Albastru

Îi şopteam la ureche:
- Ia-mi albastrul de-aici!
Mă cufund în el adâncită-n tristeţi
şi mă-nec printre frici
ca ulcica ciobită uitată-n fântâna
din vechi tinereţi!

*

În mare e-atâta culoare vărsată din ceruri
şi-n cer e-atâta culoare din mare!

*

Scântei de lumină îmi curg prin creneluri
ocean de nelinişti ivite-n hotare
şi-un gheizer subţire se zbate
să urce albastru-n cerneluri.

*

Mă strecor prin lumina cuminte
în rădăcina de verde sălbatic
neprihănită ca pleoapa
unui cireş bătrân, fantomatic,
ce-şi curge seva în sus. Şi-nainte.

*
Mai rabd în sângele viu o-ncercare
zăvoare de vise obscure voi pune
în cuiburi rotite de frunze
şi-n aripi de păsări nebune,
în ochi, şi în floare,
în cerul albastru, şi-n marea cea mare!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vara din tine (Poeziei)

În vara din tine
e-atâta lumină,
aud glas de îngeri
zburând peste tină.

În vara din tine-s
petale de floare,
celest curcubeu
armonii de culoare.

În vara din tine
e-atâta grea rugă,
păcatele-s fum
pregătite să fugă.

În vara din tine
e-atâta durere,
senin de privire
şi cerul ce geme.

În vara din tine
e-atâta credinţă,
un vers de lumină
e întreaga-ţi fiinţă!

poezie de Gheorghe A. Stroia din Parfum de tei (15 ianuarie 2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori

Albastrul mă ucide,
şi verdele,
şi albul,
toate mor...
dar, ce sunt eu?
eu sunt culoare,
şi verde,
şi albastru,
e tot ce simt,
şi verde,
şi albastru,
e tot ce sunt...
Unde eşti, iubito?
mai toarnă ceva răcoare
în vinul acesta fără culoare!
Viaţa e un joc,
ne prefacem că trăim,
ne prefacem că iubim,
ne prefacem că murim,
doar naşterea are ceva
din chipul albastru
al sincerităţii.
Vine o vreme când
ridicăm mâinile sus,
şi-n semn de predare
ne prefacem, docil,
că existăm.
Cum te împaci, iubito,
cu ideea
unei false vieţi,
cum te împaci, tată,
cu ideea
fiului inexistent?
cum te împaci, tu,
care eşti culoare,
cu sensul invers
al culorilor?
Tu, care eşti albastru,
şi verde,
şi alb,
şi ucis...

poezie de Ion Ţoanţă din Templul devenirii noastre (2014)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua cerului albastru

Un cer plângea, odată, în albastru,
sub pleoapa-ntunecată de un nor
purtând un gând trufaş, necruţător,
şi un mesaj ce anunţa dezastru.

I s-ar fi scurs albastrul tot în mare
de n-ar fi fost, departe-n incolor,
o stea ce strălucea, privind cu dor
şi c-o lumină ce-amintea de Soare.

Şi-a strecurat prin nor şi gând o rază
ce a pătruns cu dragoste, intens,
în cerul devenit un gol imens.

I-a readus albastrul, îl veghează,
i-a dat culoare, noaptea-i luminează,
iar totul are-acum, la cer, un sens.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul ne ştie

E-atâta cer senin în părul tău,
Cu soarele amestecat în bucle,
Zâmbind culoare albastră printre pâcle,
Să le alunge cu aleanul său

E-atâta infinit între extreme,
Că nu ne auzim când ne certăm,
Aşa că iar noi doi îmbrăţişăm,
Să fim din nou iubire peste vreme

E-atâta puritate rătăcită
Pe drumuri efemere undeva,
La graniţă de vise şi de stea,
Ce doar aşteaptă să îi fii iubită

Iar undeva la mijloc suntem noi,
Cu degete întinse către mâine,
Un suflet, e acelaşi şi în tine,
Ce bine că ne vrea pe amândoi

