Sonetul 103

Ah! Cât e de săracă Muza mea,
Când s-ar putea distinge negreşit,
Căci tema, chiar cu mine lângă ea,
E mai măreaţă decât ce-am slăvit.
Să nu mă învinuieşti că nu mai scriu!
Cată-n oglindă, chipul vei zări,
Care întrece tot ce eu descriu
Şi de ruşine versul îmi va fi.
N-ar fi păcat atunci să-ncerc să dreg
Stricând astfel ce-a fost odată bun?
N-are alt scop poemul ce-l încheg
Decât de harul tău să pot să spun.

Însă oglinda, când priveşti în ea
Ţi-arată ce în vers eu n-aş putea.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 84

Cine-ar putea să spună despre tine
Mai mult decât că eşti aşa cum eşti,
Şi unde e zidit locul ce ţine
Originalul ce-l alcătuieşti?
Acel condei se zbate-n sărăcie
Ce tema lui prea mult o va slăvi;
Însă acel ce despre tine scrie
Că tu eşti tu, elogiat va fi.
Mai bine ţi-ar descrie înfăţişarea
Ca nu cumva să strice ce-ai primit
Făcând aşa, îşi va spori valoarea,
Căci versul lui de toţi va fi citit.

Dar tu, când lauda o încuviinţezi
Ţi-atragi ocară şi te degradezi.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 38

Şi cum să-mi tacă muza îmbufnată
Când tu insufli versuri minunate?
Dar eşti o temă mult prea rafinată
Pentru hârtii de proastă calitate.
O! Şi numai tu ai merite depline
Dacă ce-am scris priveşti cu-apreciere,
Căci orice prost compune foarte bine
Când cu lumina ta îi dai putere.
Fii tu a zecea Muză, mai dotată
Decât acelea nouă invocate,
Pe cel ce te imploră fă-l să poată
Să nască versuri veşnice, curate.

Când muza mea plapândă mă ajută
Truda-i a mea, a ta e slava sfântă.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ştii, ai avut dreptate...
Lucian: Am avut?! Bineînţeles că am avut; eu întotdeauna am dreptate! Însă... În legătură cu ce anume am avut dreptate, de data asta?
Lia: Cu Sid.
Lucian: Ah, Sid...
Lia: Chiar era îndrăgostit de mine. Ba încă mai este... Şi ştiu că m-ai avertizat că s-ar putea întâmpla astfel. Însă eu nu te-am luat în seamă, sub nici o formă. Nu credeam că mie mi s-ar putea întâmpla aşa ceva, credeam că deţin controlul absolut asupra situaţiei, însă m-am înşelat. Când l-am întrebat ce simte pentru mine, nu m-a putut minţi, a recunoscut totul, cu o sinceritate dezarmantă.
Lucian: Şi tu?!
Lia: Eu, ce?!
Lucian: I-ai răspuns sentimentelor lui, în vreun fel?
Lia: Nu, evident! Cum aş putea să-i fi răspuns?! Nu sunt îndrăgostită de el, absolut deloc. A trebuit să-i spun adevărul, oricât de dureros ar fi fost pentru el. Însă trebuia să fiu sinceră, nu l-aş fi putut minţi, n-ar fi fost corect faţă de el; nu puteam să-i dau speranţe false...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 113

De când m-am dus, ochiul în minte crede
Şi el, ce mă-ndruma pe calea mea,
În parte-i orb şi doar în parte vede,
Dar, practic, să perceapă n-ar putea.
Că nicio formă-n inimă nu duce
De pasăre sau floare sau model;
Nimic nu poate mintea să apuce,
Iar ce-a privit nu zăboveşte-n el.
Căci tot ce vede, lucruri dulci, amare,
Făpturi plăcute sau hidoase rău,
Noapte şi zi şi munte, dar şi mare,
Corb, porumbel, le schimbă-n chipul tău.

Şi neputând mai mult, plină de tine,
Mintea îmi face ochiul de ruşine.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri ratate

Scriu că nu mai pot să tac
scriu căci aş putea să mor
ca o pasăre-n copac
înlemnită vai în zbor

Scriu căci aş putea să mor
scriu că vouă nu vă pasă
(scaunul n-are picior
însă are-n schimb o masă)

Scriu că vouă nu vă pasă
dacă-s pasăre-n copac
ori cu îngerii acasă
scriu că nu mai pot să tac

Şi când tocmai m-am născut
mor şi-o iau de la-nceput

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (august 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 81

Ori voi trăi, să-ţi scriu un epitaf,
Ori tu în groapă pus o să mă vezi,
Însă în versul meu nu te faci praf,
Pe când din mine n-ai ce să salvezi.
Numele tău aici pe veci va sta,
Dar eu, odată dus, voi fi uitat
Un biet mormânt pământul îmi va da,
Când tu la toţi în ochi vei fi-ngropat.
O piatră funerară-i versul meu
Şi-n viitor de mulţi va fi citit;
De tine guri vor pomeni mereu
Când cei ce azi trăiesc vor fi murit.

