Ilorian Păunoiu

Aici

Trăiesc în lumină
Beau aer, mănânc
Din sarea de zei
Mă satur adânc!

Sorb prana din apă,
Saliva de vânt,
Cu tine fac valuri
Dansând pe pământ!

Nu te teme, revin
C-o secundă mai blând,
C-o mireasmă mai lin
De la nori lăcrimând!

Am în brațe o lira
Și-o poveste cu struguri
Să te-nvăț, Nefertiti,
Să mai știi să te bucuri!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Mai urci din când în când...

Mai urci din când în când ca o lumină,
adânc și verde, încă, te respir,
iar mânile-mi te scriu cu elexir,
căci n-ai plecat din fantezia-mi plină.

Și-mi sorb din tine focul și vâltoarea
și-mi sorb din ochiul tău blândul izvor,
când picuri roua dulcelui amor
suspină lira și glasuie chemarea!

Prin tine versuiesc fantasmul vieții,
și-i cald adâncul verdelui tău pur,
când beau din sânul cald al dimineții

din pieptul tău inspir cântec azur!
Cu zorii te sărut prin dansul ceții
Și-mi rătăcești prin cer cu-al tău contur!

poezie de (2 ianuarie 2019)
Adăugat de Aurel PetreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Ti-aduci aminte?

Ți-aduci aminte
De mine, de tine, de timp,
De ape, de golfuri, de valuri,
De flori, de iarbă, de pământ,
De păsări, de vânt și de ceruri...?

Ți-aduci aminte,
Tu, iubire de fum,
Fum din horn de poveste,
Poveste din istoria dorinței,
Dorință din credința
Autorului anonim.

Ți-aduci aminte
De tot și de toate,
Înafară de Noi,
Cei ce-am lipsit,
Cu desăvârșire,
Din mine, din tine, din timp,
Din ape, din golfuri, din valuri,
Din flori, din iarbă, din pământ,
Din păsări, din vânt și din ceruri...

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ilorian Păunoiu

Hai, spune

De ce nu mai dai nici un semn,
iubito cu ochii de lemn?
De ce nu-nțelegi ca sunt Viața,
iubito cu ochii de ceața?

De ce nu ma lași sa te-ating,
pe tine cu floare sa ning
și nu ma saruți pe idei,
iubito, cu ramuri de tei?

De ce nu dai drumul la vânt,
iubito, cu sâni de pământ;
și ma tot lași de cu jale,
iubito, cu ochi de migdale?

De ce șoldul ți-e ca ulciorul,
sprânceana pe cer ca și norul;
și mă îmbăt în de tine
și sparg absolutul cu rime?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ilorian Păunoiu

Ploaia

A fost atâta soare
Și câtă bucurie
Și ploaia are farmec
Că-i din copilărie!

Copile, să te bucuri
Cât cerul e al tău
Că vine-apoi furtuna
Și nori pe capul tău!

Și ce minunăție,
Frumosul e divin
Din soare sau din ploaie
Dar vai, e prea puțin!

Și plouă a-mpăcare
Ca dup-un stins blestem
Te chem, iubire mare,
În vale, în Sichem,

C-au înflorit magnolii
Și mii de trandafiri,
Hai, vino, mai e vreme
Să fim ai zilei miri!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorica Iliescu

Rămâi

din pătimașe adâncuri
eterizate sub zodia ierbii
uitările

te bucuri sau plângi

soarele curge la fel
în universul ce-și spală
ființa de angoase

și râzi cum n-ai mai râs
niciodată

sub valuri de vânt
revin cocorii

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Iubirea mea se citește la radio în fiecare zi
Iubirea ta mă cuprinde cu dorul ei, la fel ca brațul tău puternic
De ce mă vei împodobi cu flori de cireși, vântul meu de aprilie sau mai
Mă vei acoperi pe sâni cu smochine coapte și moi
Mă vei gusta ca pe-o lumină
Devin candela-ți ce te luminez și chintesența vieții
Adânc voi străbate al tău Mugure de lumină și dor
Voi deveni o altă lumină ce se va uni cu tine, secundă de secundă, din eternitatea ta.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Augustin Jianu

Epitaf lui Ilorian (dedicat lui Ilorian Păunoiu)

Ne stingem unul câte unul,
Ca felinarele prin parcuri,
Ofrandă-n Panteon și cumul
De vulturi ce-au urcat spre țancuri.

epitaf epigramatic de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Elemente

