Prima ninsoare

A căzut şi cea dintâi zăpadă
Peste sufletele noastre reci
Ce alb se vede lumea într-o spadă
Privirea peste care-ai vrea să-ţi treci!

Genele ni s-au umplut de brumă
Promoroaca ne-a pătruns în păr
Şi dinţii noştri parcă sunt din spumă
Ce s-o topi la primul adevăr.

Pământul parcă nici nu mai respiră
Sub stratul alb de puritate dens
Îşi duce lumea un păcat imens
Şi la iertarea cerului aspiră;
S-a oprit ninsoarea ca la un impas
Aşteptând s-o-ntine primul nostru pas.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul s-a oprit la mantinelă

(exerciţiu liric)

I

stropi de ploaie rece peste faţă
am plecat subit fără umbrelă
oraşul s-a oprit la mantinelă
aşteptând să treacă o paiaţă

vulturi de ninsoare-mi dau târcoale
lumea parcă nici nu s-a născut
bântuite de un spleen acut,
străzile o iau încet la vale;

orice părere pusă la index
zadarnic trece cu sublim efort
dinspre sacrificiu spre confort
evazivă ca o dura lex.

II

stropi de ploaie rece peste faţă
am plecat subit fără umbrelă
istoria se vinde pe-o franzelă
că şi morţii i se face greaţă

vulturi de ninsoare-mi dau târcoale
lumea parcă nici nu s-a născut
iar eu plătesc de-acuma un tribut
în gânduri care vor să se răscoale

orice părere pusă la index
zadarnic trece cu sublim efort
prin sufletele noastre ca un mort
coborând din creştet înspre plex

III

oraşul s-a oprit la mantinelă
aşteptând să treacă o paiaţă
porturile nordice îngheaţă
matrozii buluciţi pe caravelă

bântuite de un spleen acut,
străzile o iau încet la vale;
saltimbancul de la carnaval e
când se sting luminile limbut

dinspre sacrificiu spre confort
evazivă ca o dura lex
o himeră bântuie prin dex
dar nu va ancora în nici un port!

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt roşul trandafirilor cu spini
sunt inima cioplită în copac
sunt transparenţa cerului opac
şi simplitatea vechilor elini

sunt verdele copacului în iarnă
sunt albul mării negre-ascuns în spumă
sunt polul nord al iernilor cu brumă
ninsoarea care-ncepe să se cearnă

sunt galbenul trecutelor codane
în lungă despletire peste tâmplă
întortochere-n iarna asta simplă
şi ţipăt neştiut de buzdugane

sunt primul jind şi cel din urmă dor
născute-n vechi căuşe rătăcite
calc nebunia veche în copite
şi mă înclin prin sete – muritor

poezie de Nicoleta Tase
Adăugat de Anemarie Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oglinzile din ape

Visez noaptea că te strig,
Că îmi eşti din nou aproape
În oglinzile din ape,
Adia un dulce frig

Dar sunt singur. Casa goală
Numai eu trec ca o umbră
Dulce genele-ţi adumbră
Chipul dalb pe câte o coală

Cine ne-a oprit din drum?
Unde ne e caravana?
Mirii nunţilor din Cana
Risipiţi ca un parfum

Te mai simt. Şi te mai văd
Parcă fiecare pas
Te ascunde într-un impas:
Tragedie sau prăpăd?

Parcă e doar un complot
Lângă mine eşti aieve
Rădăcinile cu seve
Nu mi te-au răpit de tot

Şi îmi spun că nu se poate
Simţurile să mă înşele
Când pe propria mea piele
Simt iluziile toate

Spune-mi c-a fost doar o glumă
Cum pierzi într-o gară trenul
Murmurând apoi refrenul
Toamnelor când cade brumă.

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decontul final

Pentru tot ce-ai pierdut în iubire cândva,
Îţi dau toţi aceşti ani, îţi dau viaţa mea.

Să mai vii într-o zi, să mai vii pe la noi,
C-am găsit nişte ani, să ţi-i dau înapoi,
Anii noştri frumoşi, anii noştri nebuni,
Am să-ţi dau săptămâni, anotimpuri şi luni.

Să mai treci pe la noi, cât nu e prea târziu,
Şi eu încă sunt viu,
Să mai treci să-ţi mai dau câtă jale am strâns
Pentru-o oră de plâns.

Să mai treci pe la noi, care sunt numai eu,
Anii vechi să ţi-i dau că m-apasă prea greu,
Să mai treci peste mări, să mai treci peste munţi,
Să-ţi aduc amintiri ca să poţi să mă-nfrunţi.

