A cincea roată

Era a cincea roată şi-a plecat
La unchiul ei, un car cu boi, îmi pare,
Dar ditamai în funcţie, cu stare...
Mă rog, i-a dat un post călduţ, de stat.

Căci boi erau să tragă... cât au tras,
Iar cele patru roţi s-au învârtit...
Un timp, nu mult, pân' s-au îmbogăţit
Şi au lăsat-o-n carul de pripas.

Ce să mai stea, să-nvârtă numai ea
Un car falit, cu boii ăia doi?
S-a dus rapid, ca roată de altoi
La car cu bani grămadă... la saltea.

Ce-a tras acolo, nu pot să vă spun,
Dar n-a stat mult, c-a fost control cumplit
Şi noul car de muncă-a fost scutit
Pe câţiva ani – de-un jude, presupun –

Ce ghinion pe roata cea drăguţă!
Păi, chiar aşa, să nu se-nvârtă ea,
Nu să trăiască bine, cum ar vrea,
Dar nici măcar ca-n vechea ei căruţă?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suprataxă

Se plâng românii că sunt prea taxaţi
Şi că de stat sunt prea împovăraţi,
Eu nu-s de-acord cu asta şi vă spun
Că bani mai vreau să dau, mi-o tot propun

De ieri, de când impozite-am plătit,
Şi iată, încă nu sunt liniştit
Ca-n ceilalţi ani - şi nu e chiar demult -
Când nu simţeam al inimii tumult

Odată ce scăpam la stat de dat.
Pe-atunci eram, pe dată uşurat,
Dar nu de bani - o, nu! - căci mă simţeam
Un "om de bine", banii când dădeam.

Acum, nu ştiu, ceva s-o fi schimbat
Căci am, de-o zi, impozit achitat,
Dar tot aş vrea o taxă să găsesc,
La casiera blondă să plătesc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Democraţie originală

Cum n-a mers de-o vreme treaba
Pe la noi prin bătătură,
Cică, statului degeaba,
La o şchioapă sub centură,
I s-a tras o lovitură,

Cum a fost şi-n obzeşnouă,
Regizată minunat!
Dar, cu moda asta nouă
De au toţi un doctorat,
Pare, cert, un plagiat:

Lichidări, anihilări,
Încât scaunele, nici
Dup-o zi de epurări,
Nu s-au prins c-au fost schimbări,
Cu alţi veri, nepoţi, amici...

Ce, e drept, cu-n aer nou,
Regulând scurt, prin ogradă,
Regulile să le cadă
Statul bine în popou,
Fără vreo mineriadă!

Şi cât erau ei, de stat,
Între fese de sătui,
Toate le-au îmbârligat,
Numai pentru grija lui,
Binelui popo(r)ului,

Iar, cu lovituri în piept,
Şi... la alţii de pe lângă,
Dup-un doctorat dăştept,
Au promis un stat mai drept
Şi perfect, pe buca stângă,

Căci economia, care
Atârna de-un cârlionţ,
A ieşit din criza mare,
Într-o lună, din vânzare
De fulare antiglonţ!...

Dar nu-i tot, marele ţel,
Cum... şi-n "monitor" nu scrie,
E, dând buzna-n colivie,
Să suspende-un cotrocel,
Democratic, de-o frânghie,

Ca tâlharii-n ananghie,
Năvălind cu toţi, grămadă...
Doar că, marea bătălie,
După jaf şi anarhie,
Se va da-ntre ei... pe pradă!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata vieţii

Roata vieţii, ţineţi minte!
Când vrea merge înainte.
Când dă de puţin noroi,
Roata o ia înapoi.
Roată, roată rotitoare,
Nu eşti ca apa-n izvoare.
În loc să dai lumii viaţă
Tu îi iei orice speranţă.
Ascultă-mă roată bine!
Am să mă lepăd de tine.
Îmi iau sufletul cu mine
şi mă duc unde-mi convine.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis neştiut

O clipă doar şi-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut şi au zâmbit
în gânduri, cu mirare
şi fiecare-n drumul lui
a mers şi nu s-a mai gândit
la ochii-albaştri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
şi, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiaşi ochi şi, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
şi n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi poveşti s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-şi erau aproape,
erau dorinţe şi-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit şi le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
şi nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezenţa lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
şi-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârşit
şi numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa la socri

Din bidiviul preferat
Al celei ce-mi era drăguţă,
Ajuns-am, când m-am însurat,
A cincea roată la căruţă.

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare

Că ne-am tras din maimuţă-mi pare,
Că pentru nimeni nu-i secret,
Însă mai sunt şi oameni care,
Ce parcă nu s-au tras complet.

epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din Mărţişoare (2009)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tipar cu grătar

Păreau atât de obosiţi,
În fundul curţii tolăniţi,
Că-n fumul acru, de grătar,
Ea îi vedea ca pe-un calvar
Pe nesimţiţi.

