În lacrima lumii...

În lacrima lumii, se-aude durerea,
Cu care se-adapă într-una tăcerea.
Pieirea mai pune un pas peste noi
Şi tot mai adânc coborâm în noroi.

Distrugem speranţe şi gânduri tăcute.
Am pus raţiunea să nu mai asculte.
Şi robi lăcomiei, de noi inventate,
Clădim inutile şi sumbre palate.

Robiţi de maşini şi luxoase vacanţe,
Mirajul din drog... privaţi de speranţe,
Urmăm neclintiţi ce ne da lăcomia
Şi creştem cu grijă şi-n tihnă robia.

Orbiţi de plăceri şi de lucruri deşarte,
Privirea din noi nu mai vede departe.
Şi-n timp ce greşim, dar nimic nu ne miră,
Pământul sub noi de-abia mai respiră...

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!