O poveste ca toate povestile

vezi e ca şi cum am tăia drumul acesta în două
şi-am rămâne fiecare cu câte un capăt în mâini
în faţa noastră s-ar deşira infinitul cu aripi în zdrenţe
ar pieri încet visele neluminate, ascunse în căuşul palmelor tale
între noi s-ar aşterne o zi fără cuvinte ca o pojghiţă de gheaţă
nu m-ai mai întreba de ce mâinile mele sunt reci

şi-atunci depărtarea nu ni s-ar mai strecura în vene
ca un fir subţire de sânge străin
am zâmbi suspendaţi între semne
inutilelor poduri oarbe de apă

nici măcar durerea nu ar mai putea trăi pentru noi
dar taci
era doar o poveste ca toate poveştile

poezie de Bianca Goean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp in ceata

o să mă recunoască îmi spun
de parcă nu ne-am fi văzut niciodată
cu pădurile ascunse prin râuri
o să îmi prindă chipul de aer subţire
îmi va spune de anotimpul de ceaţă
în care se nasc iluzii

până atunci adun laolaltă amintiri pe sens interzis
încerc să aprind stele
de la o vreme îmi reuşeşte chestia asta tot mai des
de hârtie cu fitilul de gheaţă
adun cuminte literă lângă literă
s-ar putea să avem nevoie de toate cuvintele
tăcerea mea e cochetă se-mbracă în fir de mătase
culoarea albastră

nu vorbim despre fericire
case cu acoperişuri portocalii
surâsuri în plină lumină
cerul furat pe bucăţi

cu toate acestea, s-ar putea să mă recunoască
port cu mine toate semnele.

poezie de Bianca Goean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă cu zarul

dacă tot ai de gând s-o faci, fă-o până la capăt,
altminteri, nici măcar nu încerca.

dacă tot ai de gând s-o faci, fă-o până la capăt.

s-ar putea să-ţi pierzi iubita,
soţia, rudele, serviciul şi poate minţile.
fă-o până la capăt,
s-ar putea să nu mănânci 3 sau 4 zile.
s-ar putea să îngheţi pe o bancă-n parc.
s-ar putea să faci puşcărie,
s-ar putea să te faci de râs,
de batjocură,
să rămâi singur,
singurătatea e un dar,
toate celelalte sunt teste de rezistenţă,
a cât de mult chiar vrei să faci asta.

iar tu o vei face
în ciuda respingerii şi a şanselor schiloade
şi va fi mai minunat decât
orice altceva
ţi-ai putea imagina.

dacă tot ai de gând s-o faci,
fă-o până la capăt.
nu mai există un sentiment ca acesta.
vei fi numai tu şi zeii
şi nopţile vor fi cuprinse de flăcări
fă-o, fă-o, fă-o.
până la capăt
până la capăt.
vei duce viaţa de-a dreptul într-un
hohot de râs, este singura luptă pe cinste
care există.
... tu n-ai putea-o povesti mai bine.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu m-a creat să împlinesc o slujire anume. Mi-a încredinţat să fac ceva ce nu a mai dat nimănui. Am o misiune... Sunt o verigă într-un lanţ, o punte de legătură între persoane. Nu m-a creat pentru nimic. Voi face lucrarea Sa; voi fi un înger de pace, un martor al adevărului acolo unde sunt... De aceea voi avea încredere în El. Orice sunt, nu pot fi aruncat afară. Dacă sunt bolnav, boala mea s-ar putea să-I slujească Lui; îndoielile mele s-ar putea să-I slujească Lui. Dacă sunt în suferinţă, durerea mea s-ar putea să-I slujească Lui. El nu face nimic în zadar. El ştie ce face. S-ar putea să-mi ia prietenii, s-ar putea să mă arunce printre străini, s-ar putea să mă facă să mă simt singur, să-mi scadă curajul, să-mi ascundă viitorul de mine. Totuşi, El ştie ce face.

citat clasic din John Henry Cardinal Newman (1870)
Adăugat de Nana
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dacă m-ai iubi, ca în visele mele,
Toate stelele ar cânta.
Dacă te-aş iubi, ca în visele mele,
Toată lumea s-ar minuna
Şi realitatea s-ar răsturna.

poezie de Valeria Mahok (22 octombrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dacă m-ai iubi, ca în visele mele,
Toate stelele ar cânta.
Dacă te-aş iubi, ca în visele mele,
Toată lumea s-ar minuna
Şi realitatea s-ar răsturna...

poezie de Valeria Mahok (22 octombrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-aşa de tristă aşteptarea

E-aşa de tristă aşteptarea când ştii c-aştepţi zadarnic!
Şi-aşa de tristă e speranţa când ştii că n-ai la ce spera...
Şi-aşa de jalnică-i chemarea când ştii că nu te poate-aude...