Veniseră la ziua ei
Cu "La mulţi ani!" şi pupicei
Din ăia aruncaţi în vânt
Şi-apoi, la masă, cu avânt!
Ce derbedei!

Şi au mâncat, şi au băut,
Au vrut grătar şi l-au cerut
Căci, de! – ei sunt de la oraş,
În weekend, zile de relaş.
S-a abţinut.

Abia târziu, pe înserat,
Când sticlele s-au terminat,
Şi-au amintit c-au de condus
– Femeile, că ei... s-au dus –
Şi au plecat.

A stat mult timp la curăţit
Şi s-a gândit, s-a tot gândit:
"Cum, după zile de gătit,
Să nu le-ajungă ce-am muncit?"
S-a dumirit.

A vrut, în aerul curat,
Aşa cum e la ea în sat,
Să stea la umbra unui nuc...
Şi, uite ce-a ieşit: bucluc,
Căci s-a fentat.

Ea n-a avut, atunci, habar
Că e, de-o vreme, un tipar:
La orăşeni, în mintea lor:
Când văd verdeaţă sau izvor,
E – clar! – grătar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neanderthal (2)

Ea a plecat, iar el... ce chin!
Că n-a avut, de-atunci, senin,
Ci doar furtună, iar alin,
Acolo- n peştera-cămin,
Nu are, ci doar gândul-spin
Că nu e în "ceva"... deplin.

Şi s-a gândit, s-a răsucit,
Pân'-o idee i-a venit:
A mers la vraci, s-a spovedit,
I-a spus cât e de chinuit,
Şi, cum să spun, a reuşit
Ceva de neînchipuit.

Ce a făcut, ce n-a făcut,
Nu pot să spun, că n-am văzut,
Dar, ce-a fost mic a tot crescut
Cât? - ce să zic? – de necrezut,
Că, dintr-un jet a prefăcut
O stâncă mare, într-un lut.

Iar peştera, de-atunci, a fost
Nu doar cămin şi adăpost,
Ci la pelerinaj, un rost:
Ieşirea multora din... post,
Căci - de! - mărimea are-un cost,
Iar el... plăteşte, că nu-i prost.

Curând, chiar soaţa a aflat
Şi n-a putut, n-a rezistat,
S-a prezentat, a comparat,
Apoi, spre noul ei bărbat
A zis "Kum vo" şi... a plecat.
(Traduc: "- Eşti no.2, păcat!")

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi, te iubesc! Te vei mira: "Şi azi?"
- iar eu te voi privi cu bucurie-
"Cu tot ce-a fost? Cu tot ce va să fie?"
-Aş vrea ca, din ce-a fost, acum să scazi
tot ce-a fost rău. Renunţă la trufie,
opreşte-ţi paşii singuri şi nomazi!
Ce va mai fi? Doar eu şi tu vom şti,
în viitorul nostru împreună
în viaţa ce-ar putea fi mult mai bună
atunci când vom fi doi şi vom gândi
că Soarele nu va să mai apună
cât timp lumina noastră va zâmbi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moara viselor

La moara părăsită de pe râu,
Mai vine un bătrân cu o desagă
Ce poartă-n ea nu boabele de grâu,
Ci petice-adunate-o viaţă-ntreagă.

Doar el mai vine, ultimul morar
Din vremea-n care pumnul de făină
Se drămuia în traiul prea amar
Al celor ce pământului se-nchină.

Nu merge moara: pietrele s-au ros,
Îmbătrânite-n anii de rotire
Din care el, bărbat pe-atunci vânjos,
Îşi aminteşte marea lui iubire.

Nici roata nu mai merge. S-a oprit
Atunci când ea s-a dus în altă lume
Purtând în pântec fructul mult dorit
Ce-a căpătat doar printre îngeri nume.

Mai vine. Rar. Nu-i trebuie nimic
Din tot ce-a mai rămas în vechea moară;
El vrea, din amintiri, măcar un pic,
Un strop din visul său de-odinioară.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii inteligenţi sunt folosiţi în moduri diferite: unii ca roata de rezervă, alţii a cincea roată la căruţă, iar alţii rămân de căruţa.

aforism de David Boia (14 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele har

La Troaca de Piatră din Gâlma de Jos
cam tot ce se-ntâmplă e-un pic mai pe dos,
şi nimeni nu ştie, nici popa din sat,
să spună la oameni motivul, de-ndat'.

Şi-a dat cu pres'pusul, în zaţ a ghicit,
S-a pus ca să cate pe unul şcolit
pe Gugăl, pe Feisbuc, pe unde-o şti el,
dar tot ce-a găsit a fost doar... paralel.

Pe cin' să întrebe, câţi bani să mai dea?
-căci nu au hodină pân'ce vor afla
de ce vrea frumoasa din Vila din Deal
să-şi lase bărbatul ce n-are rival

Şi stă la fereastră, purtând în priviri,
întreagă, pedeapsa pierdutei iubiri,
iar gratii de suflet, să rupă ar vrea,
şi viaţa s-o schimbe, în timp, de-ar putea.

Dar oamenii nu pot pricepe defel
mai mult, ce-şi doreşte? - căci totu'-i la el:
putere şi funcţii şi bani - ăsta har! -
şi... ce mai contează că-i octogenar?!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele har

La Troaca de Piatră din Gâlma de Jos
cam tot ce se-ntâmplă e-un pic mai pe dos,
şi nimeni nu ştie, nici popa din sat,
să spună la oameni motivul, de-ndat'.

Şi-a dat cu pres'pusul, în zaţ a ghicit,
S-a pus ca să cate pe unul şcolit
pe Gugăl, pe Feisbuc, pe unde-o şti el,
dar tot ce-a găsit a fost doar... paralel.

Pe cin' să întrebe, câţi bani să mai dea?
-căci nu au hodină pân'ce vor afla
de ce vrea frumoasa din Vila din Deal
să-şi lase bărbatul ce n-are rival

Şi stă la fereastră, purtând în priviri,
întreagă, pedeapsa pierdutei iubiri,
iar gratii de suflet, să rupă ar vrea,
şi viaţa s-o schimbe, în timp, de-ar putea.

Dar oamenii nu pot pricepe defel
mai mult, ce-şi doreşte? - căci totu'-i la el:
putere şi funcţii şi bani - ăsta har! -
şi... ce mai contează că-i octogenar?!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre Noul An, cu elan

Aştept cu bucurie Noul An,
în care toate-aş vrea precum au fost
şi chiar de unii m-ar lua la rost,
mă-ndrept spre el cu noul meu elan,

Căci n-am găsit pe-aici nici ren, nici cal,
să-mi leg la sania cu care merg
(şi nu-s atât de tânăr ca s-alerg)
spre noul an ca după caşcaval.

Aş merge înainte, dar sunt rac,
şi mă tot uit ‘napoi spre vechiul an,
să văd de nu i-am pus cumva capac.

Oi fi eu vesel, dar aş vrea să fac
elanul ăsta să o ia taman,
şi drept, la cel mai lăudat... copac.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Groparul

Merge târâş prin viaţă
Cu inima de gheaţă
Plecat înspre mormânt...
Se irosind săpând.

Din şale se îndoaie
De e năduf, e ploaie,
Sau ger năprasnic este...
De clopot dă de veste.

Nici nu mai are lacrimi
Şi sărbători, nici patimi
Ce varsă în sudoare
La fel la orişicare.

Din palmele bătute
Şi sforile ţinute
Îşi încropeşte pâine
De-un trai de azi pe mâine.

Ar avea rugăminţi
Dar i s-au dus părinţi;
Îs doar popi de-o sudalmă,
Partaj de bani... de-o palmă.

A fost pe rând plugar
Şi dascăl de altar,
Dar rangul l-a pierdut;
Popii n-a dat ce-a vrut.

Câştigă din pomană
Colac, colivă, o slană
Şi ţuică, că-i sleit...
Vreun vin de mult acrit.

Stă printre cruci, aghiasmă,
Tămâia i-e mireasmă,
Se-ngroapă printre flori
Trup-suflet, mii de ori.

Şi-i tânăr... Tot nu ştie
Când timpul o să-i vie...
Şi-a săpat singur groapă
... Căci n-are bani de sapă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai unul? (După George Coşbuc - Numai una)

Pe umeri încă are grâu,
Căci pofta n-a ţinut-o-n frâu;
Mergea întins şi cam lălâu,
Nici gând să se retragă.
Iar boabele cădeau pe ei
Pe toţi: nuntaşi, însurăţei,
Ba chiar şi-n jur, pe puradei
Aduşi de o miloagă.

Priveşte fix, minute trec,
Şi toţi mireasa o petrec,
Să facă poze se întrec,
Ea vrea să ia buchetul.
Căci, dacă-l prinde ea acum,
Chiar dacă multe-i stau în drum,
Va şti că va urma oricum.
Acesta-i e secretul.

De-acum, voi ştiţi tot ce spun eu,
C-au dat filmarea la teveu
Şi ne vom aminti mereu
De prinsul din grămadă:
Nici n-ajunsese bine sus
Când, cea cu multe kile-n plus
Şi la-nălţime mai presus,
L-a prins, cu o paradă.

