Admirăm

Îl admirăm pe domnul Lear, poetul, nu pe rege,
Cam turbulent părea, din el ceva se va alege,
Are urechi şi mâini şi ochi, citeşte, cântă, zboară,
El s-a luptat cu mari furtuni, cu vântul prins în moară,
Visează revoluţii noi, bea vinul doar cu zeii,
Când nu găseşte un leu mort, se joacă şi cu mieii,
Dar cineva l-a cam turnat, fu dus la un ospiciu,
s-a sinucis pe drum, de ce? Din drag de doamna Liciu.
I-au scris o biografie, ah, nu amintea de Shakespeare,
Pentru că domnul Lear era un fel de arhitector.
*****************************************
Ziua-i masivă, albă şi rece,
Ca un colegiu pentru colege,
Numai iubita, doar ea se zăreşte
Într-o oglindă ca ochiul de peşte.
Trece cu trenul omul cu trenciul
Luat pe-o hârtie de treisprezece,
Numai iubita în nouri se scaldă,
Ziua-i masivă, rece şi albă,
Numai iubita, subţire, înaltă
Este. Iar eu sunt pe lumea cealaltă.
**************************************
Un om fost sac, fost rac, avataruri,
se ruga la altcineva, nimic nemuritor,
dar sâmburul luminii? Pe când eram fiinţă,
am îndrăgit poeme, am dat pe la ştiinţe,
ceva demoniac se strecura uneori, palori, spaime,
deh, ca la orice dihanie, dar natura mă sfătuia să fiu cuminte,
greu, şi azi este greu, râde criticul -balon, ca şi cel cocârjat,
iartă-mă, Doamne, semeni suntem, greşelile ne bântuie,
ne-vântul e, muşchi de argint, suflet aur, pământule,
când ne vei primi? Nici fericire, nici nenorocirea
nu sunt veşnice, doar sfeşnice, în viaţa mea,
ca într-un super-mall au fost mulţi oameni,
multe surprize şi brânzeturi, zaiafeturi,
dar tangoul morţii nu l-am dansat, nu-l ştiu,
cred că cineva drag mă aşteaptă dincolo,
ştiu.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Discutam cu o doamnă,
Nu aveam nimic în comun,
Ea era albă, albă, se rotea,
Nu ne-am atins, nu era fluture,
Părea o pisică parfumată,
Se desfăşura, tot albă, ca un vis,
Eu povesteam de copilărie,
De prima iubire, ea mi-a spus
Câţi muritori a dus dincolo,
Trenul s-a oprit. Doamna a coborât
Fără un cuvânt, am plecat mai departe,
n-am mai ştiut nimic despre ea.
Devenisem nemuritor.
*************************
Ulyses mai era şi Grant,
Avea garaj, n-avea garant,
Avea talent, scuipa doar Kent,
Venea, venea din Florida
Cu-o bidinea, cu-o bidinea.
Nu poţi pleda, îmi spune Grant,
Înalt, subţire, elegant,
Nici soarele n-a răsăsit,
Nici nicu nu ne-a părăsit,
Iubita cui era? Şocat
l-am întrebat pe Iosafat,
simţeam că nu pot părăsi
esenţele din Marcapi.
Atunci, pe loc am înţeles,
Că moartea este un eres,
Mormântul meu, oricât de mic,
Nu va cuprinde-n el nimic.
Eu voi fi iară peste tot,
Tu erai albă, eu - netot.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să scapi de...

Ca să scapi de...
Ca să scapi cum...
Unde se ascunde Ilie?
În camera albă a intrat un piţigoi,
urechile lui se fac aripi,
umbra mea s-a sinucis în curte,
dar eu nu am curte,
cineva spune la mulţi ani?
Unde? Când?
Anii trec ca apa, aiurezi, spune iubita,
simt un nod de piţigoi,
plâng fără sunet, fără lacrimi,
când totul pare normal, nimic nu este,
muzica sferelor este aproape.
Poţi spune aşa ceva?
Citeşte de jos în sus.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleanuri

Iubita mea, cu trupul de vioară,
Tu, care doar în mintea mea exişti,
Eu tot visez şi-n zi şi-n neagră seară,
Cum îmi săruţi ochii bolnavi şi trişti.

