Despărţire

În mohorâta dimineaţă
Mijesc luminile ca-n fum,
Şi parcă dincolo de drum
S-a isprăvit cu orice viaţă,
Că nu mai poţi zări, de ceaţă,
O streaşină, un pom, un fum...

Şovăitor vă-ntindeţi pasul
Sub greul jilavului nor,
Vă doare-al inimii fior,
Vă-neacă lacrimile glasul,
Şi mut rămâne "bun rămasul"
Pe buzele ce parcă mor...

Doar mâinile înfrigurate
Se caută, se-ating, se strâng...
Şi iată că pe drum se sting
Luminile, odată toate,
Iar inimile vi se strâng,
De-aceeaşi presimţire... poate.

... Şi mâinile înfrigurate
Se-nlănţuie de parcă plâng...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă n-ar mai fi loc

Parcă n-ar mai fi loc
între visele tale
de-o fântână, de-un foc
şi argint în izvoare...

Parcă n-aş fi nici eu
în răscrucea furată
dn abis curcubeu
drum ajuns niciodată...

Parcă nici nu ai fost
valul clipei păgâne
într-un spaţiu anost
fără ieri, fără mâine...

Părcă n-ar mai fi timp
pe acest mal de risipă
unde dorul îmi strâng
şi-l ascund sub aripă...

poezie de Gabriela Marieta Secu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de...

Eu... sau ce pot spune despre mine,
Câte vieţi am rătăcit să te întâlnesc,
Câte vise, câte nopţi te-am aşteptat,
Cât nu am putut să mor pentru tine?

Nici nu mai ştiu cine sunt... uneori,
Nici ce flori ţi-am dăruit în acea zi,
Parcă erau... trandafiri de ziua Ta,
Cu ce fiori ţi le-am mai oferit atunci!

Parcă era ieri, doar un alt anotimp,
Un simbol în Tot ce Eu am tot iubit,
Părea un răsărit în acea dimineaţă,
Ce chip de fată, ce zâmbet, ce...!

Ce zi de neuitat, mă urmăreşte chiar...
Chiar şi acum îmi răscoleşte toate...
Toate gândurile mele-s toate ale tale,
Toate visele se sting doar cu tine!

Mă voi stinge într-o zi fără de... tine
Şi poate chiar Tu mă vei reaprinde
Dincolo..., dincolo de Tot, de infinit
Dincolo de moartea încă neavenită!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gogyohka

mâinile înfrigurate
te-au modelat
din argilă
şi ţi-au rotunjit liniile
cu buzele uscate de iubire

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă, parcă...

Era-ntr-o vară (parcă joi)
şi toate ne erau permise -
Gara de Nord, peronul, noi
sau era vineri, pare-mi-se.
În ochi ni se citea văpaia
în trenul plin de cetăţeni
la clasa-a doua, spre Sinaia
sau parcă, parcă spre Buşteni.
Timidă nu spuneam nimic
când mi-atingeai câte o dată
cu buzele un deget mic,
sau parcă, parcă mâna toată.
Doar ciripeam: "Ah, sufleţel!"
când mă priveai pe sub sprânceană.
am stat la single la hotel
sau parcă-n duplex la cabană -
Ultramodern... ce draperii!
cu mov în dungi şi picăţele
sub geamurile fumurii
sau parcă, parcă jaluzele.
Când în final pe canapea
uşor, uşor ne-am aşezat
(ce bine te-asortai cu ea)
sau parcă, parcă era pat -
Tu mi-ai şoptit: "Ah, ce noroc
în ochii tăi să văd înaltul!"
şi ne pupam aşa cu foc...
sau parcă mă pupam cu altul.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Ochii ei şoptesc iubirea,
Buzele-mi nu spun nimic.
Grea, ce grea e despărţirea
Chiar pentr-un bărbat voinic.

Triste sunt şi parcă plâng
Şi se cheamă-n limbă mută:
Mâinile ce ni se-ating,
Buzele ce se sărută.

Cum pe vremuri, jucăuşo,
Îţi sorbeam al gurii mied,
Şoapte – floare de brânduşă
Ce-a ieşit de sub omăt.

N-o să-ţi fac coroană iară,
Roze-n mână n-o să-ţi pun.
O, Francisca,-n primăvară
Ne-a ucis un ger nebun.

poezie celebră de Goethe, traducere de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme de paşi

Urme de paşi înşirate-n zăpadă
De parcă nu ştiam cum e albul,
De parcă a fost ultima oară când ninge.

Urme de noi împrăştiate alături
De parcă te-am strâns prima oară
De parcă a fost ultima oară când strâng.

Urme de tine mângâiate pe mine
De parcă nu ştiam cum sunt ochii închişi
De parcă a fost ultima oară când văd.

poezie de Alexandru Cernit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i nimeni

Nu-i dor şi nici durere în tihna ce te doare,
Ci-n ceasul ăsta parcă tot gândul ţi se pare
Că se topeşte-n greul unei adânci tăceri,
De n-ai mai şti de vieţii mai ai ceva să-i ceri..
(...)

