Incident

El s-a întors şi a tras. El l-a împuşcat. Când el s-a întors,
a tras, iar el a căzut, împiedicat, peste umbra copacului,
la pământ, împuşcat, murind, mort, stopat definitiv.

Doborât, sângerând, împuşcat mortal. A murit atunci, acolo,
după cădere, glonţul în plină viteză i-a sfărâmat faţa,
iar sângele-n pulverizare fină prin lumina leşietică a stropit faţa ucigaşlui.

Fotografiile mortului – pretutindeni, sufletul lui încă mai
absoarbe lumina. Dar el a murit într-o beznă mai întunecată
decât cea a sufletului şi toate s-au răsturnat orbite odată cu moartea lui
pe treptele scărilor.

Nu există informaţii despre ucigaş, exceptând faptul că s-a-întors de undeva
să facă ceea ce-a făcut. Şi a tras un singur glonţ sub privirea scrutătoare-a victimei,
şi-apoi l-a părăsit de-îndată ce-a ţâşnit sângele. Ştim că

ucigaşul era priceput, rapid şi tăcut, iar victima
probabil îl cunoştea. Mai mult de-atât, dincolo de expresia-înăcrită
a mortului şi de surpriza-îngheţată-n încleştarea
mâinilor şi a degetelor lui, nu ştim nimic.

poezie de Imamu Amiri Baraka din Magie neagră, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea dresorului de sticleţi

A murit dresorul de sticleţi!...
A murit şi ultimul dresor...
A murit cu mâinile pe ei,
Şi cu ochii-nfipţi în ochii lor!...
Şi-n odaia lui n-au mai rămas
Decât note muzicale, desenate pe pereţi,
Portativele de sârmă, fabricate de ovrei,
Coliviile de sfoară, cu grăunţele de mei...
Şi vreo sută de duzini de cântăreţi
Îmbrăcaţi în doliu mare,
Care i-au cântat la-nmormântare
Şi-au să-i cânte şi la parastas...

A murit dresorul de sticleţi!...
A murit dresorul, fericit -
Că sticleţii lui –
Copiii nimănui –
L-au stimat şi l-au iubit...
Şi că el a scos din ei
O falangă minunată
De maeştri cântăreţi –
Nu ţârcovnici mititei,
Ca dresorii de-altădată!...
Căci e drept că-n viaţă lucrul cel mai greu
E să-şi piardă omul vremea cu sticleţii,
Ca să pună la curent analfabeţii
Cu ce-a neglijat să-i pună Dumnezeu!...

A murit dresorul de sticleţi!...
Dar –
Surpriză mare –
După ce-a murit,
Guralivii cântăreţi s-au răzvrătit,
Declarând că-n cariera lor
Nu mai au nevoie de un alt dresor!...
Şi din coliviile de sfoară
Au zburat cu toţii, să cânte-n stradă-afară...
Şi-au jurat solemn pe viitor,
O completă libertate
Pentru cântecele toate...
Şi sticleţii toţi –
Să cânte numai după capul lor!...

A murit dresorul de sticleţi!...
Bine c-a murit la timp şi el –
Căci era bătrân,
Beţiv
Şi chel...
Dar, la drept vorbind, era "dresor" –
Fiindcă, după moartea lui, sticleţii
Când au încercat din nou să cânte
Numai după capul lor...
Au dat "kix" cu toţii,
Şi cântăreţii
S-au întors afoni în colivie!...
S-au întors cu toţii!...
Dar ce folos –
Că dresorul ce-a murit n-a fost Cristos,
Şi dresorul mort nu mai învie!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, XXII, nr. 7-8 (august 1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cronica unei crime: "Ucigaşul a tras şase focuri în direcţia victimei dar, din fericire, doar unul a fost mortal".

aforism de Ranko Guzina din Din aforistica Serbiei, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care s-a împuşcat

în casa în care locuiesc
cu ani în urmă
un om şi-a pus capăt zilelor

beciul casei poartă şi acum
zgomotul asurzitor al pistolului
care şi-a descărcat glonţul
în tâmpla lui

războiul cu sine şi cu lumea
l-a învins aici şi l-a făcut
învingător dincolo –
depinde din ce parte a existenţei
priveşti realitatea

acum e noapte şi linişte
poate că spiritul lui e lângă mine
şi se uită peste umărul meu ce scriu
sau poate că el scrie acum
aceste versuri
iar eu dorm şi visez că scriu
despre omul care s-a împuşcat
în casa în care locuiesc acum

