Odă neînfricatului poet

Neînfricat poet al morţii
În care moartea se-nfiripă,
Te-ai dat poem pe harta sorţii...
Morminte-n gându-ţi se ridică!
Ai scris cu lumânări de ceară,
Pe faţa cerului de jar
Fiind o literă amară
Şi-un semn uitat de calendar.
Pri tine curg, în loc de sânge,
Cuvinte, litere-văpăi.
Din ochi, doar literă îţi curge
Şi de cuvânt ţi-s ochii goi.
Altar eşti! Şi-ngenunchi la tine,
O blândă pleoapă de poem.
La moartea mea, pe trupul-piatră,
Ucis de-al literei blestem,
Prin legea vieţii, te-nfioară,
Tu, cititor de necuvinte!
Sunt doar o literă amară,
Ascunsă parcă-ntre morminte.
Mă veţi trezi. Şi repetat,
Reîncarnată în cuvânt,
Prin literă, voi fi chemat
Poeţi... Eternul jurământ
Nu va pieri... voi fi prin voi,
Vom fi acelaşi trup de ceară
Şi de lumină, amândoi.
Căci nu e dreptul să se moară!
E moartea numai o plutire.
Poeţi vom fi în orice clipă,
Cât nu ne temem e iubire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu literă...

de ce sunt?
oricum sunt literă de coş,
... gunoi
ultimul în listă
amânat, uitat, necorectat,
un text, un cuvânt...

degeaba am zgârâiat ecranul
prin peniţa butoanelor
lăcrimez acum
îmi pare rău că am fost
punct de întersecţie
în destin străin
am scris un cuvânt
nu merita, iubire
nu există
cuvinte care nu îşi au rostul
s-au întors
şi se uită hâd la mine
la coş cu tine!

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă "Cărţii Glosselor"

A fost odată... va rămâne-n gând,
Prin literă şi glosse jurământ,
Ca o lumină strălucind în noapte,
Quasar printre poeţi, această carte.
M-am logodit cu litera şi sînt
Mireasă re-zidită în cuvânt.
Mi-am judecat fiinţa cu asprime
Şi mi-am ales perfecţiunea mire.

A fost odată... va rămâne-n gând,
O lege-n suflet, de la Duhul Sfânt,
Un drum sortit... Şi literei o cale
Dată i-a fost a străluci sub soare,
De-a modela simţire şi speranţă
În dragoste, în lume şi în viaţă.
Am scris şi eu în suflete, strigând...
De-atunci mă simt un cânt, mă simt plângând...

Prin literă şi glosse jurământ
Cu lumea şi cu viaţa am făcut
Şi-n ochi izvor de lacrimi am ascuns,
Pe plaja mea de vis adesea-am plâns...
M-am înălţat în zmee de ninsori
Şi răsărit m-am regăsit în zori.
O strângere în braţe ne-a unit
Pe drumul glossei greu de şlefuit.

Ca o lumină strălucind în noapte
Alerg spre alte timpuri, mai departe,
Alerg în timpuri către înapoi
Îmbrăţişând copiii lumii goi.
În pieptul meu un roi de fluturi vin...
Ca mine-s mulţi şi-adesea ne-ntâlnim.
La porţi de vis apare Eminescu,
Labiş ori Macedonski, Minulescu...

Quasar printre poeţi, această carte,
Îmi va rămâne dincolo de moarte.
Din lumea mea vă voi lăsa însemne,
La glezne, strălucind, brăţări de stele
Şi lege zilei care va veni...
Ca un Luceafăr, iar, voi străluci...
Să nu lăsaţi în candela uitării
Să ardă iar secunda disperării!

M-am logodit cu litera şi sunt
În zodiac, semn sigur de pământ,
Plămada dintre apă, foc şi fier,
Sunt fluxul şi refluxul... Un echer
Răsfrânt, cu colţul îndreptat spre soare,
Pierind în patru puncte cardinale.
Vulcan ce se înalţă şi quasar...
Sunt vis şi plajă, univers, ocean.

