CEL MAI FRUMOS NEBUN
Stau cu luna în poale și Dumnezeu într-un colț. Un
paparazzo mă urmărește pânâ-n talpa iadului. Unde mi-s
dracii, cuminte n-am cum să fiu. Moartea mi-e clară,
semnul lui, luminos. Am să-l găsesc, am să bat din picior
și din oglindă o să apară, cu frezii în mână, cel mai
frumos nebun, în piele de șarpe:
Tace, stă culcat pe spate printre rochiile și pălăriile
mele cu ochii închiși. Știu la ce se gândește atunci
când zâmbește ghiduș. Scrie despre iluminare, despre
un cap de mort. Sunt sigură, bărbatul acesta nu va ceda
niciodată nervos. Poate doar atunci când am să-l rog
să-mi scoată ciobul de sticlă din călcâi.
poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Silvia Goteanschii. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.