Lucian se apropie de panteră, nu cu teamă, dar cu prudenţă. Privi felina. Era minunată! Mare, neagră, cu ochii galbeni, sticloşi, cu mersul legănat, elegant, păstra parcă ceva din instinctul sălbatic al semenilor săi din junglă. Lucian se aplecă şi atinse blana animalului. La început, după prima atingere, îşi retrase brusc mâna, dar apoi se obişnui cu blana moale, mătăsoasă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Frumos animal, această panteră neagră.
Maria: Hai, pune mâna pe ea; te asigur că nu te muşcă.
Lucian: Parcă ar fi Bagheera, din Cartea junglei.
Maria: Nu-ţi face griji, că se află şi Bagheera pe aici, pe undeva, prin această încăpere. Trebuie să apară.
Lucian: Cum?! Bagheera?!
Maria: Da. Sheeba e femelă, Bagheera e mascul, chiar dacă numele animalului se termină tot cu litera "a".

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Uau... Ce vegetaţie luxuriantă, exotică! Parcă ar fi o adevărată junglă aici!
Maria: Aşa am şi dorit să lăsăm impresia...
Lucian: Ah...
Maria: Ce-i, Luci?!
Lucian: Mi s-a părut că am văzut strecurându-se pe aici o...
Maria: O panteră neagră? Nu ţi s-a părut deloc; chiar ai văzut una!
Lucian: Cum?! O panteră neagră? Nu glumeşti?!
Maria: Deloc!
Lucian: Dar... Nu sunt periculoase?
Maria: Periculoase?! Poate în libertate, Luci, dar nu aici. Sheeba e tare prietenoasă şi mai blândă decât majoritatea mâţelor pe care le-ai văzut până acum. Uite! Vezi?! Toate zgârieturile astea mi le-au provocat doar pisicile mele, când mă jucam cu ele sau le îngrijeam, deşi nu m-au zgâriat din răutate, răsfăţatele; Sheeba însă n-ar îndrăzni niciodată să mă zgârie câtuşi de puţin. Apropie-te, s-o vezi mai bine! Sheeba, vino aici!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum se aflau deja faţă în faţă. Lucian îşi păstră calmul. Nu spuse nimic; nici nu ştia ce. Războinica îl înconjură, cercetându-l cu multă atenţie; nu mai văzuse nicicând o asemenea "arătare", ca el... Asta exprima expresia întipărită pe chipul ei tânăr, plăcut privirii, după cum constată el. Şi deşi era războinică, musculoasă, avea ceva din farmecul şi graţia specific feminină. Lucian respiră calm, fără să se agite. Nu scoase nici un sunet, nu făcu nici o mişcare; se ştia încă în deplină siguranţă, monitorizat din nava albastră, de cei doi roboţi. Şi după ce femeia se sătură să-l tot cerceteze, se apropie mai mult. Întinse mâna albă spre el, să-l atingă; se simţi ciudat, când unul dintre degetele ei atinse mâneca hainei albastre a uniformei; ea îşi retrase grabnic mâna.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian rămase în curte, cu câinele său negru, Nero, care se arătă tare bucuros să-l revadă. Desigur şi Lucian se bucura în egală măsură. Mângâia blana negricioasă a câinelui, care se gudura pe lângă el. Lucian îi deschise uşa casei, aşteptând să intre; dulăul îl urmă, deşi anevoios. Doamna Enka se ivi în holul de la intrare şi îşi dădu seama ce intenţiona fiul său. În acel moment băiatul observă castronelele de plastic goale; atât cel de apă, cât şi cel de mâncare. Se ridică, se îndreptă spre bucătărie şi când se înapoie, i le umplu; câinele, însetat, goli apa imediat. Lucian îi umplu din nou castronul. Îşi privi îngrijorat câinele; i se păru slăbit.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunganul se retrase, deşi era convins că nu putea adormi, cu gândul la Adela. Dar nici pe puntea principală n-ar fi putut rămâne, prezenţa i-ar fi fost inutilă. Nu se putea concentra, deci, nu putea veghea ca totul să decurgă în ordine. După Nis, urmă Alex, dar nici el nu se retrase fără a-şi saluta colegii. Apoi porni doctoriţa Stela, micuţa blondină Maria, pregătindu-se şi Mihai. Tânărul informatician se retrase, iar în curând intră în rezerva lui, unde va dormi pentru prima oară. Uşa se închise automat în urma lui. Pe puntea principală mai rămăsese, cu excepţia lui Lucian, doar Lia, însă nici ea nu intenţiona să întârzie prea mult pe acolo. Se gândi totuşi să-l anunţe şi pe Lucian de intenţia ei...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia vorbise ca un veritabil psiholog. Lucian o privi discret, plin de admiraţie şi nu regretă faptul că ea-i va fi colegă pe parcursul celor 13 ani sau cât va dura misiunea, chiar dacă începuse deja să-i creeze probleme. Lia nu observă că Lucian o privise şi se retrase mândră mai în spate. Ah, ce fată! Inteligentă, frumoasă, mândră, arogantă, agresivă, ruşinoasă, timidă, temătoare... Mereu altfel; schimbătoare... Cine s-o mai înţeleagă?! Lucian, cu siguranţă, nu reuşea...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era normal să-i fie cât de cât teamă; se îndepărtase de colegii săi, nu-i mai zărea deloc. Simţea apropierea altei persoane, dar n-o vedea; nu încă. Brusc, se întoarse; în spatele său, se oprise... Cu părul verde, ochii galbeni, sticloşi, cercetători, îmbrăcată sumar, aidoma unei amazoane din trecutul Terrei... Lucian rămase pe loc, privind în direcţia celei ce îl privea fix, ca pe o pradă, oare?! Sau cum?! Cum altfel?! "Fără mişcări bruşte... Sper să nu mă atace... Cum să o întâmpin?! Să o salut?! Ce să-i spun?! Cum o să ne înţelegem? Încerc să fiu amabil... Oare să zâmbesc?! Deocamdată, nu... Prefer să fiu serios. Să vedem ce se va întâmpla..." Femeia se apropie încet; nu părea a avea intenţia să-l atace. Hotărât, rămase pe loc, nu porni nici în direcţia ei, nici în altă parte; o aştepta doar, să sosească lângă el. Poate ea nu s-ar fi apropiat, dar se observa că era foarte curioasă...

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comandantul se apropie emoţionat de trapă. Şi trecu dincolo de ea, deocamdată, doar el; bănuia că multe perechi de ochi galbeni, sticloşi, ca de felină, îl urmăreau cu atenţie. Şi nici nu se înşela... Vântul plăcut îi răsfiră părul, în adierea sa; savură momentul. Privi în jur: pomi mulţi, iarbă înaltă, triluri de păsări, poteci bătătorite... La prima vedere, totul îi plăcu! Părea, oarecum, familiar; cu excepţia celor doi sori de pe cer: unul mare şi celălalt, companionul său, mai mic. Lucian zâmbi şi se îndreptă spre trepte, coborându-le, fără a se grăbi. Ajunse jos, dar nu puse imediat piciorul, verificând înainte, cu vârful pantofului, dar solul era tare, deci, putea coborî. De cum constată acest lucru, nu întârzie; coborî! Însă pantofii i se adânciră în... Noroi?! Uff... Eh, nu conta; se murdărise doar; foarte probabil, noroiul îi intrase şi în pantofi.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian comandă tinerei care se apropiase de masa lor, iar aceasta reveni rapid, atentă, grăbindu-se parcă să-i servească, tare amabilă, surâzătoare. Totuşi, după cum remarcă Mihai, Lucian îi captase atenţia tinerei angajate a patiseriei, căci se învârtea fudulă pe lângă el, gudurându-se ca un căţeluş, întrebând dacă mai doresc ceva, de parcă n-ar mai fi plecat de lângă el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerit, tânărul comandant se întoarse din nou spre director, fără a-l întreba nimic cu vocea, ci doar cu ochii. Tăcut, timid chiar, Lucian se apropie şovăielnic de acel om pe care credea că-l cunoaşte destul de bine; inexplicabil, simţea o