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedea

numai sânge şi urină pe jos
în tot barul şi pe hol era la fel
s-au luat amprentele
căuta ceva inedit cu ochii lui
un indiciu care să-i aducă pe tavă
făptaşul sau făptaşii
se gândi să facă meditaţie yoga
simţea cum îi fuge camera de sub el
picioarele îi tremurau
comandă unui agent: cheeseburger
cu ceapă prăjită şi fără sos
şi fără varză tocată mărunt

oamenii ăia n-au murit de doruri multe
sau de sete în faţa paharelor
pline cu whisky şi tequila şi vodcă
moartea se adăpase din belşug
probabil că mulţi erau sub influenţa
amfetaminelor şi au avut
sistemele nervoase centrale stimulate
au primit şocul trecerii fără frică
a fost ceva cât se poate de firesc
parcă au mers la supermarket

moartea i-a unit într-o frăţie
au trecut în lumea umbrelor
cu vină sau fără vină
şi el trebuie să vadă cine a tras
de ce a tras nu conta

vedea barul nichelat şi cioburile
de sticlă înmuiate în băutura amestecată
mirosea a băutură şi sânge
voma îi presa plexul solar
ar fi tras nişte ketamină

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce altceva ar fi putut să fie împuşcat Mihai Eminescu decât cu gloanţe de diamant cât oul de mari? Ar mai fi putut să fie împuşcat cu ceva – cu însăşi starea sublimului!

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pălăria zidului

imediat după naştere am rânjit
mamele mele se întorceau în sângele meu să roşească
la umbra bărbatului
mi-am ascuns în chitară
o mână
în umbra unui cerşetor mi-am ascuns ochiul
cu mâna întinsă
în tălpile lunii mi-am împuşcat pieptul
în frunţile stejarilor am pipăit sânii
păsărilor
Imediat după naştere
când
de murit mă gândeam la naştere
ca la un mormânt
numai bun de trăit.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am murit

Lui Lulu Constantinescu

Când am murit împuşcat

Mi-au găsit
cele câteva poezii
în buzunarul
din piept

Scrieţi voi
cuvintele
trase în plumbi

Manuscrisele
le-am lăsat
în capul vostru

SCALEN

poezie de George Astaloş din Retorice (2000)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A cincea roată

Era a cincea roată şi-a plecat
La unchiul ei, un car cu boi, îmi pare,
Dar ditamai în funcţie, cu stare...
Mă rog, i-a dat un post călduţ, de stat.

Căci boi erau să tragă... cât au tras,
Iar cele patru roţi s-au învârtit...
Un timp, nu mult, pân' s-au îmbogăţit
Şi au lăsat-o-n carul de pripas.

Ce să mai stea, să-nvârtă numai ea
Un car falit, cu boii ăia doi?
S-a dus rapid, ca roată de altoi
La car cu bani grămadă... la saltea.

Ce-a tras acolo, nu pot să vă spun,
Dar n-a stat mult, c-a fost control cumplit
Şi noul car de muncă-a fost scutit
Pe câţiva ani – de-un jude, presupun –

Ce ghinion pe roata cea drăguţă!
Păi, chiar aşa, să nu se-nvârtă ea,
Nu să trăiască bine, cum ar vrea,
Dar nici măcar ca-n vechea ei căruţă?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci

Aş vrea să mor când ziua scade,
cu faţa spre cer, pe mare; mă duce dorul
acolo unde agonia pare-un vis,
iar sufletul – o pasăre care-şi ia zborul.

Neascultând nimic, în ultimele clipe
voi fi singur cu cerul şi cu marea:
mai multe vocile sau suspinele unor rugi
decât valurile muşcând cu dinţii zarea.

Să mor când lumina cu tristeţe-şi trage
mrejele-aurii din nemărginirea verde,
asemeni soarelui care-ncet se stinge:
ceva frumos, strălucitor, care se pierde...

