Noi

E-o pulbere de amintiri ce nu-mi dă pace
E-o ramură de brad uitată-n vitriol
E-un diavol rătăcit ce-n mine zace
Ca un "je t"aime" trădat la demisol.

Adună-mă din staţii de tramvaie
Sunt rana timpului cea dureroasă
În timp ce tu, înaintând prin ploaie,
Eşti ca-n trecut, tăcută şi frumoasă.

poezie de Paul Polidor
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pasă

Nu-mi pasă că nu ştiu unde eşti,
Căci de voi vrea, prin noaptea de mătase,
Te-oi căuta prin versuri şi poveşti,
Şi te-oi găsi prin amintiri frumoase.

Nu-mi pasă că tu eşti departe,
Căci eu ca-ntr-un căuş de palmă,
În inimă te port mereu, deoparte,
Deşi ispitele necontenit dau valmă.

Nu-mi pasă că nu sunt lângă tine,
Căci eu te văd când închid ochii strâns,
Şi nimeni n-o să afle despre mine,
De câte ori de dorul tău am plâns.

poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi va păsa

Când voi fi moartă şi peste mine-n lumina lui april
Îşi va scutura cerul pletele de ploaie pline,
Deşi vei jeli lângă mormânt cu inima cernită,
Nu-mi va păsa deloc de tine.

Voi avea pace, pacea pe care-o au frunzele
Când ploaia-îndoaie ramurile tufelor de lângă drum;
Si-atunci voi fi mai tăcută şi mai rece
Decât eşti tu acum.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 1

Voi, care-n sonul rimelor aceste
Aflaţi suspinul ce în timp, departe,
Hrăni un tânăr rătăcit, ce-n parte
Era un altul decât cel ce este,

Şi-n stiluri varii lacrimi de poveste,
Speranţe vane şi dureri deşarte —
Nu-mi daţi iertare, ci o milă-aparte,
De v-a trecut iubirea prin tempeste!

Am fost o lungă vreme, azi văd bine,
În gura lumii vorbă şi ocară
Încât mâhniri în mine se-nfiripă...

Trecuta rătăcire-i azi ruşine,
Păreri de rău şi conştiinţă clară,
Că lumii place tot ce-i vis de-o clipă.

sonet de Petrarca din Sonetul italian în Evul Mediu şi în Renaştere (1970), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri şi vise scrise

Vor trece ani, vor trece zări
Vor trece multe amintiri.
Vom scrie vise, versuri, stări
Din ale noastre... triste firi.

Vom adormi, visând, visând
Căci viaţa e frumoasă.
Ne vom trezi, cântând, cântând
Trebăluind prin casă.

Sunt amintiri, dar sunt şi vise
Ce vin, ce au trecut.
Când le uităm, rămân ucise
Un lucru neplăcut.

Bine ar fi, să le salvăm
Le scriem, să trăiască.
Farmec aparte, să le dăm
Să nu se veştejească.

Îmi amintesc... când ne iubeam
Îmi amintesc prea bine.
Din ochi, iubirea, îţi sorbeam
Îmi amintesc de tine.

Îmi amintesc, prima-ntâlnire
Iubita când îmi vine.
Îmi amintesc, plăcuta-ţi fire
Îmi amintesc, de tine.

Şi-mi amintesc, al tău sărut
O, cât era de bine.
Şi-mi amintesc, cât a trecut
Da, mi-amintesc de tine.

Aş trece eu, să-mi amintesc
Să-mi amintesc mai multe.
Când îţi spuneam, că te iubesc
Şi cerul vrea s-asculte.

Şi-a ascultat, a ascultat
Eram, ca doi copii.
Pe braţe, eu, mi te-am purtat
Dorită ca să-mi fii.

Şi-mi amintesc, cum mă doreai
Cum mă doreai fiebinte.
În braţe, tu, cum mă strângeai
Şi îmi şopteai cuvinte:

Mai stai, mai stai, mai stai
Mai vreau al tău sărut.
Mai stai, mai stai – ziceai
Şi vremea a trecut.