Mireasă re-zidită în cuvânt,
Un voal de stele, în iubire, sunt,
Taina iubirii care vă răzbună,
Clipa dintâi şi lacrima din urmă.
Sunt viaţă, fericire şi mister...
Să fiţi poem, cuvânt şi cânt vă-ndemn,
Spre-a mă zidi prin voi tăciuni şi jar
Să ard pe-al lumii nesfârşit altar.

Mi-am judecat fiinţa cu asprime
Şi încrustată iar în re-zidire,
Purificată-n ardere totală,
Păşesc pe treapta vieţii către seară.
Mă prinde mitologică chemare,
A versului eternă re-ncarnare...
Popas şi vis la cumpăna fântânii,
Să-mpart în Yn şi Yang arcada lumii.

Şi mi-am ales perfecţiunea mire...
Cuvântul şi iubirea-mi aparţine.
Un nesfârşit poem să ne cunune,
De-acum să plouă fericire-n lume!
Să plouă flori de tei, dans de lumină
Şi roi de fluturi... Dragoste divină
În râuri moi de stele să coboare...
Catifelată, fragedă ninsoare...

Şi mi-am ales perfecţiunea mire...
Mi-am judecat fiinţa cu asprime...
Mireasă re-zidită în cuvânt,
M-am logodit cu litera. Şi sunt
Quasar printre poeţi, această carte,
Ca o lumină strălucind în noapte.
Prin literă şi lege, jurământ,
A fost odată... va rămâne-n gând...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima literă a oricărui cuvânt se află în trecut, ultima literă - de asemeni; numai trupul cuvântului e în prezent.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu ce este-afară,
Nici câtă-ntunecare e-n suflete
Şi-n inimi...
Doar Dumnezeu răsare
Pe cerul vieţii mele –
O literă de stea
Ce este far şi taină
Pentru iubirea mea.
Nu ştiu, sunt îngeri care,
Prin suflete aleargă,
Nu ştiu, iubirea voastră,-ntregită-i,
Ori beteagă.
Ştiu doar că mă-ncunună
Cu mirt şi cu lumină,
Ca pe un vis de ceară, biserica divină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa valorilor

Moartea este o favoare...
Eminenţi ce ne tot mint,
Puzzle, critici literare.
Luptă,-n suflet sfredelind
Ploaia care-n inimi arde...
O tornadă-n călimară,
Val de verbe, iz de şoapte,
Peste-o literă amară.

Moartea este o favoare!
Corbi cu litera-n tipsie
Zboară-ntruna. Din ziare,
Pentru-un ciob de poezie,
Croncăne precum un tunet
Şi rănesc pământu-n noapte,
Iar după atâta trudă,
Primesc doar un blid de şoapte.

Eminenţi ce ne tot mint,
Slăvit fie caşcavalul!
Căci cu vorbe de alint,
Ne veţi minţi şi la anul...
Ritmul, rima, banul, faima,
Funcţia – model de artă,
Sunt esenţiale cică.
Fir cu fir, parol, se-nnoadă.

Puzzle, critici literare,
Nebunia-n inimi arde...
Toţi un rost avem sub soare,
Peste toţi o ploaie cade
Funcţia pe care-o poartă
Doamna, ca pe-un ţol de firmă,
Nu te apără de sloată,
Nici durerea nu-ţi alină...

Luptă-n suflet sfredelind,
Boli ce împânzesc pământul.
Oameni simpli, mult trudind,
Nu-şi încalcă jurământul.
Decolteul generos,
Verbe stranii de-ar ascunde,
Timpul n-ar fi de prisos,
Când rugina ne pătrunde.

Ploaia care-n inimi arde
Până şi-a iubirii urmă,
Bani, orgolii, vreri deşarte,
Toate-n moarte ni se curmă.
Toate-şi duc mărşăluiala
Către un zadarnic ţel,
Dar îşi uită răfuiala,
Sfârşin în acelaşi fel.

O tornadă-n călimară,
Tocul – cumpăna fântânii,
Scoate-n cofă apă-amară...
Şi se nasc poeţi românii...
Unii fură, alţii schimbă,
Alţii scriu cu luare-aminte,
Unii-au mâncărimi de limbă
Şi te pişcă din cuvinte...

