Muchii

Muchii strâmbe, muchii albe
Diforme şi umbrite
În unghiuri cifra vi-o cântaţi
Când drepte când lungite.
Figura voastră stă portret scurgându-se-n carouri
Iar romburile toate-n piept
Din cubul mingilor poet
Sclipesc pătratice, încet
Pe muchii cad în goluri.

Triunghi să fie Dumnezeu
În unghiuri isoscele
Rotunde lumi pe-un vârf de stea
Cutia-şi închide-ntr-o parte,
Pe latura stângă, pe muchia din ea
Pe marginea bruscă de carte.
Dreptungiuri mai mari şi dreptunghiuri mia mici
Din stele cobor piramide.
Privit dintr-o parte ai zice că-i cort
În care inele stelare
Se’nvârt tot în cercuri până uită de tot
Ce figură cu muchii-i un soare.
Curg valuri prin vremuri
Pe muchii de stea
Cresc cruci ascuţite la colţuri ...
Lumina se-avântă şi se taie din ea
În curbate bucăţi, curcubee
Pierdută se-nvârte geometric şi ea
Pe muchii de spaţiu,
Calea Lactee.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mina

Se-nvârte creionul nebun de-ameţeală
Şi varsă bucăţi de idei destrămate
Se-nvârte lumea toată…
Cu ochi bulbucaţi îmi caut prada disperată
Printre stâlpii ce se tem de propriile umbre.
Coloanele, drepte cândva
acum se clatină.
Pe umeri goi se sprijină cu frică
ideile ce-mi alcătuiesc lumea.
Se leagă-ntre ele cu muchii de ceară
Miezul nopţii căzând se taie în fâşii de lumină:
ceara-şi înalţă rugul în flăcări.
Bucăţi grosolane din vârf de creion
îmi sunt zăcământ,
nestemate,
şi aur şi mină;
în nopţile-adânci,
destrămate…

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

contracţii

vergele subţiri de oţel drumul
muchii încinse, culori mate
lumina din ce în ce mai puţină
din departe
vin trunchiate ecouri, nimeni nu mai strigă
numele meu desfrunzind, literele
bietele lui litere gârbovite –
zăpezile noi apasă, acoperă drumuri
sting muchii şi voci,
îngroaşă vergele

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muchii albastre

Mă spăl cu priviri
până-n fântână
pe muchii albastre
cu peşti
şi cuvinte

cât de aproape-i izvorul
de stele
ce umblă
pe mâini nevăzute
speranţă şi dor
scoică
adusă de ape

mi se desprinde privirea
de ochi
şi alunec
cascadă pe mâini
cu zâmbet stropită
metamorfoză subţiată
până-n izvoare
meninge în picuri
crescută pe ploaie

poezie de Ioan Daniel Bălan din Pe umerii vremii (27 iunie 2003)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

plus

ziua o măsoară gândurile de fapt,
asta-i viaţa, ceea ce-i porţi emoţiei
ofrandă

mintea-i între muchii boante
trupul curat
aşchii şuieră – unele pe dinăuntru sar, altele
rămân cuminţi şi moi
înfipte, părând inima unui arici…

noaptea o măsoară gândurile, de fapt,
aici încep zbaterile, centrifuga
din lame subţiri ascuţite – până în zori
devenind muchii boante zilei următoare

întind braţele
umbra-i o cruce şi nu ştiu de ce
din profil dacă priveşti
tot cruce se vede – nu cumva
deja alte braţe, înăuntrul meu
sunt întinse?

în balansul acesta
fiinţez şi prisosindu-mi emoţie
şi lame
le trec în cuvinte

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verbul A FI

mă-ntreabă ce văd în perspectiva fiirii.
În locul meu le răspunde
regnul spiralelor morţii mugind
la muchii gravate pe sticla pătratului
despre care arşiţa de pe buzele luminii
mi-a spus că-i un pahar însetat de cercuri.

poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul

O, cum se duce gândul pe căile astrale
şi în infimul clipei, ajuns la infinit,
destramă vraja sorţii în visuri vesperale
la porţi întredeschise pe muchii de cuţit.

Şi nici măcar lumina nu poate să ajungă
acolo unde gândul deja a fost ajuns
şi nici trăirea clipei nu poate să se stingă
căci tot ce face gândul rămâne nepătruns.

Pe ce suport ajunge la marginile lumii? –
sau dincolo de margini, în infinitul mic
al clipei resimţite trecând prin toţi atomii
ce par a face timpul aproape din nimic?

Pe muchii de-ndoială această paradigmă
cu mintea mă împinge, mereu mai hotărât,
spre detaşarea calmă de tragica enigmă
adusă de-ntrebarea: ce-a fost la început?

