Cu iubirea Ta
Cu iubirea Ta mă înnoiești în fiecare zi
Trecându-mă prin spinii lumii ușor
Să-mi cântărești tăria inimii în suferință
Și smerenia sufletului cerută în zori.
Mă treci prin ulicioare strâmte cu câini
Din gurile cărora ies lătrături veninoase
Să-mi vezi stăpânirea de sine cum crește
În ochii celor invidioși pe haina bucuriei mele.
Mă treci prin surâsul florilor înlăcrimată
Să vezi dacă îmi ascund pupilele sub pleoape
Să-mi cercetezi gândul inimii în plâns
De poate trece pe flori cu irișii blânzi.
Mă treci prin valuri de-ocări și durere
Prin ceasuri aducătoare de nedreptăți
Să-mi vezi credința în tăcerea din gură
Cum îmi înnoadă limba în fața tuturor.
Mă treci prin strălucirea aurului cu pupile
Și prin bratele pline cu coșuri de bani
Dorești să vezi de mă vând și Te uit
Pentru toate deșertăciunile Pământului.
Cu iubirea și dragostea Ta mă hrănești
Întărindu-mă ceas de ceas pentru toate
Și mă îndemni să trăiesc și să spun lumii;
M-am născut să nu mor niciodată în Hristos!
Mă treci, Doamne, prin fața tuturor, acum,
Cu crucea pe umeri și-un zâmbet pe gură
Și simt cum unii se țin după mine smeriți
Iar alții trecând pe-alăturea spun: Nu există
Dumnezeu!!!
Cu iubirea Ta... iartă Doamne nebunii, și-al meu
suflet... de poți!
poezie de Adelina Cojocaru (23 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

* * *
să nu uiți,
să mai treci într-o zi să-mi aduci din iubire
și muguri, și sloi, și zăpezi înflorind
și-o lumină culeasă cu strigăt tăcând.
să mai vii să mă vezi, de-ți mai sunt amintire.
să mai vii poate o clipă, cu-n gând și zâmbind
să-mi aduci ce-a rămas neatins și nespus
dintr-o lampă pustie ce-a rămas tremurând.
îmbrăcată-n omăt, câte șoapte ne-am spus.
să mai vii că te-aștept în veranda de lemn
unde noi ne-am iubit prin ninsoarea căzând
să mai vii să-mi aduci mâna caldă de-atunci
și strânsoarea cu tine să-mi aduci neuitând.
să mai treci într-o zi să-mi ții tâmpla în palmă
și să-mi mângâi și ochii, și umerii reci
să nu uiți să-mi aduci din iubire fărâma
ce-ți șoptește "mi-e dor, să nu uiți să mai treci..."
poezie de Loredana Nicoleta Vițelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Decontul final
Pentru tot ce-ai pierdut în iubire cândva,
Îți dau toți acești ani, îți dau viața mea.
Să mai vii într-o zi, să mai vii pe la noi,
C-am găsit niște ani, să ți-i dau înapoi,
Anii noștri frumoși, anii noștri nebuni,
Am să-ți dau săptămâni, anotimpuri și luni.
Să mai treci pe la noi, cât nu e prea târziu,
Și eu încă sunt viu,
Să mai treci să-ți mai dau câtă jale am strâns
Pentru-o oră de plâns.
Să mai treci pe la noi, care sunt numai eu,
Anii vechi să ți-i dau că m-apasă prea greu,
Să mai treci peste mări, să mai treci peste munți,
Să-ți aduc amintiri ca să poți să mă-nfrunți.
Să mai treci prin vreun loc unde-am stat și-am visat,
Fără pic de păcat.
Să-mi mai iei cât de cât umilința tacând
Și spitalul din gând.
Să mai schimbi drumul tău, că și-așa n-are rost,
Niște cioburi să-ți las din iubirea ce-a fost,
Să te-ntorci, auzind că mai sunt printre vii
Și de dragă ce-mi ești mai trăiesc până vii.
