Carmen Pasat

Albastru

Îi șopteam la ureche:
- Ia-mi albastrul de-aici!
Mă cufund în el adâncită-n tristeți
și mă-nec printre frici
ca ulcica ciobită uitată-n fântâna
din vechi tinereți!

*

În mare e-atâta culoare vărsată din ceruri
și-n cer e-atâta culoare din mare!


*

Scântei de lumină îmi curg prin creneluri
ocean de neliniști ivite-n hotare
și-un gheizer subțire se zbate
să urce albastru-n cerneluri.

*

Mă strecor prin lumina cuminte
în rădăcina de verde sălbatic
neprihănită ca pleoapa
unui cireș bătrân, fantomatic,
ce-și curge seva în sus. Și-nainte.

*
Mai rabd în sângele viu o-ncercare
zăvoare de vise obscure voi pune
în cuiburi rotite de frunze
și-n aripi de păsări nebune,
în ochi, și în floare,
în cerul albastru, și-n marea cea mare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

În vara din tine (Poeziei)

În vara din tine
e-atâta lumină,
aud glas de îngeri
zburând peste tină.

În vara din tine-s
petale de floare,
celest curcubeu
armonii de culoare.

În vara din tine
e-atâta grea rugă,
păcatele-s fum
pregătite să fugă.

În vara din tine
e-atâta durere,
senin de privire
și cerul ce geme.

În vara din tine
e-atâta credință,
un vers de lumină
e întreaga-ți ființă!

poezie de din Parfum de tei (15 ianuarie 2013)
Adăugat de Gheorghe A. StroiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Culori

Albastrul mă ucide,
și verdele,
și albul,
toate mor...
dar, ce sunt eu?
eu sunt culoare,
și verde,
și albastru,
e tot ce simt,
și verde,
și albastru,
e tot ce sunt...
Unde ești, iubito?
mai toarnă ceva răcoare
în vinul acesta fără culoare!
Viața e un joc,
ne prefacem că trăim,
ne prefacem că iubim,
ne prefacem că murim,
doar nașterea are ceva
din chipul albastru
al sincerității.
Vine o vreme când
ridicăm mâinile sus,
și-n semn de predare
ne prefacem, docil,
că existăm.
Cum te împaci, iubito,
cu ideea
unei false vieți,
cum te împaci, tată,
cu ideea
fiului inexistent?
cum te împaci, tu,
care ești culoare,
cu sensul invers
al culorilor?
Tu, care ești albastru,
și verde,
și alb,
și ucis...

poezie de din Templul devenirii noastre (2014)
Adăugat de Lucia mandacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Steaua cerului albastru

Un cer plângea, odată, în albastru,
sub pleoapa-ntunecată de un nor
purtând un gând trufaș, necruțător,
și un mesaj ce anunța dezastru.

I s-ar fi scurs albastrul tot în mare
de n-ar fi fost, departe-n incolor,
o stea ce strălucea, privind cu dor
și c-o lumină ce-amintea de Soare.

Și-a strecurat prin nor și gând o rază
ce a pătruns cu dragoste, intens,
în cerul devenit un gol imens.

I-a readus albastrul, îl veghează,
i-a dat culoare, noaptea-i luminează,
iar totul are-acum, la cer, un sens.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Sufletul ne știe

E-atâta cer senin în părul tău,
Cu soarele amestecat în bucle,
Zâmbind culoare albastră printre pâcle,
Să le alunge cu aleanul său

E-atâta infinit între extreme,
Că nu ne auzim când ne certăm,
Așa că iar noi doi îmbrățișăm,
Să fim din nou iubire peste vreme

E-atâta puritate rătăcită
Pe drumuri efemere undeva,
La graniță de vise și de stea,
Ce doar așteaptă să îi fii iubită

Iar undeva la mijloc suntem noi,
Cu degete întinse către mâine,
Un suflet, e același și în tine,
Ce bine că ne vrea pe amândoi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

