Disc fierbinte

Să privim ca într-un abur unul spre celălalt
amandoi să privim în acest câmp
încă nerăsărit de dragoste
grânele prelungind pământul cu multe mii de braţe
unul spre celălalt
în aburul în vastul abur de lumină

apleaca-ţi urechea peste boabele grele
sau numai peste inimă
şi ascultă cum îţi lovesc tâmplele
sau numai rodul
el undeva în abur
închizând lumina rază cu rază
până în pâinea rotundă ca pântecul cel roditor

secera lunii va trece de nouă ori prin lan
înainte ca aceste degete să se imprime
în jurul discului fierbinte.

poezie de Gavriil Stiharul din Convorbiri literare (iunie 1986)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot în Calea Laptelui e şi constelaţia Vulturul şi pe acest brâu urmează Lebedei, dacă te laşi din această constelaţie spre sud. O găseşti prelungind o linie lungă, prin Vega, prin γ din Lira. Dai astfel peste α din Vulturul, sau Altair, care e o frumoasă stea gălbuie, de mărimea întâi. Soarele acesta e unul dintre cei mai apropiaţi de noi, căci luminei îi trebuie numai 14 ani ca să ajungă până la noi.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neopritele tâmple

pleoapa lui se deschise
ca o coaja înca prea verde
trecând într-o clipă ca într-o adiere de vânt
din repaos in nelinişte
şi printr-o sforţare s-a ivit rodul
scânteind lumina
întai ca o palidă rază
apoi ca un glob
ducând cu el sufletul ca pe o nebuloasa
cu mult miez
totul înveşmântat într-o ploaie de aur
plângând calduţ la capătul dragostei
un ochi îşi îndrepta privirea spre piept
celalalt şi-l cobora spre călcâi
deodata cu urechile grele
trase peste arbori
auzea tot ce vorbea iarba
tot ce încolţea sămanţă uraca cu seva spre tâmplă
în acelaşi timp gândurile îi coborau adânc sub paşi
o risipa era de păsări şi semne
bataile aripilor zvâcnindu-i în coaste dimineţile

poezie de Gavriil Stiharul din Convorbiri literare (iunie 1986)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deasupra râului de ciocolată se ridica o ceaţă deasă, ca un abur, iar din acest abur apăru deodată cea mai minunată barcă, de culoare roz. Arăta ca o corabie vikingă, cu prova şi pupa înălţate graţios.

Roald Dahl în Charlie şi fabrica de ciocolată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul ţărm

cum să îmbrăţişezi deznădejdea
cum să pictezi tristeţea pe scoarţa sufletului
cum este să mori în fiecare zi
nu ştim încă să privim
privim dar nu ştim să ne privim
cine ştie unde ne vom duce
ne vom aşeza pe treptele durerii închizând o inimă într-un zid
o durere fără de margini precise
vom căuta mereu un loc
un ţărm închis într-o linişte oarbă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cum am început să percepem lumea diferenţiat, am simţit că timpul ni se scurge printre degete şi n-am mai avut răbdare unul cu celălalt. Orice neînţelegere devenea o întrerupere a tot ceea ce ştiam că este posibil – şi în curând, totul s-a transformat într-un şir de întreruperi. Până la urmă, timpul chiar s-a terminat, dar amintirile au rămas acuzătoare, de aceea nu ne putem lăsa în pace unul pe celălalt.

Ian McEwan în Câinii negri
Adăugat de La dame en noir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu spunem nimic şi totuşi vorbim. Nici măcar nu ne întoarcem capetele unul spre celălalt, dar ne privim ţintă. Nu ne atingem nici mâinile, dar ne mângâiem. Îţi simt respiraţia în ureche, deşi ai scos capul pe geam. Tot aerul de afară respiră prin tine şi mă piaptănă.

citat din Chris Simion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţiile minunate, înălţătoare, pure, intense pe care le împărtăşim într-un tainic şi mirific unison cu fiinţa iubită atunci când iubirea este reciprocă, ne ajută să intrăm într-un contact din ce în ce mai intim unul cu celălalt, pe diferitele niveluri ale fiinţei noastre. Acest proces mirific este intensificat atunci când cei doi iubiţi se transfigurează unul pe celălalt în simultaneitate. Procedând în felul acesta, fiecare dintre ei îl face pe celălalt să se expansioneze euforic către tainicele focare cosmice care există în Macrocosmos. Ştiind aceasta, ne putem da seama cu uşurinţă că, atunci când iubesc, numai cei iniţiaţi pot să transfigureze.

Gregorian Bivolaru în Aforisme pline de înţelepciune pentru fiecare zi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dunărea era tulbure, în asfinţit se rupeau felii de foc, miroseaa plop şi a salcie, pământul se aşternea întunecat spre fundul câmpiei, cerul sclipea înfăşurat într-un abur de negură.

Fănuş Neagu în Îngerul a strigat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimentul de la ora 5 după-amiaza (2)

şi aşa cum stăm
unul în faţa celuilalt
cu privirile smede
îndreptate spre altundeva
cântărim luciul verde / înţelegem
cum masa tăcerii îşi cere ea însăşi
tributul propriei amuţeli

alunecăm şovăielnic
unul pe lângă celălalt
unul prin celălalt
niciodată prezenţi
niciodată sincronizaţi
totdeauna atât de eu
asaltat fiecare
de sine însuşi

răstigniţi
pe marginea unui timp
nu îndrăznim cuvinte
fără prea multă înţelepciune înţelegem
noţiunea de drepte paralele
conceptul de vid
mai bine decât am făcut-o
în trecuta adolescenţă
la ora de geometrie a profesorului
cu lornion şi curea albastră din piele

eu uşor aplecată
peste triunghiul umbrelor tale
tu subtil adunat undeva
la marea ieşire din mine
surâdem cu spaimă
din nou mângâiem
bradul mesei lucioase
nepăsător împărţind
pahare cu sucuri de rodii
şi cuburi de gheaţă
poate numai tic-tac-ul
ciobit-perimat
al unui sentiment
de la ora 5 după-amiaza
în toropita grădină de vară

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt seamănă şi abur va secera.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tămăduirea rătăcirilor

Îngerii aduc pe poarta cerului,
Pe undeva, pe la Greşu,
O rază de lumină,
O pun în căuşul palmelor
Şi o infuzează
Cu sărutul buzelor tale.

Beau pe nerăsuflate
Boabele fericirii
Cu ochii şi inima...

Sufletul intră în jocul raţiunii,
Raţiunea urmăreşte
Zig-zagul fluturilor
Mânjiţi cu aripi de curcubeu,
Albinele deviază orizontul
Vărsând peste noi
Clepsidra cu miere şi polen.

Îţi aduci aminte
Pe unde, şi cum, ne-am tămăduit
Rătăcirile dulci?

Tu, răspunde.

Eu încerc să pătrund,
Pe aceeaşi rază,
Cu tine în braţe
Pe poarta cerului!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul deci se învârteşte în jurul lui, în jurul unei linii închipuite, numită axa sau osia Pământului. Axa aceasta are, bine-înţeles două capete şi unul dintre ele e îndreptat spre Steaua polară. În acest caz, am pricepe numai decât cum se învârteşte Pământul. Stelele nu ar răsări, nu ar apune nici-una.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul orbului de la naştere

Sub ochii aceştia sunt alţi ochi:
ochii orbului de la naştere,
fetuşi maturi
ce se rănesc cu lumina altei lumi,
ce lovesc în zbuciumul lor
placentele fără utere,
ce ne arată
drumul care ne continuă
la întretăieri,
unde sângele
se împreunează cu moartea,
unde paradigma e un licăr într-un ocean de mâl,
unde întâlnirea cu sine e o respingere,
e o fugă spre înţelepţii monahi.

Sub ochii aceştia
ochii orbului de la naştere
nu cunosc somnul şi nici visul,
şi nici unul pe celălalt nu se văd.
În ei sălăşluieşte numai
ideea de lumină.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Intermundii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un sat odată erau doi oameni pe care îi chema la fel. Pe amândoi îi chema Klaus; unul însă avea patru cai, iar celălalt numai un cal. Ca să-i poată deosebi unul de celălalt, lumea spunea aceluia care avea patru cai Klaus cel mare, iar aceluia care avea numai un cal, Klaus cel mic.

începutul de la Klaus cel mic şi Klaus cel mare de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul ţărm

cum să îmbrăţişezi deznădejdea
cum să pictezi tristeţea pe scoarţa sufletului
cum este să mori în fiecare zi
nu ştim încă să privim, să ne privim
cine ştie unde ne vom duce
ne vom aşeza pe treptele durerii închizând o inimă într-un zid
o durere fără de margini precise
vom căuta mereu un loc
un ţărm închis într-o linişte oarbă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abur incolor

Un suflet frumos
Mereu el va scrie
Cu un gest duios
Nu-l ţii în colivie

Lumina lui e inima
Iubirea este soarta
Dulce alinare carma
Învinge şi moartea

Nu-i zăvorâ zborul
Unui abur incolor
El îsi plânge dorul
Prin aripile fluturilor

De iti iese-n cale ta
Tu esti omul fericit
Te cuprinde liniştea
Simţi cum esti iubit

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul pentru celălalt

Meserii complementare,
Dragoste nemaivăzută:
El, pilot de încercare
Iar ea... paraşută!

epigramă de Gheorghe Băcneanu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coborârea în albastru

Aripi de abur
Urcă spre cer,
Piei de balaur
Pier în mister.

Toamna adâncă
Trece-nainte
Crez şi poruncă
Spre clipele sfinte.

Florile noastre
Cu braţe ciuntite
Coboară-n albastre
Uitate cuvinte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am încredere în umanitate. Suntem o specie incredibilă. Încă suntem doar o creatură copil, încă suntem răutăcioşi unul cu celălalt. Şi toţi copiii trec prin aceste faze. Suntem în creştere, ne îndreptăm spre adolescenţă acum. Când ne vom maturiza - Vom fi într-adevăr ceva!

citat celebru din Gene Roddenberry
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi zadarnici înspre tine...

Se-aprind candele în case, pică ceara pe morminte,
Roade frigul pân' la oase şi tu-mi eşti aşa cuminte!
Doarme lacrima pe cruce,-ntr-o icoană, resemnată-
I-a secat izvorul, Doamne, şi de moarte-i vinovată.

Se-aud paşii pe aleea răstignirilor flămânde,
Cum abia îşi cară trupul printre toamne sângerânde
Cei rămaşi să pomenească pe cei duşi spre veşnicie-
Eu te strig cu gura-nchisă, cu oftatul sub bărbie.

Şi ce linişte ciudată se aşterne pe cuvinte!
Vântul doar silabiseşte, şi c-ai şti că vin, mă minte.
Hai, la o cafea fierbinte! Ţi-am adus şi crizanteme.
(De atâta jale, gândul fuge printre popi şi geme).

Parcă, te aud sub piatră, zgâriind lespedea rece
Şi un abur, peste frunte şi pe buze, parcă-mi trece.
Iar coboară nebunia peste mintea-mi zbuciumată
Şi întind spre tine-o mână, să te mai ating o dată...

Şi ce iarnă mă cuprinde şi mi-e ruga solitară!
Numai eu şi cu Brumarul, ce mai bântuim pe-afară...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!