Condeiul meu te face să trăieşti
Pe buze vii şi-n piepturi omeneşti.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nedesluşit

Încerc să nu-mi pese
Când lumea-mi spune
Că nu înţelege poemul meu.

Încerc să-i ignor
Când mă critică şi-mi spun
Că versul nu-I de mine.
Cu greu mă abţin să nu zbier
Şi să nu plâng.

Dar ei nu ştiu că versul e viaţa mea;
Şi nici nu vor şti, nu le vor păsa...

Aud adesea: "Tu poţi mai mult!".
Ce vor să zică?
Şi renunţ, mult prea istovită, să le explic
Că versul nu-I al meu,
Şi nici al minţii mele.

Dar ce-aş putea să spun?
"Critică-mi creatorul!"
Sau "Critică-mi sufletul!"?

Ei nu-nţeleg,
Lor nu le pasă.
Şi ce păcat...
Căci sunt mult prea orbi
Şi mult prea surzi
Să înţeleagă poezia mea frumoasă.

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 16

Shakespeare a scris sonete de poveste,
Căci îndrăgea un tânăr cu ardoare,
Şi scriu şi eu, căci el model îmi este,
Dar eu iubesc femeia încântătoare.
Femeia blondă, brună, nu contează,
Înaltă, scundă, slabă sau mai grasă
Femeia-n care sufletul vibrează
Şi-a cărei minte este luminoasă.
Păcat că Shakespeare nu mai e în viaţă
Sunt sigur c-ar fi vrut să mă cunoască,
Pentru că scriu aşa cum el ne învaţă,
Ca versul pur prin vremi să strălucească.

Şi eu şi Shakespeare savurăm trăirea
Căci muza noastră sfântă e iubirea.

poezie de Octavian Cocoş (13 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prospero: Acest viteaz, pe care-l vezi,
A fost şi el naufragiat. Şi de n-ar fi-ndurerat,
Căci durerea erodează frumuseţea, ai putea
Să spui că e chiar arătos.

replică celebră din piesa de teatru Furtuna, Actul I, Scena 2, scenariu de William Shakespeare (1611), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe

Aş vrea să fiu cum sunt şi cum am fost!
Cumva, din fiecare, partea bună,
Sau, poate, amândouă împreună,
De s-ar putea şi nu s-ar cere cost,

Căci tot ce-a fost... a fost din plin plătit
Cu anii ce-au trecut sau cu schimbarea
La trup, la suflet, chiar cu renunţarea
La tot ce niciodat' n-aş fi gândit.

Dar, ce-aş putea să iau de-atunci, demult?
Dorinţa de-a avea mereu mai mult,
Sau de-a spera în ce va fi să vină?

Şi ce-aş păstra din viaţa de adult,
Când nu mai ştiu ce-i bob şi ce-i neghină?
Nu ştiu ce vreau. Pe cine să consult?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 62

Amorul propriu pus-a stăpânire
Pe ochi, pe suflet şi pe trupul meu
Acest păcat nu are lecuire
Că-n inimă îmi stă ascuns mereu.
Eu cred c-am chip frumos cum nimeni n-are
Şi-al meu contur se-arată a fi plăcut
Îmi definesc precis a mea valoare,
Căci la aspect pe toţi i-am întrecut.
Dar când oglinda adevăru-mi spune
Că sunt bătrân şi chipul mi-e ridat
Încep să mă privesc cu suspiciune
Şi ştiu c-amorul propriu m-a înşelat.

Dar tu eşti eu, şi-atunci când mă fălesc
Cu chipul tău, pe loc întineresc.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 79

Cândva, numai eu singur te-am rugat
Să mă ajuţi, şi-n vers ai strălucit,
Dar azi, poemul meu s-a degradat,
Iar Muza mea pe altul l-a îndrăgit.
Eu ştiu, iubite drag, că tema ta
Are nevoie de un alt poet,
Însă oricât de mult ar inventa
Îţi dă-napoi ce ţi-a sustras discret.
Îţi dă virtute, un cuvânt furat
Din cum te porţi; şi frumuseţe ia
Din obrăjorul tău, el n-a creat,
Orice însuşire tu o ai deja.

Pentru ce spune să nu-i mulţumeşti
Că-n loc să iei, eşti pus ca să plăteşti.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 3

Priveşte în oglindă la chipul ce-l zăreşti
Şi spune-i că e vremea din el alt chip s-apară;
Dar dacă tu acum refuzi să-l reînnoieşti
Vei umili o mamă, vei înşela o ţară.
Căci care frumuseţe cu pântec fără rod,
Cultivator dibaci, te-ar alunga pe tine?
Şi cine-ar fi bărbatul ce n-ar dori un plod
Doar pentru-a fi mormântul unei iubiri de sine?
Iar mama ta în tine priveşte ca-n oglindă
Chemându-şi înapoi al vieţii ei tezaur
Şi ca printr-o fereastră ea poate să surprindă,
Chiar dacă e zbârcită, a ta vârstă de aur.