Ești foc
Și-mi arzi în inimă ca într-o sobă,
Lemnele-mi trosnesc,
Cenușă sunt când pleci,
Foc viu când vii
Și vise de fum ridicate la cer
Și lemne și scrum.
Ești apă
Și inima mea ți-e scoică loială,
Urma ta - sunetul mării,
Al furtunii și al nopților senine,
Parfumul lacrimilor sărate,
Gustul rece și proaspăt,
Atingerea ploii pe umerii goi,
Speranța alergând în valuri să înțepe uscatul.
Ești pământ,
M-ai clădit și mă-ntregești,
Din tine m-am născut și la tine mă întorc,
În tine înfloresc, pe tine mă usuc,
În mine rodești, înflorești și dai viață.
Ești aer,
Trăiesc doar atunci când te inspir,
Când te sorb fără să mă satur de tine,
Când mă umpli fără să mă simt plină,
Cănd mă golești și mă omori încet,
Când nu te am mă sufoc,
Trăiesc artificial și mă sting încet.
Ești foc
Și-mi arzi în inimă ca într-o sobă,
Lemnele-mi trosnesc,
Cenușă sunt când pleci,
Foc viu când vii
Și vise de fum ridicate la cer
Și lemne și scrum.

poezie de
Adăugat de Denisa-Maria IlieSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Crâșmaru

* * *

M-am cuibărit atât de adânc în tine
încât inima mi s-a rupt în mii de bucăți
numite iubire....
Știi asta, nu, amor?

Nu o mai vreau înapoi
căci eu trăiesc
și renasc
din tine
în fiecare secundă în care
inima ta
mă cheamă
să ne fim
întâia
și ultima
mângâiere..

Nu o mai vreau...
căci
o am pe a ta...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ilorian Păunoiu

Mă cheamă

Mă cheamă o luntre
mă strigă o stea
cui pot fi o punte
când e vreme rea?

Mă mângâie-zâna
și mă rog la zeu
dulce sa-mi ramână
infinitul meu.

Mă uimește pleoapa
care mă facu
sa îi sorb eu apa
dintre "da" și "nu".

Haide, vino fată
vreme-i de iubit
ziua mă răsfață
și cobor din mit.

De un drag de tine
si la sânul tau
sinele-mi cunosc
caut adăpost.

Haide, haide viața
vino tu sublim
risipita-i ceața!
Vă iubesc! Amin!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iarna căprioarei

M-apasă-n piept o sanie de sare
ce-mi lunecă pe urmele de gheață
și-o febră rea de frunte mă agață
în liniștea cea neliniștitoare.

E-atâta alb, c-am ochii prinși în ceață,
nici drumuri nu-s, nici umbre umblătoare,
pe unde-oi fi doar cred că mi se pare,
iar seară-i tot la fel de dimineață.

Văd anii deși ca fulgii grei de apă
căzând peste uimirile de țânc
bătrân ce n-are cum să mai priceapă

de ce nu-mi ești să mă salvezi. "Mănânc
și plâng. Mănânc", din sarea ce mă-ngroapă.
Și-n suflet mi se face loc adânc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt o cruce de vânt

Sunt o cruce de vânt cu brațe de lemn
și văd cum ele se mișcă în valuri concentrice
mă ghemuiesc, așa vaporoasă cum sunt, la pământ,
pe solul unui nor de furtună...
în ceea ce visez este utopie - cruce cu vise de lemn -
din când în când așchii îmi sar din brațe
zilele s-au prins de mine cu rășină

fac plecăciuni și descopăr reîncarnări
și mă sprijin de nori, de amăgiri și de ziduri crăpate
dacă aș avea voie, aș rupe transparența din vocea mea
și aș da drumul cuvintelor

mă las încolăcită de un șarpe
mi l-aș strecura în mine dacă aș fi om
îi dau voie, fiindcă mă uit în interiorul meu și văd abur
ne înțelegem tacit - singurătatea e doar un drum spre analiză

insomnia rece mă amorțește - iederă uscată
dar mă trezesc cititorii în stele
așchii îmi sar din brațe
și trec spre pământ prin mine.

poezie de
Adăugat de Eliana SerbanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
Vladimir Potlog

Vreau să te văd

Vreau să te văd, iubito,
Și chipul să-ți sărut,
Dar nu pot veni la tine,
Chiar dacă te iubesc mult!

Tu mi-ai zis că sunt
Un înger dulce pe pământ,
Dar eu, fără tine, mă simt
Ca o frunză bătută de vânt!

Vreau să vii la mine,
În brațe să te strâng,
O, tu, îngerul meu,
Cu chip frumos și blând!

poezie de
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie
Valeriu Sterian

Cântec de leagăn

Copile, ziua ta s-a născut dintre nori
Ca un poem albastru ce vine dintre ploi
Dimineața, când zorii se zbat
Peste lumea în care ai intrat.

De-atunci lumina nu mai e aceeași
Pe care o știu de demult
Și nici pământul nu mai e același
Chiar dacă e totuși pământ.

Copile, tu nu știi mai nimic despre viața
În care ți-a fost dat să intri mai curat
Ca lumina ce-și curmă aripa
Peste umbra eternului păcat.

Drumul tău abia acum începe
Când e ziua ta întâi pe pământ
Și tu, copile, nici nu știi că drumul
E lung din pământ în pământ.

Tu, copile, dormi acum în pace
Căci mama veghează la somnul tău blând
Lumina pentru tine e lumină,
Pământul va fi iar pământ.

poezie celebră de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Ilorian Păunoiu

Superstiții imaculate

mi-a zburat o buburuză pe deget
ca și cum mi-ar aduce o veste
că-mi vine perechea din lume
că nu-i totul doar o poveste

porumbel cu o ramură-n cioc
de sub ape apare pământul
o altă viață începe
femeie zămislită cu gândul

și vin către tine sau vii către mine
cadranele lumii nu mai pot spune
limba busolei nu mai arată nordul
dar ne-ntâlnim copilă-minune.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cu tine

Reînoind demersul blând
De-a fi doar vesel, nu în gând
Ci în amestecul de vreme
Pierdute sunt vorbe prin semne.
Cu tine stropii nu mai plouă
Cu tine-i tot, e totu-n două
Cu tine viața se dezleagă
Cu tine-I tot și nu e șagă.
Revin la timpul fără timp
Când nu e loc pentru răstimp
Revin la spațiul fără de zare
Când totul totului mă doare.
Cobor în susul făr' de timp
Și urc în timp făr' de-anotimp
Sunt amalgam de Univers
Dar sunt el gând fără de ghers.
Cu tine timpul e secundă
Iar spațiul e tot mai gol
Cu tine totul se incumbă
Iar armonia-i unison.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Cu pânzele-ntinse

Răzbind marea vieții, mereu în furtună,
Noi doi, ca o barcă ce-i dusă de vânt,
Vom trece de valuri mergând împreună,
Cu pânzele-ntinse, cu zel neînfrânt.
Iubito, la cârmă eu sta-voi de veghe,
Tu pânzele-ndreaptă, croind drum spre larg!
Amurgul trăirii și-o ultimă leghe,
Ne-or duce spre țărm, unde valuri se sparg.
Și păsări se-avântă, iubito, cu tine,
Pe pânzele-ntinse mai vesel cântând
Și peștii se zbenguie-n apele line,
Cu undele mării-n pereche dansând.
De-om pierde-n furtună busola, compasul,
Vei fi lângă mine când clipele gem.
Mai iute veni-va răgazul, popasul.
Cu tine alături, nicicând nu mă tem

poezie de din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Beau din cerul tău, Lumină!

Încotro, dulce Lumină
Pe o zi atât de senină?
Tragi locomotiva vieții,
Lină curgi deasupra morții;
Te adun în întunecat hău,
Însetată beau din cerul tău,
Uscată de arșiță și vânt
Mușc din fragedul pământ;
Flăcările iubirii de rubin dorm,
În crinii sânului uniform;
Tu, făptură purpurie,
Roua ta, inima o învie!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ilorian Păunoiu

A fi

A fi nu este o poveste
Și nu e loc de afișat
A fi înseamnă an-lumină
Într-un cuvânt neterminat!

A fi e flutur de o iarbă
Un fulg din plopul vânturat,
Când lacrima prelinsă parcă
E sărutată de-un oftat!

A fi sunt eu și poți fi tu
Când ai doar gânduri diafane;
Particula de la zenitul
Neinventatelor piane!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Ilorian Păunoiu

Lasă-mă

Lasă-mă să-ți sorb
aerul de pe buze
numai așa o să-mi treacă
de zbor.

Lasă-mă să disting
culoarea dintre două priviri
numai așa o să-mi treacă
de sete.

Dar mai ales lasă să-mi bată
secundele în inima ta
pentru a vibra sensibile strune.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook