Cochemaria

Pe-un perete am pus doar poze cu tine,
La bază crescu un firav mărăcine,
Este semn că exişti şi că eu mai exist,
Am venit, un cocor rătăcit din Egipt.
M-ai primit, radiai ca un mac rupt prea brusc,
Cei iviţi cam prin mai au ceva înnăscut,
Au R magnetique, mă lipesc, zece bani,
Moştenire dedic trei poeme pe an,
Cu trei ochi te privesc, cu privirea ajung,
Unde nimeni nu fu, în altarul burgund.
************************************
Mă urmăreşte moartea peste tot,
Ne întâlnim întâmplător, tot cu netot,
Ea – mână grea, eu nu mă las,
O păcălesc, o duc de nas,
Caut arme noi, ea se retrage,
În alte nopţi aud cum rage,
Eu nu ştiu când s-o termina
Acest coşmar de cinema.
******************************
Doamne, mii de cărţi se pot scrie
despre mişelie, despre prostie,
dar ce urmează? O groază,
un critic devorator va fişa istoria lor,
slovele latră, miaună, rag,
magnetizează pasiunile, tac,
stau la fereastră, văd cum tăciuni
cad peste albele noastre minuni,
creierul umblă, e material,
ca orice fleică din Madagascar,
ca orice neică, doar în biserică
vine lumina şi nu-i cadaverică,
fu numai unul, se-adună alţi doişpe,
nu sunt apostoli, numai turişti de la Bristol şi Boston,
văz un picior subţire de capră,
n-o fi cumva diavoliţă mai coaptă?
Că psihologul terapeut, este plecat
la gustat şi beut, dă-mi combustibil,
ascunde atent, bomba, fitilul şi un sentiment.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

De trei zile-s nebună-ntre lumi

De trei zile-ntre lumi
Eu culeg vocea ta albăstruie,
Şi-aş zidi un spital de nebuni,
Dar n-am lemne şi nu am nici cuie.

De trei zile mă rog la apus,
Din aripa lui să îmi dea vreo trei fulgi,
Căci nu ştiu pe ai mei unde i-am pus
Şi nu ştiu, când mă vezi de ce fugi?

De trei zile zidesc un altar
Şi dărâm o biserică-apoi,
Că de mult nu mai am eu habar,
Cât rai şi cât iad se ascunde în noi.

De trei nopţi privesc la o stea,
Sunt nebună, şi nu-mi vine-a crede,
Cum din ochi îmi curge culoarea,
Picurând peste lume doar verde.

De-o veşnicie pictez o zi şi o noapte,
Să îţi fiu numai ţie aleasă,
Căci mă asemăn prea mult cu o moarte
Şi-am să-i fiu numai nopţii mireasă!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt

Se întâmplă ca oamenii să ştie
Să vorbească în peste şase mii de limbi
Din peste o sută nouăzeci de ţări şi astfel
Se întâmplă ca oamenii să ştie să scrie
Poeme despre lumea din jurul lor
Şi despre lumile din ei
Şi din alţii
Despre iubirile lor pierdute
Regăsite
Şi iar pierdute
Oamenii ştiu să scrie despre orice
Despre prietenia legată cu aţă subţire
Care se rupe când dintr-o parte atârnă prea greu
Ori despre acea prietenie legată cu nod marinăresc
Ce ţine şi când se răstoarnă
Ei
Oamenii ştiu să scrie chiar şi despre
Ceea ce nu este
Nu a fost
Şi nu va fi
Pentru că lor le place să caute
Ceva nou
Ceva ce nu s-a mai întâlnit şi nu se va mai întâlni
De fapt oamenii vor să fie unici cu ceva
Orice
Cât de mic
Doar
Să fie
Numai şi numai
Al lor
Iar dacă nu e să fie
Ei ştiu să îşi inventeze propriile lumi
Oamenii ştiu să contruiască
Munţi
Şi mări
Şi oraşe
Cu munţi înguşti
Cu sute de etaje
Străzi
Cu valuri şi valuri
De maşini
Ţări
Delimitate
Pentru că de fapt
Oamenilor
Le place să pună bariere
Între ei
Să fie
Ceva
Numai şi numai al lor
Iar cine vrea să intre
S-o facă numai cu permisiunea lor
Se întâmplă
Ca ştiinţele exacte
Să fie pietre de temelie
Ale omenirii
Ei
Oamenii
Ştiu că E=MC ^2
Ei ştiu că lumile lor
Şi ale altora
Sunt alcătuite din atomi
Protoni
Şi electroni
Neutroni
Şi spaţiu
Energie
Frecvenţe
Şi vibraţii
Pentru că
De fapt
Oamenii iubesc
Să despartă
Să disece
Să caute
Să găsească
Ceva nemaigăsit
Numai al lor
Unic
Astfel oamenii
Şi-au dat seama cum să călătorească
Prin univers
Să părăsească lumea lor
Lumile celorlalţi
În căutare de ceva
Nou
Se întâmplă ca oamenii
Să mai ştie şi să numere
De la 0
La infinit
Pentru că ei au nevoie
Să ţină socoteala
Zilelor
Cât mai au de trăit
Şi de murit
De fapt
Oamenii ştiu
Că le este teamă
Să nu se găsească
Ceva ca nimic altceva
Şi de-asta ei
Oamenii au învăţat cum să-şi făurească
Lame
Cuţite
Şi pistoale
Tunuri
Şi rachete
Şi Bombe
De fapt oamenii se pricep cel mai bine
Să dărâme
Să sufoce
Munţi
Şi case
Oraşe
Şi ţări
Lumi
Şi mări
Şi oceane
Iubire
Şi încredere
Virtute
Şi credinţă
Şi vechi
Şi nou
Pentru că de fapt
Se întâmplă ca oamenii
Să nu ştie nimic

poezie de Radu Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exact, este evident faptul că tu exişti! Orice minte infatuată crede că ştie că şi ea există şi zice zeflemitor: "Şi ce-i cu asta?" Dar existenţa este gândul despre existenţă, pentru că asta nu e deloc existenţa, ci prizonierat/reducere în/la gând, sau exişti ca şi libertate non-duală? AŞADAR, TU EXIŞTI CA ŞI CE: - ca şi gândurile pe care le ai despre tine; gen: "exist ca şi om, exist ca şi Ioana sau Gabriel, exist ca şi femeie, mamă, soţ, bunic, etc.,?" - exist ca şi pură existenţă neasociată gândiri, liberă de orice "eu" devenitor, evolutiv?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidirea legendei

Sunt locuri unde suntem obligaţi să ne reîntâlnim, aici ori dincolo.
Interesant este la ce nu te gândeşti aproape niciodată.
Orice animal de pradă poate fi un profesor pentru om.
Setea de putere ascunde frica de moarte.
Nicio convertire nu este completă, orice convertire ascunde o dramă.
Să nu confundăm profunzimea şi înţelepciunea cu laşitatea.
Ultima dorinţă a celui care moare ar fi viaţa.
Bătrâneţea te poate îmbăta ca alcoolul prea tare.
Orice răzbunare este o nedreptate, chiar o crimă.
Unui sărac nu-i poţi dărui un imperiu, ar fi o minciună.
Înţelepciunea lucrează numai pentru tine, nu are alt stăpân.
Nu cunosc păcat mai mare decât ura de sine sau de alţii.
Morala s-a născut din contrariul ei.
Nimeni nu te obligă să fii responsabil, eşti ori nu eşti.
Observaţia incoruptibilă este crudă.
De ce orbii ştiu mai multe decât noi.
Ca să dureze scrisul tău, trebuie să te zideşti în el.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minima cerere

Dumnezeule,
dă-mi ocazia să fac ceva
măcar cu o mână
Am două mâini.
Una o pot da celui lipsit,
ştiind că doar mâna aceea
mă va încadra cu adevărat
în îmbrăţişarea dragostei

Doamne, dă-mi ocazia
să fac ceva măcar cu un picior.
Am două picioare.
Unul îl pot da unui invalid
ştiind că doar piciorul acela
mă va întâmpina cu adevărat...

