Christine Daae: În momentul acela eram şi eu, şi umbra în faţa altarului şi razele lunii cădeau drept la picioarele noastre prin vitraliul absidei. Cum nu-i dădeam drumul, umbra s-a întors şi, prin pelerina întredeschisă, am văzut, domnule comisar, cum vă văd pe dumneavoastră acum, un înspăimântător cap de mort care mă sfredelea cu o privire în care ardeau focurile iadului. Am crezut ca am de-a face cu diavolul însuşi şi, în faţa acestei apariţii de dincolo de mormânt, inima mea, în ciuda curajului de până atunci, slăbi şi nu mi-am mai amintit nimic până în momentul în care m-am trezit în micuţa mea cameră de la hanul Le Soileil Couchant.

replică din romanul Fantoma de la Operă de Gaston Leroux (1909)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct

am îngrămădit tăcerea în pustiul visului
nelăsându-l să zboare
spre inima de turtă dulce

murăturile băltite îmi vor înlocui sufletul
când în întuneric
drumul îmbolnăvit se va scurta
rotunjindu-se de-a lungul şi de-a latul
până la orbire

vezi punctul acela
ce era odată o aripă blândă
azi nu e decât sufletul aripii
în valurile ce au trecut cândva
printre picioarele mele
prin gândul meu
prin cerul meu
prin umbra mea

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai atins cu umbra ta

Te -am văzut te -am auzit
Treceai prin umbra mea
Drumul dintre două lumi grăbit
Tu mai atins cu umbra ta

Nu mai văzut dar mai simţit
În mână inima mi -ai aşezat
Un bob de rouă în zori sfinţit
Cerul tot atunci s-a cutremurat

Plouă flori albastre de liliac
Culoarea cerului de vară
Pică parfum din flori de mac
Un cer curat ca prima oară

Suflet trecut prin două lumi
Te-am zărit în umbra cerului
Aud acum cum tu îmi spui
Mă vei găsi în roua pomului

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hindenburg

două zile te-am aşteptat să vii/ în prima zi soarele părea sfâşietor de frumos
/ un balón în flăcări din care cădeau oameni în flăcări / credeam că sunt doar artificii dar m-am înşelat
eu eram o fiinţa arsă de dor şi totul era în imaginaţia mea.

a doua zi a plouat şi prin perdeaua de picături străvezii mi-am văzut viitorul
un viitor lipsit de dragoste / pentru că tu eşti singurul care îmi poate poate aduce liniştea.
din nou m-am gândit la soare şi la ce or face oamenii arşi în spitale. plăgile lor roşii mă obsedau şi te asteptam să vii / să-mi explici că ceea ce îmi imaginez nu e nimic real.

a treia a zi ai venit şi mi-ai zis că a fost cândva un balon de heliu plin cu oameni care a luat foc şi
toţi au ars. am căutat pe google. aşa era.

// dar tot am crezut că ceea ce s-a întamplat este doar în mintea mea bolnavă de dor//

cerul este senin acum/
o clipă mă uit din nou la soare şi mă întreb cât timp va mai trece
până ceva ne va arde şi pe noi

cât timp va mai dura/ până o să pleci din nou/ şi eu voi sta singură cu toate organele în flăcări pe acest pat de spital / privind în gol/ dragostea mea.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteaptă

noaptea s-a trezit dezbracată de întuneric
ziua a fost sărutată de razele soarelui
cu gîndurile la ferestrele minţii
privesc jocul luminii prin frunze

prin faţa casei de dincolo de stradă
se plimbă umbra norilor călători
şi ploaia nu vine

tu aşteaptă cu mîinile întinse
bucuria o să-ţi cadă în palme
şi păsările o să te cheme
în universul zilei

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am câştigat 11 trofee internaţionale, l-am cunoscut pe Ray Charles, am avut multe concerte, emisiuni de televiziune, dar în momentul în care l-am născut pe copilul meu am început să plâng şi mi-am dat seama că până în momentul în care l-am născut pe el nu făcusem nimic.

