Iarna
Stepa mea! În depărtarea de zăpadă
Vântul își doinește viața lui nomadă.
A-noptat adânc. Câmpia pare moartă
Numai dragii mei salcâmi oftează-n poartă.
I-auzi lupii! Satul în mormane tace.
Bolta neagră-și sparge găuri prin găoace.
I-auzi lupii! Urcă-n ceruri luna plină,
Umbre gârbove se-alungă după mine...
poezie clasică de George Meniuc
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre sat
- poezii despre lupi
- poezii despre lună plină
- poezii despre iarnă
Citate similare

Batiscaf
I-auzi ia i-auzi ia
latră Doamne și moartea
câinii-n Basarabia
tristih de Costel Zăgan din Triunghiul tăcerii (24 mai 2013)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre moarte, citate despre câini sau citate despre Basarabia
Lupul de stepa
Atâtea ceruri amânate,
Sub care lupii mei flămânzi,
Zăreau în joc de frunze moarte,
Inelul umbrelor prelungi...
Atâtea drumuri netrăite,
Pe care n-ai cum să le-ajungi...
Îmi strigă carnea în jur lupii,
Toți vor veni - tu ai să fugi!
Atâtea oase-mprăștiate,
Prin stepe, fără lumânare!
Un singur lup flămând trăiește,
În el, lumina cărnii moare.
poezie de Elena Albu
Adăugat de Olga Bocioaca

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre lumină, poezii despre lumânări sau poezii despre frunze

În tren
Ca un val de cer senin
Prins în volbură nomadă
Curge vântul cristalin
Pe câmpia de zăpadă.
Fără urmă, fără țel,
Gândul meu pierdut aleargă
La întrecere cu el,
Și se pierde-n zarea largă.
citat celebru din George Topîrceanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zăpadă, citate de George Topîrceanu despre zăpadă, citate despre vânt, citate de George Topîrceanu despre vânt, citate despre trenuri, citate despre gânduri sau citate de George Topîrceanu despre gânduri

Lupii
lupii sunt alte viziuni
ale minții mele
adânc străpunsă
de foamea iernii
nimic la voia-ntămplării
nimic mai pur ca această
zăpadă murdară din ochii lor
nimic
simt teamă și febră de sânge
în chiar pașii mei umili pe această planetă
când inima mea îndrăgostită de cer
se dă ofrandă colților albi
ce nu pot sfârteca nimic înghețat
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viziune, poezii despre sânge, poezii despre planete, poezii despre ochi, poezii despre iubire, poezii despre inimă sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Există nopți în care lupii sunt tăcuți și numai luna urlă.
citat clasic din George Carlin
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tăcere, citate despre timp, citate despre noapte, citate despre lupi sau citate despre existență

Dracula: Lupii au fost tot timpul animale politice. Nu numai în fabule. Dar, spre deosebire de haita oamenilor, lupii respectă spiritul de haită.
replică din piesa de teatru Dracula (Carnavalul durerii), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zoologie, citate de Valeriu Butulescu despre timp, citate despre politică, citate de Valeriu Butulescu despre politică, citate despre animale sau citate despre Dracula

Viscolul
Crivățul din meazănoapte vâjâie prin vijelie,
Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie.
Valuri albe trec în zare, se așază-n lung troian,
Ca nisipurile dese din pustiul african.
Viscolul frământă lumea!... Lupii suri ies după pradă,
Alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă.
Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiți de vânt,
Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pământ.
Zberăt, raget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimântate
Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate.
Și-n departe se aude un nechez răsunător...
Noaptea cade, lupii urlă... Vai de cal și călător!
Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire
Stă, aude-n câmp lătrare și zărește cu uimire
O căsuță drăgălașă cu ferestrele lucind
Unde dulcea ospeție îl întâmpină zâmbind!
poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre viscol, poezii despre păduri, poezii despre noapte sau poezii despre nisip
Haita și democrația
Când într-o haită, dragii mei,
Lupii se sfâșie-ntre ei
Pentru supremație,
Spun: "E democrație"...
fabulă epigramatică de George Budoi (22 ianuarie 2003)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre democrație sau epigrame despre lupi
Dansând cu lupii
Am ieșit în noaptea plinei luni
și-am dansat cu lupii...
m-am prins în hora lor nebună,
unduitor, fantastic și rebel,
urlând la lună...
am descifrat misterul ropotelor de ploaie
sfâșiată prin ramuri de copaci...
lacrimi ce vor să spele lumea
de ea însăși...
cabale îngânate de vraci...
am găsit nedorite răspunsuri
la întrebări pe care nu le-am pus...
și privesc cornul lunii-n apus...
mai ascunde în ea nepătrunsuri...
dar ceasul s-a dus...
mi-e sufletul gol, zdrențuit,
mă paște-un cumplit dor de ducă...
luna pălește năucă
iar lupii privesc liniștit
o nălucă...
poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre ploaie, poezii despre crengi, poezii despre copaci sau poezii despre ceas