puternică emoţie interioară, pe măsură ce se apropia de director. Dânsul îl îmbrăţişă cu putere, prieteneşte, cu căldură, sau cel puţin aşa simţea Lucian. În plus, îi zărise ochii umezi, plini de lacrimi îndărătnice, care se încăpăţânau să nu se rostogolească pe obrajii directorului; oare ce-l impresionase atât de mult?! Lucian îl îmbrăţişă şi el pe director, ceva mai cu rezervă, deşi putea observa că parcă nu astfel şi-ar fi dorit directorul această ultimă îmbrăţişare. Simţi în acele momente un sentiment straniu, de parcă-l lega ceva de acel om, de parcă dânsul îi era foarte apropiat, însă nici prin gând nu-i trecea că, de fapt, îşi îmbrăţişa pentru ultima oară, pentru următorii cel puţin 13 ani, tatăl, adevăratul său tată. Cu ochii încă umezi (deşi Lucian nu pricepea deloc de ce), directorul îl privea cu drag.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânărul comandant porni spre bucătărie, iar aici papagalul căpătă biscuiţii promişi, ba chiar şi vreo câteva bombonele. Apoi Lucian găsi şi vreo câteva chei care nu-i mai erau de nici un folos, aşa că i le lăsă papagalului. Rikky se aşezase pe crenguţa unui lămâi aflat la intrare, cu cheile în plisc, iar Lucian se retrase spre camera lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găsi şi batista; era, evident, mototolită, în plus, plină de bombonele în ambalaje multicolore, care se împrăştiară pe jos. Lunganul şterse pixul şi i-l înmână colegului său, apoi se şterse pe mâna murdară de ciocolata topită. Mototoli batista, care acum era şi murdară şi o vârî nepăsător la loc, în buzunar, după care se aplecă să-şi strângă bomboanele de pe jos. Lucian luase pixul, încă lipicios şi privi dezaprobator spre colegul său cel înalt. Era cazul să semneze actele şoferului, care asistase amuzat la această scenă. Încercă să utilizeze pixul, dar înainte de pasta albastră a acestuia, pe foaie apărură câteva litere maronii, dulci...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu înţelegea ce dorea să spună cu aceste cuvinte. "Dao... Deo..." Ce însemnau, oare?! Habar n-avea! Şi nici nu exista vreun interpret, să-i traducă. Tăcu. Femeia se opri drept în faţa lui, privindu-l, nu cu teamă, nici cu ură, nici cu agresivitate; doar plină de curiozitate, ca un copil ce descoperă pentru prima oară ceva nou, inedit; o jucărie pe care n-o mai văzuse până atunci. Dădea însă dovadă de un curaj ieşit din comun, sau poate doar curiozitatea excesivă îi alimenta acest sentiment de curaj. Părea chiar mai îndrăzneaţă decât el. Însă Lucian nu se intimidă; o privi şi el fix în ochii galbeni, ca de felină; iar el, privirea lui de vultur, de pasăre de pradă... Oare acum avea acelaşi efect, de intimidare, asupra celei din faţa lui?! Sau nu?! Oare cum se simţea ea, în prezenţa lui?!

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: De ce mă priveşti aşa mereu?!
Lucian: Aşa?! Cum anume?
Lia: Păi, nu ştiu, uneori ai un mod anume de a mă privi, atât de... intimidant.
Lucian: Intimidant, eu?! Şi te deranjează?
Lia: Păi, oarecum, da... Uneori.
Lucian: Şi acum e una dintre acele situaţii în care te deranjează felul meu de a te privi?
Lia: Aş putea spune că da. Şi de ce zâmbeşti?
Lucian: De ce nu? N-o să-mi spui că-i interzis zâmbitul.
Lia: Nu, bineînţeles. Totuşi, de ce zâmbeşti?
Lucian: Nu-ţi dai seama?! Pentru că eu sunt cavalerul, ştii tu foarte bine care anume, iar tu eşti domnişoara cea frumoasă, pe care eu, cavalerul respectiv, o admir acum...
Lia: Ah, eşti imposibil; şi enevant!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blana îl face pe om.