citat din Monica Anghel
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rose (în vârstă): Poţi da o viaţă în schimbul alteia? Omida se transformă în fluture. Dacă o simplă insectă putea face acest lucru, eu de ce nu puteam? Era mai de necrezut ca faptul că Titanicul se poate scufunda?
Lewis Bodine: Nu am găsit nimic despre Jack. Nu există niciun document cu privire la el.
Rose (în vârstă): Nu, n-are cum, nu-i aşa? Şi nu am amintit nimic de el până acum. Nimănui. Nici măcar bunicului tău... Inima unei femei este un ocean plin de secrete. Dar acum ştii că a existat un bărbat pe nume Jack Dawson care m-a salvat în toate felurile în care o persoană poate fi salvată. Şi nu am nici măcar o fotografie de-a lui. Acum există doar în amintirea mea.

replici din filmul artistic Titanic
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi chiar dacă Schneider însuşi ar fi venit din Elveţia şi l-ar fi văzut în momentul acela pe fostul său elev şi pacient, amintindu-şi de starea în care se găsea câteodată prinţul în primul an de tratament în sanatoriul său, ar fi dat acum descurajat din mână şi ar fi spus, probabil, ca şi atunci: Idiot!

Dostoievski în Idiotul (1868), traducere de Nicolae Gane
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reset

Ieri
ne desena povestea pe tavan
azi
în mâna ta
aceeaşi cretă conturează
pe singurul perete
rămas din casa noastră
un dreptunghi cu gura căscată
mormânt
să ne înghită pe noi
cei care am fost

mâine
trup de zâmbet nou voi naşte
mormântul se va ridica
din faţa mea
pereţii vor creşte
pelerina visului
o voi îmbrăca din nou
ca o resetare a sentimentelor

şi îţi voi spune secretul meu
la botez
furişată prin spatele ursitoarelor
Umbra
mi-a scuipat ghinionul în cristelniţă

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era preocupat numai de a o vedea pe aceea a cărei voce fermecată îi furase inima. Da, simţea că biata lui inimă neprihănită nu-i mai aparţinea... Simţise în faţa ei o dulce emoţie... Pieptul îl durea, ca şi cum i-ar fi fost deschis pentru a i se smulge inima. Simţea acolo un gol îngrozitor, un pustiu adevărat care nu ar putea fi niciodată umplut decât cu inima celuilalt. Sunt, toate acestea, întâmplări de o psihologie aparte care, se pare, nu pot fi înţelese decât de cei care au fost în dragoste de acest straniu fenomen numit în limbajul curent dragoste la prima vedere.

citat clasic din romanul Fantoma de la Operă de Gaston Leroux (1909)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile uimesc prin modul în care împărtăşesc emoţiile epidemice şi populare, îndeosebi în momentul superstiţiei. Am văzut superstiţia suportată de femei până la un punct la care bărbatul nu va ajunge niciodată.

citat celebru din Denis Diderot
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răul nu are putere asupra noastră decât prin viciile noastre şi prin frica pe care ne-o inspiră. Diavolul îi urmăreşte pe cei cărora le e frică de el şi fuge din faţa celor care îl dispreţuiesc. Să faci bine şi să nu-ţi fie frică de nimic din acestea este arta de a-l înlănţui pe diavol.

citat clasic din Eliphas Levi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ollie McGee

Aţi văzut mergând prin oraş
Un om cu ochii plecaţi şi cu faţa pustiită?
Acela este soţul meu care, printr-o secretă cruzime
Niciodată să fie dezvăluită, mi-a furat anii tineri şi frumuseţea;
Pentru ca la urmă, ridată şi cu dinţii galbeni,
Şi cu mândria rănită, şi în ruşinoasă umilinţă,
Să cobor în mormânt.
Dar ce credeţi că macină acum inima soţului meu?
Chipul pe care l-am avut-o şi chipul pe care mi l-a făcut el!
Asta îl va trage spre locul unde zac.
De aceea, în moarte, sunt răzbunată.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biletele de la loterie stăteau pe jos ca nişte scame

vino şi stai aici
pe acest fotoliu
simpatic

eu o să sting becul păgân
cu degetele
să nu îţi fie frig
o să pun apă în cadă
voi lăsa apa să curgă
tocmai din lună