Parlamentul din pădure
La Scroviștea, în pădure,
Parlament bicameral
Cu legi de facto și de jure
Date numai vesperal.
La Camera inferioară,
Pitpalaca domnișoară
E șefă prin compromis
După un concurs de Miss.
Sus, acolo, în Senat,
Mistreții îs la-ngrășat,
Iar ciute cu ochi acerbi
Cam des pun coarne la cerbi;
Printre lupii democrați
Senatori ori deputați,
Întâlnim și lupii tineri
Ce vin joi și pleacă vineri,
Însoțiți de-o domnișoară
La câte-o școală de vară
Ținută prin discoteci
Și de unde cu greu pleci...
MORALA:
Parlamentul din pădure
Are mare-asemuire
Cu-acel Parlament uman
Din Splaiul dâmbovițean.
fabulă de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre parlament, poezii despre șefi, poezii despre școală, poezii despre tinerețe, poezii despre promisiuni, poezii despre legi sau poezii despre concursuri
Satul meu în seară
Când soarele apune
Și luna e pe boltă
Soarta mi se opune,
Și mă tot revoltă.
Din gară, în zare
Satul meu se vede,
Norocul îmi pare,
Din nou că se pierde.
De pe deal aleargă
O lumină pală,
Sufletu'-mi dezleagă
O problemă clară.
Dar tu ești departe
Cu gândul la mine,
Viața ne desparte
Și nu ne este bine.
Din gură amarul
Mi-l strig totdeauna
Satul meu e mărul,
Din cuget, cu luna.
poezie de Mihai Pintilii (22 noiembrie 2012)
Adăugat de Mihai Pitilii

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre revoltă, poezii despre noroc, poezii despre mere sau poezii despre gări

Râd lupii
Zeilor mă făceți să râd
De nisipul vostru prea hâd
Colorându-l în curcubeie
Slavă omul să vă deie
Dar pe mine nu mă stiți,
Când priviți închirciți.
In gânduri și oratorii,
Lupii mei cu trandafirii
Mușcături printre sclavii
Inhămate să părem vii
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sclavie, poezii despre trandafiri sau poezii despre gânduri
Guvernul de coaliție
Un lucru nou în lumea veche,
o fericire pentru noi
să vedem cum fac pereche
azi lupii vechi cu lupii noi.
epigramă de autor necunoscut/anonim
Adăugat de EMIL ȘUȘNEA

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre guvern sau epigrame despre fericire

Sărutul lupilor
cărări fără capăt se abat multe-n cale
pe drumul spre crestele ce vreau să le-ating.
omatu-i de piatră în glezne mă taie
și-n suflet mă arde frica de lupi.
prin troiene de humă, pașii mi-aleargă
îndemnați de răsunet, cu picioare de plumb.
înfruntând viscoliri ce urme-o să șteargă
prin hățișuri ascunse cu lumini ce se scurg.
tăcerea se sparge și drumul rasfange
în mii de poteci ajungând în abis
îmi tremură trupul cu sânge îmi plânge
lumina din ochi e oarbă, s-a stins.
prin vântul prea aspru mă strecor fără vlagă
și cad, mă prăval, printre ramuri și spini
o haită de lupi, foamea-și strigă în grabă
mirosind rana mea, ce dâre-i preling.
cu luciri în priviri mă-nconjura lupii
și colții de fier își infing rând pe rând
îmi suflă căldură smulgându-mi și ochii
mă sfâșie haita, nici nu pot să mai plâng.
ramuri se-apleacă cu gheața mă tăie
și sufletu-mi sfârtecă-n mii de bucăți
cu gheara de lup țintuiesc trupu-mi moale
sorbindu-mi și glas și suflări în mare ospăț.
o voce se-aude și-nlatura lupii
cu rânjet de smoală și ochii sticloși
ce haituie-ntr-una dându-mi târcoale
cu rânjetul ei cu dinți sângeroși.
deodat simt că zbor și piscul ating
nici vântul nu bate, nici răni nu mai dor.
e multă tăcere în viscolul aprig
și drumul spre creste, mă-nfășoară-n fior.
o urmă de sânge mai simt că mă arde
și urlete-aud de departe chemând
sărutul rămas pe gură-mi, de sabie
toți lupii l-au dat, și cel mai flămând.
credeam c-am ajuns în raiul din creastă
ce soarele arde și vântul alintă,
am vrut să adorm o clipă-n mireasmă
să uit că mi-e frig, să uit că mi-e frică.
dar lupul bătrân cu coama zburlită
străpunge prin coaste sulițe vii.
nici teamă nu are prin cărarea din noapte,
nici milă nu simt și-n grabă mă duce spre ai săi pui.
săgeți furioase le simt cum îmi intră,
străpung pînă-n creștet și-n osu-mpietrit.
se-aude cum urlă omătul în mine
durerea îmi tace în gura-mi de lut.
deodat se aprinde hăul adânc
și mistuie lupii și-omătul de piatră,
mă cuprinde cu raze și-n somnul profund
îmi spală durerea și neputința deodată.
dar urme-au rămas schilodind trupul meu
fără vreo rană adânc sângerândă.
când aura nopții oglindea drumul greu
și pași-mi purta cu mâna ei blândă.
poezie de Loredana Nicoleta Vițelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre somn, poezii despre prăpăstii sau poezii despre plâns