Şi vremea, vremea... va mai trece
Rămân, doar amintiri.
Şi amintirea, ne petrece
Spre alte zări... şi firi.

Acum, le ştiţi: le-am scris
Le-am scris ca să le ştiţi.
Şi vor rămâne... vis
Şi voi să vă iubiţi.

Viaţa, este frumoasă
Frumoasă, când iubeşti.
Şi este, dureroasă
Când tu, o părăseşti.

Şi vine, vine-o zi
Când toţi o părăsim.
Şi ziua, n-o vom şti
Cumva, să o vestim.

Şi dacă tot, nu ştim
Nu ştim ce va mai fi.
Măcar, să ne-amintim
Când timpul, v-a muri.

Sunt amintiri, sunt vise
Sunt vise adunate.
Spre zări, vor fi deschise
Frumos poetizate.

Şi dacă se vor teme
Prin vreme, să înoate.
Nu vă temeţi... de vreme
Spunând, că nu se poate.

Se poate, dacă vrem
Şi dacă... ne iubim.
Şi amintiri... avem
Scrise, când: le citim.

poezie de Paul Preda Păvălache (15 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge ca-n poveşti, seara se coboară

tribute to Cristian Paţurcă

Veneam de la Unirii, într-o zi specială,
Mergeam eu şi Paţurcă,"La aniversară"
Frigul şi norii căzuseră la învoială,
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

La Universitate ajungem, e puhoi de lume,
Punem flori la Troiţă, ei ne înconjoară
Oamenii sunt trişti, nu e loc de glume,
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

Azi e 21 decembrie, s-a împlinit un an,
Nu ne vine a crede cum timpul zboară
Totul e-un infinit alb, ca într-un roman,
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

De la revoluţie a trecut un an de libertate,
Un an de când oamenii au învăţat să moară,
Pentru democraţii şi minciuni sfruntate
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

Brusc mă trezesc din somn, Cristi a murit,
Imediat dau fuga la geam şi mă uit afară
În spatele blocului totul pare liniştit,
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

Merg jos la florărie, frumoşi trandafiri,
Cumpăr, dar sufletul începe să mă doară
Mă urc în maşină, gonesc spre cimitir,
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

Mă opresc la mormânt unde Cristi zace,
Sărut fotografia şi îi spun "Odihnă uşoară"
Iar bunul Dumnezeu să îţi ofere pace,
Ninge ca-n poveşti, seara se coboară.

poezie de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăceam tăcută

Şi iubirea, boabe de rouă,
plesnea în lacrimi
ce curgeau pe obrajii fierbând
de lipsa ta.
Buzele ardeau înfocate
în aşteptare.
Praf de amintiri
cu tine, cu noi.
Cârcoteau întrebările în mine:
cum eşti? şi unde? unde?
de ce nu vii? când vii?
Iubirea - acel fir delicat de
trandafir adus de tine
stătea înfipt în pieptul meu
şi sorbea din apa
ce curgea prin mine.
Şi eu zăceam tăcută.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă eşti

Frumoasă eşti iubita mea
Cum e lumina-n zori de zi,
Când soarele sărută marea
În cântec lin de ciocârlii.

Frumoasă eşti precum e valul,
Împodobit ca o mireasă,
Ce furios sărută malul,
Când noaptea umbrele-şi revarsă,

Frumoasă eşti precum e floarea
De liliac în primăvară,
Când cu mirosul ei te-mbată,
Chemându-te să iubeşti iară.

Frumoasă eşti precum e zborul
Cocorilor ce-au revenit
Purtând pe aripi bucuria
Iubirilor fără sfârşit.

Frumoasă eşti precum e bolta
Ce-n noapte-mbracă mii de stele,
Frumoasă eşti precum e Luna
Când rătăceşte printre ele.

Frumoasă eşti precum e vara
Când flori revarsă pe câmpii,
Frumoasă eşti precum e iarna
Când cerne fulgii săi zglobii.

