De ce-n cenușa urii scormonim?!
Sătulă sunt să văd atâta ură,
Când doar iubirea lumii-i este cheia.
Mult prea puțini i-ațâță azi scânteia,
Înăbușind-o în afundătură.
Dușmani iubirii, cine sunt aceia,
Lovind-o-n creștet?! Oare de ce-ndură?!
Câte mârșave planuri concepură,
Sporind tristețea lumii, nu nedeia?!
Mi se strecoară-n minte întrebarea:
De ce pe prag de viitor dormim,
Și unde prunci găsi-vor alinarea?!
De ce-n cenușa urii scormonim
Și-n primul rând am așezat teroarea,
Când noi vrem să iubim, nu să murim?!
sonet de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.