Doamne,
dă-mi ocazia
să fac ceva măcar cu un ochi
Am doi ochi.
Pot da unul nevăzătorului
ştiind că doar ochiul acela
mă va încadra cu adevărat
în lumina iubirii...

Doamne, dacă tot ce ţi-am cerut
e prea mult
fă-mă puf de păpădie.
Astfel aş putea zbura fără aripi,
fără complemente,
fără speranţe,
fără vânt,
fără cuvinte,
fără legământ...

poezie de Vasile Dan Marchis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie, din toamna mea

Peste umăr, cu privirea,
numar toamnele
trecute,
Vieţi, venite din Septembrii
şi din zodii
de fecioară,
Au fost vis la timpul lor
însă astăzi
sunt pierdute.
Peste timp, orice urcuş,
are-o vreme
când coboară.

M-am născut cu toamna-n zi,
astăzi, toamnă
sunt şi eu.
Toamnă, doar în toamna vieţii,
fără rod,
fără bucate,
Ca să laşi în urmă frunze,
e frumos...
dar este greu,
Nu poţi fi şi om şi toamnă,
nu-i prea mult
dar nu se poate.

Din Septembrie, fecioara,
care-i doar...
o zodie,
Despre care umblă vorbe,
c-ar fi bună,
c-ar fi rea,
E un mit pierdut prin vreme...
un parfum
de rodie.
Doar Septembrie mai vine
să se-ascundă,
-n toamna mea.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinceritate absolută

E trist când spui că orice om
Este înlocuibil,
Nici despre stele să nu vorbeşti astfel,
E trist când refuzi mâna unui prieten,
Mai bine îl pui la zid şi-l execuţi,
E trist când te afli în război cu lumea,
Nici câinii comunitari nu cunosc acest război,
Eu scriu aici fără floricele de stil,
Doar desenez o inimă
şi nu aştept nici un transplant.

Înţelepciunea şi laşitatea nu sunt rude,
Diavole, îţi propun un pact,
sufletul meu pentru încă o viaţă,
ştiu, Faust dorea şi el aşa ceva,
dar eu sunt frate cu Prometeu,
cred că am să caut o altă cale.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

Nu ţi-aş scrie poate nici acum acest rând,
dar cocoşi au cântat de trei ori în noapte -
şi-a trebuit să strig:
Doamne, Doamne, de cine m-am lepădat?

Sunt mai bătrân decât tine, mamă,
ci tot aşa cum mă ştii:
adus puţin de umeri
şi aplecat peste întrebările lumii.

Nu ştiu nici azi pentru ce m-ai trimis în lumină.
Numai ca să umblu printre lucruri
şi să le fac dreptate spunându-le
care-i mai adevărat şi care-i mai frumos?
Mâna mi se opreşte: e prea puţin.
Glasul se stinge: e prea puţin.
De ce m-ai trimis în lumină, Mamă,
de ce m-ai trimis?

Trupul meu cade la picioarele tale
greu ca o pasăre moartă.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1923)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre trecerea timpului

tu mă întrebi dacă ştiu
unde ne sunt anii care s-au dus
sau ce am mai aflat despre singurătatea
puiului de cuc
iar eu ţi-am răspuns
că timpul ni s-a scurs în ceasul de apă
ca într-un cimitir şi tu îmi spui că nu mă crezi,
chiar ţi se pare imposibil, sigur te mint
apoi te uiţi cum submarinul meu ruginit
îşi flutură cam un minut aripile mici
după care îşi ia zborul
hurducăindu-se peste livezi peste câmpii

parcă în cartea asta scriai despre roţi, îmi zici,
despre rostul lor în lume despre frâna de mână
despre grand prix-uri cricuri berline
aşa că fă bine şi spune-mi
dacă mai există loc şi pentru mine
hai minte-mă frumos

iubita mea e ca un deşert fără apă
stă atârnată de un fir uneori de o agrafă
de timpul care se scurge prin gâtul îngust
al clepsidrei cu cenuşă în loc de nisip
cu ochii neşterşi de soare cu gândul neînchipuit
apoi vine vremea când te întrupezi în fântână
adâncă şi lumea toată deodată încremenită
ca un stop cadru dintr-un film de groază
unde doar adormirea mea se mai întâplă
şi nimeni nu filmează

ascunşi în nori doi îngeri chiori
beau cucută
şi nimeni nu-i ceartă şi nimeni nu-i alungă