Nici dovezi nu-ți pretind, nici chitanțe nu-ți cer,
Te aștept sus în cer,
Șapte ani te-am închis în iubirea ce-ți port,
Să mă ierți ca pe-un mort.
Să mai cazi dinspre cer, când sunt strugurii copți,
C-am să-ți dau niște ani, strânși în zile și nopți,
Să mai vii prin trecut, prin grădina de foc,
Unde-a fost să te văd și să-ți fiu nenoroc.
Dar te rog să mai vii într-o zi pe la noi,
Să-ți dau anii-napoi,
Ca pe tot ce-ai pierdut pentru că m-ai iubit,
Eu să mor, să fim chit
cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire-ți dau
În fiecare noapte și dimineață
Cerul își deschide ochii mari
Fără să știi eu îți dau speranță
Sunt viața ta, de mine nu sari
Treci prin mine fără să gândești
Par fără de sfârșit și nu realizezi
Căci într-un timp tu nu mai ești
Nu vrei să mă vezi și mă întristezi
Te îmbrățișez cu fiecare clipă
Iubire-ți dau, tu nu mă alunga
Nu face omule din viață o risipă
Caci ața vieții mereu te va lega
Tu cauți în mine eterna fericite
Trebuie să lupți să mă-mbunezi
Dar viața are și clipe de mâhnire
Iubirea, fericirea, să nu le vânezi
Treci prin mine mă simti in vene
Tu foloseste timpul ce a rămas
Timpul este casa noastră o vreme
Eu viața să mă iubesti iti dau răgaz
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai treci din când în când prin viața mea...
Dacă un gând fărâmițat de piatra uitării
În izvor de lacrimi se va transforma,
Vei auzi cântecul neterminat al mării
Trecând din când în când prin viața mea.
Dacă mai poți privi aceeași stea
De noi aleasă-n noaptea marilor iubiri,
Mai treci din când în când prin viața mea
Ca pe-o alee a unui parc cu amintiri...
De vei auzi un fel de chemare
Din adâncuri de trecut, de undeva,
Răspunde învechitei răni, ce încă doare,
Trecând din când în când prin viața mea...
poezie de Cristian Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur
Mi-e frig în cămașa asta
De litere
Prin care intră ușor
Toate intemperiile.
Vantul prin a,
Lupii prin b,
Iarna prin c,
Și eu încerc să-mi apăr măcar inima
Cu un titlu mai gros,
Dar ma îngheață frigul care intră
Prin toate literele.
Mi-e urât în cămașa asta
De litere
Prin care intră ușor
Respirația și bătăile inimii.
Prin a,
Prin b,
Prin c,
Alfabetul este plin de mine
Pentru o clipă.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
- a trăi
- Să trăiești înseamnă să simți, nu să treci prin întâmplări. Poți să treci prin întâmplări, dar să fii mort.
definiție de Cristina Nemerovschi
Adăugat de Lidia Reste

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă
Hăule, ce tare bați
prin pereții mei crăpați -
m-ai văzut mai mic și trist,
m-ai văzut mai pesimist...
Vino rana de-mi alină
cu perdeaua ta cea fină.
Zbori prin lumi caricaturi,
prin noianuri de curburi.
Treci oceane cianurate
cu trăiri învolburate.
Fă un salt până la cer
să treci podul de cancer.
Sari pe-un bolovan de puf,
prin călduri si prin zăduf.
Țese-o lacrimă din tine
să ajungă pan' la mine.
Și când m-oi vedea surpat,
hăule, căzut la pat,
să-mi aduci apă de sus
până n-oi fi cel mai dus.
