Dar trebuie să scoboare, să străbată o pădure, ca să urce din nou spre țancuri. Căprioara contenește fuga: pășește încet, prevăzătoare. Trece din poiană în p...
Dar trebuie să scoboare, să străbată o pădure, ca să urce din nou spre țancuri. Căprioara contenește fuga: pășește încet, prevăzătoare. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub bolți de frunze, pe urmă prin hrube adânci de verdeață până ce pătrunde în inima intunecată, ca un iad, a pădurii.
Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Căprioara
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.