Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Acesta şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui şi, cu ochii închişi, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, şi limba ei subţire culcă uşor blana moale, mătăsoasă a iedului. Mama îl priveşte şi-n sufletul ei de fugarnică încolţeşte un simţământ stăruitor de milă pentru fiinţa fragedă căreia i-a dat viaţă, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuie să se despartă chiar azi, căci vremea înţărcatului venise demult încă. Şi cum se uita aşa, cu ochi îndureraţi, din pieptul căprioarei scăpă ca un muget înăbuşit de durere; iedul deschise ochii.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Căprioara
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare şi porneşte spre ţancurile de stâncă, din zare, printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit şi de duşmănia lupului, şi de iscusinţa vânătorului, căci pe muchiile prăpastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo, l-ar fi ştiut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara îşi aruncă picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăzneţe – să încerce puterile iedului. Şi iedul se ţine voiniceşte din urmă; doar la săriturile ameţitoare se opreşte, câte o clipă, ca şi cum ar mirosi genuna, apoi se avântă ca o săgeată şi, behăind vesel, zburdă de bucurie, pe picioarele subţiri ca nişte lugere.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Căprioara
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ce simte căprioara când
la un pas distanţă va fi sfâşiată
chiar peste o secundă
din durerea ei şi din saliva dinţilor străini
ultima întâmplare va fi iertarea...

ce simte prădătorul când
între dinţi foamea rotundă şi veche
iar carnea moale, încă vie
se lasă cu atâta uşurinţă desprinsă
prima senzaţie fiind
recunoştinţa...

noi, oamenii
am uitat sentimentele dincolo de cuvinte
trăim viaţa noastră
ca şi cum am rosti-o sau am citi-o
într-o carte scrisă pe hârtia ascunsă a cărnii
într-o limbă
neînţeleasă

zicem prietenie
căprioarei
care sfâşie aiurea alte căprioare
iar Dumnezeul nostru ne este
dintele

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide ochii iubito

Deschide ochii iubito.
Şi uită-te în ochii mei cât sunt de trişti,
Când nu-i văd macar pe o clipă pe ai tăi!
Deschide ochii iubito
Şi priveşte părul meu,
Alb ca neaua care se aşterne pe câmpii.
Tu eşti ca soarele care răsare
În zorii dimineţii azurii.
Deschideţi sufletul iubito,
Căci sufletul meu e mereu deschis.
Dar când nu eşti lângă mine.
Nu se mai satură de plâns.
Deschide ochii iubito
Şi priveşte braţele mele puternice de bărbat,
Care vrea să-ţi cuprindă trupul,
Frumos şi ca lacrima de curat.
Deschideţi palmele iubito şi ţine inima mea,
Căci fără tine plânge în hohote şi ea.

poezie de Vladimir Potlog (29 iulie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia deschise uşor ochii, părându-i-se că aude pe cineva strănutând într-una. Evident, nu i se părea deloc, dar ea încă nu ştia acest lucru. Somnoroasă, se frecă la ochi, pentru a se dezmetici. Buimăcită, încă nu-şi dădu seama unde se afla. Deşi deschisese ochii, întunericul din jurul ei nu ceda deloc, iar patul de sub ea era tare şi colţuros. Nici chiar perna nu era moale ca de obicei, părea diferită, iar pătura călduroasă cu care era acoperită era şi ea neobişnuită. Ce se întâmpla oare? Se trezise sau încă dormea? Oare visa? Acel strănut puternic se auzi din nou, undeva din apropiere, apoi din nou şi din nou, de câteva ori. Cine să fie oare? Ly?! Parcă nu părea a fi ea... Atunci cine altcineva?

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am indrăgostit

E zi de april astazi în calendar.
Singur merg pe drum şi te zăresc
Pasul tău încet, catifelat şi clar
Mă inundă în vis. M-opresc.

Vai!
Şi zâmbetul tău cald,
Şi ochii tăi ce ard,
Privesc nedumeriţi la mine.
Eu
Te privesc cu dor,
În taina te ador,
Căci m-am îndrăgostit de tine.

Gingaş mă priveşti cu ochi de catifea
Şi păşeşti zburând cu dor nebun.
Mi-ai rămas în gând şi nu te pot uita.
Te iubesc, dar nu pot să-ţi spun.

Vai!
Şi zâmbetul tău cald,
Şi ochii tăi ce ard,
Privesc nedumeriţi la mine.
Eu
Te privesc cu dor,
În taină te ador,
Căci m-am îndrăgostit de tine.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

State: Ce face Căprioara mea?
Căprioara: Ee, păianjeni...

replici din filmul serial Inimă de ţigan (2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar trebuie să scoboare, să străbată o pădure, ca să urce din nou spre ţancuri. Căprioara conteneşte fuga: păşeşte încet, prevăzătoare. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub bolţi de frunze, pe urmă prin hrube adânci de verdeaţă până ce pătrunde în inima intunecată, ca un iad, a pădurii.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Căprioara
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povaţa mamei

Vântul bate, frunza cade,
Dar în suflet mi-i cald şi bine,
Căci o fiinţă bună şi dragă
E mereu lângă mine.