Hăule, pe unde bați
când pereți-mi sunt sudați
și ermetic capturat
în minele surogat?
poezie de Ionuț Popa din Valuri (3 iunie 2007)
Adăugat de Ionuț Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu toți ochii albaștrii reflectă seninătatea cerului, nici cei negrii taina nopții, nici cei verzi frumusețea smaraldului sau cei galbeni suplețea felinei, într-o femeie! Dar dacă ei reflectă toate acestea, și dacă ai norocul să dai peste o asemenea femeie, ești cel mai fericit om din lume, căci ai șansa, fie să treci prin fericirea raiului, fie să treci prin toate chinurile iadului!
Viorel Muha (decembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă
Adu-mi iar lumina
În clipele reci
Să simt că ești sânge arzând
Sărută-mi iar mâna
Prin vise când treci
Să-mi fii Luceafărul blând.
Adu-mi iar sărutul
Din nopțile pline
De dor și iubire păgână
Să fim începutul
Zilelor line
Să plângă trecutul de vină.
Adu-mi iar poemul
Să-mi curgă prin tâmple
În nopțile fără de tine
Împlinește blestemul
Și fă-l să se-ntâmple
Să știi că ești parte din mine.
poezie de Mirela Crâșmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Să treci!
Să treci pe la mine, pentru ultima oară,
Tu cântă-mi desculță ultim cântec de leagăn,
Și leacuri de prin piețe s-aduci să nu doară,
Magia nefastă a pământului reavăn.
Să treci când ți-oi spune, cu leacuri amare,
Amare de lacrimi din ochi ce n-or plânge
Și fă lumânare iubirii ce moare,
Din picuri-sărut de ceară și sânge.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Învață de la toate
Învață de la apă să ai statornic drum,
Învață de la flăcări că toate-s numai scrum.
Învață de la umbră să taci și să veghezi,
Învață de la stâncă cum neclintit să crezi.
Învață de la pietre cât trebuie să spui,
Învață de la soare cum trebuie s-apui.
Învață de la vântul ce-adie pe poteci,
Cum trebuie prin lume de liniștit să treci,
Învață de la toate, că toate-ți sânt surori,
Să treci frumos prin viață, cum poți frumos să mori.
Învață de la vierme că nimeni nu-i uitat,
Învață de la nufăr să fii mereu curat.
Învață de la flăcări ce-avem de ars în noi,
Învață de la apă să nu dai înapoi.
Învață de la umbră să fii smerit ca ea,
Învață de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învață de la soare ca vremea s-o cunoști,
Învață de la stele că ceru-i numai oști.
Învață de la greieri când umerii ți-s grei
Și du-te la furnică să vezi povara ei.
Învață de la floare să fii gingaș cu ea,
Învață de la oaie să ai blândețea sa.
Învață de la păsări să fii mai mult în zbor,
Învață de la toate, că totu-i trecător.
Ia seamă, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci,
Să-nveți din tot ce piere, cum să trăiești în veci!
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Liviu Ceclan

Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce-ai venit?!...
De ce-ai venit dacă tot pleci,
De ce prin focuri tu mă treci,
De ce mă lași să-ndur pustiul,
Să-mi fie casă doar sicriul?!
Iubește-mă și-alungă moartea,
Din inima ta să-mi dai partea,
Ce cu drept mi se cuvine -
Să gust amorul doar cu tine!
De ce-ai venit, dacă nu stai,
Și-n pieptul tău nu mă mai ai?
Vrei să mă vezi numai oftând,
După iubirea ta plângând.
Asta iubire nu se cheamă,
Nici nu mă mai iei în seamă,
Pleci departe pe-al tău drum,
Eu din iubire mă fac scrum.
De-ți va păsa vreodat' de mine
Mă vei găsi printre ruine,
De visuri sparte fără de culoare,
Morminte reci pierdute în uitare.
poezie de Răzvan Isac (3 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimi
În colțul ochiului mă-nțeapă
O lacrimă pe care-ncerc s-o strâng,
Dar nu m-ascultă și îmi scapă,
Și-am început încet... să plâng...
Amară, dulce ori sărată,
O altă amintire s-a mai strâns
În lacrima fierbinte și nevinovată,
Dar a alunecat... și iar am plâns...