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna pe perete

Cade toamna pe perete
Cade toamna azi pe mână
În picaj ca un egrete
Crengile doar să rămână

Vine toamna în izvor
Vine toamna peste ape
Şi ne prinde c-un fior
Şi cu frunze în ochi sapă

Totul a îngălbenit
Chiar şi mersul deoparte
Umblă iată încâlcit
Dor de vară să ne poarte

Şi pădurile s-au copt
Şi de umbre şi de paşi
Acum sunt ca un compot
Mai pe jos să nu te laşi

Bate vântul crengile
Frunzele doar au plecat
Să umple izvoarele
Vara ce ne-au stâmpărat

Astăzi iată cum sunt lipsă
Pomii şi copacii-s goi
Căci viaţa în eclipsă
A primit un iz de ploi

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 noiembrie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecine dumnezeu, de uneori

Vecine dumnezeu, de uneori
te tulbur, în nopţi lungi, cu-a mea bătaie
e că-ţi aud suflarea rareori
şi ştiu că tu eşti singur în odaie.
Şi când îţi trebuie ceva, nu-i nimeni,
când dibuieşti, nu îţi dă nimenea să bei:
ascult mereu. Fă un mic semn de vrei.
Sunt lângă tine.

Doar un perete-ngust e-ntre noi doi,
întâmplător, şi altfel poate fi:
un strigăt doar al unuia din noi,
şi el s-ar prăbuşi,
fără de zgomot, mut.

Din ale tale chipuri e făcut.

Şi chipurile-ţi stau ca nume-n faţă.
Şi dacă scapără lumina-n mine,
cu care-adâncul meu te regăseşte,
pe cadre, strălucind, se risipeşte.

Şi simţurile-mi care iute-ngheaţă
sunt fără ţară şi s-au rupt de tine.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oblije

Un poker jucăm, acelaşi poker,
Viaţa nu este un oblije,
ţesuturile noastre sunt tot mai rare,
retardere, retardere, zvâc în pom,
Pomul Cunoaşterii nu este şi Pomul Iubirii,
şase băieţandri vorbeau despre viaţă,
unul a murit în accident, altul a plecat în Paraguay,
restul eu nu ştiu, uit şi ziua şi datele necesare identificării,
de mult am murit într-o încercare reuşită de sinucidere,
am dat peste un câmp de abur, doi îndrăgostiţi se fardau cu bulion,
e sânge zise ea, ei şi, zise el, filmul continua cu un măcel.
Pleoape albastre, cum tremură ele, avem care de aşi,
Dar cum, amândoi? Bunicul –incendiu ne-a mistuit cu drag.
Asta este numai o stare, în realitate eram la concert.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hyperiubirea

Poetul s-a îndrăgostit de-o zână,
Avea poetul 88 de ani,
Iubirea nu este o glumă,
E amorală şi nu costă bani.
Ebola a trecut pe-acolo,
Enola Gay a fost cândva ceva,
Eu scriu ceva cu aură creolă,
Tu nu mai eşti nici cât un fulg de nea.
Eu nu mai sunt nimic fără de tine,
Cum nu mai e nici cerul fără sori,
Copiii au nevoie de titine,
Bătrânii - de fanfare şi de flori.
Noi vom privi la poze luni şi marţea,
Un veac va trece până-n miercuri, nu e bai,
Vom desena cu deştul cercuri-cercuri,
Joi nu vom şti de suntem trei sau doi.
De vineri nu vom mai fi tineri,
De sâmbătă se-amână orice post,
Duminică şi prostul e un geniu,,
Noi vom pieri, iar tu nici nu ai fost.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Cu lacrimi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş scrie pe-un colţ de stea

Dacă luna m-ar lăsa
Ţi-aş scrie pe-un colţ de stea
Despre vise, despre frici,
Despre ce mai e, pe-aici.