Val de verbe, iz de şoapte,
Vin la mal de călimară
Scriitura să-şi adape
Cu-a cuvintelor cooară.
Labirinurile-i poartă
Pe-un tărâm de-acum mirific.
Ei îşi duc nobila soartă
Sub semn de altar oniric.

Peste-o literă amară –
Rezalit din vremi apuse –
Un parfum de floare rară,
Visuri deseori nespuse,
Voal de raze argintate
Aşternute-s într-un vers,
Umple-a sufletului noapte,
Muzica din univers.

Peste-o literă amară
Val de verbe, iz de şoapte,
O tornadă-n călimară,
Ploaia care-n inimi arde,
Luptă,-n suflet sfredelind,
Puzzle, critici literare,
Eminenţi ce ne tot mint...
Moartea este o favoare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candelă aprinsă

dedicată lui Angelick

Sufletului tău lumină,
Căci lumina aparţine
Fiinţei ce, prin neodihnă,
Scrie versuri pentru tine...

Sufletului tău iubire,
Căci iubirea te înalţă
Un vulcan - roi de albine,
Dor de cântec şi de viaţă.

Sufletului tău doar pace,
Căci din ea răzbate dorul,
Dor de literă, ce-n arce
De lumini, veghează somnul.

Sufletului tău tăcere!
Viermii nopţii să n-atingă
Dulcea, blânda-ţi mângâiere...
Nu las candela să stingă!

Eşti etern lumina vieţii,
Dor de glie, tricolor,
Pentru tine-am scris poemul...
Ştiu de versu-mi, că-ţi e dor...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

&

Eu sunt o literă oarecare A
Întind mâna şi mi-o strâng în pumn
O strivesc până la Z
Atunci apari Tu
Eşti o literă bărbătească după care suspină orice vocală
Cuvintele încep să rostească cuvinte noi

poezie de Zeciu Anca Cristina
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Ilorian Păunoiu

Până-n cea de-a şaptea chakră,
Tomograf universal,
Lumi se nasc şi lumea moare
Repetat şi ireal.
Lumea-n taină îşi petrece
Nunţi şi-nmormântări, cu fast,
Numai timpul trece, trece,
Defăimat, statornic ceas.

Până-n cea de-a şaptea chakră
Totu-i temeri şi balans,
Viaţa noastră-i doar o arcă,
Lemn pădurii, care-a ars.
Tocu-i înmuiat în zgură...
Morţii, în cuvinte reci,
Trec ţinându-se de mână
Pe a frazelor poteci.

Tomograf universal,
Sufletu-i rănit şi cast,
În pierdutele artere
Nici un ceas n-a mai rămas.
Nu-i lumină în adâncul
Lumii-n care vom pătrunde,
Doar o cruce şi mormântul,
Lumânări de lacrimi ude.

Lumi se nasc şi lumea moare
Voal de lacirmi şi de ploi,
Timpul trece, viaţa doare,
Şi curge sângele-n şuvoi.
Când reumatice artere
Se frâng haotic sub cuvânt
Noi suntem literă şi semne
Şi interjecţii şi cuvânt.

Repetat şi ireal
Lumi se nasc şi lumea moare.
Timp haotic, timp banal,
Timp de fluturi de ninsoare...
"Bucuraţi-vă de soare!
Bucuraţi-vă de ploi!"
Fiinţa cea mai dragă moare,
Dar renaşte pentru voi...

Lumea-n taină şi peterece
Trena ei de duse rugi,
Tu-ţi dormi somnul (timpul trece),
În mormânt, sub grele cruci.
Laşi de veghe poezia,
Îngeri împletind coroane.
Ai lăsat tocul, hârtia,
Numai sufletu-ţi nu doarme.

Nunţi şi-nmormântări, cu fast,
Toate trec, pe rând trec toate
Şi cu ce ai mai rămas
Om pierzându-te în moarte?!
Fapta şi cuvântul tău,
Gestul de mărinimie –
Literă de Dumnezeu
Sunt. Şi pavăză-ţi sunt ţie.

Numai timpul trece, trece,
Voal de nouri, câmp în soare...
Tu, morminte trist şi rece
Ascunzi rugi şi închinare
Plâns de lacrimă amară
Peste crucile de lemn,
Rămâi întru veşnicie,
Un universal poem!

Defăimat, statornic ceas,
Tu eşti doar oglinda-n care
Se privesc fără popas
Toate clipele amare.
Timpul ca o cicatrice,
Arde rănile ce dor,
Universului matrice,
Nimănui nu-i eşti dator.

Defăimat, statornic ceas,
Numai timpul trece, trece,
Nunţi şi-nmormântări cu fast
Lumea-n taină îşi petrece.
Repetat şi ireal
Lumi se nasc şi lumea moare,
Tomograf universal,
Până-n cea de-a şaptea chakră.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

PoetEi

Ţi-aş spune că eşti frumoasă
La fiecare poem pe care-l scrii,
Să ştii.
La fiecare vers pe care-l creezi,
Să crezi.
La fiecare cuvânt pe care-l atingi,
Să te convingi.
La fiecare literă, în felul ei,
Să vrei.
Dar e prea puţin.
Aş împărţi fiecare literă
În puncte fierbinţi,
Să simţi,
Să resimţi,
Să gemi,
Să nu te mai temi,
Să fii,
Să taci,
Să-mi placi.
Să scrii!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă iubirii nesfârşite

Pe marea mătăsoasă am clădit,
Palate vechi, din stele de cleştar,
Pe plaja diafană ne-am iubit
Şi luna ne părea un felinar.
Eram un lampion zburând hai-hui,
Erai cuvântul izvorât din tihnă,
Ai tuturor eram... şi-ai nimănui!
Eram noi doi, o literă divină.

Pe marea mătăsoasă am clădit
Ca într-un univers de necuvinte,
Corăbii verzi... Cu frunze de argint,
Ne-am împletit aducerile-aminte.
Era atâta libertate-n jur!
Tu, lebădă-n veşminte de lumină...
Eu, ca un mire fără de contur,
O flacără sălbatică, divină.

Palate vechi din stele de cleştar
Pe treptele iubirii risipite...
Eu înger alb, înveşmântat cu jar,
Tu, epilog aducerii aminte.
Ne-am risipit pe mări ca un ecou
Şi-am renăscut pe cerul de petale,
Căci din iubire să te-nalţi, nu-i greu,
Nici lacrimile nu pot fi amare.

Pe plaja diafană ne-am iubit
Şi ne-a unit întâiul nostru vis.
Pământ cu cer şi ape s-a unit
Şi fluturi cu aripile au scris
Pe pat de aripi, sângerii poeme...
Săruturi caste pus-au în condei...
Din călimară, litere şi semne –
Balsam în anii lungi, târii şi grei.

Şi luna ne părea un felinar
Ce lumina în taină fericirii
Rămase pe al mărilor altar
De veghe vieţii, morţii şi iubirii.
Trec pescăruşi şi îngeri... E târziu
Şi albe păsări rătăcesc în noapte.
Iubito, chiar furtună de-am să fiu,
Să nu te temi de ale mele şoapte!

Eram un lampion zburând hai-hui...
Cu tine am atins nemărginirea.
Eram al tuturor şi-al nimănui,
Hoinar prin lume, căutând iubirea.
Azi sufletul şi viaţa-ţi dau în dar,
Tu eşti plus infinitul şi lumina,
Tu eşti întâia zi din calendar,
Găsesc în tine, pretutindeni, tihna.

Erai cuvântul izvorât din tindă,
Braţul ţi-era briză mângâietoare...
Mai şerpuielnic mâ prindea-n oglindă...
Eram noi doi, în lumea asta mare.
În vals ne-am prins şi am slăvit eternul,
Am dănţuit cu apele deodată
Şi de durerea noastră plânge cerul
Cuvânt, poem şi lacrimă curată.

Ai tuturor eram... şi-ai nimănui.
Orfani ai unei lumi în transformare,
Plecând din lumea lor, plecând hai-hui,
Cu ceru-n gând şi visul la picioare.
Doi îngeri ce sub ramul de măslin,
În jurăminte tainice şi pure,
Au refăcut un act – cel mai sublim
Şi-au reuşit durerile să-ndure.

