Acuarelă

Au înverzit copacii de cântul unei mierle
Ca de-o zăpadă verde căzută-n luna mai
Şi ferecat în sunet, e aerul cuminte
Suflat prin narghileaua parfumului de ceai.

Păstorii de insecte, duc greierii la munte
Prin colbul de lumină pufos ca păpădia
Şi-n timp ce dulci miresme plutesc îmbietor,
O frunză de arţar, contemplă veşnicia.

Splendoarea dintre maluri susură aievea
Trecând peste genunchii pietrelor din vad,
Un zbor desculţ e bronzul de pe aripi
Al unui cărăbuş, cu sufletul nomad.

Albastră e pădurea foşnind prin alunişuri
Cu fluturi argintii, împovăraţi de cer
Şi păsări cântătoare ce fumegă aiurea
Un recital de triluri, prin temple de eter.

Se alungeşte umbra pe iedera-n cascadă
Mai verde ca zăpada căzută-n luna mai,
Pe marginea candorii visează o furnică
Cum e să fii stăpâna, acestui colţ de rai.

poezie de Constantin Georgescu din Ipostaze (2017)
Adăugat de Constantin Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză căzută jos

O frunză căzută jos
nu mai urcă unde a fost.
O frunză căzută-n vale,
vântul o poartă pe cale.
O frunză căzută jos
nu mai este de folos.
Este galbenă ca ceara,
nu mai e verde ca vara.
La frunza căzută jos
drumul e anevoios.
I se pare mult prea mare
şi în zbor, şi pe cărare.
Odată căzută jos
din drum nu s-a mai întors.
Pe creangă n-a mai urcat
fiindcă pomul a îngheţat.
Căzută-n mijloc de drum
îngheaţă şi ea acum.
Iarna peste ea coboară,
sortită e ca să moară.
Peste ea zăpadă cerne,
eternitatea se aşterne.

poezie de Dumitru Delcă (11 decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pewzenţi sunt doar paşii mei

Cu paşi lenţi şi apăsaţi,
prin pădurea cufundată-n ceaţă, mă petrec.
Ramuri şi umbre împiedicate,
fără contur se ridică şi-n înalturi se-ntrec.
În aerul umed ce-mi zgârie obrazul
caut esenţa liniştii ireale
şi semne de viaţă abisale.
Tăcerea tronează...
în jur nimic nu colorează
griul zilei căzută-n antifază.
Nici o creatură nu cutează
a deranja mantia rece ce se-aşază
pe fiecare frunză ce pământu-îmbrăţişează.
Sunt prezenţi doar paşii mei
al căror sunet îmblânzeşte abia, abia,
melanconia ce traversează natura mea.
Umbre tremurătoare, înceţoşate,
ies şi intră derutate
în gânduri şi simţiri abandonate.
Cu aripa, un corb sparge tăcerea,
gându-mi tremurat pleacă aiurea.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde

Vara a-mbrăcat vualul verde,
Atingându-mi coapsă şi genunchi,
Cântul greeraşului se pierde,
De-al meu decolte în unghi.

În melodia, amurgului de seară,
Dansez cu frunza de pe ram,
Scutur amintirea cea bizară,
Din colbul anilor, ce-o mai păstram.

Mă ating de fluturi călători,
La ureche îmi susură vântul,
Umbra îmi vibrează printre flori,
Nouri se topesc, uşor e gândul.

Şi privind câmpiile de iarbă,
Colorate-n barhăt de smarald,
Sufletul se lecueşte-n grabă,
Privirea în adânc mi-o scald.

Liniştea, în orizont se-ntinde.
Flori galbene cu cerul sau iubit,
Şi s-a născut culoarea verde,
Ierbile cu glas mi-au povestit.

Mi s-a colorat rochia de verde,
Gândurile s-au schimbat în ton,
Fantastică-i şi Muza verde,
Ce-mi clatină, verdele-n creion.
20.07.2019

poezie de Ludmila Maciuga
Adăugat de Ludmila Maciuga
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de timp

La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
prin amintirile ce-ajung în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceaţa care mi se-aşterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.
Le deapănă sucalele prin vreme,
nu pot să te aducă mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna trece-n taină peste ape.

Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.
Dispare luna sub un colţ de stâncă,
iar gândurile smulse din sucale
la margine de timp aleargă încă
spre tine să-mi deschidă altă cale,
să te ajung când timpul se opreşte
pe umbrele din toamnă-ntârziată,
să gust din infinitul care creşte
mireasma clipelor de altădată.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediţia: 12 februarie 2020 (12 februarie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de timp

La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
prin amintirile ce-ajung în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceaţa care mi se-aşterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.
Le deapănă sucalele prin vreme,
nu pot să te aducă mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna trece-n taină peste ape.

Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.
Dispare luna sub un colţ de stâncă,
iar gândurile smulse din sucale
la margine de timp aleargă încă
spre tine să-mi deschidă altă cale,
să te ajung când timpul se opreşte
pe umbrele din toamnă-ntârziată,
să gust din infinitul care creşte
mireasma clipelor de altădată

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsuri

Sunt trist acum şi-n ploi cu vânt
Mă leagăn până la pământ
Şi prin frunzişul tot mai rar
Mă-ngân cu dorul meu amar.

În lumea asta-n tomni-târzii
Când rândunele-mi zbor prin vii
Mă primbl prin văi şi-n dulci fiori
Mai dulce-mi eşti de-atâtea ori.

O, rămâi în umbra nopţii
Să privim la luna plină
Prin păduri în voia sorţii
Lacul lin, bolta senină.

Eşti fragedă şi-atât de pură
Pluteşti zâmbind, dulce mireasă
Când ochi-mi veşnic te pierdură
În vis rămâi a mea crăiasă.

poezie de Gheorghe Burduşel
Adăugat de Gheorghe Burduşel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea-şi numără copacii

S-ar răsuci-n morminte dacii
De-ar auzi despre ce zic.
Pădurea-şi numără copacii,
Iar numărul e tot mai mic...

Ici, colo, câte-un brad visează
Că va ajunge pân' la cer.
Pădurea se tot micşorează
Şi cântăreţii, trişti, îi pier.

Când cerul lacrima îşi varsă,
Că nu mai poate îndura
Să vadă cum pădurea-i ştearsă,
Copacii prind a lăcrima.

Pădurea-şi numără copacii
Făcându-şi loc în umbra lor,
Iar cântăreţilor, buimacii,
Le dă mult spaţiu pentru zbor.

Ne mor copacii sub securea
Inconştienţilor avari
Care consideră pădurea
Un loc din care poţi să cari

Din bogăţia lumii, verde,
Şi-n locul gol să nu plantezi.
Pădurea,-n viitor, se pierde,
Pe lângă ea, şi noi, nu vezi?

poezie de Lidia Iustina Terecoasă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au înnebunit salcâmii

Au înnebunit salcâmii
De atâta primăvară,
Umblă despuiaţi prin ceruri
Cu tot sufletu-n afară

Şi l-au scos de dimineaţă
Alb şi încărcat de rouă
Cu miresme tari de ceruri
Smulse dintr-o taină nouă

Au înnebunit salcâmii
Şi cu boala lor odată
S-a-ntâmplat ceva îmi pare
Şi cu lumea asta toată

Păsările aiurite
Îşi scot sufletul din ele
Pribegind de doruri multe
Călătoare printre stele

S-a-mbătat pădurea verde
Nu mai e aşa de calmă,
Ţine luna lunguiaţă
Ca pe-o inimă în palmă

Nu-mi vezi sufletul cum iese
În haotice cuvinte,
Au înnebunit salcâmii
Şi tu vrei să fiu cuminte?

cântec interpretat de Tudor Gheorghe
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul dorului desculţ

Păşeam, desculţ, prin colb de drum de ţară
Şi fredonam ceva nedefinit
Ce se-auzea prin lume-ntâia oară,
Pe-un drum pustiu, c-un suflet fericit.

Eram uşor ca pasărea ce zboară
Şi mă simţeam asemeni unui psalt
Ce, dinspre cer, aude o vioară
Cu strunele-acordate prin înalt.

