Ploaia salvatoare

Privesc cu jind, către norii albi pe cer
Învăluit de umeda răcoare,
Dar văd cum umbra lor e trecătoare,
Când vântu-i risipeşte în eter.

Din zori şi până-n apus de soare
Tot ce natura naşte-i efemer;
N-am să pot pricepe aşa mister,
Că totul este apă curgătoare.

Sub ucigaşa arşiţă a verii,
Agonizată câmpia nu moare,
Mai poate ţine viu un fir de floare.

De la "crăpat de zi", în pragul serii,
Vestind cu tunete asurzitoare
Trimite Cerul ploaia salvatoare.

sonet de Ioan Friciu (27 iulie 2016, Sibiu)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul ploii

Binevenită este ploaia,
Cu mângâierea ei răcoritoare,
Îşi ascunde puii ghionoaia,
Până va fi iarăşi soare.

În crâng s-opreşte simfonia
Păsărilor cântătoare...
Binevenită este ploaia,
Cu mângâierea ei răcoritoare.

Este o vreme trecătoare,
Ce face atât de veselă câmpia,
După arşiţa ucigătoare,
S-a umplut de nori tăria...
Binevenita este ploaia.

rondel de Ioan Friciu (10 iulie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

CANDELA S-APRINDE SFIOASĂ
Candela s-aprinde sfioasă
Şi rămâne în noapte ca un străjer,
Prinsă de norii albi ca de dantelă
Până-n zorii roşietici, de mister.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

arşiţa verii
pârlind totul în jur
pământul crăpat de soare
visează la ploaia binefăcătoare
ce va revigora întreaga natură

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cornul mării, cornul serii

Valul bate-ncet în stâncă,
Spuma-i dulce o-nfăşoară
Într-o horbotă uşoară;
Umbra serii de vioară
Creşte-n liniştea adâncă.

Privesc cerul. Se adună
Zarea pură-a unui vis,
O lucoare de abis
Mă îmbracă. Cum răsună
Cornul mării, indecis.

Străluceşte în orgia
Viorie de pe mare
Luna palidă, în zare,
Luna din Infern, soţia
Sufletelor în pierzare.

Ţipă-n volburi largi lăstunii,
Umbra creşte ca o floare,
Ca o floare-ameţitoare,
Apa,-n gemetele lunii,
Jos pe stâncă, albă, moare.

De departe sună cornul,
Cornul serii, cornul mării,
Cornul surd al întristării,
Cornul mării, cornul serii,
Cornul jelei şi-al pierzării!

poezie clasică de Dan Botta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii de-a valma-
o ploaie cu tunete
se apropie.

haiku de Ioan Friciu (2023)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când

Ultim zbor de cules floare,
Îmbătări de polen, nectar
Şi-ac smuls din pântec, insectar;
Aşa din când în când se moare!

Cuib de ciocănitoare
Cu pui în pomul găunos
Ce hulă îl prăvale jos;
Aşa din când în când se moare!

De-abia născut ce stă-n picioare
Pe stepa-n răgnete arzând
În lins ce nu-i al mamei, blând;
Aşa din când în când se moare!

Doar dăruire-n aşteptare
Şi înşelat de suflet cast
Plângând de nenoroc nefast;
Aşa din când în când se moare!

Sublim amor cu violare
De vis şi trup pur neatins,
Cu gust amar de viaţă stins;
Aşa din când în când se moare!

O dragoste, când totul doare
Orbul rănit, ce nu o ştie
Şi singur stingere-şi îmbie;
Aşa din când în când se moare!

Ochi plânşi înălţaţi la altare
Cu semn întretăiat de mână
Ce-şi pierde pereche-n ţărână;
Aşa din când în când se moare!

Părinţii duşi rămaşi o boare
De-o lumânare aprinsă arar
Ce plâng şi-acum şi n-ai habar;
Aşa din când în când se moare!

Îi-este ultim apus de soare,
Noapte eternă stând să-nceapă
Fără de gând că zori nu crapă;
Aşa din când în când se moare!

Când nu mai e nimic, uitare,
Mai mult decât de trup prezenţă,
Nici gând de urmă, de esenţă...
Aşa din când în când se moare!

Totu-i o apă trecătoare
Ce spală timp de umbre duse
Ce nici n-au fost de n-ar fi spuse...
Aşa din când în când se moare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada cu apus de soare

Seara blanda curge lina
In culori portocalii,
Cerul plin e de lumina
Si de raze rozalii
Care viu izbesc in geamul
Cerului, mangaie norii
Si aflandu-si intreg neamul
Muta de pe arcurii sorii.

E tacerea milenara
Care impresoara ganduri,
Spleenul negru vrea sa doara
Si sa-mpuste randuri-randuri
De pestrite cimitire
Din amurg bolnav de roze
Si sa smulga din privire
Cafeneaua cu mimoze.

Pace-adanca, praf in drum,
Ingeri blonzi coboara-n lume.
Stau doar singur si-ntreb "cum?"
Si mi se raspunde-anume
Din eternul adormit
Odihnindu-se in soare,
Cu vechi vinul, si grait
Intr-o floare care moare.

O, e ora care doare,
Cand lumina pleaca-n cer
Spre a nu se mai intoarce
Si sa doarma in eter.
O, e cerul care tace
In fumat de soare, lung.
O, e toamna care bate
In portile unui vechi burg.

O, e moartea linistita,
A-sfintitul se asaza
Bland in racla si se-nchina
Pana maine la amiaza.
O, e negrul care umbla
Viu, prin spiritele noastre.
O, e cerul plin de umbra
In caderi de stele caste.

poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuferi albi

Aşa uşor tu azi renunţi
La ce a fost odată
Nu pot să cred că nu mai simţi
Iubirea cea curată

Văd nuferi albi în ochii tăi
Iubirea nu dispare
În suflet simt norii cei grei
Cu ploaia călătoare

Încă mai sper că mâine e
O zi mult mai senină
Cu raze noi pe cer senin
Din zori de zi să vină

Şi nuferii din ochii tăi
Să se desfacă-n grabă
Iar ploaia din norii cei grei
Pe loc să se retragă

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus de soare-n România

Printre tufe de jăratic
Se strecoară soarele,
Este un apus tomnatic,
Poleinnd ogoarele.

În zare cerul s-a roşit,
Pădurea e de aramă,
Câmpia s-a aurit,
Totul miroase a toamnă.

Norii cerului se-aprind,
Se aprinde şi câmpia,
Culori aurii se-ntind
Peste toată România.

Iarba s-a uscat pe coastă,
Frunzele-au îngălbenit,
Florile-n grădina noastră,
De mult timp s-au ofilit.

Aşa apune soarele
La noi în România.
Sunt pustii ogoarele,
Nu mai cântă ciocârlia.

poezie de Dumitru Delcă (30 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde umbra se ţine-aproape de lumină

Aceasta este plăcerea mea,
aşteptarea şi veghea la marginea drumului,
acolo unde umbra se ţine-aproape de lumină
şi unde ploaia calcă pe urmele verii.

Mesageri – cu veşti despre neştiute ceruri –
mă întâmpină şi-apoi gonesc de-a lungul şleaului.
Inima mea se bucură-n sinea ei,
iar adierea acstei brizei trecătoare este plăcută.

Din zori până-n amurg stau aici, în faţa uşii mele
şi, dintrodată, ştiu
că va sosi un moment fericit şi că-l voi vedea.

Între timp, zâmbesc şi cânt de unul singur.
Între timp aerul se umple cu parfumul promisiunilor.

poezie celebră de Rabindranath Tagore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii

Norii sunt apă plutitoare,
Sunt când negri de supărare,
Sunt când gri, de îmbufnare,
Sau, sunt albi, strălucind în Soare.

Norii te îndeamnă la visare,
Te învaţă, că orice stare este trecătoare,
Îţi găzduiesc iubirea cea mare,
Te umplu de frumos şi de relaxare.

Norii sunt Dumnezeiască binecuvântare,
Sunt plasă de asigurare,
Când esti cu capul în nori
Şi înveţi cu dragostea ta, să zbori.

Uneori, norii se supără, precum valurile vuiesc,
Cu forţă fulgere zămislesc,
Cu tunet, văzdul îl trosnesc,
Apoi, se risipesc şi de sub razele Soarelui, zâmbesc.

Norii, ce mult îi iubesc!

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Zâmbetul tău e-o raza de lumina...
Iar ochii tai sunt Cerul meu...
Ma scalzi cu dragoste divina...
intr-un ocean pictat de Dumnezeu...
Eşti răsărit într-un apus de soare... Eşti zori de zi al sufletului meu
Îmi esti balsam pentru o rana adâncă...
Si paşi către al vieţii Sfant Curcubeu...
Tu eşti izvor de viata dătătoare...
Un dar divin al sufletului meu...
O lacrima de dor din depărtare...
Esti totul meu... Lumina curgătoare...
dintr-un potir întins de însuşi Dumnezeu...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitaţi-vă la cer

Uitaţi-vă la cer

Uitaţi-vă la cer, priviţi mai sus de soare;
Viaţa-i un mister de zbateri trecătoare,
Închise într-un ungher, să nu poată să zboare,
Valori ce zilnic pier spre-a fi nemuritoare...

Uitaţi-vă la cer, priviţi mai sus de soare;
Sub soare toate pier, sunt toate pieritoare,
Închisentr-un mister de zbateri trecătoare,
Sumând într-un ungher, valori nemuritoare...

Uitaţi-vă la cer, priviţi mai sus de soare:
Al duhului ungher, vă fie-n sărbătoare
Şi-atunci când toate pier, în lumea trecătoare,
Gătiţi veţi fi-n mister, de slăvi nemuritoare.

Uitaţi-vă la cer, priviţi mai sus de soare,
La lucruri ce nu pier; valori nemuritoare
Ce inima vă cer, s-o umple de splendoare!

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de primăvară

Vreau s-aud cum creşte iarba,
cum copacii dau în floare,
Cum începe iarăşi treaba
când pe cer soare răsare.
Să văd cum dezgheaţă lacul,
cum iarna moare de ciudă.
Cum în luncă, pitpalacul
cântă, lumea să-l audă.
Să văd albul cum se pierde,
cum susură izvoarele.
Câmpia se-îmbracă-n verde,
din sud se-întorc cocoarele.
Astfel, totul prinde viaţă.
Pământul se încălzeşte.
Şi-într-o bună dimineaţă
Natura se primeneşte.

poezie de Dumitru Delcă (2 martie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub norii cei gri
orbitoare lumină-
fulger albastru.
*
Munceşte din greu
pentru mierea ca hrană-
albina pe flori.
*
Soare în apus
purpură la orizont-
umbrele se şterg.
*.

haiku de Ioan Friciu (2022)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura în agonie (sonet)

NATURA ÎN AGONIE
(sonet verii toride)

Suspină natura în agonie,
De secetă ce frunza ofileşte
Şi tot ogorul se îngălbeneşte,
În urmă lăsând ţărâna pustie.

Văpaia în calea ei pârjoleşte
Plantele şi iarba de pe câmpie,
Când curmă viaţa din natura vie
Şi norii de ploaie îi risipeşte.

Căldura a încins întreg Pământul,
Sorbind apa din râuri şi izvoare,
De arşiţa ce şi-a întins veşmântul.

Pe Domnul rog să oprească dogoare,
În moarte a nu fi deznodământul
Naturii agonizând în cuptoare.

22 iunie 2022

sonet de Maria Filipoiu din Poeţii Noştri / 22.07.2022 (22 iulie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori

Ploaia din nou (caldă sau bună?) şterge amintirile toate.
Ploaie dezvelită sub stele fără cuvinte,
Dorul mi-l poartă către apele mute
Şi pentru glasul firav al iubirii
Cântecele urcă din nou, doborând iarna.
Peste golul rotit spre soarele palid
Mai cad picături pline cu sevă
Ca şi cum nu le-ar mai primi niciodată.
Ridic braţele cunună spre cerul umezit de lacrimi...
Aştept ca foşnetul vântului să surpe
Durerea plesnită de anotimpul trecut.
Mă aşez cu faţa către soare,
Deschid pleoapele şi-l privesc:
E sufletul tău legănat de arcuirea timpului,
Sufletul tău deşirat în vânt,
Ca-ntr-o mie de glasuri, chemarea,
Purtând-o către zori.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcire

Norii m-au învăluit în straie gri
Să rătăcesc în umbre şi reci picuri,
Să fac râului strat de mozaicuri,
Morilor de apă, roţile-a-şi roti!

În ziua când voiam a ştrengări
Şi-am construit castele din nimicuri,
Norii m-au învăluit în straie gri
Să rătăcesc în umbre şi reci picuri,

În pumni să-i prind şi apoi cântări
Pe ale talerelor şirelticuri,
Poemele de-amor să-mi ard în plicuri,
Dar n-am putut şi lumea se umbri,

Norii m-au învăluit în straie gri...

rondel de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aşteptam apus

Pe o stâncă sus
Un înger privea la apus.
M-am apropiat sedus
Cu o floare in mână
Cu miros de smirnă
Ce mai era de spus..
Ce apus, apus... e acolo sus.
Îngerul niciodată nu mi-a spus
Să privesc de sus orice apus
Ce apune... iar răsare
Floare in floare
Arbore in arbore.
Vai, doamne... ce apus
Cu o floare in asfinţit
Te-aşteptam apus

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia plângea

Ploaia plângea
şiroaie, lacrimi vărsa
cerul se despica
şi norii îi golea,
pământul plin de apă
a spus că nu mai vrea
pe soare-n ajutor chema
dar ploaia suspina
când pietrele stropea
iar soarele ascuns
nu se mai arăta.
Din cuibul meu
am întrebat
de ce ploaia plângea
dar nu vorbea...
credeam că nu mă auzea,
Am primit apoi
şi un răspuns
furtună, tunete şi-un trosnet
m-au străpuns
Un nor, atunci
m-a aşezat
pe iarba ce muia
şi am văzut şi cuibul meu
căzând din rămurea
Un val de apă
cum ochii-mi închidea
am intrebat încă odată
de ce ploaia plângea...

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!