* * *

ce simte căprioara când
la un pas distanţă va fi sfâşiată
chiar peste o secundă
din durerea ei şi din saliva dinţilor străini
ultima întâmplare va fi iertarea...

ce simte prădătorul când
între dinţi foamea rotundă şi veche
iar carnea moale, încă vie
se lasă cu atâta uşurinţă desprinsă
prima senzaţie fiind
recunoştinţa...

noi, oamenii
am uitat sentimentele dincolo de cuvinte
trăim viaţa noastră
ca şi cum am rosti-o sau am citi-o
într-o carte scrisă pe hârtia ascunsă a cărnii
într-o limbă
neînţeleasă

zicem prietenie
căprioarei
care sfâşie aiurea alte căprioare
iar Dumnezeul nostru ne este
dintele

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

11 Vlad

Un haos nebun vorbindu-mi în gând
Se apropie şi tace
Şi tace
Şi tace...
Ca un sentiment în alb-negru
Ce mă-ntrece în numărat stele
Şi mă vede odată-n tren
Şi mă vede
Şi mă vede...
Eu sunt Tiana, cea ce încă aude...
Picăturile din ziare...
Ce trec pe lângă mine, în ochii şi în inima mea
Cu o altă privire...
De altă privire.
Artă, seacă şi atât de simplă,
Veche, dar autohtonă...
Simte atunci când nimeni nu mai simte,
Paşi de om.
Într-o faţă, fără faţa... într-o zi întâmplătoare
Ai adus la întâmplare,
Sfârşitul.

poezie de Tiana Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două cuvinte banale

e o poveste
într-o zi îmi vei spune cum a început totul
eu am săpat un şanţ adânc în urma ta
şi au început să curgă cuvintele
dimineaţa mi-e teamă să calc pe podea
poate că a rămas un cerc trasat cu ochiul minţii
unde un tu şi un eu se prind într-o joacă

între două cuvinte banale
lumea noastră
iluzorie
tu cu faţa spre un capăt de univers
eu săpând şanţuri adânci
şi gustând cuvintele din carnea ta
într-o zi îmi vei spune câte cercuri am inventat
ca să ne putem atinge cu vârful degetelor

între două cuvinte banale
un tu şi un eu se prind într-o joacă
pe lângă noi trec valuri apocaliptice
războaie şi câte dezastre
dar nu avem timp să ne gândim la nimic
în lumea asta de rezervă inventată de noi
totul pare perfect
şi ne putem iubi în voie
chiar şi aşa
străini cum suntem

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără cuvinte

Dincolo de cuvinte este iubirea.
Dincolo de cuvinte poate fi
Durerea şi fericirea.
Dincolo de cuvinte este ceva sfânt,
Când sunt spuse de cineva
Cu suflet curat şi blând.
Dincolo de cuvinte rămâne un gol imens,
Dacă sunt spuse fără rost şi sens!
Dincolo de cuvinte sunt şi lacrimi de amor
Când vin dintr-o inimă plină de dor.
Căci omul fără cuvinte nu lasă nimic!
Numai o umbră tristă pe acest pământ.

poezie de Vladimir Potlog (24 februarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea altei căprioare

De ce trebuie să moară,
Iar şi iar, o căprioară?
De ce tebuie să fie,
Moartea, iar în poezie?

Nu ţi-e silă, nu ţi-e greaţă,
Sânge iar să vezi curgând?
Conştient să stingi o viaţă,
Şi să laşi un ied plângând?

Limba-i vezi că-i încleştată,
Între dinţi, în timp ce moare,
Să nu afle niciodată,
Pruncul ei ce tare-o doare?

Când pui deget pe trăgaci,
Ai luat o clipă seama,
Fiul tău ce crunt haraci,
Ar plăti de-i moare mama?

Moarte când slobozi, zevzeacă,
Te-ai gândit la mama ta?
La ce ai simţi tu dacă,
Ar fi căprioara ea?