Am strâns în ea povestea mea nespusă,
Trăirile mi-au dat în clocot
Pentru iubirea mea apusă
Și-am început să plâng... în hohot...
Nu meriți lacrimile mele
Și nici măcar prin gând să-mi treci,
Am să visez și-am să călătoresc prin stele,
Tu să rămâi acolo unde-ai vrut să pleci...
Ai prăduit comoara sufletului meu,
Ai irosit emoțiile ce s-au strâns,
Te roagă să te ierte Dumnezeu
Că doar m-ai folosit... și-am plâns...
poezie de Florentina Mitrică (27 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică

Comentează! | Votează! | Copiază!
Treci prin mine
ca o amintire ce-ai rămas
când ai plecat uitând să-ți iei
rămas bun mai sunt zile
și unghere să te caut în lume
cu gânduri bune o să te adun
într-o carte fără foile rupte
treci prin mine ca visul dureros
oricum nu mai încapi în inimă
mi-ai ocupat tot corpul din cerul
poeziei scrisă cu stiloul atent
nu treci decât în noaptea albastră
cu zeii căzuți în genunchi la pat
purtăm în noi gărgăunii tăi
vărsați în cupele cu șampanie
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă vei găsi mereu
Tu esti iubirea veți mele
Tu treci tăcută pe un drum
Să-ti luminez drumul cu stele
Să treci prin negura de fum
Te-am întâlnit într un pustiu
Când sufletu-mi era golit
Din prima m-am îndrăgostit
Tu inima în focuri mi-ai topit
Apari iubire mea din vis
S-a înălțat frumosul curcubeu
Eu sufletul mi-l las deschis
Si îți promit te voi iubi mereu
Tu esti iubirea vieți mele
De ar fi iubirea un simplu gând
Să vii în nopțile cu stele
Mă vei găsi numele strigând
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Duet 🌸
Un oftat
și două gene,
ce se împletesc
alene...
Bat ades, la poarta casei,
și-mi strigă cu glasul
gol:
"- Să nu treci prin viață
ca un fir de iarbă-n ceață!
-Nu călca prin spini
cu foc, prin vale,
pentru banale victorii triumfale...."
Și-mi mai spun:
Să nu trăiesc
fără grame de lumină;
și
S-admir în scurta viață
și spini,
dar și flori de gheață.
poezie de Daniela Fărtăiș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru dragostea de-o fată
M-ating stelele pe frunte,
Când îmi port crucea pe munte,
Unde-a mea Golgotă-mi cere,
Să-mi crucific în tăcere
Verbul sfânt, născut odată
Pentru dragostea de-o fată,
Plămădită-n Cer de mine
Din petalele virgine,
Să rămână nepătată
Prin iubirea mea curată,
Veșnic și-înc-o veșnicie
În smerita-mi Poezie,
Care-ncearcă azi a duce
Nemurirea-n vers pe Cruce,
Cu o dragoste de stele
Prin iubirea vieții mele!
poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanța zeilor de ieri
Taci,
Să nu-mi deștepți tristețea amintirilor culcate
În sicriurile-albastre ale zilelor de ieri!...
Taci,
Să nu-mi deștepți în suflet tragediile jucate
În aplauzele mute ale-ntâilor dureri!
Treci tăcut ca beduinul ce cutreieră nisipul,
Treci tăcut ca cel ce-și pune mâinile-n cruciș pe piept,
Și să nu mă chemi pe nume
Să-mi deștepți din piatră chipul
Sfinxului,
Ce-ar vrea să-mi spună că e timpul să-l deștept!...
Ocolește-mă cu groază ca pe-un stârv de om ucis
Nu de oameni,
Ci de mâna ne-ntrupatelor dorinți
Și pe piatra-mi funerară nu citi poemul scris
De nebunul din cetatea plină numai de cuminți!...
Ocolește-mă cu groază...
Dar oprește-te departe,
Să mă poți privi de-a-ntregul
Și să-mi spui ce vezi...