E-atâta toamnă

de-atâta toamnă
frunzele tresar pe ramuri
înfiorate de reci adieri
tristeți ascunse
răscolesc apusuri grăbite
peste care stropi de lumină
se scurg purpurii
înroșind umbrele
în suflete amintirile dau năvală
sugrumând nescursele clipe
înlănțuind timpul
tâlhărindu-l de viitor...

e-atâta toamnă...
și-n grădini miroase a gutuie
dar tu inimă rămâi
tot străină și pustie

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George IonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Eram doar noi

Pleca vaporul meu din port
Spre zări, în depărtare,
Avea cu el doar un suport:
Speranța mea cea mare.

Și-n val talazuri zdrumeca
Alb-verde-n limpezime,
Și nici săgeți de ceas n-avea,
Era doar El cu mine.

În urmă nu ne mai păsa
De apa-n fremătare,
El tot albastrul cucerea,
Ne dezmierda un soare.

Scântei din ploi de încerca
Prin fulgere s-apară,
El tot mai mult înainta...
Eram doar Noi pe mare!

Și marea-n ocean trecu
Pe căi în desfătare,
Și cârmă-n liră prefăcum...
Pluteam pe Ursa Mare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Triță

Se duc încet

Se duc încet, nebune clipe
Spre amurg,
Cerul întreg întinde-aripe,
Stele curg.

Păsări plutesc, ca o chemare
Sau îndemn,
Îmbobocită... ca o floare,
Îmi faci semn.

Rebele gânduri spre lumină
Mă împing
Și-n lacrima de rouă plină
Vise sting.

Doar tu si eu, frunze căzute
Din nimic
Și din dureri... necunoscute,
Mă ridic.

Se duc încet, acele clipe
Care-au fost,
Tot alergând înspre risipe
Fără rost.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cuvinte fără sfârșit

Am gheață-n buzunare,
Privire pierdută-n zare,
Margini neatinse de vară,
Pe râuri întinse, amare.
Prin piscuri cu verzi frunze, arse,
Plimb aerul, stins, între aripi.
Scriu râuri din minte sub pietre.
Las gheață din lacrimi pe mare.
Ard focul din ochii tăi negri
Cu scrum verde, din vise amare.
Pe lacul albastru din moarte,
Aterizez lin, picioare, culoare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Și, ce dacă...

Și ce dacă plouă și-i toamnă în burg?
Deasupra-mi e cerul albastru și curg
Prin vene iubirea și dorul de noi
Și eu sunt frumoasă, miros a șiboi...

Și ce dacă marea se-nfurie-n larg?
Eu sunt borangicul întins pe catarg
Iar tu ești năierul poemului meu
Pe calea stelară-ntr-un vechi Empireu.

Și muză în vise,-n amurg și ghețari
Când ninge septembrie cu-aripi de arțari,
Tu-mi spui că-ți sunt vară și alb de acat
Și nu sunt cuminte și gust din păcat.

Și ce, dacă vântul mă-mpinge-napoi?
Eu fac cale-ntoarsă prin toamnă și ploi
Și chiar dacă fals îți mai cânt uneori,
E pentru că iar te ascunzi după nori.

Și ce dacă frunzele cad pe pământ?
Eu sunt tot mai verde în vers și cuvânt.
Cu seva din glas și ecoul din gând
Poeme-nfloresc neiubiri ucigând.

Și ce dacă ești prea departe? Eu sunt
Aproape de tine... ce drag amănunt
Îți umblă prin gânduri în zori și-n amurg!
Tu, bea-mă, sunt must ce pe buze îți curg.