aforism de Lucian Velea (martie 2013)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acţiunea aceasta era binevenită, desigur, dacă totul era, de fapt, după cum constată uimit, în favoarea lui. Incredibil... Crezuse că va fi criticat în fel şi chip, dar nu auzise nimic rău la adresa lui, care să-l deranjeze cu ceva. Desigur, nici el nu spusese nimic rău despre Lia; doar adevărul, aşa cum îl vedea el. Mai răspunseră la câteva întrebări, apoi vicepreşedintele Comisiei, domnul Sever Forţan îi invită pe amândoi să-şi semneze declaraţiile date. Amândoi înaintară, venind din direcţii opuse şi inevitabil, se întâlniră în faţă, în dreptul vicepreşedintelui, unde se opriră. "Cadet Enka..." spuse dânsul, indicându-i foaia pe care trebuia s-o semneze. Lucian se aplecă, pentru a semna. Înainte însă, privi o clipă spre colega lui, zâmbindu-i îngăduitor; şi chiar o privi cu admiraţie. Ea se simţi oarecum frustrată şi încercă să nu-l ia în seamă, să-l ignore. Apoi semnă şi ea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a intra în bloc, Lucian asigură maşina directorului; oricum, aceasta avea chiar şi pază, de moment ce cei patru nu urcau cu ei la etajul doi. Rikky încă stătea pe umărul tânărului şi nu părea dispus a părăsi curând acel loc. Ajunseră la etajul doi. Blonda nu sună la uşă, ci deschise, doar avea un rând de chei. Intrară, după cum spusese Maria, cât mai repede, pentru ca animalele din interior să nu iasă pe scările blocului, ci să rămână în interior. Lucian nu se mai aplecă să se descalţe. Simţindu-i prezenţa, dulăul negru apăru, dând bucuros din coadă. Băiatul se aplecă spre el, pentru a-l întâmpina; Rikky nu zbură nici acum de pe umărul său.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Lia, e mult prea târziu acum. Şi e întuneric. Foarte...
Lia: Asta era! Recunoaşte, Lucian! Ţi-e frică! Ţi-e teamă de în-tuneric, pentru că eşti un laş...
Lucian: Ce-ai spus?! Nu mă provoca! Nu sunt deloc laş! Şi nu mi-e frică de întuneric, în nici un caz. Ar fi absurd!
Lia: Atunci, dovedeşte-mi! Demonstrează-mi că nu eşti fricos! Pentru că aşa cum te comporţi acum, dai dovadă de multă laşitate...
Lucian: Ce tot spui?
Lia: Iepuraş fricos; îi e teamă până şi de umbra lui...
Lucian: Hei, ai grijă ce vorbeşti!
Lia: Atunci, haide! Pierdem timpul degeaba, stând pe loc.
Lucian: Bine! Fie... Ai câştigat. Să mergem să vedem peştera asta afurisită acum, dacă asta-i ceea ce doreşti. Vei vedea că nu sunt deloc laş şi nici fricos. Dar, dacă se întâmplă ceva neprevăzut, vina îţi aparţine în totalitate. Va trebui să-ţi asumi această responsabilitate, pentru că eu n-am fost de acord cu această incursiune de la bun început. Reţine acest amănunt!
Lia: De acord. Să mergem!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între timp, maimuţica se dăduse jos de pe umărul lui Lucian, iar papagalul Rikky, mândru nevoie mare, o înlocuise şi nici că părea dispus să mai plece din acel loc. La auzul cuvintelor blondinei, Lucian îşi întoarse brusc privirea către ea, bănuitor. Ce dorea să spună prin aceste cuvinte? Oare simpatica blondină simţea ceva pentru el? Lucian se încruntă şi rămase îngândurat. Desigur, Maria era tare drăgălaşă, simpatică, dar inima lui îi aparţinea în întregime celeilalte colege, domnişoara psiholog Lia; pentru ea bătea inima lui şi simţea că nu poate schimba acest sentiment chinuitor pentru el. Cu papagalul pe umăr şi Nero alături, Lucian intră în sufragerie, împreună cu Maria. Nici unul dintre ei nu observaseră că pe lângă ei trecuse un micuţ intrus, dar aveau să afle de îndată, pentru că mititelul, cu blăniţa gălbui-maronie zburlită, ciufulită, se opri mai întâi direct pe sandaua elegantă, apoi pe piciorul Dianei Enka, iar aceasta, speriată, sări brusc într-o parte.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Lucian îi făcea plăcere să viziteze din nou acele camere, să regăsească toate animalele şi plantele, acea atmosferă liniştitoare. Totul era exotic şi avea darul de a aduce calmul: înotul elegant al peştişorilor în acvarii, ciripitul suav al feluritelor păsărele; în general, totul. Iar Lucian avea nevoie de aşa ceva în acele momente, pentru a nu se mai gândi la reclamaţia care-l aştepta, dar, mai ales, la reclamantă...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!