Mă enervează frumuseţea ei

care mă doboară la pământ şi mă pisează
mărunt cu picioarele mici. prea delicate
să facă rău. enervarea-mi creşte când o privesc
rana din piept se lărgeşte de la glonţul
indiferenţei tras să rănească mortal
aş vrea să ne promitem multe. şoptit
să nu ne audă nimeni
nici măcar noi
unii ar spune că sunt fleacuri omeneşti
care te atrag mai mult în viaţa obişnuită

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nimeni...

Şi nimeni nu mă vede când eu tac...
Şi nimeni nu m-aude când vorbesc.
Cu sufletul rănit şi mult opac,
Ca o lumina sunt care mult orbesc...

Şi nimeni nu cunoaşte ce port eu...
Sunt ca o scoică ascunsă în durere.
Şi-mi ascund tainele în ea mereu,
Sunt inima ce ştie să ofere...

Şi nimeni nu alege să îşi tacă
Plânsul tăcut, aşa cum eu aleg...
Las zile câte una ca să treacă,
Şi-aştept comoara să-mi culeg.

Şi nimeni nu mai plânge azi cu mine...
Sunt prea avari în proprii simţăminte.
Nimeni nu vrea să-şi urce munţi, coline
Şi-au încălcat chiar proprii jurăminte.

Sunt într-o lume oarbă, mult prea rece...
Sunt ce nu poţi să afli când nu vezi...
Inima mea, pe toţi ea vă întrece,
Sunt mult prea mult, ca să mă crezi...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea se întreba

dacă trebuia coborât în pământul
din cimitirul cel nou sau să fie
dus lângă străbuni. nimeni
nu se îndura să scape vreo lacrimă
pentru el. nici nu a trebuit să fie
îmbălsămat cu prea multe chimicale,
de-a lungul vieţii avusese grijă
să se stafidească în alcool.

problema lumii era să-l acopere
cu pământ nesfinţit, aproape
de cripta crâşmarului şi
a crâşmăriţei. amândoi au plecat
repede după ce i-au turnat alcool
zeci de ani, zi de zi, seară
de seară îl omorau cu zâmbetul
pus bine pe feţele lor puhave
de lăcomie. lumea se întreba
dacă pământul era bine sa fie sfinţit.

lumea se întreba dacă trebuie tras
clopotul bisericii din parohie.
nimeni nu şi-a dat seama de ce
era vesel când era vesel şi
de ce era trist când era trist. lumea
de astăzi îşi pune prea multe întrebări.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, cândva

lumina s-a sfărâmat în bulgări de timp
prea devreme, prea târziu
cine mai ştie
şi de ştie e acum pulbere în vânt
privesc indiferenţa gândului
trece incoerent peste timp
să schimb nu pot sau nu mai pot
nici gândul, nici timpul, nici viaţa.
nu mai e mult
sfârşitul a început demult
astăzi e altfel decât ieri
mâine va fi la fel ca nicăieri
într-un perpetuu joc
al vieţii şi al morţii
de ce îmi ceri atunci să vin
e imposibil a spune "da" în lumea asta
bună, rea
ce oare pot să fac
să o joc la joc
în viaţa asta fără de noroc
să dau de pământ cu ea
ei, o vrea cineva...
o soluţie imaginară voi da
în încongruenţa faptelor descrise de un emanat
despre efectul benefic al bâtelor
în ţara în care m-am născut demult
în care unii urcă
toţi coboară fără să bage de seamă
că au pierit demult
orbi în timp sau rătăciţi în răstimp
la lumina unui lămpi
apusă, de mult petrecută
un tânăr schizofrenic aleargă fericit
prin astă tristă lume
în veşmântul sărac al sufletului
a evadat din ireal
în ţara care nu mai este

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plin de smerenie

se uită spre spitalul orăşenesc
unde o să aştepte
ziua şi ora şi minutele
când îi va spune că nu-l poate
vaccina din motive
care nu ţin de sistemul medical
ci de firma producătoare
numele nu pot să vi-l spun:
e prea străin de meleagurile noastre
se uită în pachetul de ţigări
şi-a tras în piept ziua de azi
orele-s prea lungi
s-ar smulge să alerge
să fie din nou un lup rău
ştie că nu există leac
aprinde o ţigară şi se-ntreabă
dar oare... cum o fi
când o faptură dispare?
liniştit se-ntreabă: de ce
să nu visez? cât l-ar costa

