copiii din mine
În pântecul minții
Săgeți îmi ascut
Coarde-mpletesc
Arcuri întind până pleznesc
Marsupiu mi-e viața
Și-mi țintesc copiii
Copiii mei nenăscuți încă
În fire
Neaduși în simțire
Decât de
Idee.
Un arc cu săgeata pe coardă
Întinsă la maxim
Răbdarea se zbate
Cu mâna o trag de ureche
În vârf are-oțel
În coadă o pană
Să zboare ar vrea spre zarea ce-a făr
de pereche.
Lacrima-mi disperată
Se agață de-o geană.
Mintea mi-e pântec
Viața marsupiu în care mă cresc
Și-odată cu mine pe ei
Copiii din mine
Ce mi nasc deocamdată-n idei.
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre urechi, poezii despre naștere, poezii despre mâini, poezii despre idei, poezii despre creștere sau poezii despre copilărie
Citate similare

* * *
astfel,
călcând în timp alb,
vin cerbii, călugări ai pădurilor,
și-ngenunchează în fața ta,
Țară.
munții și fluturii tăi
îți vin înainte,
istoria, cântecul și apele,
în rugă.
spală-ți inima, Țară,
fă-ți trupul curat,
căci pe el vor merge
copiii de cerb,
copiii de munți,
copiii de fluturi,
copiii de ape,
copiii de cântec.
e timpul, Țară,
să vezi
cum ți se-nchină dumnezeu
la icoană.
fii nevinovată marie,
în pântecul tău,
Țară,
sunt îngeri nenăscuți.
poezie de Corina Dașoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre religie
- poezii despre muzică
- poezii despre munți
- poezii despre fluturi
- poezii despre îngeri
- poezii despre păduri
- poezii despre nevinovăție
- poezii despre istorie
Mi-e dor de copiii mei...
Nu vă speriați copiii mei,
Când va tuna și fulgera afară,
E dorul meu ce vine la voi
Și care pe voi vă cheamă.
Mi-e dor de voi copiii mei,
Comoara mea cea sfântă...
Să vă strâng la al meu piept,
Cu-o dragoste adâncă...
Chiar dacă astăzi părul meu
Pe la tâmple mi-a albit,
Voi sunteți tot copiii mei,
Pe care eu mult i-am iubit.
Și chiar oriunde vă aflați,
De mama să nu uitați,
Că eu mă rog în fiecare noapte,
Ca domnul să vă de-a sănătate.
poezie de Eugenia Calancea (17 august 2017)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre sănătate
- poezii despre sperieturi
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre păr
- poezii despre prezent
- poezii despre noapte
- poezii despre mamă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Copiii nu sunt singurii care cresc. Și părinții cresc. Tot așa cum noi ne privim copiii, să vedem ce fac cu viețile lor, tot așa ne privesc și ei pe noi, să vadă ce facem noi cu ale noastre. Nu le pot spune copiilor mei să ajungă până la stele. Tot ce pot face este ca eu să mă-ntind spre ele.
citat din Joyce Maynard
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre copilărie, citate despre viață, citate despre stele sau citate despre creștere

Mi-e milă
Nu mi-e milă de ajuns să iubesc viața făpturilor tale,
pe care le-ai facut ca să le ucizi.
Mi-e milă, omule, de tine.
Mi-e milă de copiii tăi plăpînzi.
Mi-e milă că te istovești muncind.
Mi-e milă de caii care cad subt povară.
Mi-e milă de cîinele pribeag.
Mi-e milă de păsările care plîng iarna în codrii înghețați.
Mi-e milă de cerbi, căprioare și iepuri uciși de omul de
care mi-e milă.
Mi-e milă de vită blîndă, față-n față cu ucigașul topor.
Mi-e milă de stejarul doborit din rădăcina lui.
Mi-e milă de toată carnea, de toată vlaga, de toată slăbiciunea.
Mi-e milă de tine, canalie perfidă - javră cu inima seacă și
cu creierul murdar.
Mi-e milă și de tine, înfumurat și prost.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stejari, poezii despre păsări, poezii despre prostie, poezii despre inimă, poezii despre iepuri sau poezii despre iarnă
Ferecata-mi așteptare
mi-e pasul dor de umblet obosit
în care furii' sau trezit devreme,
și mi-au luat din suflet într-o zi
toată dorința care-n mine geme!
mi-e gândul dus departe pe sub cer
după parfumul de castan în floare,
și-n nebunia mea încă mai cer
nopți de dor în toamna ce mă doare.
mi-e zâmbetul petale-n crizanteme
în simfonia florilor perene,
când nopțile de ploi în mine geme
iubire mea rămasă-n gând și vreme.
mi-s toate ferecate-n așteptare
tumultul toamnelor, singure, ploioase,
când prin fereastră mi-se zbate zarea
și-mi fură iar apusul de pe case.
poezie de Silvia Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre gânduri, poezii despre flori, poezii despre zâmbet, poezii despre suflet, poezii despre ploaie sau poezii despre nebunie