Să mai treci prin vreun loc unde-am stat şi-am visat,
Fără pic de păcat.
Să-mi mai iei cât de cât umilinţa tacând
Şi spitalul din gând.

Să mai schimbi drumul tău, că şi-aşa n-are rost,
Nişte cioburi să-ţi las din iubirea ce-a fost,
Să te-ntorci, auzind că mai sunt printre vii
Şi de dragă ce-mi eşti mai trăiesc până vii.

Nici dovezi nu-ţi pretind, nici chitanţe nu-ţi cer,
Te aştept sus în cer,
Şapte ani te-am închis în iubirea ce-ţi port,
Să mă ierţi ca pe-un mort.

Să mai cazi dinspre cer, când sunt strugurii copţi,
C-am să-ţi dau nişte ani, strânşi în zile şi nopţi,
Să mai vii prin trecut, prin grădina de foc,
Unde-a fost să te văd şi să-ţi fiu nenoroc.

Dar te rog să mai vii într-o zi pe la noi,
Să-ţi dau anii-napoi,
Ca pe tot ce-ai pierdut pentru că m-ai iubit,
Eu să mor, să fim chit

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea asta...

Ninge! Ninsoarea asta îmi acoperă sufletul...
La tâmple, nămeţii cresc ameninţător.
Nici nu mai ştiu dacă e primăvară
Sau doar visez la lucrul acesta.
Sufletul meu împrumută lucirea stelelor
Îmbibate în sânge, trecute prin foc...
Mi-am călit tăcerea.
Mi-am închis zăpada în tremurul sângelui
Tăvălindu-se prin nămeţi.
Am presărat-o peste cuvintele
Ce purtau încrustate în ele
Patimile lumii.
Îngeri veniţi în oglindă
Mi-au sărutat timpul.
S-a deschis cerul ca o fântână
Şi din mine, a nins peste voi.
Ochiul-planetă a avut viziuni.
Petale de sânge s-au desfăcut
Şi din pumnul cerului
Au alunecat verbele eternităţii - corăbii de vis.
Ninsoarea aceasta a ascuns
Războiul ignoranţei
Şi steagul durerii
Din sufletele, războindu-se cu stihiile
S-a eliberat de cuvinte.
Să ne bucurăm de libertate, de lumină şi puritate!
Suntem ninsoare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pleoapă peste lumea mea

Păstrează pleoapa-nchisă peste lumea mea,
nu vreau nicicum s-o văd cum moare,
aş vrea pe toate, eu, să ţi le pot ierta,
chiar dacă ştiu, că sufletul, mă doare!

Închide uşa-ncet, s-acopere cărările spre tine,
n-aş vrea acum, în pribegie să pornesc,
nu vreau să văd cum înserearea vine,
ori cum lumina zilei, stelele-mi strivesc!

Din ploaie, picuri grei au început să cearnă
şi-n ochi-mi trişti, s-au strecurat uşor,
în timp ce genele timide, de dor se înfioară,
privesc visele mele şi văd, cum ele mor!

Păstrează pleoapa-nchisă peste lumea mea
şi poate, doar aşa vor înflori iar nuferi
şi-n albul pur, eu, să-mi sădesc o stea,
să nu mă văd, să nu te văd, cum suferi!

poezie de Rodica Cernea (30 august 2011)
Adăugat de Rodica Cernea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vă colind

Aş vrea să vă colind, eu n-am glumit;
Niciodată nu ne urăm destul,
Sărbătorile, parcă, s-au grăbit,
Iar răul vine fără preambul.

Mantia albă cade, salvatoare,
De parcă vrea, păcatele, s-ascundă,
Îmbracă geamuri şi copaci în floare,
Pătrunde peste tot şi ne inundă.

Iarna s-a-ndrăgostit de România,
S-a instalat comod la ea acasă,
Căci vrea să-şi mai îmbrace-o dată ia,
În orice anotimp, e tot frumoasă!

Luaţi de val, uităm copilăria
Şi obiceiurile din străbuni,
Păcat e, să uităm să iubim glia,
Păcat e, să uităm să fim români!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Maică Sfântă

O, Maică Sfântă, prea curată.
Ce pe toate le împlineşti
Şi omului păcătos.
Lumina îi dăruieşti
Tu atunci când ai plecat
Ierusalimul a lăcrimat
Măslinii s-au aplecat
Pământul s-a cutremurat.