Aceasta e mama, sfântă icoană
Care mi-a dat grai şi viaţă,
Dar cu vorba ei blândă şi dulce
Mi-a dat şi o bună povaţă.

Să nu uit că anii zbor ca clipele,
Toţi îmbătrânim şi când ne cresc aripele,
Ne luăm zborul de lângă cei care îi iubim,
Această povaţă toţi trebuie s-o ştim.

Eu o cred pe mama,
O înţeleg atât de bine,
Dar ea cu sufletul şi inima
Mereu va fi cu mine.

poezie de Vladimir Potlog (23 octombrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nucul stufos din marginea ogrăzii, găinile, cocoţate de cu seară pe crengi, dorm duse, cu capul sub aripi, împrăştiate, care mai sus, care mai jos, cum le-a fost mai pe plac şi le-a venit mai la socoteală. La o parte, aşa, să le poată vedea pe toate, sculat cu noaptea-n cap, stă cocoşul — paşa, cum îi zic toţi ai casei, — rotofei, îmbrăcat în pene, cu creasta lăsată, ştrengăreşte, pe-o ureche. Cu gâtul întins, cu ochii încă ceţoşi de somn, priveşte. E poet. Sufletul lui, deşi războinic, e mai avântat spre frumos decât al curcanilor, care se umflă într-atât, de par nişte burdufuri, când sunt seci ca nişte gogoşi; decât al tuturor gânsacilor, care se plimbă pe apă şi fac pe visătorii, dar în cap n-au minte nici măcar cât un grăunte; ori decât al răţoilor, care, cu cât sunt mai fuduli, cu atât umblă mai legănaţi; şi chiar decât al păunilor mândri în port, dar cu glasul, între păsări, ca al măgarului între dobitoace. El e poet! E cel dintâi care se minunează de frumuseţile firii, şi, fără părere de rău, îşi rupe totdeauna din somn numai să vadă cum răsare soarele. De aceea dânsul acum priveşte, pe când toţi ai casei dorm.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Cocoşul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Smoothness

Dacă le priveşti
precum nişte ace care conţin,
la capătul perforat,
o infinitate de alte ace,
fiecare având acelaşi vid,
din ce în ce mai mic,
Nu mai contează
unde te poartă femeile.

Sentimentul unei mulţumiri bruşte,
copleşitoare,
La fel când realizezi
Că înoţi cel mai bine
cu ochii închişi.

Uneori,
Te mai şi rătăceşti
în anumite săruturi:
Sunt acele sub-setări necunoscute
în care nu ştii cum ai ajuns
sau din care să ieşi fără să strici ceva.

Lasă panica să treacă:
Cu timpul, ca viespea prinsă între draperiile ferestrei hotelului,
Îşi va găsi singură drumul afară din tine.
Închizi iarăşi ochii şi simţi mângâierea uşoară a apei
Cum simţea mâna uscăţivă a lui Richelieu
Blana mătăsoasă a pisicilor perfide.

poezie de Traian Rotărescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lodebar

ascunsă în placentă,
văd cum oamenii îmbătrânesc
pentru că se depărtează de mamele lor,
uitând gustul laptelui, iar laptele devine
albastru-deschis, apoi albastru-închis.
închis în sânii femeilor adormite;

mama mea doarme aşa de frumos,
că eu mă ridic să îi dezvelesc ochii şi coapsele,
să îi mângâi surâsul şi drumurile picioarelor;
cândva, ea va trebui să mă nască şi să mă uite.
va deveni şi ea o femeie adormită
cu lapte albastru-închis.

ascunsă
în femeia ce în curând îşi va da seama
că-mi este mamă, încerc să uit că exist,
ca să nu mai simt ascuţit singurătatea vieţii
dinăuntrul ei. deschid ochiul să-mi caut fraţii.
nu sunt; ei vor veni mai târziu; vor veni
astfel ca mama să mă lepede prea
curând de la sân. îi aştept de pe acum în tăcere-
în tăcerea unei fiinţe încă nenăscute pentru
pământul de sub picioarele mamei.

vine o noapte cu sabia scoasă din teacă.
nu mă mai tem: cea care mă poartă
în sine devine chilie cu pereţi proaspăt văruiţi;
şoldurile şi picioarele ei, unelte de luptă. după
biruinţă, ea le transformă în jucării pentru
copiii care-o vor locui cândva
e o noapte cu pereţi albi în care încep să bat
cuie în loc de stele. ca întâia născută, îmi voi
alege drept jucărie tăcerea, pentru ca cei ce
vor veni să mă poată uita în chiar pântecul
mamei
e o noapte în care uitarea şi-a rotit ochii peste
lume şi a transformat-o într-o casă a ei
lodebar o numesc
lo-debar.