Şi-aşa de grea e resemnarea
Şi-aşa e chinul de amarnic,
Când tot aştepţi, aştepţi zadarnic
Şi ştii că n-ai ce aştepta...

Încât de s-ar găsi cuvinte
Să-exprimi a tale simţăminte,
Să poţi aşterne pe hârtie
Şi suferinţă,
Şi durere,
Şi lacrimile ce-n tăcere
Le verşi amar
Dar în zadar,
În aşteptarea celui care
Nu vrea să vie,
Nici să scrie
Şi nici să ştie
Că tot aştepţi, aştepţi zadarnic ca să vie...

De s-ar găsi cuvinte, zic,
Să poţi aşterne pe hârtie
Această mare tragedie
Ce-unor-ar pare un nimic,
Atuncea s-ar mişca şi munţii,
Şi stâncile s-ar sfărâma;
Şi stelele din cer s-ar rupe,
Şi-oceanele ar îngheţa,
Şi norii s-ar preface-n lacrimi,
Şi toţi vulcanii ar erupe,
Şi lava lor ar arunca

Pe inimile reci ca gheaţa,
Pe sufletele împietrite
Şi pe conştiinţele-ncărcate
De suferinţi pricinuite,
De lacrimi,
Din nopţi nedormite.

Şi s-ar mişca întreaga lume!
La fel un rege ca ţiganul...
Şi ar lăsa din mână tocul
Acel ce scrie;
Şi ciocanul
Acel ce bate;
Şi ţăranul
Ar zvârli din mâini toporul,
Şi mosorul,
Ţesătorul,
Şi-ar merge fiecare
Să-şi găsească acela care
Plânge, plânge şi aşteaptă
-- Tot zadarnic ca să vie
Acela ce nu vrea să vie,
Acela ce nu vrea să scrie,
Acela ce nu vrea să ştie
Că s-ar putea ca încă astăzi
Să se despartă pe vecie.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa ori seara

Să fi fost doar chimie şi doar ochii vinovaţi
pentru tot ce s-a întâmplat, să nu fi fost nimic
din ce ar putea fi divin, să fi fost doar
întâmplare, trup şi carne, toate numite destin?!

Să fi trecut atâtea decenii degeaba... şi totuşi
ceva de neînţeles s-a întâmplat în momentul
acela în care am anulat timpul, în momentul
acela când ţi-am citit gândul, s-a născut poezia!

Să fie acesta preţul plătit unei muze rebele,
răzvrătită de soartă, preţu-i prea mare să fie...
să cred că-i doar întâmplare şi nimic din ce ţine
de suflet nu poate... nu există pe acest pământ!

E prea mult gând între Noi, e prea fără timp ce
se întâmplă cu Noi, nu văd începutul, nu
întrăzăresc nici sfârşitul, pare că nici timp nu
există de atâta prezent ori de atâta absent!

Poate greşesc ori mă-nşel, dar cum rămâne cu
timpul, cum rămâne cu Noi, suntem mult prea
prezenţi, ieri erai în braţele mele, azi te,, scalzi"
în ochii mei, ieri îmi vorbeai de iubire iar azi...

Azi taci şi asculţi iubire, ziua de mâine ne dă
întâlnire, vom zâmbi, poate chiar vom şi râde de
Noi ori de timp, în priviri vom fi şi mai,, vii" chiar
dacă pe trupurile noastre au trecut decenii!

Au trecut anotimpuri, chiar, câte au trecut, te
invit într-o zi la numărat anotimpuri, te invit la
numărat timpul, chiar, cum ar fi reîntâlnirea de
după o zi trecută ori după o viaţă trecută!?

