguştiuc tăcut,
Este trist, da prefăcut.
Piţigoiul se îmbracă
În cojoc şi ţup! pe-o creacă.

Ţi! Ţi! Ţi! în micul grai,
Ninge ca din colţ de Rai!

poezie pentru copii de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie într-un vers

Toamna
Vântul suflă şi-un strai de frunze acoperă totul.

Octombrie
Furtuna rupe şi-ultima frunză de vie.

Toamna târzie
Prima brumă atinge trandafirul rămas.

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire sacră

Eu am ca partener un plop căci e statornic
Când vântul îl roteşte, îl clatină, îl fură
De frunze-n toamne reci ce poartă coafură
Din ruginiu şi galben... şi nici nu mi-e datornic.

M-am cuibărit alături, lângă tulpina sa,
Să ascultăm prin foşnet cum murmură de dor
Şi codrul, şi luceferi, şi sferele ce mor,
Să-i spun poveşti cântate din tinereţea mea.

M-ascultă, îmi zâmbeşte prin fremătări, duios,
Când luna e mânjită de norii plini de sur,
Mă înveleşte-n noapte cu frunze din obscur,
Şi grijuliu îmi pune trei straturi, credincios.

E o iubire sacră, şi nimeni între noi
Nu va putea să intre cu râuri de venin,
Şi mi-a adus inelul, un cerc dintr-un pelin,
Şi m-a cerut de soaţă prin vers de piţigoi.

L-am refuzat docilă, i-am spus: "Să nu striveşti
Prietenia sacră... iubirea e-n poveşti..."

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipele (autumnală)

În mine cade toamna cu frunze ruginite,
Mă invadează păsări lipsite de culoare,
Un cântec moare-n suflet cu plânsul tremurat –
S-a-mbolnăvit pădurea de-atâta aşteptare.

Se-nvolburează vântul pe valea dintre ani
Şi în păduri miroase a frunze împuşcate,
Secundele - jivine se-ascund printre copaci,
Să nu fie găsite, să nu fie vânate.

Ca pe-o cămaşă aspră îmbrac singurătatea,
Cu chingile de gânduri leg timpul care trece,
Închid cu-nfrigurare secundele în casă
Să nu se risipească prin vântul toamnei, rece.

Ce sadică plăcere au clipele hoinare (!),
Prin fiece perete în lume evadează –
Afară-n vânt sălbatic, doar caii înspumaţi
Îmi muşcă din clepsidra ce mi se-mpuţinează.

poezie de Mariana Dobrin
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipele (autumnală)

În mine cade toamna cu frunze ruginite,
Mă invadează păsări lipsite de culoare,
Un cântec moare-n suflet cu doruri pe-amurgite,
S-a-mbolnăvit pădurea de-atâta aşteptare.

Se-nvolburează vântul pe valea dintre ani
Şi în păduri miroase a frunze împuşcate,
Secundele – jivine se-ascund printre platani
Să nu fie găsite, să nu fie vânate.

Îmbrac singurătatea ca pe-o cămaşă groasă,
Cu chingile de gânduri leg timpul care trece,
Închid cu-nfrigurare secundele în casă
Să nu se răspândească prin vântul toamnei, rece.

Ce sadică plăcere au clipele hoinare (!),
Prin fiice perete în lume evadează
Afară-n vânt sălbatec doar cai fără zăbale
Îmi muşcă din clepsidra ce mi se-mpuţinează.

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A căzut o frunză-n calea ta

A căzut o frunză-n calea ta
Rătăcind pe-a vântului aripă.
Ai zărit-o şi-n aceeaşi clipă
Ai strivit-o călcând peste ea.
N-avea grai să strige în urma ta,
Nici puteri să spună cât o doare
Şi-a rămas pierdută în cărare,
Ploi şi vânturi trecut-au peste ea.
Stătea lipită de pământ şi se întreba
Ce ar face dacă vântul ar lua-o
Şi-o clipă în palma ta ar aşeza-o,
Dar a rămas acolo undeva.

A căzut o frunză-n calea ta
Şi cine ştie câte or să mai cadă,
Dar n-ai să ştii nicicând
Şi nu-ţi va da prin gând
Că prima frunză ce-a căzut în drumul tău
Am fost eu.

poezie de Ioana Crăciunescu
Adăugat de Mariana Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea timpului

Voi lua doar timpului uitarea
ca la cingătoare să mi-o pui
şi, lăsând iubirilor chemarea,
peste dealuri voi pleca haihui

Mă aşteaptă-n fulgerări de stele
vântul, ca şi mine, un hoinar
şi visatul rod muşcat de vreme
răstignit pe-o piatră de hotar.

Visul ce-a plutit târâş prin ceaţă
e un mugur ofilit pe ram,
vorbele s-au prefăcut în şoapte
ca şi timpul greu prelins pe geam.

N-o să-ncerc să mă opresc vreo clipă
lacrima se pierde în zădar
viaţa, fulgerând cu-a ei aripă,
între noi a pus un greu hotar

Dă-mi uitarea ca un văl de ceaţă
vorbe fără rost tu n-o să spui,
timpul m-a strigat de dimineaţă
s-o pornesc cu el, pe deal, haihui.

poezie de Leonid Iacob din Bântuit de furtuni (2009)
Adăugat de Leonid Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un copac rămas fără pădure

Sunt un copac rămas fără pădure,
Şi-am căutat-o pân* am obosit,
Ori s-a ascuns de drujbe şi secure,
Sau a jelit până s-a irosit...

Mă plimb ducându-mi crengile în braţe,
Şi mă lovesc mâhnit de vânt uscat,
Şi două ramuri groase, antebraţe,
Văzând un tăietor şi le-a mascat.

Şi ocolesc salcâmii încă tineri,
Şi m-aş opri în miez, doar un minut,
În zi de târg, sau poate-n zi de vineri,
Da m-aş simţi închis, un deţinut.

Mărşăluiesc, mă plec ca muribundul,
M-agăţ de viaţă, parcă-s dirijat,
Îmi cert prin rădăcini întreg străfundul,
Mă dor trei ramuri, trunchiu-i bandajat...

Călătoresc... Eu vreau pădurea unde
Aveam şi fraţi, şi veri, pe mama mea,
Sub poala sa, - că are un* m-ascunde -
Aş mângâia un frasin ce jelea...

Mă depărtez spre primăveri călduţe,
Să-mi crescă muguri că îmi e urât,
Şi n-am pădure, merg pe câmp, străduţe,
Şi-n braţe duc coroana, hotărât.

De nu-mi găsesc pădurea, în ierni voi pribegi,
Cu ramurile-n braţe până voi rebegi...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul

Mor culorile frunzelor,
vântul scutură copacii.
-Nu-l face să tacă!
El soarbe albastru,
e viu, e-n transă şi aleargă.

Zarea şi-a pus o mantie, în valuri albe,
iar ochiul mi-e înecat în vânt.

Ziua priveşte stângace
în luciul oglinzii mincinoase.
Timpul îmi expiră încet şi sigur,
în concentrice sculptate în nisipuri.

Au rămas cuvinte nerostite,
pe masa palidă şi goală,
sugrumate de dezordinea gândirii.
Marginea literelor îşi păstrează întunericul,
tăcerile se sfâşie în riduri,
în oraş e lumină şi vânt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pas cu toamna

Bate vânt rece de toamnă
Gândurile mă apasă
Rămas bun frumoasă doamnă
Astăzi voi pleca de-acasă

Bate vântul printre crengi
Frunzele foşnesc de dor
Draga mea să nu mai plângi
Îmi va fi mult mai uşor...

Două sărutări pe buze
Cu arome de migdale
Şi prin foşnetul de frunze
Paşii mei se pierd agale...

Mă lovesc uşor de-o cracă
Pe aleea cu mulţi tei
Toamna asta ne dezbracă
Şi pe mine şi pe ei...

Tu rămâi seacă pe scară
Ei rămân la fel de goi
Ne vedem la primăvară
Frunze noi... săruturi noi...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna din noi

A venit şi luna lui octombrie
Cu covor de frunze si cu ploi
Totul e-nvelit de-o ceaţă deasă
Totul se transformă în noroi.

Păsările au plecat departe
Nu se mai aude nici un tril
Nici tăcerea nu ne mai desparte
Râdem şi ne plângem inutil.

Nu e nici o frunză de vânzare
Dar pădurile s-au dat pe rând
Nu mai este chip de împăcare
Am rămas arizi, păduri plângând.

Nici o zi nu ne mai e întreagă
Seceraţi suntem de cei de sus
Spicele de grâu încep să geamă
De acel secerător intrus.

Vine toamna ca o izbăvire
Vine toamna ca un ultim pas
Vine toamna sa ne dea de ştire
Cât de trişti şi singuri am rămas

poezie de Felicia Feldiorean (1 octombrie 2019)
Adăugat de Felicia Feldiorean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

azi m-am întors în satul meu,
ca un străin, necunoscut...
acasă, doar aici voi fi mereu,
aici, de unde visul a-nceput.

pustiu e-acuma în ogradă-
în loc de flori cresc buruieni
şi gardul într-o parte stă să cadă,
de-atâtea ploi, de-atâtea ierni.

o uşă se aude scârţâind,
când vântul prin ferestre bate,
vechea icoană atârnând,
e tot ce-a mai rămas pe un perete.

în candelă un strop a mai rămas nears,
din ce a fost ulei sfinţit
la care, mamă, primul vers,
din cartea mea, sfioasă, ai citit.

şi lacrimi ţi s-au scurs pe-obraz,
cuvintele rostind în şoapte.
cu mâna rezemată de pervaz,
tu mai aştepţi pe cineva, la uşă să îţi bată.

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Topîrceanu şi Mardare

Topîrceanu şi Mardare
De paltoane au oroare,
Primul mereu se îmbrăcă-n
Vers uşor şi elegant,
Plin de spirit şi galant,
Celălalt, rămas pe-o cracă,
Se acoperă cu păr
Şi rosteşte - să nu tacă
Un aşa zis adevăr
În sunete guturale
Şi-ascuţite ca pumnale,
C-a rămas sus cocoţat,
Dobitoc evoluat,
Din motive Ariene
Şi plin de venin în vene.
Primu-aşterne în balade
Când mai vesele, când triste
Viaţa cu ce-n poale-ţi cade,
Fie flori, fie artiste,
El te-ncintă-n rapsodii
Cu imaginile-i vii
Şi te pune pe cărare
Cu migdalele-i amare;
Celălalt umblă cu bâta
Să-şi dezvăluie urâta
Vrere, pătimaş s-omoare
Neamuri care nu-s Mardare
- Ce murdar e, ce murdar e!

poezie de Laurian Taler
Adăugat de Laurian Taler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin de frunză

Mă simt ca un mugur pe-o cioată de fag
Din ziua ce vine îmi sorb energii,
Răpusă de frig în al nopţilor prag
Natura renaşte scăpând de urgii,

Prin picuri de ploaie pierduţi printre crengi
Să fiu clorofilă întregii păduri,
Renasc către soare-n armate întregi
Şi sunt tot un verde trecut prin arsuri,

Mă simt ca o frunză pe-o cioată spre cer
Şi care la toamnă va umple cărări,
Sortită drept hrană-ntr-un lanţ efemer
Mă bucur de soare şi ploaie în zări,

De-abia răsărită-n pădurea din deal
Copacul renaşte prin frunzele mii,
Redau libertate pe-un larg areal
Şi-n verde, tăcută îmbrac galaxii,

Renasc în copac şi-n deplină uitare
La toamnă, răpusă de vântul nebun,
Din frunza cea verde hrănită de soare
Voi umple cărarea când stelele-apun.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, vine toamna! ...

Iubito, vine toamna peste noi!
Veştede frunze-ţi cad pe umeri goi.
Grădinile, în strai multicolor,
Stau la priveghiul rozelor ce mor.
Copacii, îşi iau cerul ca reper,
Văzând că frunzele în zare pier.
Vântul sfâşie timpul pe-un cadran.
Ploaia-i susţine ritmul pe-un olan.