Iubește-mă cât încă-avem un green-pass
La vama iubirii, unde-au mai rămas
Doar câteva clipe-n clepsidre ce mint.
Tu, lasă-mi secunda, să pot să te-alint!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marian Hotca

Plâns

întind tristețile pe sârma de rufe
lângă fratele meu vântul
când ora se sparge în bucăți de sentimente
ating cerul cu pleoapa
și-n ea e seceta în spume

tălpile-mi atârnă pe o moarte
și cu floarea în mână las lacrimile să curgă
luminând cărările vremii înguste

gura îmi tace ca ecoul dârei de lumină
lăsate de un melc pe frunze
și-n ochi lumina orfană
adună ocne de sare
plângând

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Credință (I Believe)

Eu cred că după fiecare picătură de ploaie
Crește o floare,
Cred că și-n cea mai întunecată noapte
Veghează o lumânare.
Eu cred că fiecare om care alege-un drum greșit
Va fi-ndrumat spre drumul bun de către cel care-a crezut,
Care doar prin credința sa s-a izbăvit,
Crede, crede mereu în rugăciunea ta și nu ceda.

Cred că și viscolele se pot opri
Daca te vei ruga în gând și-ți vei șopti
Că cineva te-aude în acest labirint,
În fiecare strigăt al nașterii, sfințit,
Prin care alți oameni vin spre noi și ne-amintesc
Că plânsul lor e-atâta de firesc,
Strigătul lor începător, înăbușit,
Sub soarele ce-abia a răsărit.

Dacă atingi o frunză acoperind lumine,
O să descoperi albăstrimi curgând spre tine
Și te vei minuna privind spre cer, în sus,
Sub frunza ta de pleoapa din ochiul tău ascuns,
Dai frunza la o parte, deschizi pleoapa-n neștire
Și te îmbeți de-albastrul ce curge peste tine,
Albastrul plin de verde - ademenite file,
Ascunse sub coperta plăpândă din privire.

De fiecare dată când se naște un suflet,
Tot cerul se desface ca o floare de nufăr
Și-acoperit de frunza ce-o porți ca pe un scut,
Ascunzi tainic albastrul în care ai crezut
Și crezi sub soarele ce-abia a răsărit

cântec interpretat de Elvis Presley, traducere de Luminița Soare
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Albastrul suprem

Nu marea
Nu cerul
Ci ochii tăi sunt reflectați
În cer
În mare
Albastrul ochilor tăi
E adevărul adevăratului albastru
Dacă tu nu ai fi
Marea ar fi cenușie
Cerul ar fi cenușiu
Iar soarele ar fi lipsit de lumină
Și pământul s-ar scurge
Ca plumbul topit în univers
Dând naștere unei căi al uitării

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Triță

Rondel arzând ca poezia

Arde-n suflet... poezia
Și-n ureche, șoapte curg,
Ignorând.... ipocrizia
Din adâncuri de amurg.

Ca o lance-i frenezia
Când asemeni unui murg,
Arde-n suflet... poezia
Și-n ureche, șoapte curg.

Trupu-ți simte erezia
Și-l cam uiți... pe Demiurg,
Însoțind pe Aspazia
Prin vacarmul unui burg,

Arde-n suflet... poezia.

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Neliniști

Neliniști prin stomac trecătoare,
Roi de fluturi
Și păsări zburând spre plus infinit,
Pace, căldură, culoare,
Primul sosit...
Liniștea, când cerul senin se coboară-n furtuni,
La margini de lumi...
Râuri de fericire
Peste cuvioase furtuni...
Ropot de cai în tânguiri,
În iriși pătați de sentimente confuze...
Doar tu treci ca un necunoscut
Prin pădurea de sentimente,
Prin oceanul de frunze
Ce ți se deschide în suflet,
Ca o poartă spre vis.

poezie de din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Albastru glas de înger

În fiecare frunză și-n fiecare rug de floare,
În fiecare nor și-n cerul - un gemet de culoare,
E chipul mamei mele un punct într-un gherghef,
Ce preafrumos brodează tăcerea-mi de sidef.

În verdele pădurii, copaci cu vârfuri ‘nalte
Peste pământ, în aer și-n gândurile toate,
E chipul mamei mele izvorul dintre stânci
Curgând în unde pale din gândurile-adânci.