Eu sunt
Stropul vinului ce cade prin paharele deșarte
Și romanța nesfârșită, căci arcușele s-au frânt!
poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum nu e de ajuns un dumnezeu pentru fiecare
l-aș împărți
l-aș înmulți
aș face cumva să-l împart
poate l-aș răstigni și eu
în felul meu
mecanizat
primitiv
din când în când cu iertare
mi-ar prinde bine o lacrimă
înainte să-i dăruiesc spinii puterii lumești
l-aș zidi în temelia vieții
i-aș cere minuni
în prime time
cu martori i-aș cere să învie
să vezi atunci publicitate
otv-ul ar crăpa de invidie
elodia ar rămâne o biată încercare
doamne ce partid mi-aș face
...................................
tu doamne ai putea să plângi
de mila mea să plângi
să mă ierți
să mă întorci în pământ
prin foc să mă treci
..................................
oricum nu ai mai plâns de la potop
și nu știu de ce simt că ai ochii plini
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ajută-mă, Doamne
Ajută-mă, Doamne, să-mi cumpăr un tanc,
Să arăt lumii cât sunt de bogată,
Să-mi plimb lăutarii ce-mi cântă pe bani
De fostele iubiri, pierdute la barbut.
Ajută-mă, Doamne, să-mi cumpăr un tanc,
Să stârnesc invidia lumii pierdute
Pierdute prin guri de canale și cotețe de porci
Din cauza unor smintiți posedați de Satana.
Ajută-mă, Doamne, să-mi cumpăr un tanc,
Să mă ridic în mijlocul de buric infectat,
Infectat de panglicarii visători din Senat,
Ce țin hățurile țării noastre în glume.
Ajută-mă, Doamne, sa-mi cumpăr un tanc,
Cu armă principală - tun cu foc în mișcare,
Să trag în poienile și-n pădurile defrișate pe bandă,
De lupii ce nu au dat doi bani pe sângele strămoșilor,
Care au dus lupte pentru fiecare palmă de pământ
Parfumată de tei în floare și brazi cât munții de-nalți.
Ajută-mă, Doamne, să-mi cumpăr un tanc,
Cu rază de ochire performantă, ultimul tip,
Să trag în cei ce-mi pun în pericol identitatea,
Punând în umbră materia ce-mi vorbește de Vlad Țepeș.
Ajută-mă, Doamne, să-mi cumpăr un tanc,
Cu viteză de 80-90 km/h,
Să prind toți vânzătorii de pământ românesc,
În care mustește și-acum, sângele ostașilor lui
Ștefan cel Mare.
Ajută-mă, Doamne, să-mi cumpăr un tanc,
Din care să scot gloanțe și stele,
Sămânță de grâu și puieți de brazi argintii,
Să cânte vântul și păsările călătoare prin ei,
Ajută-mă, Doamne, să-mi cumpăr mulți frați
Cu inima tare și umerii lați,
Să lupte cu dragoste pentru pita de azi,
Să o rupă în țară pe masă, pentru tot neamul lor.
Ajută-mă, Doamne, să-mi cumpăr un tanc,
Să trec cu el peste toți boierii nebuni după bani,
Ce mi-au vândut țara plină de comori, pe hârtii ce vor
ajunge în foc,
Odată cu oasele lor îmbrăcate în haine de bufon,
Ce vor stârni în lume aplauze de bucurie și eliberare.
Ajută-mă, Doamne, să-mi cumpăr un tanc,
Cu șenile ce vor putea intra pe câmpuri
Să-mi tragă brazde cât curcubeul pe cer,
În care să răsară râsul grâului și-al copiilor sătui,
De iubirea în Hristos și pita coaptă,
De un Sfânt, sfânt, sfânt, este Domnul Savaot,
Ce a umplut tot pământul românesc, cu Slava Lui.
poezie de Adelina Cojocaru (27 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru

Comentează! | Votează! | Copiază!