Focul atotsimţitor

Cu chip senin, de-ntindere eternă
Din mic ţînut El dragostea discerne
Prin foc ce soarbe nuanţe de lucernă
Şi-n sale flăcări bine se aşterne.

Încet-încet văpaia lui profundă
Croieşte loc mâhnitului alean
Căci de un timp ardoarea-i muribundă
Pierdută parcă-n zbucium cotidian.

în sobă, cenuşa lui arzândă
Din nou aşteaptă îndelung scânteia
Ce prea săracă iară se scufundă
În mări de suflet, cătând cheia.

Ajuns stingher, la capătul puterii
Priveşte în el cum toate i se sting
Şi e cuprins de freamătul durerii
Când cel ce l-a aprins moare de frig.

poezie de Silviu Obreja (mai 2016)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet stingher

Suflet stingher,
Deschide-ţi inima.
Priveşte spre cer,
Nu toate stelele în zori pier.

Priveşte spre cer,
Într-un colţ voi fi eu.
Martor la ceea ce eşti tu,
Acolo jos pe pământ.

Chiar de pământu-i uneori mut.
Chiar de încă la tine n-ajung.
Încă te port în inimă, în gând.
Prin gând tot la tine ajung.

Prin vis te-nsoţesc,
Şi-n noapte sângele-ţi fierb.
Si-ţi alerg prin vene,
Prin anotimpuri şi vrere.

Sunt parte din tine,
Din timpul ce vine.
Din clipa ce fierbe cu tine,
În foc şi-n scrieri în rime.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheia cetăţii

Am cheia cetăţii dorite!
De vrajă, deja, sunt cuprins,
căci dorul rămâne aprins
în clipe ce-mi par adormite.

Mi-e dragă cetatea semeaţă,
Cu ziduri prea greu de trecut
Ce-i stau împrejur ca un scut
La orice-ncercare-ndrăzneaţă.

Aştept doar un semn de la Lună,
Un sunet, un licăr de stea,
Sau, poate, chiar noaptea să-mi spună:

-Încearc-o, e cheia cea bună!
Iar uşa aşteaptă şi ea
Tristeţea cetăţii s-apună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngânată de izvoare

Îngânată de izvoare
Noaptea-n tihnă aşternuse
Val de brumă şi splendoare
Şi cu ea mintea mea duse
'ncetişor...

De peste nori se-nalţă uşor
Lumina blândei lune
Ce nezărind al său odor
Începe să mă curme
De-al tău dor...

Briza îmi răsfaţă aleanul
Căci doar ea ştie cât doare
Să fiu dependent de calmul
Ce-l năştea a ta suflare
'cel fior...

Îmi şopteşte răbdătoare
C-o să mi te-arate iară;
Drum croieşte spre izvoare
Cucuvea, blândă fecioară,
Somn uşor...

poezie de Silviu Obreja (ianuarie 2016)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amarul visării

Prea des privii şi auzii
Nătânge jurăminţi;
Necontenit de suferinţi
Eu doar ştiu a şopti.

Eram acolo ceas de ceas
Un zâmbet să aştern
Pe buzele chipului cast
Ce tremura solemn;

În ochii ei neprihăniţi
Puteam privi poeme
Şi nopţi cu strigăte fierbinţi
Sub ceruri plini de stele.

Iar timp trecu, dar în declin;
Peste sufletu-mi rece,
Căutător de-al ei senin,
Un alt crepuscul trece;

Prin bezna gândului pustiu
O lună mi s-arată
Ca-n calea sa pe veci să fiu
În visul ce ne poartă.

Şi dac-ar fi cum nu va fi
Vreodată să-mi răspundă,
Eu, pesimist cu ochii gri
Aş plânge a mea izbândă;

Căci se cuvine năzuind
Să îi străbat lumină
Prin noaptea minţii sale când
Aievea mi-o suprimă?

Cum eu n-aş izbuti nici dor,
Nici promisiuni deşarte;
Ce să-i ofere-un visător
Captiv în realitate?

poezie de Silviu Obreja (10 octombrie 2016)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb e totu-n Mănăştur

iarna blândă a cuprins
în Cluj iată Mănăşturul
şi zăpada s-a întins
de acoperă acum totul

căci pe străzi şi pe alei
un strat alb se odihneşte
de-ţi tresaltă ochii tăi
prelung când iată-l priveşte

peste tot e alb frumos
şi pe stradă — printre blocuri
un strat alb fără miros
pretutindeni — nu pe alocuri

nu e frig ca altădată
ger aprig şi nepătruns
apa când era-ngheţată
pe vale şi-n jos şi-n sus

la Bogata când eram
în a mea copilărie
şi pe gheaţă mă dădeam
amintire încă-i vie

acum iarna e-o pictură
pe lângă ce-a fost atunci
nu mai are acea alură
nici pe dumuri nici pe lunci

căci acum prin Mănăştur
zăpada parcă-ţi surâde
cu-al ei chip curat şi pur
în palme când te cuprinde

nu mai e un frig cumplit
mâinile să ţi le-ngheţe
şi cu chipul năucit
să umbli pe la ferestre

e plăcut acum afară
cu alb totul e-mbrăcat
pe când mâinile îţi cară
tot ce azi ai cumpărat

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asfinţit

Ce-ţi mai place, răsărite
Să aduci la viaţă bestii,
Să o iei de lângă mine
Fix la capătul poveştii.

poezie de Silviu Obreja (iulie 2016)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale de lumină

Când se vor cerne dinspre ceruri
Petale albe de lumină,
Voi şti că vin să îmi aşeze
Pe umeri, graţia divină

Şi-n suflet un parfum de floare
Plutind pe cerul dintr-o lume
În care-un înger mai aşteaptă
S-apară-n ruga mea un nume.

Iar dacă şoapta-mi va ajunge
Să urce-n căile astrale,
Va coborî şi-mi va cuprinde
Iubirea-n aripile sale.

Va licări-n privirea-i blândă
Scânteia unui foc aprins
În lumea stelelor ce cântă
Şi niciodată nu s-a stins.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regelui cuvintelor

Din gând cetit cu dor de miazănoapte
Cu stih ce arde crezuri şi palate
Prin tine varsă mii stinghere sufluri
Şi mi te-ai dat pe tine să mă bucuri.
[---]
Încet-încet şi călimara-mi seacă
Şi tot ce ard de tine mă dezgheaţă
Poeme sorb din juvenile jocuri
Şi iar te pierd, întineresc pe-alocuri.

poezie de Silviu Obreja (august 2016)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-n cenuşa urii scormonim?!

Sătulă sunt să văd atâta ură,
Când doar iubirea lumii-i este cheia.
Mult prea puţini i-aţâţă azi scânteia,
Înăbuşind-o în afundătură.

Duşmani iubirii, cine sunt aceia,
Lovind-o-n creştet?! Oare de ce-ndură?!
Câte mârşave planuri concepură,
Sporind tristeţea lumii, nu nedeia?!

Mi se strecoară-n minte întrebarea:
De ce pe prag de viitor dormim,
Şi unde prunci găsi-vor alinarea?!

De ce-n cenuşa urii scormonim
Şi-n primul rând am aşezat teroarea,
Când noi vrem să iubim, nu să murim?!

sonet de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limita durerii

.. Dar a apus încet şi blând
Şi nu voi şti nicicând
Ce ploaie mi te-a smuls din gând...

Se stinse-un cer curat
Şi n-oi afla vreodat',
Ce vânt mi te-a furat
Şi mi te-a luat

Iar eu, o frunză sunt,
Presus mai de cuvânt
Şi ferecată-n gând,
Visând,

Dar până când?