am încercat
am încercat
am încercat
/te rog să nu începi să tremuri
pentru că momentul acesta care stă pe tine
într-un echilibru perfect
va cădea/

am încercat să nu mai fiu mereu
presupusul
să parieze cineva pe mine
în timp ce urcă scările

of mereu scările

/pisica nu îţi face nimic
doar trece prin cameră atingându-ne picioarele
are problemele ei cardiace
ascunse în întuneric
ea doar trece/

se poartă intermitenţa
îmi spui şi începi să pâlpâi
era şi momentul

poate ai să şi plângi singură

sau
poate eu nu am de ales
şi asta nu mă deranjează

până la urmă eu sunt propriu meu păcat

acum eşti în cadă
departe adică
eu mă rog să ieşi de acolo
de ce nu
sirenă

mă rog pentru tine
de fapt mă rog pentru bunul mers al universului

poezie de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de albastru

prima ta muşcătură mi-a ucis pudoarea m-am întins ca o lebădă
pe canapeaua din sufragerie
(visam că mă aflu printre nuferi şi ţin între aripi întreg universul)

cu ochii sprijinind tavanul
mi-am cusut palmele sfâşiate de prejudecăţi
ca să nu le mai vad să nu le mai aud strigătul
în timp ce-ţi întindeam cheia de la intrarea în ape

şi de pe buze ţi-am cules urzici
cu care mi-am biciuit inima până la sânge
şi apoi până la rădăcinile copacului
ce-mi surâdea prin fereastră ca printr-o Biblie întredeschisă

pentru că mă ustură mângâierile tale am atâta nevoie să plouă
că invoc norul din glastră să-şi reverse nemărginirea
pe care n-o mai ştiu de acum două mii de ani de
când te-am cunoscut atât de albastru şi atât de sălbatic în mine

poezie de Adelina Fleva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

90% din televiziune se interesează de viaţa vedetelor de carton. După anii '50, când comuniştii au luat puterea, nu s-a văzut aşa ceva. Ce să mai vorbesc de vremea monarhiei! Atunci, un savant era un savant, un profesor universitar era un profesor universitar. Acum, scuipi şi îi pui piedică profesorului pe culoare. În vremea noastră, la o personalitate cum era Paul Constantinescu sau Gheorghe Dumitrescu, care mi-a fost profesor de armonie, Ştefan Niculescu, ne uitam ca la dumnezei. Ne lipeam de zid ca timbrul de plic. Îmi sugeam burta ca să nu-i deranjez lui trecerea. Când trecea compozitorul prin faţa mea, eu eram ştampilă. Acum, studenţii se sărută pe scări în faţa profesorilor sau se mângâie pe la glezne. Am luat modelul american. Respirăm prin ei, mâncăm prin ei.

Gheorghe Zamfir în ziarul Adevărul (2 noiembrie 2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elijah Browning

Eram în mulţimea copiilor
Care dansau la poalele muntelui.
A suflat o briză dinspre est şi i-a măturat ca pe nişte frunze
Dincolo de versanţi...
Totul s-a schimbat.
Aici erau lumini zburătoare şi luni magice, şi se auzeau muzici nepământeane.
A căzut peste noi un nor.
Când s-a ridicat, totul era schimbat.
Acum eram printre mulţimi aflate în conflict.
Apoi o figură din aur strălucitor, şi cineva cu o trompetă,
Şi încă cineva purtând sceptru au stat în faţa mea,
M-au luat în râs, au dansat rigadoon şi pe urmă au dispărut...
Iarăşi s-a schimbat totul.
Ieşind dintr-un lan de maci,
O femeie şi-a dezgolit sânii şi şi-a ridicat gura întredeschisă spre mine.
Am sărutat-o.
Gustul buzelor ei era sărat.
M-am prăbuşit extenuat.
M-am ridicat şi m-am înălţat mai sus, dar o ceaţă ca aceea însoţind un iceberg
Mi-a acoperit paşii.
Îmi era frig şi simţeam dureri.
Deodată, a apărut din nou soarele
Şi am văzut cum ceţurile de sub mine acopereau vederii tot ce era dedesupt.
Iar eu, aplecat peste tot ce era al meu,
Mi-am văzut umbra siluetei reflectată pe zăpadă.
Desupra mea aerul nemişcat era străpuns de un ţurţure subţire de gheaţă
De care atârna o stea solitară!
Un tremur de extaz, un fior de teamă
Au trecut prin mine;
Dar nu mă mai putem întoarce pe partea cealaltă a versanţilor —
Şi nici nu mai doream să mă întorc.
Subtile unde desprinse din simfonia libertăţii
Îmbrăţişau imateriale stânci deasupra mea,
De aceea trebuia să urc spre pisc.
Am aruncat departe tot ce -mi mai aparţinea.
Cu braţul întins
Am atins steaua.
Am dispărut complet.
Muntele restituie
Adevărului Infinit
Pe oricine atinge acea stea.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conversaţie mondenă