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-atâta toamnă

de-atâta toamnă
frunzele tresar pe ramuri
înfiorate de reci adieri
tristeţi ascunse
răscolesc apusuri grăbite
peste care stropi de lumină
se scurg purpurii
înroşind umbrele
în suflete amintirile dau năvală
sugrumând nescursele clipe
înlănţuind timpul
tâlhărindu-l de viitor...

e-atâta toamnă...
şi-n grădini miroase a gutuie
dar tu inimă rămâi
tot străină şi pustie

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram doar noi

Pleca vaporul meu din port
Spre zări, în depărtare,
Avea cu el doar un suport:
Speranţa mea cea mare.

Şi-n val talazuri zdrumeca
Alb-verde-n limpezime,
Şi nici săgeţi de ceas n-avea,
Era doar El cu mine.

În urmă nu ne mai păsa
De apa-n fremătare,
El tot albastrul cucerea,
Ne dezmierda un soare.

Scântei din ploi de încerca
Prin fulgere s-apară,
El tot mai mult înainta...
Eram doar Noi pe mare!

Şi marea-n ocean trecu
Pe căi în desfătare,
Şi cârmă-n liră prefăcum...
Pluteam pe Ursa Mare!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc încet

Se duc încet, nebune clipe
Spre amurg,
Cerul întreg întinde-aripe,
Stele curg.

Păsări plutesc, ca o chemare
Sau îndemn,
Îmbobocită... ca o floare,
Îmi faci semn.

Rebele gânduri spre lumină
Mă împing
Şi-n lacrima de rouă plină
Vise sting.

Doar tu si eu, frunze căzute
Din nimic
Şi din dureri... necunoscute,
Mă ridic.

Se duc încet, acele clipe
Care-au fost,
Tot alergând înspre risipe
Fără rost.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte fără sfârşit

Am gheaţă-n buzunare,
Privire pierdută-n zare,
Margini neatinse de vară,
Pe râuri întinse, amare.
Prin piscuri cu verzi frunze, arse,
Plimb aerul, stins, între aripi.
Scriu râuri din minte sub pietre.
Las gheaţă din lacrimi pe mare.
Ard focul din ochii tăi negri
Cu scrum verde, din vise amare.
Pe lacul albastru din moarte,
Aterizez lin, picioare, culoare.

poezie de Nicolae Ciprian Stoica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, ce dacă...

Şi ce dacă plouă şi-i toamnă în burg?
Deasupra-mi e cerul albastru şi curg
Prin vene iubirea şi dorul de noi
Şi eu sunt frumoasă, miros a şiboi...

Şi ce dacă marea se-nfurie-n larg?
Eu sunt borangicul întins pe catarg
Iar tu eşti năierul poemului meu
Pe calea stelară-ntr-un vechi Empireu.

Şi muză în vise,-n amurg şi gheţari
Când ninge septembrie cu-aripi de arţari,
Tu-mi spui că-ţi sunt vară şi alb de acat
Şi nu sunt cuminte şi gust din păcat.

Şi ce, dacă vântul mă-mpinge-napoi?
Eu fac cale-ntoarsă prin toamnă şi ploi
Şi chiar dacă fals îţi mai cânt uneori,
E pentru că iar te ascunzi după nori.

Şi ce dacă frunzele cad pe pământ?
Eu sunt tot mai verde în vers şi cuvânt.
Cu seva din glas şi ecoul din gând
Poeme-nfloresc neiubiri ucigând.

Şi ce dacă eşti prea departe? Eu sunt
Aproape de tine... ce drag amănunt
Îţi umblă prin gânduri în zori şi-n amurg!
Tu, bea-mă, sunt must ce pe buze îţi curg.