Până atunci când nu mai am putere,
Puterea de a cere,
Dreptul la înviere,
În falnică tăcere,
Un drept al propriului nicicând,
Cât nu pot a-nvăţa ceea ce sunt,
Căci simplă în micimea mea,
Caut să-mi aflu limita,
Puterii
Şi limita durerii
Şi ura şi iubirea,
Tristeţea, fericirea,

Dar fum sunt toate câte sunt
Iar eu, ţărână din pământ
Şi duh e totul ce respiră
Şi duh e ceea ce mă miră
Şi ţip în neputinţa mea
De a-mi cuprinde limita, durerii
Şi limita puterii
Şi-a tot ceea ce simt si sunt,
A umbrei mele pe pământ

Şi trec şi trec fugind
De umbrele ce mă cuprind,
De limita durerii
A urii şi puterii
Şi-mi pierd şi urma pe pământ,
Căci întrebare e ceea ce sunt
Şi n-am răspuns,
Sunt doar răpus,
De limita durerii,
A urii şi puterii.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puritate

Aş lua eternitatea pe-o rază, din pieptul tău,
Şi aş rămâne fumul din zariştea-ţi adâncă,
În lume să-ţi fiu frunză, iar tu regatul meu,
Ce mă trăieşti în haina ce vara o aruncă.

Prin nourii durerii o toamnă mi-ai lăsat
Şi-n rapsodia vieţii o luptă-aduci în suflet,
Cu nuanţe aprinzi ochii din negrul apăsat,
Miracol înviind din stropi de ploi în plânset.

Tu eşti cea mai frumoasă din rozele-'nvierii,
În tremurul fiinţei păşeşti uşor în susuri,
Se sting foi ruginite pe ramura tăcerii,
Dar tu râmâi aceeaşi în rană şi-n răpusuri!

poezie de Aurel Petre (17 august 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar poţi înţelege?

Dar poţi înţelege ce-ţi spun
Cu buzele mele necoapte?
O, noaptea acestui Crăciun,
O, noaptea pierdută în noapte!
Priveşte! În Ţara din Sud
O iesle de vite, săracă,
Şi-un prunc, cât un lujer de crud,
Cu Tatăl Ceresc ne împacă.

Se sfarmă şi ziduri de hat
Şi grele sortiri milenare;
E-nfrânt strămoşescul păcat
Prin slava ce astăzi răsare!

Priveşte şi-n inima ta
Şi-n sufletul tău ce veghează,
Căci steaua ce-n timp strălucea
Te scaldă cu sfânta sa rază...

Căci steaua eternei Iubiri
Îţi drumuie mersul, prin ceaţă,
Cu-aceiaşi, de foc, trandafiri,
Spre-o nouă, spre-o veşnică viaţă!

Iar îngerii, îngerii, sus
Dau veste pământului, tare:
— Născutu-S-a astăzi, Isus,
A lumii deplină scăpare!

Dar poţi înţelege ce-ţi spun
Cu-aprinsele dragostei şoapte?
O, noaptea acestui Crăciun,
Sublima şi unica noapte!...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi gândurile iar ne mint

Nu vezi? Tăcerea se aşterne
Şi gândurile iar ne mint
Că ne iubim, deşi presimt,
O despărţire cum se cerne.

Că nu pot fi toate eterne,
Prea dureros doar eu o simt.
Nu vezi? Tăcerea se aşterne
Şi gândurile iar ne mint.

Că inima poate discerne
Când doar dezamăgiri resimt,
Cum aş putea să mai consimt
La nişte simple baliverne.

Nu vezi? Tăcerea se aşterne...

poezie de Dorina Omota din Când tăcerile dor...
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scânteieri de suflet

Ce-a mai rămas, o vom simţi-o, poate,
În jar ce sub cenuşă va mocni
Cu amintiri uitate neuitate
Prin scânteieri de suflet, încă vii.