m-am aplecat mult către ea peste cristalele impure
ale paharelor arzând liniştit, sp-i spun – "rochia ta"
(dar nu-i priveam faţa, nu o vedeam) – "abia
acum văd, ai o rochie violetă". (acele dâre

ale alcoolului îmi zgâriau faţa, ca atunci
când mergi prin zăpadă, în soare.) "ai o rochie
violetă", îi spuneam surprins. (şi e
ca o flacără aderentă care te consumă. pe brânci

mp târăsc către ea – aş fi putut să-i spun,
dar minţeam – văzusem demult cum gulerul întunecat
al rochiei îi urca spre gât cu jocul ei de curcubeu degradat.)
şi mereu îmi spuneam: - dacă-i privesc faţa acum,

am să înţeleg – am s-o văd pentru întâia dată
cu adevărat. şi mi-am ridicat ochii spre faţa ei nemişcată.

poezie clasică de Mircea Ivănescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea din Colivie

Pasărea liberă saltă
pe aripi de vânt trăind momentul
şi pluteşte în aval
până se termina curentul
îşi înmoaie aripile
în razele portocalii ale soarelui
şi îndrăzneşte să revendice cerul.
Dar o pasăre care pândeşte
din colivia ei îngustă
rareori poate vedea prin
zăbrelele furiei ce o gustă
aripile îi sunt tăiate şi
picioarele legate
îi rămâne doar vocea să cânte.
Pasărea din colivie cântă
cu un tril înspăimântător
despre lucruri necunoscute încă
cuprinsă de dor
iar melodia i se aude
pe dealul îndepărtat în ecou
pentru că pasărea închisă
cântă despre libertate.
Pasărea liberă se gândeşte la o altă adiere de vânt
la vânturi uşoare, favorabile, printre copacii suspinând
şi la viermi graşi aşteptând-o pe iarba zorilor luminoşi
şi numeşte al ei tot cerul frumos.
Dar o pasăre în colivie stă pe mormântul viselor
umbra ei strigă într-un ţipăt de coşmar mistuitor
aripile îi sunt tăiate şi picioarele legate
îi rămâne doar vocea să cânte.
Pasărea din colivie cântă
cu un tril înspăimântător
despre lucruri necunoscute încă
cuprinsă de dor
iar melodia i se aude
pe dealul îndepărtat în ecou
pentru că pasărea închisă
cântă despre libertate.

poezie clasică de Maya Angelou, traducere de Marius Alexandru
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea ... căzătoare

O piatră de mormânt îmi este gândul,
Din gânduri mi-am alcătuit mormântul,
Din sute de idei mi-am construit giulgiul,
Iar din tristeţi mi-am terminat sicriul.

M-am îngropat în răsărit de soare
Când nimeni nu era pe afară,
Doar eu, o mică şi neînsemnată vietate,
Îmi răcoream picioarele în moarte.

Am colindat cu umbra spiritului luna,
Am poposit apoi la fiecare stea
Şi aş fi vrut să vă opresc pământul,
Căci nimeni nu a plâns la moartea mea.

M-am înfrăţit în absolut cu Universul
Să născocim în doi o nouă stea,
În care să nu punem gânduri,
Iar eu să zac pe veci în ea.
*
Mi-am amintit fără să vreau trecutul,
Când ţi-am văzut în praf de stele chipul,
Şi-n ziua când lucram un colţ de stea
Am hotărât să-ţi vizitez ţinutul.

