Anotimpuri

Trec anotimpuri terne, ireale,
secunde răsucite înapoi,
pe buze reci rostogolind, din ploi,
blesteme vechi din ţărmuri boreale.

O primăvară urcă, în frisoane,
un psalm evanescent, spre zodiac,
din lutul viu, dar ceasurile tac
cu limbi încremenite pe cadrane,

căci nu mai sunt în stare să cuprindă
hiatusul, iar ritmul e ucis.
Azi, vara nemişcată-i o oglindă

pe bolta monocromă, într-un vis
din somnul lui decembrie, o grindă
pe cerul unui viitor închis.

sonet de Radu Ştefănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor spre înapoi

Aş vrea să trec în zbor spre înapoi,
Să cat apusul zilei ce-a trecut
Şi clipele ce-odată le-am pierdut,
Epave triste printre timpuri noi.

Aş vrea să plec spre un tărâm de vis,
Sunt pelerin etern spre alte zări,
Să calc tăcut virginele cărări
Ce se opresc pe buze de abis.

Purtat din Răsărituri spre Apus,
Am eşuat, sunt dus de-al vieţii val,
Închis într-o clepsidră de cristal,
Aş vrea să mă strecor de jos în sus.

Şi cucul cântă parcă tot mai rar,
Tic-tac-ul se aude mai încet,
Se-nvârte timpul într-un trist balet
Şi agăţat atârn de secundar.

Din ceas se varsă-al clipelor şuvoi
Şi-aş vrea sa le întorc din praf de drum,
Iar printre norii albi, cu vârf de fum,
Aş vrea să trec în zbor spre înapoi.

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocei de primăvară

Vise vechi, cu fin parfum,
Peste gânduri îmi coboară,
Într-un început de drum-
Ghiocei de primăvară!

Peste câmpuri cu zăpezi
Un parfum mă înfioară,
Ca şi muzici de aezi-
Ghiocei de primăvară!

Urcă gândul înapoi
Pe a vieţii mele scară
Şi mă văd copil vioi –
Ghiocel de primăvară!

Îi culegeam de pe deal
Şi-aveam inima uşoară,
Viaţa fără nici un val-
Ghiocel de primăvară!

Chiar de anii au trecut
Şi s-au dus pe-a vieţii scară,
Încă mai culeg în gând-
Ghiocei de primăvară!

Ieri, plimbându-mă-n grădină,
Am zărit doi ghiocei,
Două raze de lumină-
Parcă sunt copiii mei!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă-n buzunarul vieţii

rece, albă, gheaţa răsuceşte viaţă, dinspre noiembrie
astăzi este decembrie
o creangă frunză rămasă, agaţă cu-un braţ, cerul
un petec de apă mai luceşte
cuvântul, supărat şi el, îngheaţă buze
literele se înghesuie în ele şi cuvântul
devine mai tăcut
pietrele scârţâie şi îşi şoptesc, este iarnă
pământul se strânge
uscături fără de viaţă îl învelesc
timpul curge prea bătrân şi greoi
cerul cenuşiu a răcit şi el
strănută cu lacrimi albe de gheaţă
din case ies aburi prin hornuri vechi
flăcări din pământ ard printr-o ţeavă
stau prea mulţi la bloc

***
dimineaţa, supărată şi ea, fumuri adună
ceţurile se fugăresc prin văi
luna trece şi repede o spărtură de nor
mi-o arată, mă gâdesc la soartă, încă sunt nevoi
***
degetele îngheţate îmi sunt reci, trec prin oameni
înfrigurat găndurile-mi bat, cifre negre
tăcerea mea aşteptă cuvinte, să-mi răspundă, tu eşti?
disperat strig că bate vântul, acolo te aştept
să vii!
o maşină claxonează, mă feresc, mergeam pe stradă
în buzunar am adunat gânduri, drept cadouri
ploverul îmi spune că este prea vechi
sacoul este prea bătut, fereastră deschisă spre ploi
***
tu ai rămas însă în eul meu, în toamnă şi-acum şi-n iarnă
te port cu mine mereu
te-am construit în gând, drept eternă primăvară
primeşte acum un cadou
un mic gând de-al meu
buzunarul vieţii, pentru tine, îl va păstra mereu

poezie de Viorel Muha (decembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri

A venit iarna-ntr-o zi - Era de aşteptat -
N-ai vrut s-o primeşti în casă, ea tot a intrat.
A venit iarna subit într-o după-amiază,
Aveai gândul rătăcit, mintea nu prea trează.

Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-aşteaptă s-auzi şi de bine.
A venit iarna din nou pentru-a câta oară?
Ca o albă amintire pentru primăvară.

A venit iarna discret, ca din întâmplare,
A venit iarna sublim ca o taină mare.

Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-aşteaptă s-auzi şi de bine.

A venit iarna şi eşti tot nedumirit:
Să te bucuri sau s-aştepţi până la sfârşit…
A venit iarna şi-ntreabă nevinovată:
"Nu ştii unde sunt zăpezile de altădată?"

Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-aşteaptă s-auzi şi de bine.

poezie clasică de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuiesc într-o lume în care soarele nu poate fi perceput din decembrie până în decembrie viitor:

Mi-ai face curtoazia de a-l muta pe cerul meu? Chiar şi puţin mi-ar prinde bine.

M-am refugiat undeva într-un vis abandonat pe pământul nimănui unde păsările sunt umbre şi au nevoie de soare.

Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

XXVII

Auzi cum strugurii se coc, cum urcă
zahărul din frunză, cum doarme
pe stânga ursul, păstorul de rouă?
Cu inima spre primăvară te-aştept,
cu inima şi cu plânsul, înmugurit
şi gata de soartă, cu faţa şi cu mâinile
înspre primăvară te-aştept.
Se-ngroaşă fumul în grindă,
ca-ntr-un cimitir suspendat,
liniştea zguduie carii şi-i încovoaie,
te aştept ca o lebădă ninsă
şi-aşa cum trec în şir vânătorii
robiţi de lupii şi vulpile lor de departe,
mi se pare că gura puştii lor e lacrima
ce ne desparte.

poezie de Daniela Caurea din Adalbert Ignotus (1977)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezile iubirii

Zăpezile iubirii s-au topit...
Curg râuri reci spre minus infinit.
Mi-e sufletul, adesea, gând ce zboară –
Un fluture de vis, în primăvară.

Tăceri şi dor, un plâns prelung, hoinar,
Strângând în noapte clipele de jar,
Cu buze reci de frunze-ngălbenite.
Mă dor de-acum aducerile-aminte...

Zăpezile iubirii s-au topit,
Curg râuri reci spre minus infinit
Ce-n mine sunt uitate... sau ascunse...
Şi se aşează ca un gând, pe buze...

Sunt un vulcan uitat în adormire,
Sunt primul zâmbet cald, de fericire...
Mă-nalţ prin voi, spre-a coborî tăcut,
În mine,-n vise şi în început.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iarna când cerul mai ninge

Te-anunţ că-n decembrie ninge,
Iar fulgii doar cad, nu aleg
Nici mâinile care-i culeg,
Nici sufletul ce-l vor atinge.

Să aibă un suflet, ca noi?
De au, sunt doar suflete reci
Închise-n blesteme pe veci
Şi fără o viaţă de-apoi.

Ei nu pot decât a se stinge
Visându-se-n aer scântei
Din focuri aprinse de zei
În iarna când cerul mai ninge.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magia apei

Departe de lumina din care m-am născut,
Străbat o lume nouă, mă scurg spre neştiut,
Mai lin sau mai năvalnic, privind spre locuri noi
Ce ştiu că vor rămâne departe, înapoi.

Sunt locuri ce mă-mbie şi-atunci încerc să stau
Cât pot de mult în ele, să hotărăsc ce vreau,
În limpezimi să caut sfârşituri de poteci
Şi-apoi, c-o nouă forţă şi simţurile reci,

Să îmi urmez făgaşul, săpându-mi maluri noi
Spre văile cu soare în luturile moi,
Rostogolind în cale şi stânci şi pietre tari,
Ducând cu mine viaţa şi-ai undei băjenari.