Să-l ţină strâns a fost un fleac,
Vă spun, deloc nu mă prefac,
Cu rugby-ul nu prea mă împac,
Dar ea a fost de fală.
Şi chiar aşa: un antrenor,
Văzând-o la televizor,
A vrut-o, ca apărător,
Chiar la Naţională.

Se uită babele saşiu
La noul trening auriu,
La mersul ei săltat, zglobiu
Şi toate-s pe la poartă.
Să vrei şi nu poţi să n-o placi
Cum merge ţanţoş printre vaci,
Cu jind privită de burlaci
Ce-o vor acum consoartă.

Au vrut primarul şi ai lui,
S-o ia-n partid, dar "-Pofta-n cui!"
Vedetă mare ca ea nu-i,
Să cauţi în tot satul.
Să se mărite? Ar putea,
Că mulţi aleargă după ea
Dar, doar cu unul nu mai vrea
Să îşi împartă patul.

parodie de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel, după George Coşbuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Componente

Mă tot surprind cu-aceeaşi întrebare;
Cât de tăcut ne e prietenul ce moare!?...
Nici cel mai mic semn nu ne dă, cum că a fost!...
Chiar să nu fim mai mult de-un viitor compost?

Parcă-i prea brusc inopinatul exit, straniu
De gol de la inertu' cel revăd; cu-acelaşi craniu
Ce până ieri îmi tot zâmbea, îmi zicea glume!
Şi nu-i răspuns chiar de-i la fel şi-l strig pe nume!...

... Nu-mi mai răspunde, e de-un rece indiferent
Şi n-are lipsuri, tot ce-a fost, e tot, prezent.
Doar nu-i mişcare şi atunci ce suntem, ce-i?...
Înseamnă; "trup" că-i o himeră... doar idei?!?...

... Şi-unde pleacă simţ, ardori, multe visări,
Cuvinte, deznădejdi, buchetele de flori;
De nu mai ştiu nimic de cel ce le-a purtat
Şi brusc, toate l-au părăsit, l-au... avortat?!

Chiar dacă-mi iau din timp spre judecată,
Sunt incapabil să-mi strâng gândurile roată,
Să spun dacă sunt "trup", sau sunt un... nu-i;
Căci pe-unu-l văd! Cu ce nu este?... Şi e al cui?

Mă întreb, cu suflet gol, cine pe cine l-are;
Dusul de vis pe umeri -stins ca o strigare-
Ce creşte pom; un trup, umflându-se-nghiţind?
Sau e-un noian imens de "feeling" în perind?

Şi-atunci -de vin-ar fi- e-a cui?... Cui aparţine?
Sunt simţul-gând, ascuns în "trup", artere, vine
Aşteptând ziua de-un final de fugi funeste,
Lăsând ce nu-i?... Şi indiferent, de-a fost, de este???...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noul şef

Şi-a adunat toţi ciracii,
Să împartă "cozonacii",
Că de mâine nu se ştie
De sunt bani în visterie...

Interese de serviciu
E un fel, de stat în stat,
Dar ce bine s-a mişcat,
Profitând că e bun jobul,
Cu plimbări... ocoli globul!

poezie de Constantin Costel Enescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedenii

Era o zi senină când stâncile din munte
S-au prins în ceartă mare prin adâncimi de nor
Ce le făcea să pară mai vechi şi mai cărunte,
Mai acre-n inventarea poveştilor de dor.

Când una începuse mai vechea ei poveste
C-un prinţ ce-a scos din ape o fată de-mpărat,
O alta a-ntrerupt-o, strigându-i fără veste:
"N-a scos-o, las' că ştiu eu: cu ea, s-a înecat!"

Şi, Doamne, ce mai ceartă! – o oră a durat.
S-au potolit – în fine! – şi-a doua a-nceput:
"O tânără turistă, cu laptopul stricat..."
"A, ştiu: a fost la ăla şi-n paişpe l-a durut!"

Cutremur! Val seismic! Furtună şi tornadă!
S-a speriat şi norul, ba chiar întregul munte;
Aşa natură moartă, oricine-ar vrea să vadă!
Credeai că-ncep de-ndată în steiuri să se-nfrunte.

A-ntins-o, iute, norul, spre-o margine de cer,
Dar n-a scăpat căci, încă, apar în el vedenii
Cu stânci în catapulte ce l-au luat reper.
Iar ele... se distrează! Fac asta de milenii.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unuia mereu neglijat (proverbială)

În drumurile tale lungi,
Habar nu ai nici olecuţă
Că eşti oricând şi-oriunde-ajungi...
"A CINCEA ROATĂ... la căruţă"!

epigramă de Mihai Haivas din Joc de picioare în cinci ritmuri (2017)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!