Dar clipele se transformaseră-n ore
Şi zilele se preschimbaseră-n ani,
Iar eu călătorisem mii de ani
Când am ajuns să văd din nou pământul.

De sus, din cerul plin de stele,
Am căutat să-ţi văd iar chipul,
Dar fiindcă nu te-am mai găsit,
De întristare, m-am aruncat în mare.

poezie de Vasile Şerban din Drumul spre cer (2023)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezire

Ce seară-n care singur cu mine iar mă lupt
De teamă şi tristeţe că astăzi, mai abrupt,
Mai sec, mai gol, mai aspru, mult mai învolburat
Mi-am văzut viitorul în aerul curat,

În vântul care bate, în frunza ce-a căzut,
În timpul care trece şi-n omul ce-a trecut,
Pe mine în oglindă aşa curat şi drept
Şi bun, cinstit şi sincer, cu inima din piept

Bătând în fugă mare, prinzând cu drag de tot
Ce a atins în cale, iubit-a totul, pot
Să spun cu strigăt mare, cu trâmbiţă de foc,
Tot ce avem în viaţă nu ţine de noroc,

Ci doar de tine totul, de mine şi de noi,
Sau poate nu de-a-ntregul, dar sincer, mă îndoi,
Că este-n lumea asta un lucru cât de mic
Pe care, chiar şi-n gând doar am vrut ca să-l ridic

La nivelul la care să-l pot vedea deplin
Aşa cum e, un totul, lăsat de la Divin
Mai mic, mai plin, mai mare, unit de mii de părţi
Ce-ar încăpea în minte, dar nu în mii de cărţi

Cum e a mea oglindă în care m-am văzut
Astăzi mai clar, mai tare, mai drept dar decăzut
Din chiar a mea părere, căci chipeş, bine, sus
Până mai azi pe mine mereu, mereu m-am pus

Dar am greşit şi ştiu că la mine m-am uitat
Aşa voios cum sunt, eu mai rău m-am întristat
Că m-am văzut prea bine, credeam că sunt zărit
De toţi prieteneşte dar, Doamne, ce tâmpit

Să mă ridic cu gândul, cu inima în slăvi
Pe mine, înnegritul, în suflet cu otrăvi
De morţi aducătoare, cu putredu-mi miros
M-am pus în piramidă de sus şi până jos

Când de fapt azi, întâia oară când m-am desprins
De egoul puternic, de rugul cel aprins,
Am observat că nu sunt măcar numai pe sfert
Cât mi-am văzut persoana pe care prea incert

Am crezut că o cultiv şi că spre bine-o cresc
Pe când, de fapt, cu lauri eu singur mă acresc
De parc-aş fi o iudă, rău mie mi-am făcut
Că am plecat departe de unde m-am născut

Gol şi murdar şi vânăt dar totuşi fericit,
Aşa eram şi tot eu de-acolo am fugit
Ca să m-ascund de mine, de viziunea mea
Asupra mea, desigur, ce greu mă apăsa

Dar nu vedeam c-orbeşte mergeam întunecat
De propria privire, de modul cel spurcat
Cu care murdărit-am un trup orânduit
Prea bine de un Doamne ce nu L-am preţuit

Din propria-mi prostie, din nepăsarea mea
Tot eu mereu lăsat-am în partea cea mai grea
A iadului să cadă treptat a mea viaţă
Şi m-am trezit deodată ieşit la suprafaţă

Şi n-am ştiut, chiar astăzi, să reacţionez
La propria trezire sau poate un botez
Ce vine dintr-un singur şi unicat moment
În care eu, pe mine, m-am văzut monument

Ridicat doar pe apă, pe vânt, pe foc uscat
Şi lăsat din porunca Marelui Împărat
Să cadă ca în valuri, ca frunza de uşor
Poate să fiu legendă şi pildă tuturor

Să ştie să nu facă vreodată ce-am făcut
Cu viaţa pân-acuma câtă mi-am petrecut,
Ci mereu s-o îndrepte, s-o crească mai frumos
Unde este Lumină şi Cerul luminos!

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!