Povața mamei
Vântul bate, frunza cade,
Dar în suflet mi-i cald și bine,
Căci o ființă bună și dragă
E mereu lângă mine.
Aceasta e mama, sfântă icoană
Care mi-a dat grai și viață,
Dar cu vorba ei blândă și dulce
Mi-a dat și o bună povață.
Să nu uit că anii zbor ca clipele,
Toți îmbătrânim și când ne cresc aripele,
Ne luăm zborul de lângă cei care îi iubim,
Această povață toți trebuie s-o știm.
Eu o cred pe mama,
O înțeleg atât de bine,
Dar ea cu sufletul și inima
Mereu va fi cu mine.
poezie de Vladimir Potlog (23 octombrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.