În univers cometă, planetă, supernovă,
O galaxie-ntreagă cu vânt stelar din provă,
E chipul mamei mele luceafărul de seară -
Un murmur de lumină în sufletu-mi de ceară.

Prin adieri de vînt și secetă-n simțire
În picuri vii de rouă, de dincolo de fire,
E chipul mamei mele o ploaie-vis, bogată,
Aroma cea de smirnă, icoana preacurată.

Și peste timp, prin astre, o cale-nsângerată
Stă viața-i mărturie în sufletu-mi brodată,
Biserică tăcută, clopot sunând a jale
Cer și pământ, lumină și mii de clipe goale.

În fiecare ceas al vieții, dă-mi plâns de alăută,
În fiecare zi cu soare, o rugă-mi împrumută!
Albastru glas de înger, din cerul meu cu stele,
Ești inima cea vie ce-mi bate cu putere!

poezie de din revista "Armonii Culturale" din Adjud (2013)
Adăugat de Gheorghe A. StroiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Femeia (atât de albă in iarba verde dormea...)

Atât de albă în iarba verde dormea
Încât lumina din trupul ei se ridica,
Clipei s-adâncească misterul
Un soare deasupra-i pictase chiar cerul.

Din părul ei ce-n vânt vălurea
Neamuri de păsări în jur risipea,
Și trupul ei atât de frumos
Se îtinsese în câmpuri pe jos.

S-a întâmplat la fel ca și-n vise
Sub ochii mei trupul ei înflorise
O recunosc în fiecare floare
După parfum, după culoare.

De-o atingi, o vezi cum scânteie,
Sub ochii tăi redevine femeie
Te-ademenește, cu iubire te-mbată
Înger și demon…Deodată!

poezie de
Adăugat de valeriaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă la malul mării

E cerul azi îndoliat
Și prins în ramuri de zăbrele...
Pe alte culmi s-a înălțat,
A semănat în noi durere.
Sălbatic vânt a tulburat
Lumina din adâncuri, iată!
Și-n răsărit s-a-mbujorat
Deodată, parcă lumea toată.

E cerul azi îndoliat
Și cad fluturi de mătasă,
Ca și când s-ar fi-nnoptat
Pe întinderea albastră.
Printre degete de vânt,
Într-o plasă de lumină,
Trec, cuvânt lângă cuvânt,
Îngeri de peltea divină.

Și prins în ramuri de zăbrele,
Ești tu, un albatros rănit.
Sub rubinii ploi de mărgele,
Din depărtare ai sosit.
Ți-e moartea înger și amnar...
În spume de mătăsuri fine,
Nu mai zărești al vieții far.
De astăzi, noaptea-ți aparține.

Pe alte culmi s-a înălțat
Privirea-ți sacră, înger mării,
Candelă-aprinsă în înalt,
Încununând cu lacrimi zorii.
Și marea-n ea s-a adâncit,
Sorbindu-ți ultima suflare...
Te pieri, te pierzi în infinit
Și viața ta e trecătoare.

A semănat în noi durere
Și marea și plecarea ta.
Te-ai stins, dar eu, eu nuți pot cere
Răspuns la întrebarea mea.
De ce se plânge și se moare?!
De ce cu nori ne-nvăluim?
De ce uitați în depărtare,
Zi după zi, ne irosim?!

Sălbatic vânt a tulburat
Secunde și nisip... și vise...
Dator în lume ai plecat.
Cuvintele-au rămas nescrise...
E moartea toc și-n călimări,
Înțeapă verbele tăcerii,
Tu ai plecat cu paji călări,
N-ai așteptat venirea serii.

Lumina din adâncuri, iată,
Ascunsă-i împotriva ta!
Dar tu, tu înger, trup de piatră,
Cu gândul meu vei lumina.
Și curge lacrimă albastră,
Cu marea înfrățit de-acum,
Te-ntorci tăcut, te-ntorci acasă,
Ți se deschide un alt drum.