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă la totem

În livada bunicilor, un măr
Privesc. Nu văd nimic. Mat
Mă gândesc... alţii. Înalt.
Trimit o rugă. Cerşesc.
Nu lucrez, dar sunt bogat. Argat.
Mă înalţ. Nu prea mult. Contact.
Gândurile - mi zboară. Razant.
Ştiu că fericirea e întotdeauna pe aproape. Noapte.
Sunt
Mult prea jos, în mărunt. Pământ.
Nu am prea multe hobby-uri,
Dar mă exprim. Sublim.
Este şi acesta un talent. Evident.
Sfârşesc o rugă.
Dumnezeul meu e banul. Totem.
Hai să vorbim, vorbe lungi, sticloase, bolovanoase!
Nu prea mult, nu prea înalt. Asfalt.
În livada bunicilor, un măr înflorit. Pitic.
Mai. Nimic.

poezie de Gorunescu Carmen Lidia din La vie en rose
Adăugat de Gorunescu Carmen Lidia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis... demult

Poate ploaia cade când prea multă-i secetă şi
de atâta arşiţă nu ne mai simte pământul, poate
de atâta foame nu mai simţim iubirea, poate nu
mai suntem... ne e mult... mult prea secetă!

Poate toamna domină iubirea, poate moartea
domina iubirea, poate,, carnea vie" să fie prea
moartă, oasele prea şubrede, cine poate ştie,
poate câteva scânduri sunt bătute-n cuie!

Nu ştiu, nimeni nu poate a şti când cad din
temeli... visele ori vieţile, cât am decăzut şi nu,
nu am reuşit a ne iubi, nu ştiu a regreta, cine
m-a adus, bătut în piept, chiar nu înţeleg, chiar...

Pot să mă reîntorc ori pot să plec, nu mai dor,
nimeni nu doare, aş fi spus de fericire... unde e,
unde ne doare, ce iluzie... ce timp pustiu, sunt...
devin absent, cine, cine te-ar mai vrea fecioară?!

Nimeni, nici Eu, îmi ajunge carnea toată
desfătată, desfirată, buză încreţită, tremuri
inimi, baţi în piept, suflet de oţel până dai în
fiert, cât mă fierbi, cât mă omori, nu te port...

Ai uitat de portul meu, de sărutul interzis, te-ai
pierdut pe acest pământ, Eu... sunt Cer acum,
Tu... chiar de nu ştii de Lună, Eu sunt de pe
acest pământ, Tu nu mai eşti demult... Lună!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

neînţeleasă de nimeni
nici măcar de orbul
care vede lumina zilei
după un veac petrecut
în întunericul surd
e trist să rămâi singur
când e vreme de iubit
ai vrea ca ploaia din jur
să aibă stropi de fericire
îţi doreşti să fii perechea ei
vrei ca totul să fie armonie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colinda pe loc

Niciodată nu putem greşi prea mult
din pricina propriilor noştri ochi care văd aceasta.
Şi nici minţi nu putem prea mult să minţim
din pricina spaimei de-a rămâne noi înşine surzi.

Nici prea mult nu putem să trăim
şi nici prea frumos nu putem să trăim.
Altfel am putea să ne dezamăgim strămoşii.
Altfel am putea să ratăm şansa de a se naşte
cei care nu s-au născut.

Ne putem bucura numai atunci când nu ne vede nimeni,
Când nu ne vedem nici măcar noi înşine.
Nu, noi nu ne mulţumim cu puţin,
dar ştim că mai mult nu ni se cuvine.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu deţin controlul asupra a nimic. Nu sunt nici măcar precum un pictor care spune: "O să mă duc în atelier şi să-mi fac treaba, iar dacă nimeni nu vrea să-mi cumpere tabloul, ei bine, poate că o să-l cumpere când voi fi mort." Nu pot nici măcar asta să fac. Aştepţi pe cineva să-ţi înmâneze un rol. Mă aflu în această poziţie nebunească de dependenţă.

citat din Helen Hunt
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii şi alţii

Unii vor iubire, alţii vor putere,
Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,
Unii casă mare şi maşină nouă,
Alţii doar o umbră unde să nu-i plouă,
Unii să audă, alţii să vorbească,
Unii doar o clipă cerul să privească,
Unii o moşie mare şi bogată,
Unii-ar vrea o mamă, alţii-ar vrea un tată,
Unii haine scumpe şi pantofi mai mulţi,
Alţii vor picioare şi-ar umbla desculţi,
Unii vor un munte, alţii vor o mare,
Unii doar să aibă cele necesare,
Unii vor avere, faimă, bogăţii,
Alţii sănătate pentru-ai lor copii,
Unii vor să aibă propriul răsărit,
Alţii doar să uite ceea ce-au iubit...

Pelerini prin lume între nu şi da,
Fiecare suflet are rana sa!
Nu tot cel ce râde este fericit,
Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit!
Luptă pentru tine, uşurează-ţi chinul,
Iar de nu se poate să-ţi accepţi destinul;
Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu:
Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!

poezie de Licuţia Pântia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mult puţin

Sunt prea mult pentru ce am,
Am prea mult pentru ce sunt;
Ochii mei, cernuţi prin geam,
Te iubesc mărunt, mărunt...

Şi ce mic mă văd când pasul
Mă trimite-n depărtare;
Numai sufletul, rămasul,
Te iubeşte mare, mare...

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedea

numai sânge şi urină pe jos
în tot barul şi pe hol era la fel
s-au luat amprentele
căuta ceva inedit cu ochii lui
un indiciu care să-i aducă pe tavă
făptaşul sau făptaşii
se gândi să facă meditaţie yoga
simţea cum îi fuge camera de sub el
picioarele îi tremurau
comandă unui agent: cheeseburger
cu ceapă prăjită şi fără sos
şi fără varză tocată mărunt

oamenii ăia n-au murit de doruri multe
sau de sete în faţa paharelor
pline cu whisky şi tequila şi vodcă
moartea se adăpase din belşug
probabil că mulţi erau sub influenţa
amfetaminelor şi au avut
sistemele nervoase centrale stimulate
au primit şocul trecerii fără frică
a fost ceva cât se poate de firesc
parcă au mers la supermarket

moartea i-a unit într-o frăţie
au trecut în lumea umbrelor
cu vină sau fără vină
şi el trebuie să vadă cine a tras
de ce a tras nu conta

vedea barul nichelat şi cioburile
de sticlă înmuiate în băutura amestecată
mirosea a băutură şi sânge
voma îi presa plexul solar
ar fi tras nişte ketamină

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea de cap

îşi face de cap în capul
plecat în timpuri mai bune
pisează scoarţa cerebrală
mărunt de tot încât pilula
pare total inutilă pentru hăul
căscat de nevralgia instalată
cu picioarele pe masă

simte durerea ca o ultimă
izbăvire în această viaţă
ştie că venele s-au dilatat
trec prin ele amintirile buluc

leagă capul definitiv cu un fular
cândva la modă în oraş
strânge până când amorţeşte
pielea pe fruntea plină
de transpiraţie rece şi ţanţoşă
durerea se pierde printre amintiri
dar nu are curaj să deschidă ochii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnavi de lectură

nimeni nu-i poate lua omului cunoaşterea, nici măcar sărăcia
adună-mă strigă orice foaie rătăcită
citeşte-mă spune cuvântul
şi totul care te-înconjoară
nu aşteaptă decât o privire curioasă
şi o întrebare. a câta oare?
sunt oameni care îşi dau somnul pe câteva pagini
sunt oameni care îşi pun mâinile sub pernă
şi sunt oameni care nici măcar nu ştiu ce să facă cu mâinile
citeşte-mă spune cuvântul
dar cine mai are timp
şi cine-i mai aude şoapta?
cititul te fură din lume şi te duce departe
dar oricât de departe te-ar duce tu nu eşti singur
alături de tine sunt eu, povestea
şi poate şi povestitorul
sufletele noastre sunt la unison
noi cei bolnavi de lectură
suntem alungaţi din cetate
pentru că riscăm să îmbolnăvim lumea
noi, cei bolnavi de lectură
putem discerne
putem zări lumina
şi celorlalţi le e teamă de lumină
iar soarele cade sfărâmat în bucăţi pe pământ