De te-ai născut, şi undeva, prin lume
Tu mă visezi, fără să ştii că-s viu,
Că sunt palpabil – şi chiar port un nume –
Te rog ca să mă crezi, asta nu ştiu.

Ce slobode sunt zările şi albastre,
Ce pline sunt de dor neîmpărtăşit!
Dar noi, nu ne vom întâlni sub astre,
Şi nu vom şti că, tainic, ne-am iubit.

Speranţe seci domnesc în lumea largă,
Căci împlinirile sunt doar poveşti...
Cum aş putea să-ţi spun că îmi eşti dragă –
Când nu ştiu cum arăţi, nici unde eşti?!

Vezi, tu, iubita mea necunoscută,
Ne naştem – mari iubiri ca să râvnim...
Dar viaţa ni se trece grea şi slută –
Cel mai ades, din amintiri trăim.

Căci mărăcini rodesc pe a-vieţii câmpuri,
Cu vise şi iluzii ne hrănim...
Se trec în goană sterpe anotimpuri
În care că suntem iubiţi minţim.

Dar, în definitiv, preţul nu-i mare
Ca să visăm, cu ochii deschişi larg...
În lumea rece şi plictisitoare,
Visez cum că-mi eşti dragă şi ţi-s drag.

... Iubita mea, cu trupul de vioară,
Eu nici nu ştiu, măcar, de te-ai născut...
Dar nu îmi las speranţele să moară –
Visând la tine, mă simt renăscut.

poezie de Boris Ioachim (20 mai 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

În arşiţa nopţii

Îl văd pe Blecher chinuit în corset,
cu dureri în muşchi, articulaţii, oase.
Are forţa de a visa.
Nimic nu-i seamănă.
Pentru el zarurile au fost aruncate din naştere.
Viaţa este un joc obligat.
Ce sens are celebritatea pentru el?

Există progres în artă?
Nici vorbă. Fiecare artist este un Narcis.
Dar nu trebuie să-şi trădeze egolatria.
Abstinenţa la orice,
când nu este motivată intim,
devine o cauză a morţii.
Orice tren care aduce moartea este în orar.
Când Dumnezeu este mort, orice este posibil,
hulitorii nu mai există, duşmanii vieţii devin prieteni.

Păsările coboară pe pământ,
dar nu pot lua cu ele decât o pradă,
nu pot lua fericirea.
Nefericite păsări, izgonite în cerul pustiu.
Logica nopţii îmi spune
că există o armonie în noi
pe care nu o cunoaştem ziua.
De ce ne este frică de noapte,
de moarte?
Ascultă cum cântă iarba
cu glasurile celor plecaţi dintre noi.
Până atunci sărută-ţi iubita, ea există.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capăt

punct şi de la capăt...
capătul cui
ce zici, ce spui
da, taci...
ai spus tu vreodată ceva
doar ai tăcut
da, eşti cuminte şi cult
a gândeşti...
ce gândeşti
ai gândit tu ceva
normal, la nimic
circumvoluţiunile au obosit
ai pus câţiva neuroni la murat
gândesc alţii pentru tine, nu...
când ai făcut ceva
o iartă-mă te rog
tu doar aplauzi
azi ai închis
ultima librărie din sat
ştiu, ştiu..
neuronii tăi s-au stricat
de citit
da, alfabetul este greu
mai bine treci la copiat
offf, ştiu că este greu
mai bine furi
că ştii, că poţi
într-o ţară plină de netoţi
ai cui...
şi e păcat
să pierdem pleava unui sat
ce ceri
ai cerut tu ceva..
te-ai mulţumit cu zoaie
sa trăieşti în noroaie
e prea târziu acum
pentru tine o spun
e capăt de drum
al cui...
al tău, al lui, al nu ştiu cui

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce sunt eu oare pentru voi?

