Îngânată de izvoare
Îngânată de izvoare
Noaptea-n tihnă așternuse
Val de brumă și splendoare
Și cu ea mintea mea duse
'ncetișor...
De peste nori se-nalță ușor
Lumina blândei lune
Ce nezărind al său odor
Începe să mă curme
De-al tău dor...
Briza îmi răsfață aleanul
Căci doar ea știe cât doare
Să fiu dependent de calmul
Ce-l năștea a ta suflare
'cel fior...
Îmi șoptește răbdătoare
C-o să mi te-arate iară;
Drum croiește spre izvoare
Cucuvea, blândă fecioară,
Somn ușor...
poezie de Silviu Obreja (ianuarie 2016)
Adăugat de untimidsijumatate
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.