Iubeşte-mă cât încă-avem un green-pass
La vama iubirii, unde-au mai rămas
Doar câteva clipe-n clepsidre ce mint.
Tu, lasă-mi secunda, să pot să te-alint!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâns

întind tristeţile pe sârma de rufe
lângă fratele meu vântul
când ora se sparge în bucăţi de sentimente
ating cerul cu pleoapa
şi-n ea e seceta în spume

tălpile-mi atârnă pe o moarte
şi cu floarea în mână las lacrimile să curgă
luminând cărările vremii înguste

gura îmi tace ca ecoul dârei de lumină
lăsate de un melc pe frunze
şi-n ochi lumina orfană
adună ocne de sare
plângând

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţă (I Believe)

Eu cred că după fiecare picătură de ploaie
Creşte o floare,
Cred că şi-n cea mai întunecată noapte
Veghează o lumânare.
Eu cred că fiecare om care alege-un drum greşit
Va fi-ndrumat spre drumul bun de către cel care-a crezut,
Care doar prin credinţa sa s-a izbăvit,
Crede, crede mereu în rugăciunea ta şi nu ceda.

Cred că şi viscolele se pot opri
Daca te vei ruga în gând şi-ţi vei şopti
Că cineva te-aude în acest labirint,
În fiecare strigăt al naşterii, sfinţit,
Prin care alţi oameni vin spre noi şi ne-amintesc
Că plânsul lor e-atâta de firesc,
Strigătul lor începător, înăbuşit,
Sub soarele ce-abia a răsărit.

Dacă atingi o frunză acoperind lumine,
O să descoperi albăstrimi curgând spre tine
Şi te vei minuna privind spre cer, în sus,
Sub frunza ta de pleoapa din ochiul tău ascuns,
Dai frunza la o parte, deschizi pleoapa-n neştire
Şi te îmbeţi de-albastrul ce curge peste tine,
Albastrul plin de verde - ademenite file,
Ascunse sub coperta plăpândă din privire.

De fiecare dată când se naşte un suflet,
Tot cerul se desface ca o floare de nufăr
Şi-acoperit de frunza ce-o porţi ca pe un scut,
Ascunzi tainic albastrul în care ai crezut
Şi crezi sub soarele ce-abia a răsărit

cântec interpretat de Elvis Presley, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul suprem

Nu marea
Nu cerul
Ci ochii tăi sunt reflectaţi
În cer
În mare
Albastrul ochilor tăi
E adevărul adevăratului albastru
Dacă tu nu ai fi
Marea ar fi cenuşie
Cerul ar fi cenuşiu
Iar soarele ar fi lipsit de lumină
Şi pământul s-ar scurge
Ca plumbul topit în univers
Dând naştere unei căi al uitării

poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel arzând ca poezia

Arde-n suflet... poezia
Şi-n ureche, şoapte curg,
Ignorând.... ipocrizia
Din adâncuri de amurg.

Ca o lance-i frenezia
Când asemeni unui murg,
Arde-n suflet... poezia
Şi-n ureche, şoapte curg.

Trupu-ţi simte erezia
Şi-l cam uiţi... pe Demiurg,
Însoţind pe Aspazia
Prin vacarmul unui burg,

Arde-n suflet... poezia.

rondel de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişti

Nelinişti prin stomac trecătoare,
Roi de fluturi
Şi păsări zburând spre plus infinit,
Pace, căldură, culoare,
Primul sosit...
Liniştea, când cerul senin se coboară-n furtuni,
La margini de lumi...
Râuri de fericire
Peste cuvioase furtuni...
Ropot de cai în tânguiri,
În irişi pătaţi de sentimente confuze...
Doar tu treci ca un necunoscut
Prin pădurea de sentimente,
Prin oceanul de frunze
Ce ţi se deschide în suflet,
Ca o poartă spre vis.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru glas de înger

În fiecare frunză şi-n fiecare rug de floare,
În fiecare nor şi-n cerul - un gemet de culoare,
E chipul mamei mele un punct într-un gherghef,
Ce preafrumos brodează tăcerea-mi de sidef.

În verdele pădurii, copaci cu vârfuri ‘nalte
Peste pământ, în aer şi-n gândurile toate,
E chipul mamei mele izvorul dintre stânci
Curgând în unde pale din gândurile-adânci.

