Candela uitata

De fiecare dată, înainte de somn,
Neauzit ies din forma trupului meu,
Răspund cu blândeţe salutului lumii
Şi nu mai există nici sus nici jos.

Totul este infinit nou,
Chiar şi iubirea şi obiceiurile vânătorii.
Dar îţi mai vine, oare,
Să mai faci cale întoarsă,
Să te trezeşti şi să spui:
Gustul nu va mai păstra
Forma fructului!

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinele e veşnic fără formă, el nu ia nici o formă. Nici măcar forma lui Iisus, Buddha sau Profetul. Fiind totul din întreg, formele doar se aprind şi se sting în El ca licuricii în noapte, ok? Forma nu poate lua un sine, după cum luna nu poate avea lumină pentru că lumina ei aparentă e doar o reflexie a luminii soarelui. Forma fiind efemeră nu poate lua în posesie Sinele care este etern. Nu există decât un singur Sine şi acela este Dumnezeu, Spiritul necreat. sau poţi să îi spui cum vrei pentru că El nu poate fi definit de cuvinte. A crede că forma poate lua un sine e ca şi cum un delfin ar poseda un ocean. Iar expresia că "Sinele ia o formă umană" se referă la faptul că un val din ocean datorită frigului a îngheţat. El nu este desprins de ocean şi nici nu poate pleca din el.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentiment

Sentimentul acesta inefabil
izvorăşte din cea mai adâncă zonă a inimii,
unde totul are limpezimea apei vii
din basmele copilăriei.

Florile flămânde de moarte
urcă necontenit în sufletul meu,
aşa cum se mută seva din glie
în sămânţa ce devine floare, spic, ori stejar.

Scurta mea declaraţie,
neatestată de acte cu semnături şi peceţi,
e singura mea avere personală autentică,
demnă de a fi lăsată moştenire
stelei sub care Iubirea dăinuieşte în lume.

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inmuguriri de aripi

Dimineaţa, lumina se dilată
În gândurile noastre
Şi iese afară din timp.
Trupul devine
O fântână adâncă,
Cu numele de Ana.
Un destin, mă împinge mai încolo,
De-a lungul zidului.

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevăzutul există în Linişte, fără a deranja sunetul. Oceanul nu pretinde atenţia valului, chiar dacă Oceanul susţine existenţa valului. Însă, oare, valul îşi aminteşte că el este apă sub forma unui val? Aceasta este călătoria de cunoaştere de Sine, aceasta este călătoria de întoarcere la Sine şi de renunţare la sine. Căci tot ceea ce vezi în lumea manifestată sunt fragmente ale Unicului Sine, care se exprimă prin toate formele existente. Nu există separare între vlăstarii Unicului Sine, la fel cum nu există separare între mal şi apă. Dacă apa nu exista, malul nu avea niciun sens. Apa şi malul sunt Una, exprimate în forme diferite, unice, dar interconectate. La fel este şi forma pe care tu o ai acum: este un fragment al Unicului Sine - al Conştiinţei Absolute - exprimată într-o formă unică şi interconectată cu celelalte forme, la rândul lor unice. Însă, cu adevărat, nu eşti forma pe care o vezi în oglindă - eşti Viaţa din această formă, care se exprimă prin această formă. Iar faptul că ai inteligenţă proprie, se datorează unui mecanism natural prin care forma îşi păstrează direcţia de mers. Însă, ce face forma? Se identifică total cu forma, deoarece uită de ceea ce ea era înainte să fie sub forma unei forme. Înainte ca forma ta să existe, era Fără De Formă. Şi încă mai este, căci Nevăzutul este în continuare în forma ta, susţinându-ţi existenţa formei.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul timpului

Adaug vorbe despre tine
În lumină
La adieri de aripi şi de sfinţi.
La răsăritul cel dintâi
Luna se-nchină
Cu soarele la căpătâi.
Zadarnic curg stihiile din fiinţă,
Spre nordul din busole,
Deasupra lumii stă trupul meu
Ca o provocare din Rai. Aici,
În zborul timpului durut
Pământul visează umil
Luceferii tandri
Ai cântecului meu.

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Lumina izbeşte-n icoane
Cu chipuri de lume uitate
Şi zidul din sine opreşte
Culoarea cu ochi de cristal.
Şi lacrima taie lumina.
Vrei să-mi fii cuvintelor zidul,
S-opreşti năruirea iubirii
La întâlnirea pură cu visul?

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avalansele diminetii

După o veşnicie
Soarele înmugurise între zăpezi.
Oglinzile din oglinzi
Prin care au privit cei de dincolo
Ne-au pus pe gânduri.
O astfel de lacrimă
Îmbrăcată într-o rochie subţire
Arde cu o flacără transparentă.
Prin insomnia mugurilor
Intrăm în miezul zilei.

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

E puţin mai complicat să găseşti câteva cuvinte când vine vorba despre lumea copilăriei, iar dacă te încumeţi să descifrezi această lume specială, ar trebui să ştii că ea este al doilea Infinit. Da, am zis bine Infinit...
Aici este totul, şi totul are sens, are grai, are suflet, are lacrimă, are surâs. Deci are stări sufleteşti, iar ca să le afli ele trebuiesc trăite în forma cea mai pură, copilăreşte.