Despre zboruri şi căderi,
Despre cum n-am fost nici ieri,
Despre rugi şi întâmplări,
Deziluzii şi frustrări,

Despre cum în lung nu-i lat,
Oricât de mult am umblat.
Iar atunci când mi-a fost greu,
M-a-ndrumat doar Dumnezeu,

Fiindcă-aşa m-ai învăţat,
Pân' din cer ţi-ai făcut pat,
Şi la EL te-ai înălţat
S-ascut dor, reverberat.

Ţi-aş scrie pe-un colţ de de stea
Despre toate, maica mea!
Tu să-mi scrii pe-un colţ de vis:
Cum ţi-e, mamă'n, paradis?

citat din Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ultima rugă

Dă-mi Doamne, binecuvântarea Ta,
Să pot intra-n Ierusalim şi eu, cândva,
Ca şi Cristos, călare pe măgar,
În înflorita lună-a lui florar!...

Dă-mi bucuria să mă văd trădat
Ca fiul Tău -
De Iuda sărutat -
Şi, ca să-mi pot îndepărta sfiala,
Dă-mi buzele Mariei din Magdala...

Cum nu sunt decât scribul cărturar,
Dă-mi, Doamne, spor la minte -
Nu lipsă la cântar...
Ia-mi inima şi-aruncă-mi-o la câini,
Şi-n locul ei dă-mi patru ochi
Şi zece mâini...

Dă-mi zborul rândunicii peste mări,
Să-mi ducă scrisul dincolo de zări,
Şi-n ciocnetul de cupe -
La beţie -
Dă-mi darul să schimb vinu-n apă vie.

Dă-mi învierea morţilor din mine
Să-mi pot lega viaţa, prin ea, numai de Tine -
Nu să-mi reneg stăpânul, ca Petre-n sărbători,
Când va cânta-n ogradă cocoşul de trei ori.

Iar dac-o fi să mor şi eu, ucis
De cei care n-au înţeles încă ce-am scris,
Dă-mi, Doamne, binecuvântarea Ta,
Să pot muri, ca şi Cristos, pe Golgota!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Revista Fundaţiilor Regale, IV, nr. 5 (1 mai 1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

CEL MAI FRUMOS NEBUN

Stau cu luna în poale şi Dumnezeu într-un colţ. Un
paparazzo mă urmăreşte pânâ-n talpa iadului. Unde mi-s
dracii, cuminte n-am cum să fiu. Moartea mi-e clară,
semnul lui, luminos. Am să-l găsesc, am să bat din picior
şi din oglindă o să apară, cu frezii în mână, cel mai
frumos nebun, în piele de şarpe:

Tace, stă culcat pe spate printre rochiile şi pălăriile
mele cu ochii închişi. Ştiu la ce se gândeşte atunci
când zâmbeşte ghiduş. Scrie despre iluminare, despre
un cap de mort. Sunt sigură, bărbatul acesta nu va ceda
niciodată nervos. Poate doar atunci când am să-l rog
să-mi scoată ciobul de sticlă din călcâi.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi Doamne-un pic de fericire...

Mă rog din nou la tine Doamne,
Deşi mi-e tare greu să sper,
Când ochii mei uitaţi de toamne
Zăresc în toate efemer.

Amară mi-e singurătatea
Şi-n gânduri am numai pelin
Mi-e ziua neagră ca şi noaptea
Iar zorile îmi sunt un chin.

Pentru greşeli plătit-am vamă
La toate oştile din cer,
Dar simt mereu cum se destramă
Orice speranţă în eter.

Dă-mi Doamne-un pic de fericire
Şi-o oră doar, ia-mi lacrima
Ce-i dă privirii strălucire
Dar îmi străpunge inima.

M-apasă îndoieli cumplite,
Mi-e teamă şi de umbra mea,
Iar zilele îmi sunt zidite
În gheaţa florilor de nea.