Spre ce şi către cine? – nu ştiu, şi chiar de-aş şti,
Ar fi doar pentru mine, căci n-aş putea vorbi,
Iar legile naturii nu sunt un amănunt:
Sunt magice şi-mi pare că eu... doar apă sunt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La secţia de reanimare a anotimpurilor

Anotimpul meu preferat
Este la reanimare.
I-am promis ciocolată, bomboane...
Ascultă şi taci!
În somnul adânc,
Braţe-copaci caută cu disperare un vraci,
Căci vara se teme de ruginiul din toamne.
Eu sufăr şi plâng, ea,
Cu sărutul de maci,
Cu pivirea de grâne,
Cu trupul de val şi mlădieri de sirenă,
Se apleacă în rugi,
Nemişcată rămâne...
Sângerează-n apusuri,
Fecioară indigenă ce se tânguie
Ascunzându-şi nudul
Sub rochia în culorile rogvaivului.
Are febră aftoasă
Şi pojar de petale.
Îi trebuiesc ploi reci
Şi cataplasme de frunze
Pe alei şi poteci...
Doar o secundă din paharul divin
Şi mireasă în cetatea Ierusalimului,
Conectată la Univers, adoarme
La răsăritul de lună.
Stelele devin albatroşi cu aripi de humă.
În flacăra lumânării,
Alte veri se adună.
Parfumu-i, în umbre şi sipuri de vis s-a închis.
I-am badijonat sufletul
Cu trilul păsărilor, dar
A fost... în zadar...
Ca un miracol ne va alina durerea peste trei anotimpuri...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fata...

Sunt fata de pe splaiul de Turnu Măgurele,
Cu plete lungi şi negre rostogolind inele
Peste rochiţe albe, din flori şi vişinele...
Cu ochi mari cât iubirea de Turnu Măgurele!

Sunt fata de pe digul de Turnu Măgurele...
Şi-n portul cu tot visul copilăriei mele,
Trimis-am către lume-n bărcuţe mititele,
Zâmbete largi cât cerul de Turnu Măgurele!

Sunt fata de pe grindul de Turnu Măgurele...
Iubirea-mi e Danubiul cu cerul plin de stele,
Cu anotimpuri blânde, când eu străbat prin ele,
Că-n piept inima-mi bate cât Turnu Măgurele!

De-aş căuta iar poarta destinului spre stele,
Aş vrea-o-aici pe cheiul cu blânde vălurele...
Londra, Paris, Viena, New York îmi sunt zăbrele,
Căci dorul meu e tihna de Turnu Măgurele!

poezie de Iulia Mirancea (27 februarie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se văicărea o babă în mahala, lângă zidurile unui cimitir: Regretele, maică, nu sunt terne, ci e... terne!

calambur aforistic de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Himeră... azi

Azi cerul meu nu poate să mai cearnă
Culori de curcubeu peste visare,
Nici mintea nu mai ştie să aştearnă
Tristeţea scrisă-n vorbe arzătoare.

Azi ochii risipesc furtuni de ceaţă,
Nu îndrăznesc spre Soare să privească,
Doar stau spăşiţi în sfera lor de gheaţă,
Nemaiputând căldura s-o primească.

Azi rimele de ger sunt alungate
În închisoarea vorbelor confuze,
Distruse de ambiţii vinovate,
Încremenite pe rănite buze.

Azi Poezia a rămas himeră,
Mâhnirea unui suflet zbuciumat,
Norul de foc din viaţa-mi efemeră,
Dorinţa unui vis neîntinat.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitor galactic

Nimic nu este cum a fost, o lume veche se ascunde
Şi soarele a-mbătrânit..... cu minus în secunde.....
Privind puţin spre viitor, galactici speră toţi a fi
Când Universul va deschide un drum spre stele într-o zi.

Planeta va muri încet, asfixiată-n mii de noxe....
Şi vor rămâne pe Pământ figuri scheletice în mostre.
Lugubru sună, evident, dar înapoi nu se mai poate,
Căci timpul are mersul lui şi trecătoare-s toate.

Dar, hai, să dăm puţin răgaz pustiului ce vine
Şi să privim de pe pervaz spre verzile coline,
Albastru cer, albastră mare şi tot ce încă mai respiră
Purtat de dor, purtat de gând cu vântul în grădină.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de primăvară

Soseşte primăvara pe la noi
Din drumurile reci, îndepărtate,
Stihii-nfrânte pleacă înapoi
Ştergând tristeţi din urmele lăsate.