Ştefan Radu Muşat în Antologie, poezii pentru copii - Împlineşte un vis, ed. Universitară - Bucureşti, Fişa autorului (octombrie 2021)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea de colt

Pe colţ stâncos,
Crescută din piatră,
De soare scăldată,
De caprele negre săpată,
De ploaie udată,
De vânt mângâiată;
Steaua alpină,
Munţilor regină!
Floarea de colţ
În vremi zbuciumate
Tristeţea ne alină
Prin puritate
Şi prin lumină!

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nici nu dă cu împrumut, nici nu împrumută. Iubirea nici nu cumpără, nici nu vinde; ci atunci când dă, se dă cu totul; iar când ia, ia totul. Chiar luarea de către ea înseamnă dăruire. Chiar dăruirea ei, înseamnă a lua. De aceea ea este aceeaşi astăzi, mâine şi în veci.

Mikhail Naimy în Cartea lui Mirdad
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începuturile şi sfârşiturile umbrei stau între lumină şi întuneric, şi ea poate fi infinit diminuată şi infinit mărită. Umbra este mijlocul prin care corpurile îşi arată forma. Forma corpurilor nu poate fi înţeleasa în detaliu fără umbră.

citat celebru din Leonardo da Vinci
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vreau eu este ca totul să fie rotund şi forma să nu aibă, ca să zic aşa, nici început, nici sfârşit, ci dimpotrivă, aceasta să fie ideea unui ansamblu armonios - cel al vieţii.

citat celebru din Vincent Van Gogh
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brrrr.... Buna dimineaţa, dragii mei!
Eu zic că nimic nu mai este cum era... nici noi, nici vremurile dar nici vremea!
Totul e sucit acum... nu mai ştii cum să te îmbraci, nu mai ştii nici ce să faci!
Oamenii uşor se schimbă şi se simnt prea importanţi(unii), viaţa merge înainte însa oare încotro? Vă invit la cefeluţă, poate ne mai dezmorţim şi aşa ne vom da seama, încotro să o pornim...

Elena Bulancea în Personală (24 septembrie 2014)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra liniştii

Se oglindesc zorii pe lacul străveziu,
Ecourile tăcerii rătăcesc pe ape,
Stau în umbra liniştii
Şi parcă aud
Petalele albe de nufăr
Cum încep a se desface.
Deschide-te, inimă,
ca o floare de nufăr
Şi adună-ţi frunzele
risipite prin ceaţă,
În zorii ce plâng
cu lacrimi de rouă.
Tu eşti din nou
ca la-nceput de viaţă.

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinspre viitor

Într-un anume loc,
într-o anume seară,
pasăre fără de nume
ca o viziune zboară...

Eu nu îi aud foşnetul,
e ca şi cum ar fi departe,
răzbate doar o mireasmă ciudată
fără de moarte...

Dacă te uiţi în trecut
o să vezi venind dinspre viitor,
atât de plină de cântec,
de tăceri ce te dor...

Şi când ora este o urmă
devii conştient că tu ai învins-o,
iar lumea nu e decât lacrima
pe care ea a plâns-o...

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pasăre vine la cel mai îndepărtat şi solitar ţărm

O pasăre vine la cel mai îndepărtat şi solitar ţărm.
Bea puţină apă –
care devine tulbure, amestecată cu nisip –
apoi îşi reia zborul,
repetă o scenă la fel de veche ca lumea,
scenă care n-a încetat niciodată să aibă loc.
Dacă nu s-ar mai întâmpla, chiar pentru o singură zi,
n-ar mai fi posibil să existe muzica şi nici stelele, nici mierea
şi nici Renoir, nici copii care joacă zaruri
şi nici norii, nici părul tău fluturând în vânt
şi nici măcar ochii tăi care alungă umbrele
în fiecare dimineaţă când te trezeşti.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp

În dimineaţa aceasta
şi copacii au dezertat
de la obligaţiile lor
şi-au încărunţit;
de atâta privit
în sufletul trecătorilor.
Dimineaţa aceasta a copacilor
e un avertisment
pentru ochiul meu nesătul
de poezia nescrisă a străzii;
mâine o să le cer
chirie
pentru etajul de sus
al gândurilor mele;
dar numai până la primăvară.
Închinată luminii,
fotosinteza lor
e un poem pentru fruntea
însuliţată de albastru,
a Catedralei.

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culmea salutului

Să spui: săru-mâna, ce faci, fa?

culmi
Adăugat de kileru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Univers totul este făcut din energie, ea rămânând mereu aceeaşi forţă, chiar dacă are forme diferite de manifestare. De exemplu, o energie oarecare ia forma unei bucăţi de lemn, iar o alta ia forma unui cotlet. Ambele forme pot suferi o transmutaţie - pot fi schimbate printr-un proces de oxidare. Când ardeţi o bucată de lemn, energia acesteia se transformă în căldură, fum, cenuşă; când mâncaţi cotletul, energia acestuia ia forma dumneavoastră.

Alexandra Moşneaga în Vindecarea psi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie despre "Nimic",

"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Şi, înainte de explozie,
Ce a explodat?

Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul – ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)

Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Şi dacă e "gol" –
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?

Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârşit,
Doar "suspendată clipă" – infinit?
Şi dacă Nimicul e pur şi simplu – nimic
Din care a apărut acest infinit?

Nu sunt savant, şi nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu ştie şi nici n-a ştiut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Ştiu că nu ştiu nimic".

poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!