Temeri
Mi-e teamă de ziua de mâine,
Mi-e teamă de tot ce-a trecut,
De tot ce se-ntoarce ca plată
Greșelilor ce le-am făcut...
Mi-e teamă de tot neștiutul,
De litera ce ne-nfierează,
Mi-e teamă de gândul - tăcutul -
Ce drumul prin viață ghidează;
De vântul ce-n brațe ne poartă;
Mi-e teamă, de-o șoaptă "rămâi"
Păpădii suflate de soartă...
Îmbătați de visul dintâi.
Mi-e teamă de lipsa iubirii,
De frigul ce inimi pătrunde...
Tomnatic ne plâng trandafirii
Când mierla nu cântă niciunde.
Mi-e teamă de noaptea ce-a tristă
Ce nu mai găsește sclipirea,
Din steaua ce nu mai există -
Renunțând să-și afle menirea...
Mi-e teamă de lacrimi, de mine,
De timpul ce se cerne prin noi
Clepsidre... nisip de suspine
Numărând pași spre viața de-apoi...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre vânt, poezii despre visare, poezii despre viitor, poezii despre tristețe sau poezii despre trandafiri

Ostașii țării
A ieșit un copil dintr-un copil
și l-a luat de-o mână.
A mai ieșit un copil din al doilea copil
și l-a luat de-o mână.
Apoi au strigat
"Țară țară vrem ostași!
Țară țară vrem ostași!"
și se auzeau din morminte ostașii strigând
"Pe cine?
Pe cine?
și copiii strigau
"Pe el!
Pe el!"
Și ieșeau toți ostașii țării din morminte
și intrau unul în altul
câte unul în altul
până la unul
și striga
"Pe mine?
Pe mine?
și copiii râdeau și râdeau
și strigau
"Nu! Nu! Pe el! Pe el!"
și arătau cu degetul spre mine
spre tine.. spre el!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre armată sau poezii despre degete

În ziua de Paște
Toți copiii azi se-mbracă
Cu ce au ei mai frumos,
Și părinților le cântă,
Învierea lui Hristos.
Și la masă, ciocnesc astăzi,
Toți copiii cei cuminți,
Ouă roșii și pestrițe,
Cu iubiții lor părinți.
Toți copiii azi sunt darnici,
Căci ei știu că lui Hristos,
Îi sunt dragi numai copiii
Cei cu sufletul milos.
Și copiii buni la suflet,
Azi cu bucurie dau,
Cozonaci și ouă roșii,
La copiii care n-au.
poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu, poezii despre generozitate, poezii despre frumusețe, poezii despre creștinism sau poezii despre cozonac
Gothic 17
stai lângă mine,
vin valurile să ne despartă nefericirea în părți inegale,
stai lângă mine.
nu te întrista,
anotimpurile îți vor mutila fața cu zile mohorâte.
apocalipsa e încă departe de coliba noastră,
întâi vor veni să ne fure visele profeții mincinoși,
apoi ne vom vinde copiii nenăscuți unor ursitoare de sticlă.
stai lângă mine,
vin vânturile să ne dezbrace pomii de lumină,
stai lângă mine.
nu dispera,
culorile se amestecă
pe petecul de cer rămas nepângărit.
vom alerga goi printre focurile aprinse de centauri
mă vei simți în tine ca pe o a treia inimă
bătăile ei îți vor schimba numele, sângele, viața.
stai lângă mine,
vin cei morți să ne citească din cartea durerii,
stai lângă mine.
ești aceeași și niciodată tu...
stai lângă mine...
poezie de Eduard Dorneanu (30 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre sânge, poezii despre schimbare sau poezii despre nefericire