Noi doi, faţă în faţă, cred că şi cuvântul şi
lacrima ar îngheţa, de trup nu mai vorbesc, ar
reînvia fluturii, s-ar crucii Demonii, s-ar reîntâlni
două vieţi, alege Tu, dimineaţa ori seara! miha

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia se scrie în fiecare dimineaţă

când îmi zâmbesc din oglindă fericit
că încă nu m-a luat dracul
apoi sar corda ca un apucat
joc un pic de şotron între etaje
cât să-mi agit cuvintele ponosite
înainte de a le aşeza pe un abur
ca pe o tablă de şah imposibilă

poezia e ceea ce rămâne nescris
absolut toată durerea dintre metafore
răstignirea de dinaintea oricărei cruci
infinitul din spatele punctului
de unde răsuceşte dumnezeu geometria
ca pe o invitaţie la iubire
iar dincolo de toate aceste măreţii
cum să-ţi aduc mărturie o inimă bolnavă
din care doar tu ştii să culegi frumosul
ca şi când deşertul s-ar fi născut dintr-o oază
ca şi când cactusul acesta mai ştie floarea

poezia se naşte în zbor
între două cuiburi reci
şi o scriu pe cer cu păsări călătoare
ca şi cum aş fi dezlegătorul de zodii
tipul acela ciudat care numără din 0 în 0
până la minus infinit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia se naşte în zbor

între două cuiburi reci
şi o scriu pe cer cu păsări călătoare
ca şi cum aş fi dezlegătorul de zodii
tipul acela ciudat care numără din 0 în 0
până la minus infinit

poezia se scrie în fiecare dimineaţă
când îmi zâmbesc din oglindă fericit
că încă nu m-a luat dracu
apoi sar corda ca un apucat
joc un pic de şotron între etaje
cât să-mi agit cuvintele ponosite
înainte de a le aşeza pe un abur
ca pe o tablă de şah imposibilă

poezia e ceea ce rămâne nescris
absolut toată durerea dintre metafore
răstignirea de dinaintea oricărei cruci
infinitul din spatele punctului
de unde răsuceşte dumnezeu geometria
ca pe o invitaţie la iubire
iar dincolo de toate aceste măreţii
cum să-ţi aduc mărturie o inimă bolnavă
din care doar tu ştii să culegi frumosul
ca şi când deşertul s-ar fi născut dintr-o oază
ca şi când cactusul acesta mai ştie floarea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre şi lacrimi

am trăit şi trăiesc printre lucruri
iar lucrurile acestea îşi cară
printre ziduri umbrele
fără de care
nu ar fi fost privilegiul de a exista

dincolo de toate acestea
doar zvonurile trec
peste urmele-adâncite în rană
ca şi cum aş fi vinovat
de tot ce s-a pierdut
între lacrimă şi durere

e târziu şi cerul apune
aerul puţin şi el sufocă întâmplarea
s-ar putea ca cineva să mă imite
însă jumătatea mea
(aflată în derivă)
înceracă o nouă trecere

şi s-ar mai putea ca infinitul
să-mi grăbească plecarea...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre şi lacrimi

am trăit şi trăiesc printre lucruri
iar lucrurile acestea îşi cară
printre ziduri umbrele
fără de care
nu ar fi fost privilegiul de a exista

dincolo de toate acestea
doar zvonurile trec
peste urmele-adâncite în rană
ca şi cum aş fi vinovat
de tot ce s-a pierdut
între lacrimă şi durere

e târziu şi cerul apune
aerul puţin şi el sufocă întâmplarea
s-ar putea ca cineva să mă imite
însă jumătatea mea
(aflată în derivă)
încearcă o nouă trecere

şi s-ar mai putea ca infinitul
să-mi grăbească plecarea...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unicul gând al vieţii mele este el. Dacă totul ar pieri şi n-ar rămâne decât el, eu aş continua să exist; iar dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriaşă lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa. Iubirea mea pentru el e asemeni stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de încântare, ci necesitate. Eu sunt El. El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plăcere, aşa cum nici eu nu sunt o plăcere pentru mine însămi, ci ca propria mea fiinţă.

Emily Bronte în La răscruce de vânturi
Adăugat de Faur Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru

nu e rău fără bine şi nimic fără tot
şi nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
şi nici haos integru şi nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri şi dor
nici nu poţi nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deşert în abis
ca căldura în rece şi ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
şi nici omul feri între ape şi foc
tot ce vine de sus se aşterne pe jos
şi la câte s-au spus şi la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spaţiu şi timp
când la soarele tău când la propriul nimb
şi mai stai aşteptând resemnări de destin
între propriul gând şi azurul senin

că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor şi ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid şi nimic în nimic
nici solid nici lichid şi nici mare nici mic
vei rămâne doar tu şi cu tine doar eu
între da şi-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unicul gând al vieţii mele este el. Dacă totul ar pieri şi nu ar rămâne decât el, tot aş continua să exist; iar dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa.