În univers cometă, planetă, supernovă,
O galaxie-ntreagă cu vânt stelar din provă,
E chipul mamei mele luceafărul de seară -
Un murmur de lumină în sufletu-mi de ceară.

Prin adieri de vînt şi secetă-n simţire
În picuri vii de rouă, de dincolo de fire,
E chipul mamei mele o ploaie-vis, bogată,
Aroma cea de smirnă, icoana preacurată.

Şi peste timp, prin astre, o cale-nsângerată
Stă viaţa-i mărturie în sufletu-mi brodată,
Biserică tăcută, clopot sunând a jale
Cer şi pământ, lumină şi mii de clipe goale.

În fiecare ceas al vieţii, dă-mi plâns de alăută,
În fiecare zi cu soare, o rugă-mi împrumută!
Albastru glas de înger, din cerul meu cu stele,
Eşti inima cea vie ce-mi bate cu putere!

poezie de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia (atât de albă in iarba verde dormea...)

Atât de albă în iarba verde dormea
Încât lumina din trupul ei se ridica,
Clipei s-adâncească misterul
Un soare deasupra-i pictase chiar cerul.

Din părul ei ce-n vânt vălurea
Neamuri de păsări în jur risipea,
Şi trupul ei atât de frumos
Se îtinsese în câmpuri pe jos.

S-a întâmplat la fel ca şi-n vise
Sub ochii mei trupul ei înflorise
O recunosc în fiecare floare
După parfum, după culoare.

De-o atingi, o vezi cum scânteie,
Sub ochii tăi redevine femeie
Te-ademeneşte, cu iubire te-mbată
Înger şi demon…Deodată!

poezie de Valeria Tamaş
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă la malul mării

E cerul azi îndoliat
Şi prins în ramuri de zăbrele...
Pe alte culmi s-a înălţat,
A semănat în noi durere.
Sălbatic vânt a tulburat
Lumina din adâncuri, iată!
Şi-n răsărit s-a-mbujorat
Deodată, parcă lumea toată.

E cerul azi îndoliat
Şi cad fluturi de mătasă,
Ca şi când s-ar fi-nnoptat
Pe întinderea albastră.
Printre degete de vânt,
Într-o plasă de lumină,
Trec, cuvânt lângă cuvânt,
Îngeri de peltea divină.

Şi prins în ramuri de zăbrele,
Eşti tu, un albatros rănit.
Sub rubinii ploi de mărgele,
Din depărtare ai sosit.
Ţi-e moartea înger şi amnar...
În spume de mătăsuri fine,
Nu mai zăreşti al vieţii far.
De astăzi, noaptea-ţi aparţine.

Pe alte culmi s-a înălţat
Privirea-ţi sacră, înger mării,
Candelă-aprinsă în înalt,
Încununând cu lacrimi zorii.
Şi marea-n ea s-a adâncit,
Sorbindu-ţi ultima suflare...
Te pieri, te pierzi în infinit
Şi viaţa ta e trecătoare.

A semănat în noi durere
Şi marea şi plecarea ta.
Te-ai stins, dar eu, eu nuţi pot cere
Răspuns la întrebarea mea.
De ce se plânge şi se moare?!
De ce cu nori ne-nvăluim?
De ce uitaţi în depărtare,
Zi după zi, ne irosim?!

Sălbatic vânt a tulburat
Secunde şi nisip... şi vise...
Dator în lume ai plecat.
Cuvintele-au rămas nescrise...
E moartea toc şi-n călimări,
Înţeapă verbele tăcerii,
Tu ai plecat cu paji călări,
N-ai aşteptat venirea serii.

Lumina din adâncuri, iată,
Ascunsă-i împotriva ta!
Dar tu, tu înger, trup de piatră,
Cu gândul meu vei lumina.
Şi curge lacrimă albastră,
Cu marea înfrăţit de-acum,
Te-ntorci tăcut, te-ntorci acasă,
Ţi se deschide un alt drum.