Eram noi doi, o literă divină,
Din călimara plină cu sudoare,
Un strop din diadema e lumină
Ce a născut o lacrimă de soare.
S-au strâns furtuni din magice cuvinte,
Iubirea ne-a chemat şi ne-a unit,
Iubita mea, îţi mai aduci aminte?!
Noi doi, de-o veşnicie ne-am iubit!

Eram noi doi, o literă divină.
Ai tuturor eram... şi-ai nimănui,
Erai cuvântul izvorând din tindă,
Eram un lampion zburând hai-hui.
Şi luna ne părea un felinar...
Pe plaja diafană ne-am iubit.
Palate vechi, din stele de cleştar,
Pe marea mătăsoasă am clădit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Eminescu

Luceafăr ce cutreieri prin lumea mea de vers,
Eu am făcut din tine un vis, un Univers...
Cu flori de tei, din lacrimi, tu singur ţi-ai clădit,
Prin literă şi lege, alt timp în infinit.

Pe lac, o diademă de lebede se-arată...
Eşti cânt şi nemurire, eşti lumea noastră toată!
Eşti viers! Şi-n măiestria-ţi, virtute şi lumină.
Tu ai rămas de-a pururi a lumii rădăcină.

Cad flori de tei... şi lacrimi... şi litere-lumină.
Ai devenit un astru, ţi-am plâns la rădăcină.
Te-ai înălţat Luceafăr. cât stele vom avea,
Cărarea vieţii noastre, mereu vei lumina...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pană şi carte

Pe-un teanc de cărţi, o pană suspendată,
Îşi picură secundele în vers...
Lucea de plâns. Lucirea de-altădată,
Îşi auzea ecou-n univers.

Trohei şi iambi se-ngrămădeau degrabă
În vârful ruginit de aşteptări.
Un bătrânel îşi număra în barbă,
Poemele-nşirate pe culori.

Poem grăbit, lângă o lampă-n noapte,
De veghe unei limbi uitate parcă,
Îşi alunga tăcerile din moarte...
Căci mai avea-n volum puţină treabă.

Suspans şi taină, vorbe şi lumină...
În rest, atâtea foi îngălbenite.
Azi sticla de cerneală e virgină,
Cuvintele, în ea, sunt arcuite...

S-au răsturnat în suflet, ca pe-o coală,
Mărgele de uitare şi... tăceri.
Cuvânt de dor şi literă amară
Îmi amintesc: cât te-am iubit mai ieri!

Acum eşti un străin precum o toamnă,
Te-ai depărtat... te pierzi... o să revii?
Eu plâng cu toamna! Nu îmi lua în seamă!
Aleile de visuri sunt pustii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecclesiat – Toate râurile curg spre mare, dar marea nu se umple

Cazi, te ridici, iar cazi, iar te ridici,
Dacă nu te mai ridici, eşti mort.
Un cuvânt – ucide, o palma – ucide,
Uneori, glonţul te poate ocoli,
Este trist să vezi cum maimuţele din Zoo-park
Se degradează, devin obscene şi chiar
Respingătoare, la fel sufletele noastre
Îmbibate de ură, orgolii, sufletul – o maimuţă
Închisă-ntre gratii, privită cu o mare curiozitate,
Dar fără dragoste, ehei, pisicile de Angora,
Altă chestie, dar parcă n-au suflet, ce contează?
Cinstitul Iago se autoproclamă Maur,
O violează pe Desdemona, nu o ucide,
El violează o lume, face legi, facer spune,
Cinstitul Iago şi cinstitul Brutus.
Fumul era ultimul cuvânt al celor ucişi.
A fost un ultim sărut.
Un semn, o literă,
Iau litera, o adun cu o altă literă,
O frază, un poem, o cantată,
Orga înţelege şi mi se alătură.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mi-am trădat doar moartea

Aşa este

Versul
meu
nu
are
nici
o
literă

Iar

Poezia
mea
e
fără
cuvinte

Însă
după
ce-mi
termin

Crosul
pe
foaia
albă

Mor
exact
ca
mai-
nainte

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (10 decembrie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti pământul, eşti moartea

Eşti pământul, eşti moartea.
Anotimpul tău e-ntunericul
şi tăcerea. Nu e pe lume
nici un lucru ce mai mult decât tine
să fie-ndepărtat de zorii zilei.
Când par a te trezi
eşti numai durere,
o ai în ochi, în sânge
dar tu n-o simţi. Trăieşti
cum trăieşte o piatră,
cum trăieşte pământul dur.
Şi te-nveşmântă vise,
tresăriri şi suspine
pe care le ignori. Durerea
ca apa unui lac, se-agită şi te înconjoară.
Sunt ceruri pe faţa apei.
Tu le laşi să se destrame.
Tu eşti pământul şi moartea.

poezie clasică de Cesare Pavese, traducere de A.E. Baconsky
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tangou de vis

În tangoul privirii tu ai fost ca un vis,
Te-am privit în adâncuri... M-ai privit, m-ai atins...
Am simţit ca o umbră braţul timpului tău,
Coborând pe corsetul plâns al gândului meu.

Dansu-acesta mirific, ireal, m-a captat...
Alte timpuri m-au prins, din alt timp am plecat,
Cerul buzelor mele sângerii, ţi-a şoptit
Must de taină amară, un poem învechit.

Eşti atât de departe... Ce aproape îmi eşti!
Lumea mea cu iubire o-ncununi... Unde eşti?
Tu, quasar, fericire, tu, lumină şi cânt...
Eşti o clipă?! Eşti vrajă?! Eşti poem?! Eşti cuvânt?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Priveşte cerul trist către pământ
Prin nouri de amar şi suferinţă...
Ţi-e pusă azi credinţa în cuvânt
Cuvântul însă-ţi cere stăruinţă,
Supunere, şi-ţi dă un chin cumplit,
Cu tine Moartea e-n duel mereu!
Că-n lutul literelor, vers cioplit
E o creaţie de Prometeu.
Iar viaţa însăşi un poem ce-i scris
De un poet cu sufletul amar
Şi-orice cuvânt de tine s-a dezis
Când moartea-ţi joacă rima pe un zar!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cuvinte de care ne temem să le scriem cu literă mică, cu toate încuviinţarea gramaticii.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Har

Har - firească încântare,
Dor de dor şi dor de ducă
Într-o lume peste care
Fi-vei înger, ori nălucă.

Zâmbet şi sărut de sânger,
Zări lăptoase de lumină...
Cântă-n cor sobor de îngeri
Pe un cer de muselină.

Câmp de maci de catifele,
Nuferi pe un cer de vis,
Parcă toate-s ale tele
Şi-ncolţesc în paradis.

O continuă mişcare,
Val de pace şi balans,
Fir de aur prins în zare
De-al lumescului popas.

În clepsidra-ncrâncenată,
Printr-o viaţă călătoare,
Doar o trecere firească
Şi aceiaşi întrebare.

Taină, literă şi lege,
Sufletului ochi eşti, har.
Doar tăcerea te-nţelege,
Numai ei îi eşti amnar...

Har - sfioasă alinare
A durerii sângerânde
Ce-n adâncuri lucitoare
Ca o taină, se ascunde.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna care m-a scris

Căzusem din mine;
Pe gresia umedă şi rece
a nepăsării.
Probabil călcasem strâmb.
Mai aluneci uneori în greşeală...
nu, nu capul mi-l sparsesem
(aş fi scăpat de bâzâitul enervant al gândurilor)
inima a fost cea care s-a spart.
Unde priveam,
în jur,
erau numai cioburi roşii,
flăcări mici
ce îmi ardeau ochii.
Am plâns, recunosc
lacrimile, însă, n-au reuşit
să stingă arsura.
Mâinile, ca nişte arbori dezgoliţi,
pendule numărând neputinţele
Te doineau într-o rugă de taină.

Tu ai fost cel care a suflat peste răni!
Tu ai fost cel care ai lipit cioburile!
M-ai luat literă cu literă
şi m-ai însăilat cuvânt.
Cu îndemânarea ceasornicarului
ai rotit cuvintele
şi timpul a curs gros,
ca mierea,
în rănile aripilor
ce s-au ridicat în taina versului.

Ieri eram o cumpănă cu ciutura spartă.
Azi fântâna cuvintelor mele şi-a ridicat apa
până la buza cerului:
Soarbe-mă poezie!
Tu eşti mâna care m-a scris...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!