Emily Bronte în La răscruce de vânturi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Breaking news

Din ochiul meu
golit de imagini a curs
ultima lacrimă care
poate să readucă
moartea
printre coşciugele rânduite
în stânga şi în dreapta
ca nişte lumânări
pregătite să ardă
până la capăt

da... până la capăt...

s-ar putea
să nu vă mai pot privi
dar imun la răutăţile unora
o să-mi fac ultima plecăciune
în faţa celor care
m-au primit
în gândul lor şi
m- au iubit...
nu nu din interes
sau poate
la îndemnul celui răstignit
pe durerea acelora care
au fost...

s-ar putea să
nu mă mai iubiţi
asta pentru că port
marea vină de a exista şi
a mă fi cuibărit
în lacrima unei pietre
rămasă sub val...
singurul loc de care
moartea nu ştie
deşi trece pe acolo zi de zi

oricum moartea mea
a îmbătrânit şi
nu vede prea bine...

s-ar putea...

poezie de Teodor Dume (martie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare

Aerul a încremenit,
ca o pojghiţă transparentă,
între ieri şi azi,
între azi şi mâine,
între noi.
Dacă aş întinde numai mâna
atingându-l,
ar tremura,
s-ar topi
şi ar curge şuvoi.
Mi-ar pătrunde-n urechi
gândurile tale,
ca nişte proiecţii sonore
ale unui refren sacadat,
Ori te-aş strivi,
expirând greutatea vremilor
de altădat',
păstrând constant
echilibrul amintirilor mele.

Dar dacă tu, ca atare,
ai atinge aerul,
ce vervă ar fi!

Ce mirare!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii văd lumea ca pe o piramidă fatală; şi se înghesuiesc înăuntru-i, pentru a ajunge cât mai sus, înspre vârfu-i; drept pentru care se şi sfâşie între ei şi sunt cu totul nefericiţi (nemulţumiţi)... Pe când, dimpotrivă, dacă ar creşte şi s-ar împlini în chip firesc, dacă s-ar dezvolta ca şi spicul de grâu pe câmpie, fiecare ar fi ceea ce trebuie să fie, sau ar putea fi...

citat celebru din Constantin Brâncuşi
Adăugat de Georgia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile tale

mâinile tale atrag neuitări
în ele găsesc profeţia unui veşnic cer
clipe întrerupte dintr-o răstignire
pe un tărâm gol
fără aripi de înălţare
şi o gheaţă subţire topită fără întrebări

ferestrele noastre sunt prea înalte
ziua e împovărată cu o mulţime de lucruri
ce-şi strigă nemişcarea
noaptea e uitată în cărare
un mâine rămâne urcat în stele
sau coborât pe pământ

din peretele inimii se preling cuvinte
ce strigă surd în lumină.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poliţist în Brooklyn

Voinic ca o gorilă, dar mai puţin timid;
ceafă groasă, colorat ca un antricot în sânge, cu două
hieroglife pe faţă care avertizează
ca vor fi probleme ; merge pe trotuar insinuând
o plasă subţire între noi şi violenţă. Azi dimineaţă,
când a spus " La revedere, dragă" soţiei,
chiar asta spunea, cu adevărat, asta spera.
El este o gorilă:
când spune cuiva " Pa, puiu' ", cliché-ul lipseşte.
Dacă s-ar rupe plasa, el ar pătrunde prin ea
în violenţă, ce ciomăgeală, ce împuşcături
între Phoebe's Whamburger şi Louie's Place.

Cine va fi el, gorila cu baston,
a cărui casă este locul
unde, de data asta, s-ar putea să nu se mai întoarcă?

Şi cine vor fi cei care vor constitui
victimile lui?

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem de adio

De-ar fi să adun, una câte una,
In căuşul aripii tale
Lacrimile
Ce n-au mai avut putere să cadă,
Ti s-ar face zborul
Târâş de şarpe.

De-ar fi să înnod, una câte una,
In pânza corabiei tale
Razele
Frânte de pleoapele-mi plânse
Vântul ţi s-ar stinge
In focul mocnit al comorilor.

De-ar fi să înşir, una câte una,
Pe portativul liniştii tale
Notele
Scrâşnite în adâncul nopţii,
Privighetoarea ţi-ar cânta
Numai la apus.

Te las ţie, însă, pradă eternă
Si Lui o să-i spun
Că i-ar fi mult mai bine
Cu tine
Iertat.

poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!