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecea un om pe drum

Trecea un om pe drum aseară,
Trecea cântând încet pe drum,
Ştiu eu? Poate cânta să-i pară...

tristih de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râsul nostru se rostogolea împreună; parcă alergam cu aceiaşi paşi, parcă săream pe aceleaşi pietre, pe drum de munte.

citat clasic din romanul Cartea Mironei de Cella Serghi
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iar mi-i sufletul la tine...

Şi iar mi-e sufletul la tine
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare
Că cere,
Mângâie,
Şi doare,
De parcă tu ai plâns-o-n mine,
De parcă ţi-am venit de tot.

Aşa! dă-mi mâinile-amândouă,
Şi ochii amândoi mi-i dă,
Deschişi adânc
Şi mult
Şi-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeaşi stea topită-n două
De mult ce ia
De mult ce dă.

Şi cale gândului se-nchide
Doar lacrimile văd şi cer
Şi nu mai am nici ochi,
Nici gură.
Pe valul mării ce mă fură
Privirile nu-şi pot deschide
Decât fereastra dinspre cer.

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iar mi-i sufletul la tine...

... Şi iar mi-i sufletul la tine
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare
Că cere,
Mângâie,
Şi doare,
De parcă tu ai plâns-o-n mine,
De parcă ţi-am venit de tot...

Aşa!... dă-mi mâinile-amândouă,
Şi ochii amândoi mi-i dă,
Deschişi adânc
Şi mult
Şi-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeaşi stea topită-n două
De mult ce ia
De mult ce dă...

Şi calea gândului se-nchide
Doar lacrimile vad îşi cer...
Şi nu mai am nici ochi,
Nici gură...
Pe valul mării ce mă fură
Privirile nu-şi pot deschide
Decât fereastra dinspre cer...

poezie celebră de Elena Farago din Şoaptele amurgului (1920)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coasta soarelui

lui Vasile Băncilă

Frunză verde, dragele
linele colinele
strâng de sus luminile.
Ape cântă, largele.

Trec pe drum copitele
şi prin gând ispitele.
Pasărea din inişte
sparge bolţi de linişte.

Chiparoşi ca fusele
'n toate cimitirele
ne abat privirile
către inimi - dusele.

Neclintite-s morile,
gândul, sarcofagele,
frunza şi catargele.
Ard în lume orele.

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare strânge ce poate

Greci-şi strâng în temple zeii,
Munţii strâng pe creste neaua,
Strâng păstorii-n turme mieii...
Doar românii strâng cureaua!

epigramă de Constantin Voinescu din Linia Întâi (2009)
Adăugat de Constantin Voinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp al panzei de paianjen

îmi plac serile acelea în care
uşile se deschid singure dinspre înafara înspre-năuntru
ca şi cum drumul s-ar întoarce amintindu-şi de noi

îmi plac asfinţiturile uitate de toamnă
atât de simplu tu vorbeşti despre cerul căzut dintre stele
cu ferestrele strânse prin case oamenii pictează-n culori şterse
undeva praful s-a ridicat deja ca-n urma paşilor mei

n-ai fi crezut că se mai poate începe un anotimp cu sandale pe umăr
toate trec doar prin ape şi-apoi luminile caută un loc nepătruns
şi-ţi spuneam astă seară am zâmbit
cât poţi privi un drum înainte să-l ţeşi?

poezie de Bianca Goean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec târziu

Ciuline galben soarele se duce
Iar câmpul parcă urcă tot mai sus,
Tăcut şi singur stau la o răscruce
Şi proiectez imagini în apus.

Cu-n fir uscat de iarbă fac desene
Pe gânduri dus, în praful de pe drum
Şi nu ştiu când s-a scurs atâta vreme
Şi-atâtea nopţi s-au prefăcut în scrum.

Parc-am iubit, parcă râdeam odată
Urcând pe tije lungi de păpădii,
Biet fluture cu aripa pătată
În dragostea de fiecare zi.

Parcă dansam greceşte cu copacii
Cu crengi pe după gât înnebunit,
Piciorul gol rănindu-mi-l în macii
Pe care veri de-a rândul i-am strivit.

Parcă dormeam străluminat de stele
Îngemănat cu spicul crud de grâu
Visându-mi trupul fraged printre ele,
În marginea ierboasă a unui râu.

Ciuline galben, soarele revine
Pe câmpul care iar a coborât,
Tăcut şi singur mă gândesc la mine
Şi proiectez imagini în trecut.

poezie de Rodica Elena Lupu din Voi trăi... clipa (2008)
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică-se în tine un spirit viu de dac!...

Cât timp te mai apleci, române, între ciocan şi nicovală?
Trezeşte-i ţării glasul pentru mândria sa naţională!
Exişti doar în genunchi trăind printre ruine,
Iar ţara sângerează şi viaţă nu e-n tine.

De multă vreme rabzi umil şi aplecat –
Ridică-se în tine un spirit viu de dac!
S-au stins luminile în tine şi parcă eşti nimic –
De ce în vremea ta, române, te vrei aşa de mic?

Nu eşti al nimănui decât al Ţării Româneşti,
Pământul tău natal îţi cere să-l slujeşti;
Din ziduri prăbuşite ridică această ţară –
Aşa o cer strămoşii în vatra milenară!

Să fie ţara demnă sub noua înfăţişare;
A patriei cinstire – mândrie şi onoare!
Înţepenita piatră trezească-se odată,
Măreaţă Românie, să fii ce-ai fost odată!

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism
Adăugat de Viorel Vasile
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de mutat munţii din loc

Parcă
visul
s-ar
furişa

Din
măruntaiele nopţii

În
noaptea fragedă
a
trupului

Parcă stelele
vijelios
se-nalţă
din
veşnicia sufletului

Visez şi zbor

Dintr-un vis
în
altul

Parcă
visul
mi-ar
ascunde-n cuvinte
înaltul

Parcă
norii
trec

Parcă
munţii visează

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (28 mai 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi în noapte

aici timpul îngheţase de frig
era ger, era ceaţă
încercam să adorm
uitând să sting lumina în hol
trecusem aiurea prin viaţă
statui sfârâmate în gunoi
picurau dureri pe o rană deschisă
venise iarna la poartă
uitasem de tine, uitasem de noi
iadul în faţă, gerul în doi
cădeau alene pe pleoape
ochii tăi, ochii mei
uitasem încă o dată plecarea
plecarea ta, pe un drum dărâmat de aprige ploi
visam să urc către cer
mâinile altare, te cuprind în noapte
lin, duios, agale
pe coapsele tale, iubiri, vise, căderi şi uitare
era frig, mă ardea iadul din cer
aici şi timpul a devenit viager
ai plecat femeie în ziua când ploaia plângea peste noi
fugise şi clipa, ochii tăi mă chemau a visare
nu ajunge fuga, a te uita
ochii încep să vadă, ce nu vor să vadă
ai murit plecând în spaţii totale
astăzi plâng a jale, nu există cale
a căzut o frunză în iarna globală
în pustiu se plânge, lacrima e sânge
zile cad în noapte, morţii plâng acum
se sfarâmă totul, visele se sting
nu mai este timp, rătăcit pe un drum
viaţa-i o cărare, totul, o întrebare
scările-s puţine, timpul e absent
ninge iar în mine, ninge gestul tău
ţipă pustiul, totul este gol
cerneala se uscase pe pagina goală
poetul vorbea în delir despre o fată
te scriu femeie cu flăcări de ceară
se stinge ţigara în urmă
va ninge femeie, va ninge uitarea
mai trece o viaţă, va veni altădată, odată
ne vom naşte în toate
poate aici, poate în altă parte
vom fi fluturi liberi în noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, eu... albastru

N-aş fi crezut, de mi-ai fi spus să fie
atâta potrivire, dar am simţit apoi
acelaşi gând, aceeaşi frază vibrând
prin jur, lumina mă inundă,
eu ochii mi-i acopăr să pot să văd
abisurile adânci şi' ntunecate
din propria-mi fiinţă, în preajma unei sălcii
îmi plâng acut durerea, cu ţine

în mine...

stârnesti furtuni ce vin
să cureţe cu forţă,
şi cu lacrimi
şi apoi şuvoaie tulburi se năpustesc în hău...

şi cad...

şi tu mă prinzi, chiar înainte
să mă izbesc de caldarâm
iar eu în vis cu forţă,
cu mâinile de gât te strâng
că nu ai cum în doar o oră
să mă' nveţi mersul, tangoul şi iubirea

pe-o muzică de un albastru tu...
albastru eu... o mare de senzaţii
în care mă înec la acea oră,
şi chiar şi mai apoi,
mereu gândul meu pleacă...
dar, un copil nătâng mă trage cu un ţipăt
rapid, la suprafaţă
ca să mai uit... tăcerea
mă apasă, singură zbor şi uşor
ating plăcerea unui dor
ce ţese' n suflet celulă cu celulă...
iubirea aceea născută ca să moară
cadavrele ce s-au trezit parcă la viaţă
şi-au învăţat apoi să umble
prin mlaştini şi noroaie
în încăperea din joi de dimineaţă...
de unde am plecat prea des nervoasă şi plângând
dar ştiu că ţi-am lăsat schiţat
un TU, zâmbind în fiecare joi,
tot dimineaţă
văzut de toţi acei ce vin şi mai apoi...
se întorc ca mine rând pe rând...

în a lor viaţă.

poezie de Ada Nica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul gândurilor tale

Te strâng în braţele privirii mele
Şi îţi străpung tăcerea cu a mea,
Învăluindu-ţi trupul în dantele
De mângâieri cum le visai cândva.

Ai ochii-nchişi, am buzele petale,
Aroma vieţii capătă contur
Şi se revarsă-n simţurile tale
Cu teama doritoare-a unui fur.

Devin, pe cerul tău, un duh ce poate
Înlocui dorinţele din vis
Cu-nflăcărarea inimii ce bate
Când sufletul îi cere drum deschis.

Mă mai strecor prin gândurile tale...
Ai ochii-nchişi, am buzele petale.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!