Uragane

Smei cu limbi de foc prin nori se svârcolesc,
Demonii setoşi sorb apa din ocean;
Alizee se transformă-n uragan,
Ţărmurile mor sub apele ce cresc.

Pare-se că ruga către zei e-n van,
Oamenii sunt răi, ei nu se mai iubesc,
Dar a cere milă nu mai contenesc
Şi calvarul le revine an de an.

Crude zeităţi s-aruncă în valuri
S-ajungă în miezul Terrei şi-n nadir,
Despoţi stăpânitori acelor locuri,
Când a lumii viaţă-i prinsă de un fir.

A trăit planeta ani... milioane-n şir,
Nu mai fie uragane, doar zefir!

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul norilor

Corăbii albe înşirate
Pe un ocean de cer albastru,
Trec păzite de un astru,
Către tărâmuri neumblate.

Împinse de vântul aspru
Se rup ca valuri înspumate,
Corăbii albe înşirate
Pe un ocean de cer albastru.

Convoiul alb bolta străbate
Irizând în alabastru;
Se rotesc circumterestru,
De nori cohorte răsfirate,

Corăbii albe înşirate...

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul revenirii

Revine acasă călătoarea,
O încearcă mici regrete
C-au fost vorbe desuete,
Şi niciodată abordarea

Promisiunilor concrete,
Ca s-ducă schimbarea...
Revine acasă călătoarea,
O încearcă mici regrete.

Este prinsă în vâltoarea
Gândurilor înţelepte,
Ce-i alungă întristarea,
Suind ale vieţii trepte.

Revine acasă călătoarea.

rondel de Ioan Friciu (8 august 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

CE MI-A TRECUT DIN VIAŢĂ-I BUN TRECUT(Rubaiat)
Ce mi-a trecut din viaţă-i bun trecut
Şi nu regret nimic din ce-am făcut,
Dar îndrumat voi fi de cineva,
Să ştiu ce fac când fi-voi renăscut.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de iarnă

Dansează calm în vântul rece,
Acoperă păduri şi dealuri
Nedesluşiţi fulgi în valuri
Seninul zilei îl vor trece;
Uitată luna se ascunde,
Lumina ei prin nori pătrunde

Feerie-n pragul înserării
Uimeşte ochii-n largul zării,
Lătrat de câine-n depărtare
Goneşte ciorile-n cuibare,
Iubiţi-n parc se-mbrăţişează,
Legaţi pe viaţă se visează,
Omătul creşte tot mai mare,
Revine iarna pe hotare.

Decembrie-i lună divină,
E timp ca nea din cer să vină.

Nămeţi-n şiruri hibernale,
Efect de vânturi infernale
Albesc grădini în deal şi-n vale.

acrostih de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ocean nesfârşit şi plin de valuri
ocean de apă, ocean de frunze
ocean de copaci, ocean de flori
ocean de gâze, ocean de păsări
ocean de stele, ocean de vise şi de doruri

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru pacea lumii

În templu, sub cupola prăfuită,
rog pe Domnul Dumnezeul nostru Sfânt
s- aducă Pacea Lui peste Pământ,
lumea să nu mai fie hăituită.

Omenirea e tare bântuită
de marea vrajbă şi însângerare,
dar poate crede în eliberare,
când ruga e de Domnul însuşită.

Demersul are sorţi de reuşită,
dacă mai marii lumii, la unison
renunţă la ranchiună şi ispită,

În noua lume neîngrădită
şi vor striga în cor: Am greşit! Pardon!
Atunci şi ruga mea e împlinită...

sonet de Ioan Friciu (15 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ares flutură stindardul

De ce voi State vă doriţi puterea?
Aţi vrea să pârjoliţi cumva pământul?
Pe limbă vreţi a sugruma cuvântul
Şi-n suflet să ne intre doar durerea?

Dar nu va asculta nici Domnul Sfântul
Să vă ajute a-mplini voi vrerea!
Vă va întuneca subit vederea
Tăindu-vă deliberat avântul!

Cu demonii ne vom lupta şi-n astre
Ca-n lumea noastră pacea să învingă
Şi-n apa din oceanele albastre
Războinice porniri azi să se stingă!