Şi n-am pe nimeni lângă mine:
- Şi ce? Avut-am vreodat'?...
Nu! Te-am avut numai pe tine,
Dar azi mi-e crezul sfîşiat.

Şi numai Tu, doar Tu poţi Doamne,
Să mi-l redai, dar m-ai uitat,
Iar eu m-am poticnit prin damne
Şi în păcat iar am intrat.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiul iubirii

Dincolo de tine nu-i nimic,
nici pomii, dragă, nu mai sunt,
oraşul pare pustiit
şi voci aud duse de vânt!

Şi merg prin totul meu pustiu
în care tu domneşti tăcută,
eşti când pictată în granit
şi uneori eşti doar o umbră!

Din când în când braţe întind
şi mă încurc în false-amoruri
şi orice fac şi-n orice gând
doar tu îmi eşti legată-n doruri!

Te caut cu ochii mei doar trişti
şi nu văd drumul care duce,
spre răsuflarea ta vibrând
ce-o simt în ceafă până-n sânge!

Privesc în gol, poate aprinzi
acea lumină pentru mine,
să pot s-o văd, să te aud
şi să ajung cumva la tine!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

Nopţi lungi şi triste
Acasă mă gândesc
Şi pe voi acolo vă zăresc
Sunt nopţi pline de groază pentru mine, în război
Sunt nopţi de basm acolo, la voi
Şi Doamne, pentru ce o viaţă de coşmar
Şi pentru cine se moare în zadar?
Sunt nopţi pline de groază
Când teama mi-e să fiu
Sunt nopţi de basm de care nu mai ştiu

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

De ce nu încetaţi acest cumplit război?
De ce va gândiţi numai la voi?
Şi nici nu vă pasă de mama care-şi plânge
Copilul său ucis ce zace-n bălţi de sânge!
Şi nici nu vă pasă de cei ce nu mai sunt
De cei ce vă acuză de-acolo din mormânt!

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

cântec interpretat de Valeriu Sterian, versuri de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Admirăm

Îl admirăm pe domnul Lear, poetul, nu pe rege,
Cam turbulent părea, din el ceva se va alege,
Are urechi şi mâini şi ochi, citeşte, cântă, zboară,
El s-a luptat cu mari furtuni, cu vântul prins în moară,
Visează revoluţii noi, bea vinul doar cu zeii,
Când nu găseşte un leu mort, se joacă şi cu mieii,
Dar cineva l-a cam turnat, fu dus la un ospiciu,
s-a sinucis pe drum, de ce? Din drag de doamna Liciu.
I-au scris o biografie, ah, nu amintea de Shakespeare,
Pentru că domnul Lear era un fel de arhitector.
*****************************************
Ziua-i masivă, albă şi rece,
Ca un colegiu pentru colege,
Numai iubita, doar ea se zăreşte
Într-o oglindă ca ochiul de peşte.
Trece cu trenul omul cu trenciul
Luat pe-o hârtie de treisprezece,
Numai iubita în nouri se scaldă,
Ziua-i masivă, rece şi albă,
Numai iubita, subţire, înaltă
Este. Iar eu sunt pe lumea cealaltă.
**************************************
Un om fost sac, fost rac, avataruri,
se ruga la altcineva, nimic nemuritor,
dar sâmburul luminii? Pe când eram fiinţă,
am îndrăgit poeme, am dat pe la ştiinţe,
ceva demoniac se strecura uneori, palori, spaime,
deh, ca la orice dihanie, dar natura mă sfătuia să fiu cuminte,
greu, şi azi este greu, râde criticul -balon, ca şi cel cocârjat,
iartă-mă, Doamne, semeni suntem, greşelile ne bântuie,
ne-vântul e, muşchi de argint, suflet aur, pământule,
când ne vei primi? Nici fericire, nici nenorocirea
nu sunt veşnice, doar sfeşnice, în viaţa mea,
ca într-un super-mall au fost mulţi oameni,
multe surprize şi brânzeturi, zaiafeturi,
dar tangoul morţii nu l-am dansat, nu-l ştiu,
cred că cineva drag mă aşteaptă dincolo,
ştiu.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!