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serotonina

Privesc
Nu văd nimic,
Mă gândesc... alţii
Cerşesc
Nu lucrez, dar sunt bogat
Mă înalt, nu prea mult. Contact
Gândurile- mi zboară. Razant
Ştiu că fericirea e întotdeauna pe- aproape
Mult prea jos, în mărunt
Nu am prea multe hobbyuri, dar mă exprim. Sublim
Este şi asta un talent!
Sfârşesc o ruga
Dumnezeul meu este banul. Totem
Haide să vorbim, vorbe lungi, stufoase, bolovanoase
Nu prea mult, nu prea înalt. Asfalt
În livada bunicilor un măr înflorit. Pitic

poezie de Gorunescu Carmen Lidia (8 octombrie 2020)
Adăugat de Gorunescu Carmen Lidia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătăţi de suflet

Suntem întreg ce se dezleagă
Pe jumătate, cu un scop,
Ne căutăm viaţa întreagă
Şi nu prea ne găsim deloc

E labirintul mult prea mare,
Multe intrări... multe ieşiri,
Cum poţi afla care e oare
Traseul unicei iubiri?

Te mişti în cerc, devii rutină,
Uitând de fapt cine erai,
Rămâi pe loc, cauţi o vină,
Nu-ţi aminteşti ce căutai

Şi simţi că eşti pe jumătate,
Că ai putea să fii întreg,
Ceva îţi spune că se poate,
Puţini sunt cei ce înţeleg

Suntem jumate, fiecare,
Un Yin, un Yang, ce se atrag
Dar renunţăm la căutare
Şi stăm cu sufletul pribeag...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i nimeni

Nu-i dor, şi nici durere în tihna ce te doare,
Ci-n ceasul ăsta parcă tot gândul ţi se pare
Că se topeşte-n greul unei adânci tăceri,
De n-ai mai şti de vieţii mai ai ceva să-i ceri...

... Şi nu ţi-ai fi în stare să te întrebi pe tine
De nu cumva în minte-ţi s-o fi gândind altcine
Târziu îţi pare-o şoaptă ce inima ţi-o strânge -
De mult, de mult, pe-o groapă doar vântul de mai plânge...
Din lunga-i depărtare atât de blând te cheamă,
Că nu-ndrăzneşti nici capul să ţi-l întorci, de teamă
Să nu cumva s-o sperii...

Şi când pe alte ţărmuri te-o înveli pământul,
Nu-i nimeni să-ţi audă măcar în vis cuvântul...
Şi când pe alte ţărmuri te-o înveli pământul,
Nu-i nimeni să-ţi audă măcar în vis cuvântul...
Şi nimeni să-ţi recheme blândeţea unei şoapte
Să-i lumineze-o clipă a gândurilor noapte...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa nu ma iubeasca nimeni

ce e iubirea? e un sentiment profund
de care niciodata eu parte n-am avut
nu am imbratisat pe nimeni, si nu am sarutat
oricat de bogat sa fiu am sa mor sarac,
nestiind ce e iubirea, necunoscand dorul,
neiubind femeia, necunoscand amorul,
sunt pierdut in suferinta in nimicnicia mea,
ma simt o persoana rece, ma simt o persoana rea,
multe rele oamenilor, multe am facut
mai bine muream in ziua in care m-am nascut,
caci sunt o fiara rece cu chipul prea urat,
as vrea sa omor pe altul sau sa fiu omorat,
iar cel va avea norocul ca sa ma ucida,
indura-TE Doamne si ai de el mila,
caci imi curma viata pe care n-o mai vreau,
as vrea ca omenirea uitarii sa o dau,
moarte intunecata prea mult te iubesc,
sa nu ma iubeasca nimeni e soarta ce-mi doresc

poezie de Boros Otto
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!