Ori sunt arcuşul pe vioară,
Ori mână pentru amândouă,
Ori numai cântecul ce zboară...
Sau doar urechea veşnic nouă
Ce se smereşte şi coboară
Să-asculte "cântecul" din "rouă",
În zorii tainici ce tot zboară...

Ori-un chimval dăruit vouă
Să-i stoarceţi lacrimi ce învioară
Sau mângâieri ce împresoară...
Sau poate-s "abur" ce înfioară
Într-o răscruce-a dimineţii
Apusul ce ne înfăşoară
Încă din zorii tinereţii...

Poate-s "pribeagul fără ţară",
Poate-s o epopee nouă,
Un dor neştiut, născut să piară,
Ori fir de iarbă ivit când plouă
Să-adie-n vânt şi-apoi să moară...
Sau doar chitara ruptă-n două
Pe izvorul apei de la moară...

Un "bun", la greu, abandonat,
Amic în umbră lepădat
Şi la uitare condamnat,
Sau poate "greu"-acomodat
În locul cel mai însemnat,
Cu nepăsarea ce-a prădat
Un "suflet viu", neconsemnat...

Poate-s o amintire vie
Născută din fotografie,
Sau dintr-o vie ironie
A tot ce-a fost cândva să fie
Şi-a tot ce n-a ştiut să se ştie...

Ce sunt?! Nu ştiţi, nici eu nu ştiu...
Dar ştiu că trebuie să fiu
Nu ce-mi doresc sau ce dorim...
Ci Viaţa Eternă în suflet viu,
Şi-acum, şi când ne despărţim...

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii, Diverse
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea noastră

suntem departe-n timp şi spaţiu
ne leagă numai o iubire....
născută cu Homer odată
şi se numeşte poezie!

a fost iubita lui Ovidiu,
pe mal de mare-ntre barbari.
a fost iubita lui Baudelaire
a fost iubita lui Whitman.

de la Virgiliu pân-la Puşkin
de la Rabelais şi La Fontaine
iubită de Villon şi Shakespeare
rămâne-n timp un vis etern!

pe noi ne leagă o poveste...
când toate muzele adorm
noi scriem poezii din versuri
pe chat, şi nu în foileton.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În străinătate

Dorurile mele-s multe!
N-are cine să le-asculte,
Că-s plecat demult, în depărtări.
Numai dorul mi-e aproape
Aici, în străinătate,
Chiar şi el se pierde printre zări.

Am plecat plin de nevoi,
Dar cu gândul tot la voi,
Să cutreier lumea-n lung şi lat.
Unde-am fost, am dat de chin,
De lacrimi şi de suspin,
Zile bune tot nu am aflat.

Tare m-aş-întoarce-acasă,
Dar n-avem pâine pe masă,
Şi mă doare de copiii mei!
Inima îmi este scrum,
Dar nu mă pornesc la drum,
Voi munci din greu doar pentru ei.

Cât mai pot, şi sunt fiinţă,
Nu îi las în suferinţă,
Că nici tatăl meu nu m-a lăsat.
Acum sunt prea mici, e greu,
Ştie numai Dumnezeu,
El secretul vieţii mi-a aflat.

Mă ajuta zi şi noapte,
Că-s străin şi sunt departe,
Doamne, pentru toate-ţi mulţumesc!
Ţine-mă tot în putere,
Nu doresc multă avere,
Doar copii, Doamne, să mi-i cresc!

Şi nici bani nu vreau prea mulţi,
Dar să nu umble desculţi,
Că nu pot să-i ştiu în suferinţă.
Nu vreau mult, nu sunt avar,
Vreau doar strictul necesar.
Mulţumesc că am a ta credinţă!

poezie de Nicanor Casandruc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carusel

Înalţă rugi, rugină acră,
Nu poţi fugi, strânsoare sacră,
Ochiul e rupt precum o plasă,
Te lasă morţii, nu te lasă,
Faptele-s şterse, jocu-i dulce,
Nici arhitect, nici arhiduce,
Fantasma te salvează, fanta
Ba este Manda, ba e Tanda.
Înaintezi în largi confuzii,
Vezuvii vin după Vezuvii,
Aici a fost cândva grădină,
Acum e un azil. Sublimă
E viaţa după un veac de boală,
Nu dai la nimeni socoteală.
..............................................
Iubita şi-a luat o maşină,
Eu iau în mână un pietroi,
Iubita consumă stricnină,
Eu merg în voiaj la Pleşcoi,
Dar poate vom merge-n Hebride,
Cojoacele s-au cam scumpit,
Un dinte mă scoate din fire,
Iubita are un iubit,
Iubitul e din Tahiti,
Nu doarme, nu bea, e viril,
Mai bine mă duc în Haiti,
Acolo mă dau de viking.
Vikingul sfidează şi frigul
şi dragostea, el e stabil.
Şi numai viciul iubirii
Aşteaptă cuminte-n pistil.
Cultura maori-i pe ducă,
A noastră a expirat,
În creierul nost cât o nucă
Încape întâiul păcat.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea noastră

suntem departe în timp şi-n spaţiu,
ne leaga numai o iubire,
nascuta cu Homer odata
si se numeste Poezie!

a fost iubita lui Ovidiu,
pe mal de mare-ntre barbari
a fost iubita lui Baudelaire,
a fost iubita lui Whitman!

de la Virgiliu pana la Puskin
de la Rabelais si La Fontaine
iubita de Villon si Shakespeare
ramane-n timp un vis etern!

pe noi ne leaga o poveste...
cand toate muzele adorm
noi scriem poezii din versuri
pe chat... şi nu in foileton!

poezie de Doina Bonescu din Buchet de gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga pentru el...

Săracă mi-e casa în care trăiesc,
Sărac mi-e destinul, dar în el te primesc.
Amară şi seacă mi-e ceaşca de cafea,
Zic "mulţumesc" pentru ce am, dar multe aş mai vrea...
Iartă-mă, Doamne, că îţi mai cer ceva,
Iartă-mă, te rog, dar ştii că nu aş putea
Fără dragostea lui, ce mă face bogată,
Fericită, sinceră şi uneori atât de minunată...
Nu vreau aur, platină sau bucăţi de argint,
Vreau să ne ţii împreună, până vom avea şi părul cărunt.
Nu vreau, Doamne, să mă hrăneşti cu pâine albită,
Mi-e de ajuns şi coaja de la cea mucegăită.
Nu vreau ca să fiu îmbrăcată cu stil,
Vreau doar să îmi amintesc de acea zi de april,
Când l-am cunoscut pe el şi totul în jur s-a schimbat,
Ce-am avut – am dat, doar trupul mi l-am lăsat.
Doamne, nu mă plâng că sunt săracă,
Plâng că am în suflet o iubire, nu o joacă.
Trimite-l, Doamne, azi lângă mine,
Căci ştiu că mi-au rămas zile puţine...
Şi una doar aş vrea: "să îi spun că-l iubesc",
Ca să plec cu sufletul curat spre destinul ceresc!

poezie de Ina Cevaga
Adăugat de Ina Cevaga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hyperiubirea

Poetul s-a îndrăgostit de-o zână,
Avea poetul 88 de ani,
Iubirea nu este o glumă,
E amorală şi nu costă bani.
Ebola a trecut pe-acolo,
Enola Gay a fost cândva ceva,
Eu scriu ceva cu aură creolă,
Tu nu mai eşti nici cât un fulg de nea.
Eu nu mai sunt nimic fără de tine,
Cum nu mai e nici cerul fără sori,
Copiii au nevoie de titine,
Bătrânii - de fanfare şi de flori.
Noi vom privi la poze luni şi marţea,
Un veac va trece până-n miercuri, nu e bai,
Vom desena cu deştul cercuri-cercuri,
Joi nu vom şti de suntem trei sau doi.
De vineri nu vom mai fi tineri,
De sâmbătă se-amână orice post,
Duminică şi prostul e un geniu,,
Noi vom pieri, iar tu nici nu ai fost.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Cu lacrimi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, te rog... Nu-mi spune că ai încercat! Toate eforturile tale, toate încercările sunt Doar pentru a umple hăul, golul. Nu pentru a te scufunda în EL. Nu poţi face ceva pentru a te reîntoarce în vid, poţi doar abandona totul. Tocmai pentru că încerci să fii cineva ai o groază tremendă de a fi simplu şi eternul Nimic. Dar numai Nimic este Totul, ceva sau cineva este doar halucinaţia desprinderii de el, nu e nici măcar o parte. Nu există părţi în întreg!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinceritate absolută

E trist când spui că orice om
Este înlocuibil,
Nici despre stele să nu vorbeşti astfel,
E trist când refuzi mâna unui prieten,
Mai bine îl pui la zid şi-l execuţi,
E trist când te afli în război cu lumea,
Nici câinii comunitari nu cunosc acest război,
Eu scriu aici fără floricele de stil,
Doar desenez o inimă
şi nu aştept nici un transplant.

Înţelepciunea şi laşitatea nu sunt rude,
Diavole, îţi propun un pact,
sufletul meu pentru încă o viaţă,
ştiu, Faust dorea şi el aşa ceva,
dar eu sunt frate cu Prometeu,
cred că am să caut o altă cale.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comedia mea

O, comedia mea nemuritoare,
exilul meu pe creierul în floare,
cum mă uitaţi, prieteni fără patimi
şi fără pete, dincolo de gratii
şi dincolo de graţiile sublime
ale Sibyllei din scriptura sibyllină,
eu m-am născut bogat, ca regii antici,
cu anii am pierdut din mantii,
azi port hlamida sărăciei strălucinde,
exilul meu, regatul din cuvinte.
*******************************
... Poetul este Ali Baba
ce-şi regăseşte trista lui comoară,
pe care hoţii nu o pot fura,
poetul este Ali Baba.
Iar soarele e ironia voastră,
poetul e pustia vastă,
un prizonier al infinitului închis,
un vis în vis..
*******************************
... Iubirea mea a fost greşala mea,
nu o privi ca pe o dramă,
în viaţă, ştie orice haimana,
e totul trecător, nu bagi de seamă
şi eşti deja albit, ceva mai calm,
din artă faci un mit, din vorbe –vise,
iubirea mea ca focul de napalm
se stinse.
*******************************
Eu sunt precum Ulise ce, după multe rătăciri,
cuprins de dor, revine în Ithaca, muritor.
... Nu-mi cere să-nţeleg privirea ta,
eu nu ştiu ce gândeşti, ştiu doar ce-aş vrea,
sunt mii de vorbe ce nu spun prea mult,
nu-mi cere să-nţeleg, sunt surd şi mut,
pluteşte-n aer teama de a pierde
ce-a fost şi ce va fi, precum din verde,
un codru-ntreg devine brun, schilod,
nu-s nici zăpadă, păsări, nici un rod,
doar vântul rău, albastru, fără glas
vuieşte, hohoteşte, "Bun rămas",
doar soarele învinge, ai răspuns,
nemulţumirea iernii s-a ascuns..
*******************************
... Litera prinde vedere, litera prinde auz,
cuvântul e adiere, fraza e un abuz,
cuib zburător ne e gândul,
sâmburii cad pe pământ,
geana morţii, pândindu-l,
aşteaptă sărutul – cuvânt,
zeii muriră-n vechime,
Un Dumnezeu ne-a rămas,
viaţa mea – o miime
dintr-o bătaie de ceas
*******************************
... Sfâşietor- Cântecul lui Maldoror
din Gara Obor, unde a murit un vagabond
din Chibrit, nu era beat, nici nu a furat,
nici nu a minţit, un mort cinstit.
... Voi fi iar tânăr şi absurd,
voi fi bătrân, încă nu simt,
nu pot fi orb şi mut şi surd,
dispreţuiesc căderea-n timp
... Blues pentru o pisică neagră,
treacă-meargă, oameni pe targă,
treacă-meargă,
furnici kamikadze, oameni de vază,
gloanţe şi gloanţe, ce clanţă, ce zdreanţă,
ce raniţă, baniţă,
contabilul morţii e mort,
doar un corb îi pune cu gingăşie
o monedă aurie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori iubita mea

Am să-ţi mai scriu din când în când
Să nu te superi, doar în gând
Doar despre cum ne-am cunoscut
Despre imagini ce-au trecut

Sunt clipe ce-au părut un vis
Sunt amintiri de care-am scris
Ai apărut în viaţa mea ca din senin
Nu mă-ntreba de ce tu eşti al meu destin

Aş vrea să ştiu ce îţi doreşti
Să ne vedem doar să vorbim
De întâmplări ce le-am trăit să ne amintim
Sau vrei să-mi spui că mă iubeşti

Stau şi mă gândesc dacă e vis sau realitate
Atunci când tare inima îmi bate
Când totul se petrece cu multă voluptate
Cred că trăim o altă realitate

Iar uneori când mă mai bănuieşti
Din nu ştiu ce motive
Că viaţa ce cu mine o trăieşti
Ar îmbrăca şi forme mai fictive

Nu vreau să fi un martor trist
În faţa unui acatist
Ce-l dau în mod eufemist
În jurământul meu pe Crist
 
Vezi tu iubita mea
Atât de dor îmi e de tine
Şi nu mă pot doar lamenta
Te vreau aici, chiar lângă mine

În clipele când te tot strig
De disperare şi de frig
Chiar dacă este vară-afară
Trăiesc în lipsa ta, o vreme glaciară

Mai ţine-mă în braţe strâns
Te rog nu mă lăsa în plâns
De mine să întrebi cândva
Când îţi faci timp sau poate,
Uneori iubita mea
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pauline Barrett

Aproape o carapace de femeie după cuţitul chirurgului
Şi aproape un an de suferinţă pentru a-mi recăpăta puterea,
Până când dimineaţa aniversării a zece ani de la nuntă
M-a găsit, în aparenţă, ceea ce fusesem odinioară.
Ne-am plimbat prin pădure împreună,
Pe o cărare de muşchi verde şi de iarbă.
Dar nu am putut să te privesc în ochi,
Nici tu nu ai putut să te uiţi în ochii mei,
Pentru că nefericirea ne aparţinea de acum – începutul înălbirii părului tău –
Iar eu carapacea celei care am fost.
Despre ce am vorbit? – despre apă şi cer,
Despre orice, mult, doar să ne ascundem gândurile.
Şi apoi buchetul de trandafiri sălbatici dăruit de tine,
Aşezat pe masă pentru a da farmec cinei noastre.
Biet suflet, cât de curajos ai luptat
Să imaginezi şi să trăieşti extazul din amintiri!
Apoi, pentru puţin timp, m-ai lăsat singură în camera mea,
Cum ai făcut-o atunci când am fost mireasă – biet suflet.
Şi eu am privit în oglindă şi ceva mi-a spus:
"O fiinţă ar trebui să moară cu totul când este jumătate moartă –
Nu ridiculizaţi niciodată viaţa, nici nu trişaţi în iubire."
Şi am făcut-o privind în oglindă –
Dragule, ai înţeles vreodată asta?

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt

Se întâmplă ca oamenii să ştie
Să vorbească în peste şase mii de limbi
Din peste o sută nouăzeci de ţări şi astfel
Se întâmplă ca oamenii să ştie să scrie
Poeme despre lumea din jurul lor
Şi despre lumile din ei
Şi din alţii
Despre iubirile lor pierdute
Regăsite
Şi iar pierdute
Oamenii ştiu să scrie despre orice
Despre prietenia legată cu aţă subţire
Care se rupe când dintr-o parte atârnă prea greu
Ori despre acea prietenie legată cu nod marinăresc
Ce ţine şi când se răstoarnă
Ei
Oamenii ştiu să scrie chiar şi despre
Ceea ce nu este
Nu a fost
Şi nu va fi
Pentru că lor le place să caute
Ceva nou
Ceva ce nu s-a mai întâlnit şi nu se va mai întâlni
De fapt oamenii vor să fie unici cu ceva
Orice
Cât de mic
Doar
Să fie
Numai şi numai
Al lor
Iar dacă nu e să fie
Ei ştiu să îşi inventeze propriile lumi
Oamenii ştiu să contruiască
Munţi
Şi mări
Şi oraşe
Cu munţi înguşti
Cu sute de etaje
Străzi
Cu valuri şi valuri
De maşini
Ţări
Delimitate
Pentru că de fapt
Oamenilor
Le place să pună bariere
Între ei
Să fie
Ceva
Numai şi numai al lor
Iar cine vrea să intre
S-o facă numai cu permisiunea lor
Se întâmplă
Ca ştiinţele exacte
Să fie pietre de temelie
Ale omenirii
Ei
Oamenii
Ştiu că E=MC ^2
Ei ştiu că lumile lor
Şi ale altora
Sunt alcătuite din atomi
Protoni
Şi electroni
Neutroni
Şi spaţiu
Energie
Frecvenţe
Şi vibraţii
Pentru că
De fapt
Oamenii iubesc
Să despartă
Să disece
Să caute
Să găsească
Ceva nemaigăsit
Numai al lor
Unic
Astfel oamenii
Şi-au dat seama cum să călătorească
Prin univers
Să părăsească lumea lor
Lumile celorlalţi
În căutare de ceva
Nou
Se întâmplă ca oamenii
Să mai ştie şi să numere
De la 0
La infinit
Pentru că ei au nevoie
Să ţină socoteala
Zilelor
Cât mai au de trăit
Şi de murit
De fapt
Oamenii ştiu
Că le este teamă
Să nu se găsească
Ceva ca nimic altceva
Şi de-asta ei
Oamenii au învăţat cum să-şi făurească
Lame
Cuţite
Şi pistoale
Tunuri
Şi rachete
Şi Bombe
De fapt oamenii se pricep cel mai bine
Să dărâme
Să sufoce
Munţi
Şi case
Oraşe
Şi ţări
Lumi
Şi mări
Şi oceane
Iubire
Şi încredere
Virtute
Şi credinţă
Şi vechi
Şi nou
Pentru că de fapt
Se întâmplă ca oamenii
Să nu ştie nimic

poezie de Radu Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pârdalnicul amor

Multe-am văz't pă bani, vezi bine,
Cum tu mă vânduşi pă mine,
Spune domnul Şaptecoţi,
Acum joacă dacă poţi.
Ai căzut, iubita mea,
Din rang nalt la paria,
Din regină în albină,
Apoi gâză în grădină,
Eu iubesc gâze şi flori,
De la Domnul – sărbători,
Pe la două zile, trei,
O frumoasă de prin Tei,
Nici tu, ea, altcineva
Fărâmat-a-mi inima,
Floare-a lumii, a luminii
Dintre taine sibiline,
Pept frumos, scrie poieme
La serbări pe orice teme,
Tulburat în mine, dorm
şi visez un iad enorm,
dar trădarea nu m-ajunge,
nu mă coase, nu mă-mpunge,
mai bine eram buimac
decât trist şi tolomac,
superstiţii tare vechi,
are lumea ochi, urechi
la peire, la semn rău,
să mă iau de Dumnezeu
ca Iaacov, dar am eu drept
să mai iert, să mai aştept?
Să răspect, să nu răspect
O iubire cu defect?
Strig şi sângelui să stea,
Bem o ţuică de surcea,
Vinovatul nu mai simte
Că-i căzu întâiul dinte,
Un ecou, dar ce ecou
Înălţat de calul-bou.
Doar poporul muncitor
Ară lumea c-un tractor,
Iar tractorul da ocol,
În motor avea vitriol.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost...

Am fost pasăre cândva,
am fost şi cer sub aripile ei
şi mă înţepa în piept
tot ce respiram,
nimic nu mă durea,
nici sângele făcut icoană
în lupta mea cu viaţa...

Am fost fântână
cu apă descântată,
eram băută când şi când
de sfinţii însetaţi
ce au călcat desculţi
pe jarul lunii,
în ruga lor tăcută
cu dumicaţi de miere...

Am fost o rană
în rochie de dantelă albă...
Azi sunt o cicatrice
ce are în loc de ochi
aripi ce se zbat.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!