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul biruinţei

Pietre
ploaie
vânt
furtună

gând zvârlit
până în marginea căutării în piatră

ninge
cu ochi
plouă
cu vorbe
până în marginea căutării în piatră

clipe zdrenţuite
paşi sfârtecaţi
din piatră
picuri
picuri
pe piatră

dar
alături
o floare
floare de nufăr
cuvinte
prinse în rouă
în rouă

zbor şi
stea
surprinsă în zbor peste ape pe muchii de raze

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ca o spadă cu muchii doare în mine scheletul

Marta Petreu în Apocalipsa după Marta, Sînt vie, p. 402 (2011)
Adăugat de Kocsis Francisko
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decizia este un cuţit ascuţit care face tăieturi curate şi drepte; indecizia este un cuţit bont care rupe şi sfâşie şi lasă muchii zdrenţuite.

citat din Gordon Graham
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe muchii de dileme

Avem prea multe nefireşti probleme
de rezolvat în fiecare zi,
s-au adunat pe muchii de dileme
şi ne-ntrebăm: "A fi sau a nu fi"?
Iar magica-ntrebare ne pătrunde
în sufletul rămas neprotejat
pe un tărâm străin care ascunde
un vast război, cu scop nedeclarat.
Ne rătăcim în căutări sterile,
bătând la porţi lăsate cu-mprumut,
în dosul lor stă Kafka, nevăzut,
să scrie-n taină ultimele file
dintr-un roman rămas neînceput.
În timp ce aşteptăm deznodământul
pe un crenel ce trebuia zidit,
Bacovia se-ntoarce osândit
ca, pe ascuns, să-si caute mormântul
în miticul Castel neconstruit.
Aştept în van minunea nesperată,
pe zidul dărâmat de sub crenel,
şi parcă văd în faţă, deodată,
cum Kafka se ridică din Castel.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2919 (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când viaţa ne împinge pe muchii abisale,
Salvarea e-n acorduri de flaut şi cimbale.
Viori, piane, harpe, violoncele, tube,
Pot vindeca mâhnirea şi-a sufletului bube.

catren de Mihaela Banu (11 octombrie 2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ardealul - ploaie de stele

Cântecul frunzei
în zbor peste ape-i
Ardealul
şuvoiul acesta de stele
ploaie
pe drumuri de munte
cu floarea de colţ
cu stânci
şi cu paşi
acelaşi
să nu mai rămâi
Ardealul
e cântecul apei
ce cade-n cascadă
e mersul pe ape
pe Someş şi Mureş
când ploaia se varsă
din ochi în priviri
pe frunze
pe mână
să nu te
mai miri
izvor
şi-mpletire
de şoapte şi voci
cunună de ploi
de paşi şi de stele
cuvinte şi stânci
prăpăstii adânci
pasul şi zborul
pe uliţe-n vis
mersul pe zid
pe apă
prin ploaie
şi cântecul pietrei
sălbatice-n munţi
strajă pe vârfuri
pe stânci
ciuperci de lumină
de umbră
de flori
e ţara aceasta
numită Ardeal
poveştile
prind rădăcini
ca umbra pe ape
ca norii ce-ţi fură privirea
poteci de cuvinte
în urmă lăsând

zborul de fluturi
o taină rămâne
pe muchii de foc
pe muchii de dor
să nu-ţi afli loc
ci călător
pe poarta iubirii
să intri
s-alergi
Ardealul să-l strângi
să-l porţi în priviri
ziua
aici e un vis
cu atâtea oraşe
cu sate şi văi
cu muguri şi ochi
cu stele şi oi
cu miei şi cuvinte
ce-ţi plouă pe mâini
ciuperci de lumină
te absorb şi te pun
să umbli pe drum
cascade de vis
şi pomi
şi păduri
aici se-mpletesc
cu soare şi dor
Ardealul
e cântecul apei
e mersul pe frunze
şi zborul spre stele
când însuşi o stea
ţi se deschide
ţie în mers
în zborul pe frunte
cântecul ciocârliei
şi zborul rândunicii
în sine
ziua când cade
uitându-şi minutele
ce-i mai rămân
chemare sub ape
până-n izvor
Ardealul
e casa
pe munţi de priviri
niciodată nu mi s-a dat
pe degete
Ardealu să-l port
nici Clujul
să-l mut peste ape
pe Tâmpa
Braşovu să-l sui ca
glasul ciupercii
ce creşte-n pădure
pe umeri de ploaie
ce umblă pe ape
până-n izvoare
ne absoarbe
în zid de lumină
şi stele
până
în
Bogata de Jos

poezie de Ioan Daniel Bălan din Mersul pe zid (29 martie 2013)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doruri uscate

Tu ştii că între noi trăieşte enigma,
Când ochii ţi-i pleci, gândind că nu-i bine?
Ne-‘ntoarcem grăbiţi, gonim paradigma
La alte năluci din umbre străine.

Tu ştii că în taină se-‘ncovoaie şi gem
Corvoada de patimi flămânde şi rupte,
Iar toamna-ntre noi frunzăreşte blestem
Când doare sudoarea-n cuvinte pierdute?

Tu ştii că arama-i din ruinele verii
Şi paşii-i căleşte prin soare cu muchii,
Când seceta tâmpă ne scutură merii,
Iar basmul tău uită de corole şi rochii?

Tu ştii că foşnesc dureri vinovate
Şi-n aur se-ascund doar doruri uscate?!!!

poezie de Aurel Petre (16 octombrie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doruri uscate

Tu ştii că între noi trăieşte enigma,
Când ochii ţi-i pleci, gândind că nu-i bine?
Ne-‘ntoarcem grăbiţi, gonim paradigma
La alte năluci din umbre străine.

Tu ştii că în taină se-‘nconvoaie şi gem
Corvoada de patimi flămânde şi rupte,
Iar toamna-ntre noi frunzăreşte blestem
Când doare sudoarea-n cuvinte pierdute?

Tu ştii că arama-i din ruinele verii
Şi paşii-i căleşte prin soare cu muchii,
Când seceta tâmpă ne scutură merii,
Iar basmul tău uită de corole şi rochii?

Tu ştii că foşnesc dureri vinovate
Şi-n aur se-ascund doar doruri uscate?!!!

sonet de Aurel Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva s-a rostogolit

ceva s-a rostogolit cu zgomot umblând amar
prin cuvinte
timpul s-a rupt în bucăţi
ochii fără somn au rămas pironiţi de stele
zâmbetul crispat se oglindeşte şi în cafea
s-au înteţit gândurile făcând muchii în pereţi
insomniile se culeg din măruntaiele cerului

e un început de dezlipire de efemerul mister
ascuns printre frunze
coborâtor din stele
de puntea pe care niciodată n-am mers
de golul rece mărşăluind cu picioare de plumb
de asfinţitul singuratic pe pământ
de uimirea unui fir de trifoi

genunchii şi palmele au sens tămăduitor
ca şi vântul ce adie-n plete
totul îngână pieirea timpului
când visam cu o mie de ochi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când iarna se sparge
din abur te-ntrup şi din
trâmbiţă nouă de miere.
Burgul cel tânăr face floare
până în umăr chemându-te,
copacii te vor
fluierându-şi somnul subţire
în muguri, lupii ies
din pielea mieilor
buimăciţi de iarba întoarsă
şi-adulmecă piatra
pe unde-ai umblat tu,
ca amiaza bătută pe muchii
de-albine...
Osana! a venit Adalbertus,
cu o ploaie de greieri victorioşi
a venit.

poezie de Daniela Caurea din Adalbert Ignotus (1977)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

fotografii mişcate tare

distorsiuni
pun demonilor derute
sau ignorându-i păşesc pe muchii
între parabole şi instincte
iau cu mine frânte
traiectorii

văd ţărmul, dar nu văd marea
ating lumina, dar nu ştiu Cuvântul, ard
oblic
chimic vântul şi nu ştiu
nu ştiu unde mi-e pământul
ah, rădăcinile mele lichide
cum mai stau umbră…
distorsiunilor!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

A înflorit...

A înflorit speranţa
Din spinii din cunună,
A înflorit credinţa
Din ţepii ascuţiţi,
A înflorit iubirea
Din flamura creştină,
A înflorit şi moartea
Prin Învierea lui Iisus.
A înflorit şi lacrima
Simbol al suferinţei,
A înflorit şi soarele
Vâslaş neobosit,
A înflorit şi cerul
Polata-i e străjerul
Celui ce ne veghează
De la răsărit la apus.
A înflorit lumina
În tuşe de creion,
A înflorit căinţa
Pe muchii de amvon,
A înflorit virtutea
Sub al iubirii blazon,
A înflorit nemurirea
La al sorţii ponton.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bat cuie

Bat cuie... cât pe muchii, cât pe lângă,
Am unghii violet şi răni pe mâini
Şi uneori, mă doare partea stângă
Cu drept asupra bietei mele pâini,

Bat cuie ruginite-n gardul putred
Al unui timp trecut, dar ne-ncheiat,
Bat cuie în prezentul tot mai şubred -
Cu mersu-mpleticit şi-ncovoiat,

Bat cuie-n toate, până la scânteie,
Şi-ndur scrâşnind acutele dureri,
Oricum, am cam uitat să fiu femeie,
Trudind peste puţinele-mi puteri.

Bat cuie, dar cu gândul sunt departe,
Trăind poveşti din timpuri de demult,
Şi mă ascund în filele de carte -
De după ele, sufletu-mi ascult,

Bat cuie-n basme, le agăţ în grindă
Şi cad, mă scurg de vlagă în pământ,
Boabe fierbinţi încep să se desprindă
Şi-mi curg peste genunchii tremurând,

Bat cuie-n cer-să leg de veşnicie
Tărâmul nesfârşitei suferinţi,
Bat cuie în tăceri şi-n nebunie
Şi-i răstignesc în versul meu pe sfinţi...

poezie de Emilia Amariei din Confluenţe literare (24 noiembrie 2016)
Adăugat de Emilia Amariei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit

după kafka prin ciorchinele
de oameni care aşteaptă un con
de lumină să-şi citească sentinţa
m-aş lua după o fată cu părul
despletit spre amiaza cu miros
de tămâioasă
mă uit la palmele mele flămânde
care mângâie aerul fără reţineri
nici castelul nu-l văd din celula
plasată în mijlocul problemelor
cu crenel ce trebuie înălţat dincolo
de aşteptarea ce stă pe muchii
de dileme ridicate de dragoste

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!