Dar dacă tu trăieşti şi nu laşi amintire
Când singur vei muri nu vei avea cinstire.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 80

O! Cât de mic mă simt când scriu de tine
Ştiind c-un spirit mai înalt te cântă
Şi cu putere-n slavă el te ţine,
Iar eu stau mut, căci versul nu-mi cuvântă.
Tu eşti precum oceanul ca valoare
Pe tine multe pânze navighează,
Dar barca mea e mică, a lui mare
Şi pe întinsul tău mă eclipsează.
Dar chiar şi-o apă mică-mi dă plutire
Atunci când el despică profunzimea;
Ori mă zdrobesc de-atâta zguduire
Când nava lui se îngâmfă cu mărimea.

El înfloreşte, eu îmi văd sfârşitul,
Însă e rău că m-a distrus iubitul.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 2

Când patruzeci de ierni te vor asedia
Şi şanţuri vor săpa pe câmpul frumuseţii
A tinereţii fală, ce lumea ţi-o ştia,
Va fi precum o zdreanţă în ghearele tristeţii.
Şi-atunci când cei din jur vor întreba deschişi
De frumuseţea ta, ca şi de o comoară,
A spune că se află în ochii tăi cei stinşi
Ar fi ruşine mare, te-ai face de ocară.
Dar cât de minunat ar fi ca să răspunzi,
"Acest copil frumos acum n-ar exista
De n-aş fi fost şi eu", şi astfel să te scuzi,
Căci el a luat ceva din frumuseţea ta.

Şi-aşa, deşi în vârstă, vei fi ca înainte,
Iar sângele tău rece îţi va părea fierbinte.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa stâncii de bazalt

Să nu mă întrebaţi nicicând
Cum am trăit –
Căci n-am să spun,
Nu veţi afla
Trăirea mea
Şi, neştiind, nu veţi putea trăi aşa
O viaţă-ntreagă
De trăit
Şi fericit.

Cum am iubit?
Nu spun şi nimeni nu va şti
Că am iubit neîncetat
Şi am privit, în nopţi senine spre o stea
Ce-a fost a mea,
Dar nu vă spun şi nimeni
Nu va şti.

Nu cred că aţi putea şi voi,
Ca stânca-n apele puhoi,
Să rezistaţi necontenit
Şi nemişcaţi
În timp ce apele, prăpăd,
Se-agită,
Urlă,
Vă lovesc,
Şi vor din voi, în lumea lor,
Ce nu le daţi
Şi n-aţi voit
Să le cedaţi
Dar nu, nu cred că aţi putea

Să fiţi voi stânca ce-a căzut
Din locul ei
Din munte-nalt
Şi s-a jurat
Să fie stei
Sub greu asalt,
Ca stâncă dură din bazalt.

N-am să vă spun cum am trăit
Dar spun,
Aşa,
Doar pentru voi,
C-a fost frumos
Tot ce-am făcut,
Tot ce-am iubit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 76

De ce în vers nu-i nouă strălucirea
Ca nu cumva să fie pieritor?
De ce să nu-mi îndrept şi eu privirea
Spre stilul fandosit şi novator?
De ce să scriu şi-acum ca-n altă parte
Şi tema s-o păstrez în vechi veşmânt,
Ca orice slovă numele să-mi poarte
Precum moştenitorii pe pământ?
O, dragul meu, eu scriu doar pentru tine,
Tu şi iubirea, teme ce-am slujit;
Cuvinte vechi îmbrac în haine fine
Şi folosesc ce s-a mai folosit.

Cum soarele-i şi nou şi vechi pe sus
Şi-a mea iubire spune ce-a mai spus.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vers

Versul nu-i moneda
Ce-o dai în schimbul faimei,
Versul ne e roba
De lucrător în artă.
Versul e talentul,
Raiul şi infernul
Îngrămădite în sensuri
Imposibil de desluşit.
Versul e însuşi sufletul nostru
Tipărit, cu preţul descompunerii,
Căci cu fiecare cuvânt
Eşti din ce în ce mai pustiu
Şi mai gol,
Căci sufletul ţi se transpune
Dureros şi tăcut pe hârtie.
Şi astfel rămâi fără el
Atunci când îţi scrii
Ultimul vers.

poezie de Francesca Buta (14 februarie 2009)
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-ar putea să nu fie frumos să fii bun, 6655321. S-ar putea să fie îngrozitor să fii bun. Şi când îţi spun asta, îţi dai seama cât de contradictoriu sună. Sunt convins că voi avea multe nopţi albe din cauza asta. Oare ce vrea Dumnezeu? Vrea să fii bun sau să alegi să fii bun? Oare un om care alege să fie rău ar putea fi într-un fel mai bun decât un om căruia i se impune să fie bun?

Anthony Burgess în Portocala mecanică
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viola De Lesseps (la finalul unei partide de amor): N-aş fi crezut că există ceva mai bun decât o piesă!
William Shakespeare: Există.
Viola De Lesseps: Chiar decât o piesă de-a ta.
William Shakespeare: Cum?
Viola De Lesseps: Şi a fost doar prima mea încercare.

replici din filmul artistic Shakespeare îndrăgostit
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!