Moartea altei căprioare,
Foamea potolea, perfidă...
Dar la potentaţi ce oare,
Naşte pofta să ucidă?

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când albele treziri

îţi vor măcina infinitul
şi nici un cântec durerea mea nu va fi
atunci să mă cauţi
acum
numai furie înăuntrul ideii
ce vulcanic erupe
din sămânţa târzie
a rămânerii într-o carne deja cunoscută
atunci când negrele strigăte
vor îngenunchea soldaţii
şi gloanţele vor pătrunde adânc
în cuvinte
atunci sub cenuşa gândurilor
va încolţi povestea de care te-ai lepădat
uitând că nu carnea şi nici sângele
femeii de dincolo te vor împlini
atunci când vei rupe lanţurile imaginare
din jurul inimii
îţi voi scrie povestea
pe ziduri
pe braţe
pe vise
cum obişnuiesc
de când ne cunoaştem
acum
cresc pădurile tăcerii între noi
şi ne vom lipsi
mai mult
şi mai mult
cu fiecare secundă
poezia mea

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Acesta şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui şi, cu ochii închişi, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, şi limba ei subţire culcă uşor blana moale, mătăsoasă a iedului. Mama îl priveşte şi-n sufletul ei de fugarnică încolţeşte un simţământ stăruitor de milă pentru fiinţa fragedă căreia i-a dat viaţă, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuie să se despartă chiar azi, căci vremea înţărcatului venise demult încă. Şi cum se uita aşa, cu ochi îndureraţi, din pieptul căprioarei scăpă ca un muget înăbuşit de durere; iedul deschise ochii.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Căprioara
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o limbă de împrumut eşti conştient de cuvinte, ele există nu în tine, ci în afara ta. Acest interval între tine însuţi şi mijlocul tău de exprimare explică de ce este greu, chiar imposibil, să fii poet într-un alt idiom decât al tău. Cum să extragi o substanţă din cuvinte care nu sunt înrădăcinate în tine? Noul venit trăieşte la suprafaţa verbului, el nu poate traduce, într-o limbă învăţată tardiv, această agonie subterană din care emană poezia.

citat celebru din Emil Cioran (1987), traducere de Marius Ghica
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e plină de surprize pe care le descoperim în funcţie de evoluţia personală. Putem descoperi numai întâmplări nefavorabile, neplăcute, primejdioase atunci când nu ştim cum să scăpăm de răutăţi, când suntem la începutul evoluţiei şi nu conştientizăm că orice întâmplare cu un aspect aparent negativ este o lecţie sau o resursă benefică evoluţiei personale. Atunci când tot ceea ce ni se întâmplă pare a fi spre binele nostru, deja simţim ca trăim într-o altă realitate în care totul e o surpriză, o binefacere. Şi acum natural poţi să te întrebi, tu cum vezi lucrurile şi întâmplările din viaţa ta? Dar oamenii, ei cum sunt?

citat din Valentin Bărbulescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe limba tuturor

Pe cât de încet se aud silabele
atunci când gândim pe vârfuri pentru a nu ne trezi gândurile
pe atât de tare ceva strigă în noi într-o limbă necunoscută,
posibil moartă,
sau într-o limbă care încă nu a cunoscut
onoarea pierderii în trecut.

Şi strigă în muţenia ei şi în surzenia noastră,
o parte din noi se scutură de nopţile albe
şi de cearcănele adâncite până în inimi
ca atunci când ne întindeam peste golul tranziţiei,
căscat între rău şi mai rău.

Pe cât de încet cad stelele văzute din depărtare
chinuite de laptele (s)acru al originii
pe atât şi noi, mai repede ca niciodată,
trecem unii pe lângă ceilalţi,
unii prin ceilalţi şi toţi prin toate
fără să lăsăm un fir de praf selenar în urma noastră.
Ştim că e doar o iluzie.
E doar o zi între zile
şi apoi întunericul care ne îmbrăţişează,
ne strânge într-un mănunchi de vise, visuri şi amintiri.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi vorbim o limbă sfântă

Noi suntem pe acest pământ stăpâni
Şi vorbim o limbă sfântă.
Şi nu-i ascultăm pe acei păgâni care spun,
Că limba noastră, e o limbă frântă.

