Jucând X şi 0 cu viaţa

privesc fereastra
dincolo de ea tăcerea
se lungeşte ca umbra în apus

de la un timp nici avioane nu mai trec
obişnuiam să le număr
să văd câte gânduri încap
între un zbor şi altul
dimineţile îmi ieşeau cu număr par
după amiezile vorbeam cu tine
şi rămânem mereu cu gustul amar
al depărtării pe buze
iar numărătoarea îmi ieşea fără soţ

nici pescăruşii nu mai taie ceaţa
nici telefonul nu mai sună
deşi nu mi-am schimbat numărul

mai opreşte câteodată maşina de gunoi
dar nu suntem dispusi
să renunţăm la balastul din viaţa noastră
şi ne miram de ce ne sunt paşii atât de grei
iar picioarele de plumb
par că prind rădăcini
în lutul din care am ieşit

mă întreb dacă am fi fost
doi pomi într-o grădină
depărtarea ar fi avut acelaşi gust amar
sau rădăcinile noastre s-ar fi împletit
şi fructele noastre ar fi avut aceeaşi culoare

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!