* * *
Taina munților se ascunde
Printre cetine și nori
Curg mistere cristaline
In suspine de izvoare line
Tămâiată-mi răsuflarea
Pieptul citește poezia de ozon
Luna stă pe o culme
Lupii o slăvesc cu urlete
Tainic mă cuprinde tăcerea
Peșterile-mi aud ecourile
Zvârcolite in mine
Lumea-i in depărtare
Zumzetul de fiere și betoane
Din adânc de munte se naște
Muntele tăcut privește
Taina măruntaielor se risipește
Avaria comodă de umanitate
Transformă totul și toate
In gunoaie și rugină
Muntele-și doinește rănile
Spulberat de gândul lui Nobel
Taina munților dispare
In funebre sfredele și topoare
Liniștea moare pe culmi triste și goale
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre munți, poezii despre tristețe, poezii despre poezie, poezii despre ozon, poezii despre nori, poezii despre naștere sau poezii despre moarte
Au carantinat luna
și-au rămas pe dinafară
lupii cei răi și cei buni
caută oi electrice cu disperare
strâng cupru și fier
pentru zmeul venit de pe marte
scuipă foc mănâncă cuie
pune la punct toate măgăriile
din univers în ploaia acidă
au carantinat luna
și nimeni nu poate părăsi
astrul cel apropiat de terra
lumea stă în hangare
privesc lupii care vânează
oi cu lână artificială
bună de împletit căciuli
care pot fi trase peste urechi
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânătoare, poezii despre urechi, poezii despre lână, poezii despre fier, poezii despre electricitate sau poezii despre astre
Delir
Târziu în noaptea neagră,
În curtea bisericii moarte,
Luna moartă lumina
Turnul mort al bisericii.
Prin crengile moarte
Ale copacului mort
Luna moartă
Lumina doi morți.
În tăcerea moartă
Păreau doi străini morți
Ce-și spuneau cuvinte moarte
Și vântul mort
Lătra ca un câine mort
Către doi străini morți.
Vântul mort și frigul mort
Șuierau prin oasele moarte,
prin sângele mort,
prin ochii morți
Ai străinilor morți
Din curtea bisericii moarte
Pe care luna moartă
O lumina
Printre crengile copacului
Mort.
poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre câini sau poezii despre religie

Se-aud lupii
În tăcerile albastre, luna plină stă să cadă
Printre brazii-nconjurați de ienuperi și de jepi;
Haita lupilor pândește, prada vie, să o vadă,
Să o sfâșie-ntre gheare și-ntre dinții de sirepi.
Strigă luna-nfricoșată, dar ecoul se lovește
De un munte de zăpadă ce-a crescut într-un minut
Și în albul fantomatic strigătul i se oprește
Ca și cum, nu se-auzise de la bunul început.
În tăceri prevestitoare de carnagiu, noaptea țipă,
Mișcătoare umbre calcă, făr-a se simți vreun pas,
Cade-un fulg ca o cascadă, pe o aripă rănită
Și se-arată cucuveaua fără cântec, fără glas.
Ochi sticloși apar și foamea se citește-n glas de fiară,
Urletele sparg tăcerea, (e și timp de-mperecheat);
Vor și una vor și alta, liderul alpha s-apară
Să dea start la vânătoare, însă nu prea e vânat.
Dintr-o tufă-o căprioară, sare zveltă. Pradă bună!
Lupii năvălesc în haită și-o sfâșie cu nesaț;
Sânge cald topește neaua și se-mprăștie pe lună
(A-ncercat să scape prada și-a căzut și ea în laț.)
Se așterne ca mătasea liniștea, din nou, pe văi
Colo-n jos, în sat se-aude clinchet viu de zurgălăi...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început sau poezii despre muzică
Trăiești cu lupii, urli ca lupii.
proverbe românești
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe proverbe despre viață sau proverbe despre lupi

Mai lup decât lupii
sunt mai lup decât cel izgonit din haită
și drumul meu e-n căutare de luptă
fie și cu moartea
pădurea mă poate ocroti și slăbit
mi-a rămas urletul înfiorător de foame
mirosul de dușmani
și nevoia de hrană
știu să adulmec urmele și nu mă las
învins ori trădat
privesc luna și lupii ei tineri
mă așteaptă cu ochii reci
sunt un părinte al întâmplării
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trădare, poezii despre protecție sau poezii despre ocrotire