Ne-a târât iarna prin viscol şi noroi,
Vârându-ne în zile-ntunecate,
Soseşte primăvara pe la noi.
Din drumurile reci, îndepărtate.

Pocită, cu puterile-i secate,
Plecată spre tărâmuri prinse-n sloi
Se zvârcoleşte-adânc la ceas de moarte,
Prin ceţuri, prin noroaie, vânt şi ploi
Soseşte primăvara pe la noi.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele mele...

Cuvintele mele,
măiastre păsări călătoare
ce migrează continuu,
arătând, cu precizie astronomică,
doar nordul...
Vă asigur, cu multă ardoare,
că nu sunt mai reci ca gheaţa,
nici mai pufoase ca zăpada
cuvintele mele,
dar, pe unde zboară ele,
peste ape şi munţi,
în urma lor,
rămân în văzduh,
ireale,
cioplite pentru eternitate,
preafrumoasele aurore boreale...

poezie de Dumitru Gherghina din Confesiuni de-o clipă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reintrarea în stalactite

Orizonturi răsucite, răsucite, împletite
În oasele mărunţite în transpuse stalactite
S-ar da huţa zi şi noapte pe sub razele de lapte
Care curg în cupa vieţii din steluţele răscoapte.

Adunăm în sân cu dorul flacăra unei iubiri,
Căutăm să punem aripi pe cuţit cu străluciri,
Iadeşul în zbor cuprindă orizonturi răsucite
Şi în larg de împliniri reintrăm în stalactite!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembriada 1989 (Tuturor martirilor Revoluţiei)

În Decembrie, se primenea o lume,
cu dalbă cămaşă, brodată cu nume:

Ştefan, Cosma, Tudor, Dumitru, Matei,
Gheorghe, Radu, Constantin şi alţii ca ei.

Pe străzi, aripi tinereşti se avântau în zbor,
spre cerul lui Hristos, în dans de tricolor.

Când Ţara îşi alegea o spiţă din an,
roua înroşită picura din ram.

Sudoarea ardea pe frunte, pleoape şi buze,
pâinea noastră se cocea la flăcări de-obuze.

Se tulbura cerul şi ningea aprins,
Ţara adormea cu ochiul larg deschis.

Sfintele suflete, la capătul nopţii,
în lumini străluceau, pe pajiştea morţii.

Mărul ionatan, pârjolit şi stingher,
legăna aripi roşii, cu resturi de cer.

În Decembrie, se primenea o o lume,
cu dalba cămaşă, brodată cu nume:

Petru, Constantin... plecaţi spre odihnă,
la loc cu verdeaţă, la loc cu lumină.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

am strâns gheaţa de pe chipul iernii
şi-am aruncat-o
înapoi
spre un Decembrie
timp proscris
simt durerea nopţii cum mă strânge
în cleşte, încă o zi
încă un ieri

o fereastră din mine a rămas lumină
întoarsă spre cer
astăzi norii picură aşchii, prea subţiri
ca trupul să-mi mai poată simţi
amintirea îngropată în zidul tăcerii

privesc cum cad secundele şi pictează timpul
înspre trecut, cu mine
nu mai sunt nici măcar iarna să-ngheţ
la capătul unui drum închis
pe câmp aleargă vântul, strigând a pustiu

poezie de Viorel Muha (februarie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog de toamnă

- Mă simt călătorind... - un val...
Un val mustind sub ploi de frunze,
Într-un decor autumnal...
Am gloss tomnatic iar, pe buze.

- Sunt vals de ploi de frunze reci,
Zălog brumatelor săruturi...
Încununată-n gânduri, treci,
Peste aceleaşi începuturi...

Pe gâtul alb de catifea,
Dantele dulci chihlimbării...
Un voal rămas, iubita mea,
Ca semn al nopţilor târzii.

Te-ai îmbrăcat în fructe coapte...
Musteşti de vis şi necuprins...
Te caut! Pentru înc-o noapte,
Cu ramuri, iată, te-am atins!

Gondola nopţilor cu lună...
Catapeteasmă sângerie,
În tine toamna se adună...
Şi toamna-i parcă mai pustie!

- Rămân a nimănui deodată!
Mi-e cerul pustiit de ploi,
Dar toamna-i mult mai minunată
Atunci când suntem amândoi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!