Limba noastră e dulce ca mierea de albină,
E gingaşă şi frumoasă ca floarea din grădină.
Limba noastră, e limbă veche, e de pe timpul lui Traian.
Ea s-a născut atunci când s-a înfrăţit poporul dac cu cel roman!

Limba noastră, e o limbă divină.
Aşa a fost şi va fi mereu,
Căci limba noastră cea română
E vorbită chiar şi de bunul Dumnezeu.

poezie de Vladimir Potlog (30 august 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poluare

Poluare în suflet şi-n aerul respirat,
E mult fum, cuvinte greu de digerat,
Prea mult zgomot şi decibeli pe metrul pătrat.
Sufletul se află într-o stare de exploatare,
Înecat în noroi şi toxicitate,
Se afundă tot mai mult
şi... moare.
Ar trebui să punem filtru pe suflet,
Să cearnă nisipul ce s-a aşternut
De la ultima luptă
Dintre raţiune şi inimă.
Îl otrăvim cu cuvinte,
Apoi ne întrebăm de ce nu mai simte.
Asfixiat,
într-o permanentă stare de regenerare,
Mulţi privesc,
El se sufocă de atâta nepăsare.
Respiră o atmosferă încărcată,
Vorbe ce se-mbibă în suflet,
Ca o pată de cerneală.
Ea, macăr poate fi absorbită,
Pe când, cuvântul instigă
La ură si frică.
Imobilizat de fumul ce devine lanţ,
Distrugerea e lentă,
Urmele rămân, încă mai poate fi salvat,
E ca şi cum ai pune pansament
Pe o rană, ce nu s-a vindecat.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai grav este că limba română, deşi atât de frumoasă şi de nuanţată încât Cioran, când a trecut la franceză, a spus că se simte într-o "cămaşă de forţă", este totuşi o limbă mică.

citat din Ioana Pârvulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om învăţat este ca o carte scrisă într-o limbă moartă. Nu toţi o pot citi.

citat clasic din William Hazlitt
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unei sticle cu vin

Se simte omul "onorat"
Când îşi găseşte alinare
Dintr-o sticlă de Muscat,
De Murfatlar sau Dealul Mare.

El nu se lasă de băut,
Nicidecum din întâmplare,
Găseşte parcă-i un făcut,
Îşi ţine sticla... alinare!

Când te opreşte un oarecare
Şi-l vezi că are-o tulburare,
Trezeşte-l uşurel acum,
Că-abia se clatină pe drum!

Celui ce se simte avizat...

rondel de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auto-psihografie

Poetul este un om care simulează –
Şi simulează atât de bine încât
Reuşeşte să prefacă-n durere
Durerea pe care chiar o simte.

Iar cei care citesc ce-a scris el cândva,
Nu simt în durerea despre care tocmai citesc
Niciuna din durerile pe care le-a simţit el,
Ci numai durerea pe care ei o simt.

Şi-astfel, pe traseul lui săltăreţ
Zdrăngăne, oferind raţiunii o ocupaţie,
În mişcare continuă, motorul trenului nostru,
Căruia oamenii i-au dat numele de inimă.