Roagă-l pe fiul tău
Sa scape lumea de rău,
Să se uite pe pământ,
Fiindcă lumea s-a-nrăit,
Pământul s-a umplut de răutate,
De ale noastre grele fapte.
Azi am uitat de sfinţi şi pocăinţă...
Cât de uşor ne lepădăm azi de credinţă.

Pământul s-a umplut azi de păgâni
Ce nu mai ştiu de rugăciuni
Este plin de criminali şi de escroci
Ce ne omoară azi prin Sinagogi
Cu ale lor arme automate,
Ce curmă vieţi nevinovate,
Iar oamenii nevinovaţi
Primesc moarte ca Isus pe cruce;
Pedepsă asta, Doamne,
Unde ne va duce?

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de primăvară

Un parfum de primăvară
Se simte peste dealuri şi câmpii.
Natura reînvie iară,
Copacii ne salută parcă sunt vii.

Sus pe un ram o ciocănitoare
Caută un vierme mic.
Soarele cât e de soare!
Parcă e ruşinos un pic.

Doi bătrâni stau pe o bancă
Şi privesc în zare.
Văd cum vin stoluri de păsări
Şi în sufletul lor e sărbătoare.

Parfumul acesta de primăvară
A pătruns şi în inima mea.
Lumea îmi pare o comoară
Viaţă o floare de nu-mă-uita.

poezie de Vladimir Potlog (9 februarie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nod pe care nimeni nu-l desface

Doi pisoi naivi, îmi stau în poală
Şi torc un fir de calm imperturbabil
Înţelepciunea care e, probabil,
O scurgere tăcută şi domoală

Meditează ei, meditez şi eu
Cocorii lumii zboară peste ape
În care vin să se îngroape
Fiecare soclu cu un zeu

Absent, răscolitor, un duh de pace
Cu uimire peste noi se varsă
Parcă mi-ar spune: - Asta-i doar o farsă,
Un nod pe care nimeni nu-l desface;

Sorb din cafeaua mea molcum
Un ambient de linişte senilă
Şi dintr-odată mi se face milă:
Care din noi, mai mult noroc avum?!

Şi-atâta-nţelepciune vag respiră
Pedanteria lor subţire
Felinele ingenui peste fire
Ca un descânt suav de hetairă;

Cunoscători secretelor ce trec
În lume peste caste, peste plebe
Şi parcă ar voi să mă întrebe:
- Ce ne priveşti mă' ca un zevzec?!

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a creat lumea

La începutul lumii noastre
Nu era cântec, cât de mic,
Nu era cer, nici mări albastre
Nici soare nu era; nimic...
Dar pe când primul strop de fire
Nu exista, nefiind făcut,
Era din veşnicii, IUBIRE,
Isus Cristos, fără-nceput.

În prima zi a săptămânii,
Lumină Domnul a creat.
Şi, izvorând din marea taină,
Ea-i primul dar ce ne-a fost dat.

În ziua-a doua, Dumnezeu
A construit un cer senin;
Sub el oceanul nesfârşit,
Pe el nori albi şi vântul lin.

A treia zi, creind uscatul
Şi mări şi râuri călătoare,
Tot Domnul a umplut natura
De ierburi şi de pomi în floare.

În ziua-a patra, Creatorul
Nu a mai luminat din Sine.
Ci a făcut, sori, lună, stele,
Ca, fără zgomot, să lumine.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt într-o stare de calm ca aceea realizată de un narcotic. Parcă nu mai am nervi, parcă sunt tocite capetele sensibilităţii mele. Parcă nu mai funcţionează un anume mecanism, care făcea legătura între bine şi lumea din afară.

citat clasic din Cella Serghi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nod pe care nimeni nu-l desface

Doi pisoi naivi, îmi stau în poală
Şi torc un fir de calm imperturbabil
Înţelepciunea care e, probabil,
O scurgere tăcută şi domoală

Meditează ei, meditez şi eu
Cocorii lumii zboară peste ape
În care vin să se îngroape
Fiecare soclu cu un zeu

Absent, răscolitor, un duh de pace
Cu uimire peste noi se varsă
Parcă mi-ar spune: - Asta-i doar o farsă,
Un nod pe care nimeni nu-l desface;

Sorb din cafeaua mea molcum
Un ambient de linişte senilă
Şi dintr-odată mi se face milă:
Care din noi, mai mult noroc avum?!

Şi-atâta-nţelepciune vag respiră
Pedanteria lor subţire
Felinele ingenui peste fire
Ca un descânt suav de hetairă,

De parcă ştiu secretele ce trec
În lume peste caste, peste plebe
Şi ar voi cumva să mă întrebe:
- Ce ne priveşti mă', parc-ai fi zevzec?!