Frumoasă eşti cum nu e nimeni
Sau cum sunt toate la un loc,
Frumoasă eşti, şi îmi eşti mie,
Iubita mea cu ochi de foc.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Ce linişte am, fără tine!
Tăcerea din jur mă apasă.
Iar inima zice: nu-mi pasă.
Şi totuşi.... ceva nu e bine.

Mă simt ca bolnavă. Şi tristă,
Lipseşte dorinta de-a face.
Un trup fără vlagă, ce zace.
Dar nu vreau să ştiu iar de tine.

Secat-a izvorul din mine, cu dor.
Ai fost, nu mai eşti. Doar trecut.
Frumos am crezut că va fi. A durut.
De-acum nu-mi mai pasă, eu zbor

Spre zări mai senine, cu dragoste lină,
Cu cald şi cu pace în suflet şi-n gând.
Va fi ca şi cum n-am ştiut de tine nicicând
Rămâi sănătos. O stea, tu, vei fi, în lumină.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adună-mă cu tine

ia-mă, adună-mă cu tine,
iar când vei vrea să pleci,
divide-ne cu noi,
doar cu noi doi
şi apoi
împarte-ne:
pe mine la tine
pe tine la mine,
dă-mi mie pe tine
şi pleacă tu cu mine.

poezie de Ramona-Elena Chifan (8 decembrie 2008)
Adăugat de Ramona-Elena Chifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un umăr.
Eu mi-am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzeam cum se încetineşte sângele meu
suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă aştept şi nu e drept

La umbra unei clipe reci,
Tu nu mai vii, nici nu mai pleci,
Nu mai îmi eşti, nu îţi mai sunt,
Am devenit un amănunt.

Văd urme ce-au rămas din noi,
Le şterg cu lacrimă de ploi,
Nici amintiri nu-mi mai doresc,
Sunt mult prea vii şi mă rănesc.

Tresar la orice zgomot mic,
Dar nu eşti tu... nu e nimic,
Ci doar închipuiri târzii,
Că suntem iar, c-ai să revii.

În ceaţa timpului trecut,
S-a prăbuşit tot ce-am avut,
Degeaba stau şi te aştept,
Nu te întorci... şi nu e drept.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea Ta-i ca ploaia de vară

Iubirea Ta-i ca ploaia de vară,
Caldă în stropi şi binefăcătoare,
Unde-o trimiţi, aduce înnoire
Ca-n ziua de primăvară.

Aduce-nflorire când plouă-n tristeţe
'Nfloresc rosmarinii, chiar şi cactuşii-nfloresc,
Când îi priveşti florile îţi dau bineţe
Încât în faţa lor eşti chemat să te opreşti.

'Nfloreşte grâul în ploaia de vară,
Grădinile-n mai în dulce rodesc,
Plouă-ne Doamne, fiinţa ca-n primăvară,
Ca-n toamnă, să-Ţi recunoşti rodul dumnezeiesc.

E-un har pentru inimi şi suflet să plouă,
Din Duhul cel sfânt-adorat,
Ţine-ne-n ploaia ce-aduce rodire,
În viaţa ce-n Golgota ne-ai înfiat.

Roadă s-aducem chiar în pustie,
Cum florile rodesc de le-atingi,
Să plouă-n belşug ploaia de vară,
În crini să transformi şi suflete-ciulini.

Să-nviorezi prin stropii de ploaie,
Inimi deşerte-n tristeţi,
Plouă-ne Doamne, a Ta ploaie sfântă,
Să Îţi cântăm ca florile-n rouă
În alb-dimineţi!

poezie de Sanda Tulics din Foşnet stelar (3 octombrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă satului natal

E-un sat pe valea Jiului...
Oameni atât de minunaţi,
Purtând simbolul dorului –
Dor de pământ şi dor de fraţi.
În cântecele-i am sădit
Jale de clopot şi de vis.
În suflet ne-au înmugurit
Şi cu lumină-n cer am scris.

E-un sat pe valea Jiului
Şi casa-n care am crescut.
În labirintul timpului,
Lumina vieţii am văzut.
Icoana bunului Iisus,
Copilăria-mi apăra.
Măicuţă Sfântă, Tu, de sus,
Ştiai, plângeai de soarta mea.