Urmașii mei trag linii după mine
Ieri mi-am plimbat copiii cu sania visată,
Și m-am gândit la mine, cel din copilărie:
Aveam un derdeluș, în loc de inerție,
Și legile frecării, din fizică, de tată.
Copiii mei n-au învățat să-mpingă,
Le place mult mai mult să fie trași,
Lăsând rugina de la cei doi plași
Ca două dungi, pe pașii mei să ningă.
Deși sunt încă niște copilași,
O bucurie sufletul îmi scurmă,
Căci fiii mei îmi vor călca pe urmă,
Cu două dungi ningând peste doi pași.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (28 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre trecut, poezii despre tată, poezii despre săniuș, poezii despre plimbare sau poezii despre legi

Cățelusul șchiop
Eu am numai trei picioare,
Și de-abia mă mișc: țop, țop,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Și mă cheamă "cuciu șchiop".
Frații mei ceilalți se joacă
Cu copiii toți, dar eu
Nu pot alerga ca dânșii,
Că sunt șchiop și cad mereu!
Și stau singur toată ziua
Și plâng mult când mă gândesc
Că tot șchiop voi fi de-acuma
Și tot trist am să trăiesc.
Și când mă gândesc ce bine
M-aș juca și eu acum,
Și-aș lătra și eu din poartă
La copiii de pe drum!...
Cât sunt de frumoși copiii
Cei cuminți, și cât de mult
Mi-ar plăcea să stau cu dânșii,
Să mă joc și să-i ascult!
Dar copiii răi la suflet
Sunt urâți, precum e-acel
Care m-a șchiopat pe mine,
Și nu-i pot iubi de fel...
M-a lovit din răutate
Cu o piatră în picior,
Și-am zăcut, și-am plâns atâta,
De credeam că am să mor...
Acum vine și-mi dă zahăr
Și ar vrea să-mi fie bun,
Și-aș putea să-l mușc odată
De picior, să mă razbun,
Dar îl las așa, să vadă
Răul, că un biet cățel
Are inima mai bună
Decât a avut-o el.
poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Doina Bumbuț

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre picioare, poezii despre jocuri, poezii despre câini, poezii despre zahăr sau poezii despre răutate

Profetul (fragment)
Iar o femeie care purta un prunc în brațe
spuse: "Vorbește-ne despre Copii".
Și el glăsui.
"Copiii voștri nu sunt copiii voștri.
Ei sunt fiii și fiicele dorului Vieții de ea
însăși îndrăgostită.
Ei vin prin voi dar nu din voi,
Și, deși sunt cu voi, ei nu sunt ai voștri.
Puteți să le dați dragostea, nu sunt și gân-
durile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.
Le puteți găzdui trupul dar nu și sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei
de mâine, pe care voi n-o puteți vizita nici
chiar în vis.
Puteți năzui să fiți ca ei, dar nu căutați
să-i faceți asemenea vouă,
Pentru că viața nu merge înapoi, nici ză-
bovește în ziua de ieri.
Voi sunteți arcul din care copiii voștri, ca
niște săgeți vii, sunt azvârliți.
Pe drumul nesfârșirii Arcașul vede ținta
și cu puterea Lui vă încordează, astfel ca
săgețile-I să poată zbura iute și departe.
Și puterea voastră, prin mâna Arcașului,
să vă aducă bucurie,
Căci, precum El iubește săgeata călătoare,
tot la fel iubește și arcul cel statornic."
poezie celebră de Khalil Gibran din Profetul (1923), traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre încordare sau poezii despre zbor
Doamne, atinge-Te de mine!
Doamne, atinge-Te de mine
Căci prin valea de suspine
Pașii iar mi-au rătăcit...
Mai atinge-mă o, Tată
Mă mai iartă încă-o dată
Să mă simt din nou iubit
Căci mi-e dor, Părinte sfânt
De dulceața din Cuvânt
Și de vocea Ta mi-e dor
Când în sfânta părtășie
Îmi dădeai din apa vie
Și-mi puneai aripi spre zbor...
Azi mi-e sufletu-nsetat
Și mi-e cerul înnorat
Și mi-e dor... mi-e dor de Tine...
Tu ești Scut și Mângâiere
Ești Speranță și Putere
Doamne, atinge-Te de mine!
poezie de Maria Luca din Clocot de cuvinte (9 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre voce, poezii despre nori sau poezii despre iertare

Maria Sinești: Uneori nu ma mai înțeleg nici eu. Sunt clipe în viața mea pe care, când mi le amintesc, mă îngheață un fior din cap până în picioare. Rătăcirile astea din viața mea... câtă josnicie inutilă... Mi-e silă de mine... Gândesc uneori că sunt în mine două ființe: una josnică, mărginită și lașă... Of! Mi-e scârbă de tot și totuși există în mine o ființă care suferă, care plânge... care sângerează pentru toate josniciile celeilalte!
replici celebre din piesa de teatru Jocul Ielelor, scenariu de Camil Petrescu (1918)
Adăugat de Alexandra Gheorghe

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Camil Petrescu despre viață, citate despre plâns, citate despre picioare, citate de Camil Petrescu despre picioare, citate despre lașitate, citate despre gheață, citate despre existență, citate de Camil Petrescu despre existență sau citate despre Maria

Pescarul făcu precum i s-a zis: adună rouă de pe frunze, lăsă peștișorii să înoate în rouă, îi puse la soare și nu veni până ce razele soarelui nu sorbiră roua de pe ei. Ce-a aflat? Ce-a văzut? Doi copilași, feți-frumoși cu părul de aur și cu stea în frunte, unul ca cellalt, încât cine îi vedea trebuia să știe că sunt gemeni. Copiii crescură repede... În fiecare zi un an, în fiecare noapte alt an, iar în crepetul zorilor, când stelele se stingeau pe cer, trei ani într-o clipită. Și apoi creșteau precum alții nu cresc: de trei ori în vârstă, de trei ori în putere și tot de trei ori în înțelepciunea minții. Când se împliniră trei zile și trei nopți, copiii erau de doisprezece ani în vârstă, de douăzeci și patru în putere și treizeci și șase în înțelepciunea minții.
Ioan Slavici în Doi feți cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre rouă, citate despre noapte, citate despre Soare, citate despre înțelepciune, citate despre înot, citate despre zile, citate despre vârstă sau citate despre timp
Mai ceva decât copiii
Copiii spun lucruri trăsnite,
(Mai ceva decât flecarii)
Dar, după cele auzite,
Îi întrec
parlamentarii.
epigramă de Gheorghe Enăchescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre parlament sau epigrame despre copilărie
Indiferent dacă cresc, ei rămân totuși copiii noștri, și unul din cele mai importante lucruri pe care le putem dărui este dragostea noastră necondiționată, o iubire care nu depinde de nimic decât de faptul că sunt copiii noștri.
citat din Rosaleen Dickson
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate despre superlative sau citate despre cadouri

Copiii
Oare fluturii vor ajunge la inima mea
Sau au înghețat pe undeva pe drum?
Sunt singură și în viața mea se simte un veșnic gol.
Poate ar trebui să văd cerul de argint, să-mi ascult inima,
Mă vizualizez la început de drum,
Sunt iubită de copiii mei dragi,
Fiul meu care nu ezită să-mi arate
În fiecare zi cât de mult mă iubește
Atât de cald îmi șoptește la ureche cuvinte dulci,
Atât de suav îmi zâmbesc amândoi,
Încât mă pot topi de dragul lor, eu, înger de foc.
Atât de dragi sunt că viața aceasta este prea scurtă
Pentru a mă bucura de îngerii mei.
Vulcan de cuvinte mă poartă spre portalul spre rai.
poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre vulcani sau poezii despre gheață
Marsha: Unde sunt copiii? Vreau să-ți cunosc copiii. Sau mai bine zic, copiii lui? Pentru că, să știi, nu sunt trup din trupul tău.
Fran: De aceea acest trup poate purta încă bikini.
replici din filmul serial Dădaca
Adăugat de Alexandra Bleoancă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cunoaștere sau citate despre bikini

Dorurile mele
Mi-e dor de tine, mare infinită,
Mi-e dor de cerul prins de seară-n valuri,
Mi-e dor de-mbrățișarea ghemuită
În firul de nisip, pierdut în maluri.
Când soarele apune în cristaluri
Din verile toride ale vieții,
Mi-e dor de stropii prinși în piedestaluri
Și de mireasma dulce a fâneții.
Când clipele aleargă-n răsărituri
Și pier în noapte duse de furtună,
Mi-e dor de mine și pun zilei nituri,
Să-mi poarte ruga sfântă-n vremea bună.
Mi-e dor de tine, marea mea iubire,
Mi-e dor de firul ierbii după ploi,
Mi-e dor de glasul stins în fericire,
De vremurile-apuse dintre noi.
Mi-e dor de tine, marea mea albastră,
Mi-e dor de vara vieții din privire,
Mi-e dor de tot ce-a fost în calea noastră,
Mi-e încă dor de-o clipă de iubire...
poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nisip, poezii despre fericire, poezii despre dor sau poezii despre albastru