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie real

Frig gros se plimbă între noi,
Încă nu-i zăpadă, dar nu-i nici noroi,
E mult prea ieri, ca la azi să ne gândim
Şi multă ceaţă, nevăzând să mai trăim.

A venit Decembrie şi parcă le convine,
Acum îşi pot ascunde feţele meschine,
Sub fulare, geci sau căciuli de iarnă,
Păcat căci sunt reci dincolo de haină.

Miros de sărbători parcă îmi vine,
E timpul ca toţi să fie buni cu mine,
Ce teatru ieftin şi lipsit de cortină,
Un an hulit şi doar o zi nu-s de vină.

Dar e frumos, căci lumea se mai schimbă,
Până şi bogaţii, hoţii ori tâlharii de vrei,
Pun copiilor săraci ascunsă sub limbă
O bomboană, din multele ce au furat ei.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (12 decembrie 2019)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum totuşi mă aduni

puţin peste limita mea
începi tu – patru dimensiuni
cu care scad şi-ţi adun privirea;
uneori e linişte curată, de zăpadă,
alteori e un aer dens,
prea înalt de frumos, irespirabil.
în această răscruce
se va fi făcut aşezământ
din ce puteam să-ţi scriu;
puţin peste, însă...
şi-acum întreb
cum totuşi mă aduni.

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul sărut

În ziua întâlnirii noastre
Părea că timpul se oprise
Şi pentru-o clipă am crezut
Că vii din lumea mea de vise.
Zâmbet născut din aşteptări,
O mângâiere, început...
Şi ochii mei cătând privirea
Visau la primul tău sărut.
E tristă viaţa fără tine...
Şi totul e doar aşteptare,
Trăiesc zâmbind printre suspine.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă aplec peste balustradă

Mă aplec peste balustradă. Un gând mă-mpinge
Să-mi arunc privirea spre fereastra ta deschisă,
Să-ţi prind albastrul ochilor în palma-ntinsă
Spre marea ce doar angelicul tău trup atinge.

În inima-mi în sânge scăldată stă aprinsă
Flacăra iubirii ce în veci nu se va stinge.
Ştiu că prin ea iubirea pururea va învinge
De palma mea cu privirea ta va fi atinsă.

Pe o cărare îngusta, sub strat de frunze reci,
În toamnele târzii când marea se ascunde-n ploi,
Paşii tăi vărateci poposesc tăcuţi. Nu mai treci.
Amintirea iubirilor se-adâncesc în noi.
O femeie albastră păşind pe vechi poteci
Şi un bărbat ce pare din lumea de apoi.

poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a dus

s-a dus totul s-a dus într-un văzduh,
când te cântăm noapte de noapte,
când te chemam cu mult năduf,
când îţi sorbeam buzele coapte
şi flori plăpânde ţi-aduceam
şi roza visurilor tale,
şi în beţie tainic îţi prindeam
amorul nostru de amăgiri carnale

s-a dus şi-acum, sunt marele învins,
nu-s primul ce-a căzut în mare,
nu-s primul care tainic a pătruns
gustul amar al valurilor tale
şi dacă mai păstrezi ceva
din roua ce-ţi puneam pe frunte,
din şoapta mea ce-n gând te rechema,
zâmbeşte şi adu-ţi aminte

s-a dus prin ploile din nori,
şi-acum ne cad dorite vise,
între fecundele îmbrăţişări
ce noaptea mea şi-a ta le-ar vrea nestinse,
şi dacă ni se pare timpul
îmbătrânit peste noi doi,
tu cheamă şi recheamă-ţi visul,
cum fac şi eu cu ochii prinşi de zori

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia întâlnire...

... atunci, te-am luat de mână şi a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde şi inima tare să-mi bată, atroce
şi-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer şi faţa îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mişcare
ca un zvâcnet şi mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până şi cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, aşa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre şi toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgenţă, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârşit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să ţin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferinţă...
ca şi în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se usucă sufletele noastre

Se usucă sufletele noastre
Izvoarele de apă vie seacă
Stropul de amar dintr-o cinzeacă
Purtător e veşnic de dezastre

Unde eşti iubito visele să-ţi dărui
Să ne ducem veacul pe un alt tărâm
Să ne sune paşii pe un caldarâm
De melancolii prin lumina cărui,

Pururi te zăresc numai ca prin ceaţă
Viaţa noastră plină de himere
Supravieţuirea tot mai multe cere
Şi nu se mai face, parcă, dimineaţă

poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!