Iar de va fi un vânt să se abată
În lumea lor, să fie flăcări iar,
Aş vrea ca ea, cenuşa-ceea, toată,
Să fie ce a fost, o zi măcar,

Tu să-mi apari, mirată, din uitare,
Aşa cum doar prin visuri îmi apari
Şi mă cuprinzi în braţe de-alinare
Şi-n ochi atât de trişti şi-atât de clari.

Dar de va fi cenuşa să-mi îngroape
Troiene reci de veşnice zăpezi,
Aş vrea să fii scânteilor aproape
Şi-n jarul tău, un timp, să le păstrezi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ocazia reprezentării filmului "Dragostea eternă"

E jucat destul de bine,
Dar tot sceptic am rămas:
Dragostea eternă ţine
Ca şi-n viaţă... doar un ceas!

epigramă de F. Lobodă din Palatul de Justiţie (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liră-mi geme şi suspin-un cânt

În liră-mi geme şi suspin-un cânt,
Căci eu îmi vărs acum veninu-n vânt.
Prin minte-un stol de negre gânduri trec:
Spre casa cea din patru scânduri plec,
Gemând, plângând eu fruntea pun pe mâni,
Se rumpe suflet, mi se rupe sân,
Scăpare caut în zădar de chin...
Să stângi un dor ce-n sânu-mi arde ­ vin!

Când te doresc eu cânt încet-încet:
Plec capul la pământ încet-încet
Şi glasul meu răsună tânguios
Ca tristul glas de vânt încet-încet.
Şi orice vis, orice dorinţ-a mea
Eu singur le-am înfrânt încet-încet.
Săgeata doar a crudului amor
În suflet mi-o împlânt încet-încet
Şi simt veninul pătrunzând adânc...
Cu sângele-l frământ încet-încet
Şi nu-mi rămâne decât să pornesc
Spre al meu trist mormânt încet-încet.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot s-adorm, văpaia s-o alin

Nu pot s-adorm, văpaia s-o alin,
Când luna-n ochii dânsei se topeşte,
şi-n părul său o stea se adânceşte
Ca o vioară lină şi hidoasă.

Nu pot s-adorm zburdalnic prin venin,
Când ochii ei topiţi n-au mai rămas
Iar zulfufii nopţii au făcut popas
Într-o grădină vânătă şi arsă.

Şi-n acest cămin - parc-o ruină -
Sunt flăcări până-n cerul spulberat,
Şi tu, roşcato; nu ai fost de vină
Că-n abisul tău, s-adorm, eu am uitat...

poezie de Octav Daniel
Adăugat de Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa nu moare în muguri

Speranţa nu moare în muguri
Şi-n lacrima viţei de vie;
Când focuri se-nalţă în ruguri
Speranţa-n flăcări reînvie.

Speranţa-n idee nu moare,
Chiar dacă ideea e-nfrântă;
Dispare o clipă şi-apare
În cântec de păsări ce-ncântă
Auzul! Chiar dacă privirea ne doare,
Speranţa-n idee şi-n suflet nu moare...

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feerie

Sub bolţile de trandafiri,
Am îngropat tristeţi trecute,
În ochi mi-am înflorit uimiri
Şi în priviri iubiri tăcute.
Sub tot seninul prins în ramuri,
Magia verdelui urzeşte,
Făcându-i inimii balsamuri
În clipa care frunzăreşte.

Sub cer senin miroase-a cânt,
Pământu-şi cântă simfonia,
Beau aerul curat din vânt
Şi-n palme curge armonia.
Când viaţa trece şi răneşte,
Din verde crud eu scot zvâcnirea,
Iar când privirea-mi ofileşte,
Prin trandafiri găsesc iubirea.

Sub bolta verde de smarald,
Mă regăsesc printre petale
Şi-, n suflet, fiecare fald
Croieşte drum printre vocale.
În liniştea din raza blândă,
Ascult tăceri, văd mări de visuri
Şi-n viaţa aspră şi flămândă
Pun versuri calde-n paradisuri.

poezie de Mirela Grigore din Pelerin pe cărările iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!