Să mor, dar tânăr: înainte ca timpul
să transforme catifelata floare-n mărăcine;
cât timp viaţa şopteşte încă: sunt a ta,
deşi noi ştim că ea ne minte, ştim prea bine.

poezie de Manuel Gutierrez Najera,1859-1895, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

In Memoriam A. H. H

O, Fiu Divin, noi te iubim,
Deşi-al tău chip nu l-am văzut,
Şi în iubire am crezut,
Când n-am putut s-o dovedim.

Lumină, beznă, ai creat;
Şi pe fiinţe vii le faci;
Făcut-ai Moartea; şi-apoi calci
Pe orice craniu ce-ai durat.

De tină o să ne salvezi:
Tu ne-ai făcut, de ce, nu ştim,
Dar noi nu credem că murim,
Căci tu eşti drept: Cel ce creezi.

Divin şi-uman, tu pari aşa,
Şi sfânt şi paşnic te vedem.
Cum de voinţă noi avem
Nu ştim, dar ţie ţi-o vom da.

Tot ce-a urcat, a coborât;
Şi orice lucru s-a sfârşit:
Din tine toate au ieşit,
Dar tu eşti mult mai mult de-atât.

Avem credinţă, dar nu ştim;
Cunoaştem doar ce-am observat
Şi totuşi credem că ne-ai dat
O rază-n beznă: s-o primim!

Să ştim din ce în ce mai mult,
Dar tot mai sfinţi să devenim;
Iar duh şi minte să unim
În muzică, nu în tumult.

Noi suntem proşti şi tu ne vezi;
Şi te bârfim adeseori:
Dar tu pe proşti să nu-i dobori;
Şi orice lumi să luminezi.

Să ierţi păcatul meu cel rău;
Şi ce-am făcut să strălucesc;
Virtuţile în om trăiesc,
Dar meritul e doar al tău.

Mi-e dor de cel care-a pierit,
Ce m-a vrăjit – opera ta.
Da-n tine ştiu că el va sta,
Mai vrednic de a fi iubit.

Mă iartă, poate sunt nedrept
Şi rătăcit, şi tulburat;
Iar dacă rău m-am înşelat,
Ca tine fă-mă de-nţelept.

poezie de Alfred, Lord Tennyson, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

William Riker: Şi atunci, pe când scuturile se prăbuşeau, domnule...
Jean-Luc Picard: Am improvizat. Cum cealaltă navă ne ataca, am ordonat o scanare, iar când am intrat în arc de întoarcere...
Data: Aţi executat ceea ce manualele Academiei numesc "manevra Picard".
Jean-Luc Picard: Ceea ce orice cârmaci bun ar fi făcut. Am intrat în viteză warp mare, apoi am oprit în apropierea ţintei şi am tras cu toate armele.
William Riker: Intrând în warp mare, aţi părut a fi în două locuri simultan pentru o clipă...
Jean-Luc Picard: Iar inamicul a tras în cealaltă parte.

replici din filmul serial Star Trek: Generaţia următoare
Adăugat de Laura Badea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă enervează frumuseţea ei

care mă doboară la pământ şi mă pisează
mărunt cu picioarele mici. prea delicate
să facă rău. enervarea-mi creşte când o privesc
rana din piept se lărgeşte de la glonţul
indiferenţei tras să rănească mortal
aş vrea să ne promitem multe. şoptit
să nu ne audă nimeni
nici măcar noi
unii ar spune că sunt fleacuri omeneşti
care te atrag mai mult în viaţa obişnuită

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina luminii

Am publicat trei cărţi dar încă nu am scris mai nimic care să conteze!
Încă mai caut lumina aceia care să mă facă să renunţ la căutări
Care să îmi lase cuvintele fără dinţi
Care să mă formateze!

Lumina aceia din care toate se trag!
Care precede lumina noastră cea de toate zilele...

Acolo se retrag culorile iarna
Acolo infinitul este doar o particulă microscopică
Acolo moartea
Stă ghemuită.

Lumina aceia fără de care poeţii nu scriu,
ci bolborosesc!

Undeva, chiar în momentul acesta, o nouă naştere
refractă această lumină
Iar noi ceilalţi suntem prea netrebnici
ca să o percepem!