Oameni atât de minunaţi,
Mi-au luminat cărările.
Mătuşi, părinţi şi cei doi fraţi
Îmi alinau durerile.
Eu am crescut, m-am înălţat...
Altar bisericii din sat,
Amnar, opaiţ, urmaş, bărbat
Acum cu toţi m-aţi renegat...

Purtând simbolul dorului,
M-aplec... Sprânceana gândului,
Purtând în ochi lacrimi de Jiu.
Înnourat sunt... şi-i târziu!
La Valea Stanciului în sat,
Tărâm atât de minunat,
Hore şi sârbe ne-au unit.
Copilărind, m-u primenit...

Dor de pământ şi dor de fraţi...
Âmi văd strămoşii îmbrăcaţi
În ii cum au purtat străbunii,
Privind la cumpăna fântînii.
Pe tata-l văd, pe mama mea.
Se zbate-n mine lacrima.
Se-nchide cerul ca o pleoapă
Ş dorul de trecut se-ngroapă.

În cântecele-i am sădit
Grâne şi maci când am venit.
Dar iată, azi, păduri şi ape,
Cu amintiri vor să mă-ngroape.
Se-aude-un corn sunând a jale,
E vremea de înormântare...
Furtuni în clopot... Trec feciori!
Plecăm, la tâmple cu ninsori.

Jale de cântec şi de vis...
În ceasul timpului nescris,
Prin cuvântări de lacrimi trec
Alte secunde... Am să plec.
Întunecarea-i tot mai grea,
Îngerii doar vor lumina
Al vieţii şi al morţii chin
În somnul meu de veci... Amin!

În suflet ne-au înmugurit
În candele, ramuri de mirt,
Părinţii – ramură de brad
Şi-n plete stelele le ard.
Pământ de vis, prin văi şi munţi
Ţi-au alergat copii desculţi.
Şi ţi-au înmugurit la geam
Strămoşii, prinşi pe-acelaşi ram.

Şi cu lumină-n cer am scris
Petec de jar. Am plâns în vis...
Apoi tăcerea s-a lăsat...
Cu amintirea am plecat.
Trecut e-n mine şi-n amurg...
Se lasă pleoapele de plumb.
Scârţâie cumpănă fântânii,
Căci m-au chemat la ei străbunii.

Şi cu lumină-n cer am scris...
În suflet ne-au înmugurit
Jale de clopot şi de vis.
În cântecele-i am sădit,
Dor de pământ şi dor de fraţi,
Oameni atât de minunaţi,
Purtând simbolul dorului...
E-un sat pe valea Jiului...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patria mea

revii iarăşi în minte,
în gând şi în simţiri.
eşti patria mea, nebănuită iubire.

iubire de deal, de munţi, de câmpie, de ape şi oameni,
eşti înăuntrul meu,
mereu dureroasă, dumnezeiesc de frumoasă.

ai cerul albastru şi ape smaralde,
vârtejuri de dans,
cuvinte venite din timpul arhaic.
eşti patria mea cu tot ce e vechi şi e mit,
un dor ce-l duc cu mine dincolo de timp.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, brad frumos...

O, brad frumos, ce sfânt păreai
în altă sărbătoare.
Mă văd copil cu păr bălai
şi ochii de cicoare.
Revăd un scump şi drag cămin
şi chipul mamei sfinte,
imagini de Crăciun senin
mi-apar şi azi în minte.

Un brad cu daruri şi lumini
în amintiri s-arată.
În vis zâmbeşte ca un crin
copilul de-altădată.
Intregul cer era deschis
deasupra frunţii mele.
Azi strâng doar pulbere de vis
şi numai scrum din stele.

Copil bălai, Crăciun şi brad
s-au stins în alte zile.
Azi, numai lacrimi cad
pe-ngălbenite file...
Azi nu mai vine Moş Crăciun
cu barba-i jucăuşe,
ci doar tristeţile mi-adun
să-mi plângă lângă uşe...