Şi-n răsărit s-a-mbujorat
Apus ucis... Însângerare...
Un ordin trist... Te-ai întrebat,
De ce se plânge şi se moare?
Prezenţa cărei entităţi
Ne cere sufletul răsplată?
Suntem însemnele din cărţi,
În lumea neeliberată.

Deodată parcă lumea toată
S-a stins – o lumânare arsă
Şi-n noi e-atâta înnoptare!
Nu ne putem întoarce-acasă...
Ni-i ochiul greu şi-n taină plânge
Ultimul pescăruş rănit.
Miroase a dureri şi-a sânge...
Povestea vieţii s-a- sfârşit!

Deodată parcă lumea toată
Şi-n răsărit s-a-mbujorat,
Lumina din adâncuri, iată,
Sălbatic vânt a tulburat.
A semănat în noi durere,
Pe alte culmi s-a înălţat
Şi prins în ramuri de zăbrele,
E cerul, azi, îndoliat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar albastrul

Cum să priponesc albastrul, când e-atâta depărtare
Între mine şi seninul florilor ce cresc în cer?
El rămâne veşnic singur într-un semn de întrebare
Şi în ochiul meu albastru, enigmatic pasager.

L-aş picta pe ramuri goale şi în toamnele din mine,
Pe fereste când îngheaţă iernile orice cuvânt.
Ţi-aş picta şi ţie paşii când te-ndepărtezi, străine
Şi i-aş pune mamei cruce, tot albastră, pe mormânt.

Câte-un strop, în ploi nebune,-aş picura să nu mai doară
Griu-acela fantomatic ce inundă amintiri.
Şi pe voalul de mireasă aş picta o primăvară
Cu albastru de ciocare pe suspinele de miri.

Şi-aş mai rupe o bucată mare cât o Atlantidă,
Să-mbrac vântul ce mă-ndoaie, în azur nemuritor.
Şi ţi-aş face, Ţie, Doamne, o albastră piramidă,
Unde să primeşti nebunii, când vor cere ajutor.

Aş mai colora şi gânduri negre ce mă-mpovărează,
Ca o vină neştiută îngropată-n eu-l meu.
Doar albastru-acela tainic din altare mă salvează,
Zămislit de rugăciune şi credinţă-n Dumnezeu.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul tău...

Cuvântul tău, iubite, are puteri astrale
Mă urcă spre înalturi deasupra unui nor
Şi îngerii din ceruri, în aripi cu pocale,
Îmi toarnă mir pe tâmple, mă iau cu ei în zbor

Culeg din cer azurul şi îl cufund în mare,
Nemărginiri albastre pot pune în priviri
Ca stânca de granit atât pot fi de tare
Şi pot zidi în suflet, iubirii, mănăstiri

Mă întrec cu pescăruşii când zboară peste valuri
Când spui că ţi-este dor şi te gândeşti la mine,
Croiesc din spuma mării o mantie... şi-n voaluri
Eu te aştept să vii pe ţărmuri euxine...

Se despleteşte valul, mi-am despletit şi părul,
Pe ţărmul de smarald vom sta o noapte întreagă
Şi-n cântecele mării vom desluşi misterul
Cuvântului ce-nalţă,... iubirii ce ne leagă....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâmul celor două lumi

Tărâmul tainic ce desparte
O lume-a ei de-o lume-a mea,
Nu este-al viselor deşarte
Ori al dorinţei de-a avea.

E-o-ntretăiere de hotare
În care lumea ei şi-a mea
Sunt ca un cer cuprins de-o mare,
Cu mine-n el şi-n mare, ea.

E-o lume-a gândurilor noastre
Îmbrăţişate-n necuprins,
Zburând în voie printre astre
Şi depărtări de neatins.

Tărâmul tainic ne uneşte
În tot ce am putea spera
Când visul nostru se-nteţeşte
Şi-n lumea ei, şi-n lumea mea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!