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

s-a înpotmolit în cuvinte
într-o limbă
în care şi-a iventat iubirea
şi a tăcut apoi
cu privirea înfiptă-n cer

a rupt pe rând silabele
şi a pornit să adauge consoane tari
între zidurile unde era inima închisă
ca într-o cetate medievală
pentru ca în final
cu ochii pironiţi în tavan
să rupă oasele tăcerii între dinţi
şi să se furişeze în sine
scormonind fără zăbavă
în tot ce s-a bucurat întâmplător
pentru a descoperi fluviul albastru
care străbate câmpia dorinţelor
pe această secetă
când ploile nu vin fără ofrande
şi nopţile de dragoste poetică
se lasă aşteptate
lumina din gânduri se ascunde
şi-n mâinile moi
prinde speranţa şi o răsuceşte
ca pe frânghie a norocului
să scoată apă neîncepută din fântâni
pe care singură şi le sapă
în trupul supus prejudecăţilor
şi dorinţelor de iubire sălbatică
într-o lume plină de norme
care nu se încalcă uşor
fără păcat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu e o carte scrisă într-o limbă pe care o ştie doar cine iubeşte.

aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţie finală

De ce cu atâta uşurinţă spunem mor
-Tratând şi drama-n superficial-
Ne păcălind; luând muribundul în uşor,
Crezând că-l vindecăm cu teatral?

De ce cu atâta uşurinţă ne urâm
-Uitând de suferinţa ce-o produce-
Când, fără suflet, amiciţii omorâm
Şi punem dragostei semnul de cruce?

De ce cu atâta uşurinţă ne minţim,
În loc de-un pur şi simplu adevăr,
Esenţial; o viaţă scurtă să ne ocrotim
Neîntinate inimi, în perpetuu-amor?

De ce cu atâta uşurinţă blestemăm
-Pe când perverşi ne închinăm la sfinţi-
Neştiind de crucea, singuri, ce-o purtăm,
Că-i pusă-n căpătâi, la dragi părinţi?

De ce cu atâta uşurinţă râdem, plângem,
Din falsele lentile de contact
Şi-n fond, fără regret, inimi le frângem,
Trăind prezentul simplului impact!?

De ce cu atâta uşurinţă chiar murim,
Uitaţi, încă-nainte de-a pleca...
Înconjuraţi de-o lume-n ţintirim
Ce vrea să-i dai şi-atunci, şi-a n-o uita!?

De ce cu atâta uşurinţă ne vrem greul,
Ne complicăm, în cercuri, vicioşi,
Cu scop de-a juca rol, cum Dumnezeul...
Tot răstignind, la infinit, neştiţi Hristoşi!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce fericit este copilul, trăindu-şi fantezia într-o inocenţă totală, ce fericit poate fi îngerul în conştiinţa lui: aşa simte şi el zborul dincolo de orice imaginaţie odată cu copilul – când în cer, când pe pământ într-o armonie perfectă.
N-aş fi ştiut toate astea dacă n-aş fi îndrăznit să fiu copil o clipă, o aripă de vânt –moneda convertibilă a oricărui vis.

Camelia Opriţa în Am îndrăznit să fiu copil o clipă (27 noiembrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am făcut o crimă !

trăim într-o lume croită din vorbe şi vise
m-au obosit cuvintele în culori atrăgătoare
îmi apar la fiecare colţ de stradă
într-o zi am făcut din ele salată de culori
avea gustul ecoului urmelor de armăsari
îngropate în globul meu de lut
dezamăgit şi veşnic un zeu nebun
ce nu cunoaşte moarte
ce am învăţat în bucătăria istoriei
nu-i pot pătrunde fantasticele-i planuri
azi râd de iarna vârstelor
mă-ntreb ce-i viaţa
tot eu îmi răspund ce poate fi
abstracţiune ce concentrează o lume
a muri este mai uşor decît a spera a trăi
limitaţi în timp spaţiu
marionete căprioare prinse-n jocul du-te vino
un fel de farsă ipocrită
îmi zice Geneza eterne adevăruri zac ascunse
habar nu am de ce mă cert cu bietele cuvinte
demitizându-le au îmbătrânit prematur
au ajuns în sapă de lemn cu râia până la os
dincolo de os de inimă
la rădăcina arborelui stau grămadă
iau o pauză am început să sughit
într-o lume rotundă
verde ca o pătlăgică
mă înjură istoria care nu există
poate doar deghizată

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!