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa

I

Din soare,
Ca pe gura unei amfore prea plină,
Răsturnată
De pe-un umăr gingaş de virgină,
Dimineaţa
Toarnă din belşug lumină
Peste valea toată.

Şi natura-n pripă deşteptată,
Parcă poartă pleoape ameţite
De lumina ce-a venit deodată,
Peste dealurile adormite.

Jos în vale,
Văl subţire se adună
Dintr-un praf ce-a cărunţit în noapte,
Din tot praful străveziu de lună
Ce-a căzut pe grâurile coapte.

Nouraşi de ceaţă străvezie
Peste care, alb, seninul cerne:
Parcă-nsamnă nişte albe perne
Pe un pat nestrâns care-ntârzie.

Peste satul încă adormit
Şi pe valea iazului cu stuf,
Fumul dimineţii liniştit
Se aşază moale ca un puf.

Şi prin vălul scânteierii roze
Nu te poţi uita la răsărit;
E-acolo ceva nedefinit,
E cascada unei nebuloze.

II

Şi Dimineaţa,
Stând încă în genunchi
Cu fruntea-i albă ridicată-n zare,
Ca pe gura unei amfore,
Din soare,
Toarnă din belşug lumină,
Mănunchi după mănunchi.

Şi Dimineaţa,
Înseninăndu-şi, de răcoare, faţa,
Cu părul ei de aur, despletit,
Ridică amfora ei plină
Tot mai sus, -
Şi-acum în picioare
Pe zarea de la răsărit
Toarnă mereu din soare
Până ce moare,
Cu faţa la apus.

poezie celebră de Demostene Botez din Floarea pământului (1920)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fotbalist singur şi trist

Piciorul meu e vinovat,
Iubirea când m-a căutat,
Ce vă gândiţi că am făcut
S-o-ndepărtez? I-am tras un şut!

Piciorul meu e vinovat,
Din primul şut a şi marcat;
Sufletul meu, ţipând că-i gol,
Două iubiri i-au dat ocol...

Şi când la două porţi a tras
Piciorul, singur am rămas;
Nici urmă nu-i de marcator
Şi nici de dragoste picior.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori suntem legaţi de amintiri

Uneori suntem legaţi de amintiri
şi nu există foarfece care să poată tăia
acele fire rezistente.
Sau frânghii!

Vezi podul de colo, de lângă Casa Artiştilor?
Câţiva paşi înainte de acel pod
jandarmii au împuşcat mortal un muncitor
care mergea în faţa mea.

Aveam atunci doar doăzeci de ani,
dar ori de câte ori trec pe lângă acel loc
amintirea revine.
Mă ia de mână şi mergem împreună
spre portiţa cimitirului evreiesc,
prin care am fugit
din faţa puştilor.

Anii au trecut cu paşi tremurători, şovăitori,
şi eu împreună cu ei.
Ani în zbor...
apoi timpul s-a oprit.

poezie de Jaroslav Seifert, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezervativul nu garantează un sex sigur! Un prieten de-al meu purta prezervativ când a fost împuşcat mortal de soţul amantei.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Christine Daae: În momentul acela eram şi eu, şi umbra în faţa altarului şi razele lunii cădeau drept la picioarele noastre prin vitraliul absidei. Cum nu-i dădeam drumul, umbra s-a întors şi, prin pelerina întredeschisă, am văzut, domnule comisar, cum vă văd pe dumneavoastră acum, un înspăimântător cap de mort care mă sfredelea cu o privire în care ardeau focurile iadului. Am crezut ca am de-a face cu diavolul însuşi şi, în faţa acestei apariţii de dincolo de mormânt, inima mea, în ciuda curajului de până atunci, slăbi şi nu mi-am mai amintit nimic până în momentul în care m-am trezit în micuţa mea cameră de la hanul Le Soileil Couchant.

replică din romanul Fantoma de la Operă de Gaston Leroux (1909)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deoarece ei au murit, noi ştim că trăim. Când o stea explodează şi o mie de lumi ca lumea noastră pier, atunci ştim că a noastră există. Acesta este sensul zâmbetului: ceea ce putea să nu mai fie, este.

citat celebru din romanul Magicianul de John Fowles
Adăugat de Iulia
Comentează! | Votează! | Copiază!