În bezna temniţei mă frâng
sub grele lespezi mute,
şi-mpovărat de doruri plâng
pe amintiri pierdute.
Omătul spulberat de vânt
se cerne prin zăbrele
şi-mi pare temniţa mormânt
al tinereţii mele...

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Generici

Să spunem generic
Iubito!
Să spunem generici
noi doi!
Când se scutură frunza de copacii
generici
când peste haine ne simţim
ca şi cum am fi goi
când urcăm cu tramvaie în staţii
cu un pumn de pământ în loc de bilet
când îmi împrumuţi o carte
în care ai subliniat un secret.
Să ne spunem generici
Să ne spunem cum vrei
când prin ploaie udaţi până la sânge
ne bea sub copac o frunză de tei.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, brad frumos!

O, brad frumos, o brad frumos,
Cu cetina tot verde.
Tu eşti copacul credincios,
Ce frunza nu şi-o pierde,
O, brad frumos, o brad frumos,
Cu cetina tot verde.

O, brad frumos, o brad frumos,
Verdeaţa ta îmi place.
Când o revăd sunt bucuros
Şi vesel ea mă face.
O, brad frumos, o brad frumos,
Verdeaţa ta îmi place.

O, brad frumos, o brad frumos,
Cu frunza neschimbată.
Mă mângăi şi mă faci voios
Şi mă-ntăreşti îndată.
O, brad frumos, o brad frumos,
Cu frunza neschimbată.

O, brad frumos, o brad frumos,
Tu-nchipui pomul vieţii,
Ce ni la dus din Rai Hristos
Cum au vestit profeţii.
O, brad frumos, o brad frumos,
Tu-nchipui pomul vieţii.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite din trecut

Iubite dragi ce-n taină m-au sedus
se-ntorc acum învăluite-n ceaţă,
şi-mi readuc pe gândul nesupus
noian de amintiri ce mă îngheaţă.

Prin amintiri se rătăcesc absurde,
tot căutând regrete ne-mpăcate
în mintea mea ce în adânc ascunde
trecutul lor şi multele-mi păcate.

Căci le-am trădat cândva, deopotivă,
şi-n suflet le-am rănit fără măsură,
iar ele acum, cu-o mină compulsivă,
se-ntorc şi-aduc în amintiri doar ură.

Dar ura lor, venită să mă-ngroape,
în mângâieri se schimbă dintr-odată,
iar eu le-aduc pe toate mai aproape,
şi mă renasc din lumea lor trădată.

Pe piepturi dantelate mărţişoare
le pun cu drag şi magică tandreţe,
săruturi lungi, ca apa din izvoare,
mă scaldă-n elixir de tinereţe.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti ce sunt eu pentru tine

Şi iar s-aprinde în brad o stea
Şi iar sunt îngerii cu mine
Şi-ţi mulţumesc, iubita mea,
Că eşti ce sunt eu pentru tine!

Şi iar îmi vine să mă scutur
Ca un cireş de floare nins.
Să stau îmi vine, ca şi flutur,
În părul tău de flori cuprins!

Şi iar sunt galbenă petală
În parul tau de catifea,
Şi iar mă porţi cu-atâta fală
Ca o năframă sfântă, aşa!

În tine însăţi eu sunt eu
Şi stau smerit, cum se cuvine,
Şi iar mă leagă Dumnezeu
Cu un ştergar pe veci, de tine!

Şi iar ne naştem din nefiinţă
Şi într-un galben labirint
Eu sunt o spadă de voinţă
Şi tu eşti scutul de argint!

Şi iarăşi eu trăiesc prin tine
Eşti foc şi apă şi pământ
Şi chiar la Denii simt cum vine
Trimis de tine Duhul Sfânt!

Şi iar s-aprinde în brad o stea
Şi iar vin îngeri de la tine
Şi-ţi mulţumesc, iubita mea,
Că sunt: ce eşti tu pentru mine!

poezie de Nicolae Rolea (5 iulie 2011)
Adăugat de Nicolae Rolea
Comentează! | Votează! | Copiază!