Sonetul dorului desculț
Pășeam, desculț, prin colb de drum de țară
Și fredonam ceva nedefinit
Ce se-auzea prin lume-ntâia oară,
Pe-un drum pustiu, c-un suflet fericit.
Eram ușor ca pasărea ce zboară
Și mă simțeam asemeni unui psalt
Ce, dinspre cer, aude o vioară
Cu strunele-acordate prin înalt.
Simțeam că pot orice, că pot obține
Un loc al meu în sufletul visat
Și-n ochii-aceia cu priviri blajine
Pe care-n dorul meu i-am sărutat.
Le simt și-acum, trecând ușor prin mine,
Desculțul dintr-o margine de sat.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.