Iubito, vine toamna peste parc!
Vârtej de frunze zboară ca din arc.
Pe lângă noi, perechi de paşi grăbiţi
Fac un duet cu alţii târşâiţi.
Ne bucurăm de ploi, de soare, vânt,
Fără să le-ntinăm cu un cuvânt.
De-ţi pare-a fi un simplu paradox,
Ajuns-a toamna-n zi de echinox.

Iubito, vine toamna peste burg!
De-a valma clipele-n neant se scurg.
Iubirea nostră-i tot ce ne-a rămas,
Să ne-ncălzească cu-al ei dulce glas.
O mână înspre mine de-ai întins,
Face din timp tărâmul necuprins,
Pe care-un templu 'nalt am să ridic,
Iubirilor ce-n veci nu se dezic.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleargă toamna prin livezi

Cu voalul împletit din brumă
Aleargă toamna prin livezi,
Strivind, în treacăt, frunze verzi,
Sub un călcâi ce le sugrumă.

S-a abătut mult prea devreme,
Trăgând de trenele-i gălbui;
Mi-ntinde coşuri cu gutui,
Pe-al ei covor de crizanteme.

Îmi mai aduce-ntr-o desagă
Şi-n poală, struguri rubinii
Culeşi în drum, trecând prin vii,
Ce i-au împrumutat din vlagă.

Gătită-n strai de sărbatoare,
Privea cu ochi străini şi goi
Grădini, ponoare şi-un zăvoi,
Ştiindu-şi starea schimbătoare.

Chemă şi vântul fără milă,
Vreo câţiva nori cu chip de plumb
Şi ploaia fără niciun bumb
La strâmta-i bluză de dalilă.

Suspină cerul, plâng şi merii,
Curg lacrimi pe obraji de glii,
Până ce glas de ciocârlii,
Vesti-vor boarea primăverii.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă toamnă

Stau acum sub clar de lună
şi privesc bolta albastră,
mai aştept să bată vântul
norii să se răspândească.

Uite-o stea, vine în goană
peste-ntinsul străveziu,
lese-o dâră de lumină
şi-apoi dispare-n pustiu.

Se simte răcoarea nopţii,
frunza-n pomi a ruginit,
teiul a pierdut podoaba
şi-acum este dezgolit.
A îmbătrânit şi toamna
cum văd eu, aşa, se pare,
holda este mai saracă,
suflă vântul prin hambare.

Mă retrag la mine-n vatră
să văd ce-mi oferă timpul,
pentru anii ce-au rămas,
toamna este anotimpul.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o dragoste uitată

Dintr-o dragoste uitată
Lâng-o margine de drum,
A rămas... ştii bine cum
Doar minciuna... ca o pată.

Dintre visele nebune,
Printre sărutări şi şoapte
A rămas... atât... o noapte
Care nu se poate spune

Încă mai aleargă vântul
Spre pustiu... o amăgire,
Tot vorbind despre iubire,
Dar nesocotind... cuvântul

Din chemarile de ieri,
Plânse şi însângerate
De reflexe... amânate,
Au rămas... triste... păreri

Din speranţe şi inele,
Din alinturi... şi răsfăţ,
Oare... ce-o să mai învăţ
Căutând prin toate cele?

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut o toamnă peste noi

A mai trecut o toamnă peste noi,
Bat clopotele-a dor şi-a despărţire
Şi am rămas mai singuri şi mai goi,
De-atâţia paşi pierduţi prin cimitire.

Prea multe aripi frânte timpuriu,
Prea multe inimi au uitat să bată
Şi ne-a rămas în sufletul pustiu,
Un gol şi-o lacrimă nemângâiată.

Prea multe întrebări ce n-au răspuns,
Prea multe visuri prematur ucise,
Mocnesc durut tăcerile-n ascuns
Iar vântul bate pe la porţi închise...

A-ngenuncheat şi frunza prin grădini,
Amurgul sângerează-a suferinţă,
Iar noi suntem mereu tot mai străini
Şi tot mai distanţaţi şi-n neputinţă.

A mai trecut o toamnă peste noi
Şi-n gând şoptim aceeaşi rugăciune:
Întoarce Doamne vremea înapoi
Şi-aşterne curcubeul peste lume!

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (noiembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!