Simţeam că pot orice, că pot obţine
Un loc al meu în sufletul visat
Şi-n ochii-aceia cu priviri blajine
Pe care-n dorul meu i-am sărutat.

Le simt şi-acum, trecând uşor prin mine,
Desculţul dintr-o margine de sat.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desculţ prin lumină

Tăceri interogative,
arc întins peste sonatele disperării.
Azi, îmi asum gongul compromisului
şi-aceste însingurări fără tine.
Priveşte ochiul ce se dilată aievea
în carnea din zid.
Târziu, m-ademeneşte într-un somn
sub o singură pleoapă.
Desculţ prin lumină, mă-ncred
că absenţa ta e o rătăcire
necesară, îngăduită
pentru o fericire provizorie,
din care nimeni nu se-nfruptă.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

fata cu marea
rătăcindu-se prin pădure
copacii făcând valuri verzui
prin care trec în zbor păsări
în loc de peşti înotând

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin de frunză

Mă simt ca un mugur pe-o cioată de fag
Din ziua ce vine îmi sorb energii,
Răpusă de frig în al nopţilor prag
Natura renaşte scăpând de urgii,

Prin picuri de ploaie pierduţi printre crengi
Să fiu clorofilă întregii păduri,
Renasc către soare-n armate întregi
Şi sunt tot un verde trecut prin arsuri,

Mă simt ca o frunză pe-o cioată spre cer
Şi care la toamnă va umple cărări,
Sortită drept hrană-ntr-un lanţ efemer
Mă bucur de soare şi ploaie în zări,

De-abia răsărită-n pădurea din deal
Copacul renaşte prin frunzele mii,
Redau libertate pe-un larg areal
Şi-n verde, tăcută îmbrac galaxii,

Renasc în copac şi-n deplină uitare
La toamnă, răpusă de vântul nebun,
Din frunza cea verde hrănită de soare
Voi umple cărarea când stelele-apun.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin a ramurilor mreajă

Prin a ramurilor mreajă
Sună cântec ca de vrajă
Şi mângâie în urechi,
De sub teiul nalt şi vechi..

Printre ramuri, printre frunză,
Cearcă luna să pătrunză,
Ce frumoasă şi senină,
Vars-o dungă de lumină.

Numai buciumele sună,
Pe când discul blândei lune
Trece rariştea de fag,
Sună buciumul cu drag.

Şi-i răspunde codrul verde,
Iară sufletu-mi se pierde,
Fermecat şi dureros,
După chipul tău frumos.

Şi cum cântă păsărele
De amoru-ne ‘ntre ele,
Ciripind în verde crâng,
Ne mai râd... şi ne mai plâng.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

aceeaşi emoţie comunică prin plete
în locul codificat aşezat pe orbită,
sunetele apreciază distanţa
clipelor rătăcite în iluzie verde.

momentul zero se reîntoarce mofturos
luând-o iar de la capăt,
trecând din nou prin ceaţă,
curbând iarăşi spaţiul.

mâna dreaptă adună argintul din scrisul
poemului neterminat,
un zâmbet desenat pe buze înfloreşte o frunză.
ah! umbra aceea nedescifrată acoperă totul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-nvii de Paşti...

Să-nvii de Paşti... cum altfel să mă ţiu
Aceea, ce mi- eram prin alte vremi?..
Mi-aş îmbrăca un verde pardesiu,
Din stropii florilor pătrunde- m-ar parfumul viu,
Îmbălsămându-mi liniştea printre poieni.

De Paşti, mi-aş căuta... lumea întreagă,
Şi, când bat clopotele, lăsând alte griji,
Să intru, unde crucea mi-e mai dragă,
Şi sfinţii mă apropie de-a lor sclipire vagă,
Visând la flori, să mă ating de-o frunză de măcriş.

De Paşti, când pitulicile jalea o disecă,
Prin zvonul lor primăvăratic, miruind,
Tot pomul verde de cântul lor se -ncearcă,
Iar cel salbatec rădăcinile îşi pleacă,
Spre înaltul cerului, uitând că-i suferind.

De Paşti, ce ar fi caz, şi nu-ntâmplare-
Acesta mi-ar fi trilul, din sufletul curat,
Şi îmbrăcându-i pe ai mei în strai de sărbătoare,
Mi-aş prinde aripi, din două reci izvoare,
Şi, străbătând prin şoapte, s-ajung, unde mi-i dat.

poezie de Lilia Manole din Confluenţe literare
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde flu...

frunză verde flu pământ
creşte dorul creşte-n vânt
astăzi sunt mâine nu sunt
se închină sfânt la sfânt
am încărunţit mărunt
prin cuvântul necuvânt
te iubesc e-un amănunt

frunză verde flu pe mare
creşte dorul prin sahare
astăzi plop mâine cărare
se închină popii-n zare
am încărunţit în fiare
prin cuvintele-n uitare
te iubesc e o-ntâmplare

frunză verde flu pe lună
creşte dorul a furtună
astăzi ghimp mâine cunună
vânt se-nchină de răsună
am încărunţit a zână
vin cuvinte şi mă-adună
te iubescu-ne-mpreună

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

Îi şopteam la ureche:
- Ia-mi albastrul de-aici!
Mă cufund în el adâncită-n tristeţi
şi mă-nec printre frici
ca ulcica ciobită uitată-n fântâna
din vechi tinereţi!

*

În mare e-atâta culoare vărsată din ceruri
şi-n cer e-atâta culoare din mare!

*

Scântei de lumină îmi curg prin creneluri
ocean de nelinişti ivite-n hotare
şi-un gheizer subţire se zbate
să urce albastru-n cerneluri.

*

Mă strecor prin lumina cuminte
în rădăcina de verde sălbatic
neprihănită ca pleoapa
unui cireş bătrân, fantomatic,
ce-şi curge seva în sus. Şi-nainte.

*
Mai rabd în sângele viu o-ncercare
zăvoare de vise obscure voi pune
în cuiburi rotite de frunze
şi-n aripi de păsări nebune,
în ochi, şi în floare,
în cerul albastru, şi-n marea cea mare!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treziţi-vă!

Pluteam uşor prin liniştea din jur
Pe aripi zdrenţuite de milenii
În zborul prin întinsele-mi domenii
De pe Pământul încă imatur.

Un zbor prin întuneric şi lumină,
Prin ură şi iubire sau prin vis,
Prin munţi semeţi ori peste un abis,
În zile reci sau nopţi cu lună plină.

Aud, de la un timp, suspinul greu,
Un geamăt dintr-o cruntă suferinţă
Al mamei ce vă creşte cu credinţă:
Natura ce-o trataţi ca nefiinţă.

Treziţi-vă! Atunci, din zborul meu
Am să arunc pe cer un curcubeu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară târzie

Prin valuri ce se sparg din pluguri,
Zăpada mieilor turbaţi
Omoară,-n suflet de Carpaţi,
Sărutul razelor pe muguri

Şi-ngheaţă-al ciocârliei zbor
Spre ceru-nalt, de-i piere cântul
Acolo, unde-o duce vântul
Fatidic al schimbărilor,

Spărgând ce ştim de prin străbuni
În cioburi de-amintiri de verde,
Ce-ntr-un bucolic vag se pierde
Printre grimase de cărbuni

Cu răsuflări întrepătrunse
De carii lemnului din cruci,
În timp ce tu cu ele-ţi duci
Nemerniciile ascunse...

poezie de Alexandru Hanganu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci în prag de iarnă

Pe urmele atâtor dulci ravagii rămân prin vie
solitari haragii şi-n parc sau chiar am simţit
de ieri mireasmă de zăpadă bună-n cer.

Sclipesc şi stelele mai auster pe-un fir de
rază brusc trecând prin fier şi-ncepi în lumea
vastelor miragii să înţelegi din nou ce-şi spun
copacii.

Sâmt lanurile puse la păstrare şi să
renască iarăşi înmiit avem sămânţă
pentru fiecare.

Ce cald ţi-e sângele şi-n întrupare,
schimbat într-o amiază de zenit cu
fierbinţeala unui tei în floare.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!