poezie de Daniela Varvara
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai tânăr

De tavanul libelulei
S-a spânzurat un copil nebun
Priveşte ţintă iarba
Ridică ochii-ncrezător
Ceaţa uşoară se linge ca o mâţă
Care se despoaie de vise.
Copilul ştie bine că lumea de-abia începe:
E totul străveziu,
Luna e-n mijlocul pământului,
Verdeaţa acoperă cerul
Şi chiar ochii copilului,
În ochii lui întunecaţi şi-adânci
Ca nopţile albe
Se naşte lumina.

poezie de Paul Eluard din Cele mai frumoase poezii, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina lui Zamfir

... cercuri de inferne şi grădini de rai
sunt doar o suflare-n fermecatul nai
plânge, sângerează sufletul-martir
zburdă căprioara doina lui zamfir
plânge căprioara sufletul martir
zburdă, sângerează doina lui zamfir
doină ce străpunge timp şi univers
doină ce e şoaptă Tatălui Ceresc
doină ce poetul a numit-o vers
doină ce mai ţine neamul românesc
zburdă, sângerează doina lui zamfir
plânge căprioara sufletul martir
zburdă căprioara doina lui zamfir
plânge, sângerează sufletul-martir
sunt doar o suflare-n fermecatul nai
cercuri de inferne şi grădini de rai...

cântec, versuri de Iurie Osoianu (2011)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se apropie de panteră, nu cu teamă, dar cu prudenţă. Privi felina. Era minunată! Mare, neagră, cu ochii galbeni, sticloşi, cu mersul legănat, elegant, păstra parcă ceva din instinctul sălbatic al semenilor săi din junglă. Lucian se aplecă şi atinse blana animalului. La început, după prima atingere, îşi retrase brusc mâna, dar apoi se obişnui cu blana moale, mătăsoasă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cascade de rouă

Cascade de rouă
Din ochii Iubitei plouă
Sufletul ei cât oftează
Ochii ei cât lăcrimează!
Distanţele o întristează
Inima i-o îndurerează...
Dar ea plânge fără rost
Chiar dacă lângă ea eu nu-s
Iubirea mea în sufletul ei
s-a pus
Sufletul meu in ochi mi s-a mutat
Şi suferinţa ei cât a regretat!
Iubita mea cu ochi de mare
În ochii mei s-a aprins un Soare
Soarele in ochii tăi se oglindeşte
Numai la tine se gândeşte
În braţe cât te mai doreşte!
Te doreşte, te iubeşte
Si tare te mai roagă ca ochii tai să nu mai plouă
Cu-atatea casacade de rouă!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, pentru a putea deschide aceşti ochi spirituali, care văd aspecte mai subtile ale realităţii, trebuie închişi ochii fizici. Alteori, dimpotrivă: închizând ochii fizici îi închidem pe cei spirituali şi deschizând ochii fizici îi deschidem pe cei spirituali.

citat din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Între mamă şi fiu, nepotrivirea-i totală, ingrată,
mai ales dacă-i unic feciorul şi-adult,
el e ultimul bărbat pe care ea ar vrea să-l dea gata,
cu eleganţa, cu farmecul ei de demult.

Când mama, uşor, pe marginea patului meu se lasă,
după ce şi-a scos din picioare şoşonii ei uzi,
din tristele-i buze, aud intrebarea cumplit de duioasă:
"Ce-i cu tine, băiatul meu? De ce nu m-auzi?"

Dar nici duioşia asta nu stoarce răspunsu-aşteptat,
până când, ca dintr-o prăpastie mă extrag, încă viu,
bolborosind: "Toate-s în regulă... şi-apropo, arăţi minunat!"
Ah, mincinoasele legi ale jocului dintre mamă şi fiu.

Oare chiar nimic n-am de spus mamei, cu toate că ea,
pentru mine, ca sclavii, spinarea prin vreme şi-a frânt?...
Mă ascund în clişee: "Hai calmează-te! Ce va fi, vom vedea!"
Ar fi multe de spus, dar mi-e milă de ea. Nu mai scot un cuvânt.

Între noi, e un hotar invizibil de lacrimi, hotar
al înstrăinării de sine, de ceilalţi - nu-l putem traversa.
Mi-e imposibil să trec pe umerii mamei prea lungu-mi calvar,
când chiar şi pe umerii mei abia dacă-l mai pot îndura.

Incerţi pot fi doar taţii, dar mama - totdeauna adevărată,
nimeni în lume n-ar putea-nlocui chipul ei grijuliu.
Mama, venind doar în vizita strict măsurată,
iată crima nevinovată a nemilosului fiu!

Peste ani, cu căinţă târzie venim
la moviliţele lor de pământ invadat de verdeaţă,
şi-atunci le povestim mamelor noastre, le povestim
toate câte n-am putut să le spunem în viaţă.

poezie de Evgheni Evtuşenko din Mierea târzie (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balconul

Eşti mama amintirii, amanta mea perfectă
Sursa plăcerii mele şi singura dorinţă
Cum ai putea să uiţi atingerile tandre
Căldura casei tale şi focul din fiinţă,
Mamă a amintirii, amanta mea perfectă?

Şi-n fiecare noapte, pe când cărbunii ard
Stăm în balcon şi-acolo miroase a trandafiri
Ce moale îţi simt sânul, iar sufletul ţi-e cald,
Ce lucruri minunate ne spunem din priviri
În fiecare noapte, pe când cărbunii ard.

Ce mândru e apusul în zilele-arzătoare
Cât de adânc e spaţiul, şi inima se strânge
Dar când m-aplec spre tine, crăiasă a iubirii
Simt că respir parfumul ce-l are al tău sânge
Când mândru e apusul în zilele-arzătoare.

Noaptea în jur se lasă ca un perete gros
Iar ochii mei devin pupile pentru tine
A ta suflare-o beau, şi dulce e otrava
Când mâinile-ţi frământă picioarele divine
Iar noaptea-n jur se lasă ca un perete gros.

Eu ştiu arta cea dulce, dar foarte dificilă
Cu capu-n poala ta să aflu alinare
Căci unde-n altă parte să caut fericirea
Decât în trupul tău şi-n inima ta mare
Căci ştiu arta cea dulce, dar foarte dificilă.

Parfumuri, jurăminte şi mii de sărutări
Vor mai ieşi vreodată din golful fără fund
Aşa cum astrul zilei se-nalţă iar pe cer
Deşi s-a scufundat într-un ocean profund?
Parfumuri, jurăminte şi mii de sărutări!

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balconul

Eşti mama amintirii, amanta mea perfectă
Sursa plăcerii mele şi singura dorinţă
Cum ai putea să uiţi atingerile tandre
Căldura casei tale şi focul din fiinţă,
Mamă a amintirii, amanta mea perfectă?

Şi-n fiecare noapte, pe când cărbunii ard
Stăm în balcon şi-acolo miroase a trandafiri
Ce moale îţi simt sânul, iar sufletul ţi-e cald,
Ce lucruri minunate ne spunem din priviri
În fiecare noapte, pe când cărbunii ard.

Ce mândru e apusul în zilele-arzătoare
Cât de adânc e spaţiul, şi inima se strânge
Dar când m-aplec spre tine, crăiasă a iubirii
Simt că respir parfumul ce-l are al tău sânge
Când mândru e apusul în zilele-arzătoare.

Noaptea în jur se lasă ca un perete gros
Iar ochii mei devin pupile pentru tine
A ta suflare-o beau, şi dulce e otrava
Când mâinile-ţi frământă picioarele divine
Iar noaptea-n jur se lasă ca un perete gros.

Eu ştiu arta cea dulce, dar foarte dificilă
Cu capu-n poala ta să aflu alinare
Căci unde-n altă parte să caut fericirea
Decât în trupul tău şi-n inima ta mare
Căci ştiu arta cea dulce, dar foarte dificilă.

Parfumuri, jurăminte şi mii de sărutări
Vor mai ieşi vreodată din golful fără fund
Aşa cum astrul zilei se-nalţă iar pe cer
Deşi s-a scufundat într-un ocean profund?
Parfumuri, jurăminte şi mii de sărutări!

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

OCHII SOARELUI FIERBINŢI

Şi-a pus soarele-n amiaz
Ochelari, şi nu-l mai bate
Luna-n ochi, când şade treaz
Şi în cerul lui se zbate.

Şi-a pus chiar şi-un clop de pai,
Căci pământul fierbe-n spuză,
Iar în loc de ţol, sau strai
Şi-a pus licurici pe buză.

Peste pieptul plin de dor,
Peste burta atârnândă
Şi-a trecut un colţ de nor
Cu o lacrimă plăpândă.

În picioare-i... descălţat
Şi-acum lipăie prin ploaie
Şi-a pornit la agăţat
Cu bulendrele şiroaie.

Că şi-a pus ochii fierbinţi
Pe o stea ce-abia răsare
Şi ar cere-o la părinţi
Să i-o dea, de-i fată mare.

Căci s-a săturat de-un timp
Luna să o fugărească
Şi să fie-n contratimp,
Ea să-l tot îmbrobodească.

poezie de Eugenia Mihu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!