Și-n răsărit s-a-mbujorat
Apus ucis... Însângerare...
Un ordin trist... Te-ai întrebat,
De ce se plânge și se moare?
Prezența cărei entități
Ne cere sufletul răsplată?
Suntem însemnele din cărți,
În lumea neeliberată.

Deodată parcă lumea toată
S-a stins – o lumânare arsă
Și-n noi e-atâta înnoptare!
Nu ne putem întoarce-acasă...
Ni-i ochiul greu și-n taină plânge
Ultimul pescăruș rănit.
Miroase a dureri și-a sânge...
Povestea vieții s-a- sfârșit!

Deodată parcă lumea toată
Și-n răsărit s-a-mbujorat,
Lumina din adâncuri, iată,
Sălbatic vânt a tulburat.
A semănat în noi durere,
Pe alte culmi s-a înălțat
Și prins în ramuri de zăbrele,
E cerul, azi, îndoliat.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Doar albastrul

Cum să priponesc albastrul, când e-atâta depărtare
Între mine și seninul florilor ce cresc în cer?
El rămâne veșnic singur într-un semn de întrebare
Și în ochiul meu albastru, enigmatic pasager.

L-aș picta pe ramuri goale și în toamnele din mine,
Pe fereste când îngheață iernile orice cuvânt.
Ți-aș picta și ție pașii când te-ndepărtezi, străine
Și i-aș pune mamei cruce, tot albastră, pe mormânt.

Câte-un strop, în ploi nebune,-aș picura să nu mai doară
Griu-acela fantomatic ce inundă amintiri.
Și pe voalul de mireasă aș picta o primăvară
Cu albastru de ciocare pe suspinele de miri.

Și-aș mai rupe o bucată mare cât o Atlantidă,
Să-mbrac vântul ce mă-ndoaie, în azur nemuritor.
Și ți-aș face, Ție, Doamne, o albastră piramidă,
Unde să primești nebunii, când vor cere ajutor.

Aș mai colora și gânduri negre ce mă-mpovărează,
Ca o vină neștiută îngropată-n eu-l meu.
Doar albastru-acela tainic din altare mă salvează,
Zămislit de rugăciune și credință-n Dumnezeu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioana Gărgălie

Cuvântul tău...

Cuvântul tău, iubite, are puteri astrale
Mă urcă spre înalturi deasupra unui nor
Și îngerii din ceruri, în aripi cu pocale,
Îmi toarnă mir pe tâmple, mă iau cu ei în zbor

Culeg din cer azurul și îl cufund în mare,
Nemărginiri albastre pot pune în priviri
Ca stânca de granit atât pot fi de tare
Și pot zidi în suflet, iubirii, mănăstiri

Mă întrec cu pescărușii când zboară peste valuri
Când spui că ți-este dor și te gândești la mine,
Croiesc din spuma mării o mantie... și-n voaluri
Eu te aștept să vii pe țărmuri euxine...

Se despletește valul, mi-am despletit și părul,
Pe țărmul de smarald vom sta o noapte întreagă
Și-n cântecele mării vom desluși misterul
Cuvântului ce-nalță,... iubirii ce ne leagă....

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Tărâmul celor două lumi

Tărâmul tainic ce desparte
O lume-a ei de-o lume-a mea,
Nu este-al viselor deșarte
Ori al dorinței de-a avea.

E-o-ntretăiere de hotare
În care lumea ei și-a mea
Sunt ca un cer cuprins de-o mare,
Cu mine-n el și-n mare, ea.

E-o lume-a gândurilor noastre
Îmbrățișate-n necuprins,
Zburând în voie printre astre
Și depărtări de neatins.

Tărâmul tainic ne unește
În tot ce am putea spera
Când visul nostru se-ntețește
Și-n lumea ei, și-n lumea mea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook