Ploaia salvatoare
Privesc cu jind, către norii albi pe cer
Învăluit de umeda răcoare,
Dar văd cum umbra lor e trecătoare,
Când vântu-i risipește în eter.
Din zori și până-n apus de soare
Tot ce natura naște-i efemer;
N-am să pot pricepe așa mister,
Că totul este apă curgătoare.
Sub ucigașa arșiță a verii,
Agonizată câmpia nu moare,
Mai poate ține viu un fir de floare.
De la "crăpat de zi", în pragul serii,
Vestind cu tunete asurzitoare
Trimite Cerul ploaia salvatoare.
sonet de Ioan Friciu (27 iulie 2016, Sibiu)
Adăugat de Ioan Friciu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.