Când Ares îşi va flutura stindardul,
Irene îi va pune-n faţă gardul!

sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceleaşi ape

Aceleaşi ape tulburi
nămoloase
ce nu se scurg prin malul cel oval
ah, soarele de l-ar lovi în coaste
cum şi-ar găsi chirceli
în lut murdar.
Din când în când oglinda
cea întinsă
tresare
sub atingere de nori
şi-şi cască gura larg
ca o setoasă
cu apele ei tulburi care-mi cresc
în braţe barca
aceaşi baltă tristă, nămoloasă.
Sclipirea de argint – netransparentă
ascunde străveziul care nu-i
visând să-nving în fluvii valuri
care cresc
mă scald în ape nămoloase, liniştite
iar mreaja lor
mă-nvaţă să plutesc.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!

IUBIREA POATE FI UCISĂ PRIN CUVÂNT(Rubaiat)
Iubirea poate fi ucisă prin cuvânt
Şi tot sublimul ei să fie numai vânt,
Regretele doar ar putea să ne urmeze
Trecând calvarul vieţii până în mormânt.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt nemărginit

Strigi la marginea lumii
subţire ca o pasăre scursă de călători
pe meridianele pământului ai întins marea la uscat prinsă cu nori de valuri
în sinea ta te strecori
şi strigi la marginea lumii
deşi nu mai ştii după ce sau de ce
ai strigat!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă... priveghetori

Cântă păsări în păduri desfrunzite,
trilul se risipeşte topindu-se-n vânt,
stau şi-l ascult făr-a spune un cuvânt,
căci gândul mi-e dus în locuri vrăjite.

Cântă păsări şi-n păduri înfrunzite,
atunci trilul lor îmi intră-n timpane,
iar inima-mi bate cu sunet de ciocane
ce-mi alungă cugetu-n locuri iubite.

Păsările ce cântă sunt privighetori
şi vieţuiesc cu noi în unica grădină,
creată şi udată de mâna cea divină.

Trilurile pe care noi le ascultăm,
în nopţile senine şi cu lună plină,
durerile lumii ş-ale noastre le alină...

sonet de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ÎNTRE MIEZUL NOPŢII ŞI AMURG-Rubaiat
Între miezul zilei şi amurg
Trec marşând prin vechiul nostru burg,
Cavaleri frumoşi şi visători,
Dulci priviri în urmă li se scurg.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

zefir

Zefirul. Un uragan trecut prin cenzură.

definiţie aforistică de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

Te caut încă printre flori,
Prin colţul ierbii care plânge,
Iar pe cărare se răsfrânge
Iubirea noastră prinsă-n nori.
Prin ploaia frunzelor ce mor,
Un dor nestins de tine creşte
Şi-n piept, subit, îmi înfloreşte
Un ţipăt tainic de cocor.

E prea târziu să uit ce simt
E prea târziu să-alung dorinţa
Şi-n ochi îmi scrie neputinţa
Un cod cifrat cu ce resimt.
Iubeşte-mă din nou un ceas,
Cum te iubesc eu în tăcere
Şi fă-mi din clipe giuvaiere,
Să simt iubirea-n orice pas.

Am alungat al nopţii cânt,
Iar toamna geme în apusuri
Şi ploaia-nalţă-n ambitusuri
Doar uragane prin cuvânt.
Primeşte-mă în braţe iar
Şi dăm balsamul dezmierdării,
O noapte-n braţele mirării,
Să-ţi simt iubirea ca pe-un dar.

Te caut încă pe cărări,
Prin ale toamnei lăicere,
Prin ale vântului unghere,
Dar între noi se ţes doar mări...

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ÎN CREAŢIA LUMII MAI ÎNTÂI A FOST IDEEA-Rubaiat
În creaţia lumii mai întâi a fost ideea,
Demiurgul, în tot ce a urmat a dat scânteia
Ca din haos materia să s-aşeze-n univers
Şi luminătorul să se nască cu planeta Gea.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cuvântul înţelepţilor de demult, oamenii din acest colţ de lume sunt copii ai pământului lor şi ai cerului lor. Trupurile lor se alcătuiesc şi cresc din anume hrană pe care o au la îndemână în câmpurile cu holde, în dumbrăvi şi livezi şi pe plaiurile muntelui. Firea şi sufletul lor au blândeţea acelor ţărmuri îmbielşugate unde i-a aşezat dintru începutul lumii Dumnezeu, fiind în acelaşi timp schimbătoare şi furtunoase, nestatornice şi viclene ca apele, ca vânturile şi ca tot văzduhul lor fără cumpănă, întru care se îmbulzesc arşiţele şi gerurile.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete, copil orfan

Mă simt copilul nopţilor stângace,
Cu trup golaş în friguri nesfârşite,
Cu tălpi zdrelite, de sânge năclăite,
Sub veri ce mor când timpul, ore, toarce.

Şi sunt copilul lepădat pe lume,
Al nimănui, de nu-mi cunosc nici gena,
Iar lumea cască gura ca balena
Să mă înghită... mulţi să mă sugrume...

Mă simt orfan gustând pelinuri crude,
Şi sorb amar din poale de izvoare,
Prin toamne reci când frunza-n jale moare;
Şi le zâmbesc crezând că îmi sunt rude.

Am umeri goi - nu să arăt povara
Pe care-o duc prin râs de uragane -
Şi şovăind primesc şi buzdugane
Cam peste tot... albindu-mă ca ceara.

Mă simt copilul nimănui pe lume,
Şi gol, rănit, vitraliu-n pironire,
Şi mă clătesc prin versuri de mâhnire,
Şi-o vreau pe mama... paşii să-mi îndrume...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte în braţele tale

O noapte în braţele tale
Şi încă o noapte... apoi,
Iubito, îmi face-voi cale,
Să sorb din sânii tăi... goi.

O noapte senină şi lungă,
În care nebun mă-nfăşor,
Lăsând către tine s-ajungă,
Vrăjitul şi-adâncul... fior.

O noapte cu vise aprinse,
Beţie de patimi... arzând,
Uşor către coapse încinse,
Năvalnic alunec... curgând.

O noapte de-atingeri şi şoapte,
De ploaie şi fluturi în zbor,
Când buzele-n rouă sunt coapte
Şi-n tine... amorul... strecor.

poezie de Constantin Triţă din Doar pentru tine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alizee

Prin porturile şi pe ţărmurile Insulelor Canare
Se văd micuţe case albe şi portocali în floare;
Toată ziua şi cât de lungă-i noaptea, răcoritoare,
Adie răsuflarea alizeelor, neobosită şi constantă.

Mai sunt vinul roşu, sunetul viorii şi berea cu gust de-alune,
Poveştile sărate-ale mării şi-o naraţiune
A paşilor de dans, tusea velelor pe apele în spume
Şi răsuflarea alizeelor, neobosită şi constantă.

Mai sunt, noaptea, licuricii şi luna gălbuie şi frumoasă,
Şi în palmierii fantomatici, galeşă şi somnoroasă,
O voce care mă tot cheamă, freamătul de mătasă
Făcut de răsuflarea alizeelor, neobosită şi constantă.

poezie de John Masefield din Poemele mării & balade, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea de identitate a sufletului

Cartea de identitate a sufletului
Este cuvântul.
Mângâieri line, şopot de izvor,
Dansul fluturilor
Sau vocea soarelui
Alunecând în fotoni
Prin labirintul ce
Desparte univers de ocean
Şi plaje de vis...
Ori poate urtuna sau vreun tsunami
Măturând în goana lui fericirea.
Noi suntem lipsiţi de cartea de identitate,
Ori poate că cea pe care
O ţinem prinsă la butoniera sufletului
Este înconjurată de umbre.
Ori poate că nici nu-i a noastră.
Viziuni sumbre...
Doar harul, ori defectele noastre
Poartă un nume,
În timp ce noi purtăm
Ca pe un drapel de tăcere,
Deznădejdea sau fericirea,
Prinsă în lanţuri de gheaţă,
Pentru a nu se-nălţa către stele.
Luptând sub faldurile aceluiaşi vis,
Cu fiecare clipă ce ne-a rămas de trăit,
Înţelegem de ce n-am murit
Eu, ei, ele sau tu...
Tu eşti mirajul acestei vieţi
Şi miracolele se nasc prin tine!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!