alfabetul înăuntrului

Dacă aştepţi o mână
o voce să-ţi vină în sprijin
este sfârşitul
doar vântul te ştie – înăuntrului tău
îi pot creşte mâini şi nu-i murmur acela
este glasul, învaţă vocalele abia
aaaa – uuuu – oooo – iiii – eeee, aeiou nu încă
ci după consonizarea alfabetului…!

ar părea că muşcă din cenuşă nervul
lacom căutând un atom măcar nears

astfel începutul, altul, te prinde de călcâi… unde fugi?!
– creşte în tine vector eliptic în sus nu-i
în sus doar părere

Arlechinul râde, un salt, urcă
plânge
roteşte
din trupul lui cresc mii de mâini aprinse
învinge
vânt, nori fugaci, secundar înfricoşat acum ţopăind
din doi în trei, doi în trei
gata
bcdfghjklmnpqrstv… şi altele… labirint şi straturi
să-ţi încălzească nervul…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

naşterea culorilor – 2 (din seria „Mistic”)

Mirării nu-i mai ajunge căuşul cuvântului
aruncă mâna mea trecând-o prin lemn, piatră
vânt
diforme la început, aparent diforme
Arlechinul din trupul meu contorsionat
nu mai rabdă
iese prin mână… îşi caută altă locuire
în animale şi păsări şi… ierbi ce va să vină
s-a dus
După toate acestea, singur
ca-n ziua dinaintea naşterii
pântecul rugăciunii s-a împlinit… vin
vin spre mine suliţe aprinse, dălţi şi
câte ale necunoscute unelte
La săvârşirea lucrului ceea ce văd –
văd?!
îmi pare deşi a părea n-am învăţat încă
– mirare… ou?!
noul, ajunsul se înfoaie, plesneşte şi
flutură cu repeziciune în sus
ca un duh
cerul, nu şi pământul
scaldă în oranj opac alt căuş
la o poruncă
ecou crescând din căuşul nou
asediul oranj învăluie pretutindeni-ul
Universul – chiar – iată ultima mea cămaşă –
încet, încet opacul se pierde
o strălucire-i oranjul acesta care
prin mâna mea mă întoarce
la ceea ce am fost
doar arlechinul
nu va mai veni

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât o sanda, umbra

straturi peste straturi creşte umbra
ia forme tot mai ciudate
între pasăre şi umbrelă aleg umbrela
om sunt şi locul în care mă pot ascunde
mă atrage
sub paranteza uriaşă încap
sau rămâne un călcâi vizitat sub piatra cenuşă
de încercări
ridică piatra, prietene
şi arunc-o departe
undeva, cândva, mă vei cunoaşte

straturi peste straturi
prietenia râde cu roua cu oul şi existenţa mea
de mine cu mine prin mine
cenuşă devenind

cât o sanda, umbra

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arlechinada… bonus. ex-stagiune

aveam barbă – trei fire pe
trei rânduri
două albe, fix azi
mi-a arătat asta zâmbind
şi numai zâmbet nu era acela
oglinda!
semn rău
am făcut-o cioburi, acum
din cioburi voi lansa
Arlechinul cu fesul pe dos –
Arlechinul proaspăt bărbierit
de lama precisă
a secundarului
vă spun un şiretlic:
lanseazã cititori, nu volum
ajunul Bunei-Vestiri
2008
ecoul se-ntoarce pălmuit
…pescuieşti în ape teritoriale ale
amăgirii, bă puţă… ecou la ecou
cine a zis?
Aha
era unicul fir din barbă rămas
ne-alb

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu-i doar floare

Iubirea nu-i doar floare de muşcată
Pe care-o pui la geam ca să se vadă,
Să ştie lumea cât de mândru eşti
Că ai ajuns şi tu ca să iubeşti.
Iubirea nu-i coroană, nici blazon,
Şi nici măcar un lucru de bonton,
Iubirea nu-i trofeul că iubeşti
Şi nici un film pe care-l tot priveşti,
Şi nu-i nici marfă generos dosită,
Ce duce omul sigur în ispită.
Dar, uneori, iubirea-i un secret,
Pe care-nveţi să îl trăieşti discret
Când este pasiune şi ocară,
Ce-ţi face viaţa aspră şi amară,
O iei aşa cum e şi cum ţi-apare,
Ca floarea care creşte prin ponoare.
Iubirea nu-i un antidot la ură,
Nici adorarea celui ce te fură,
De-ar fi aşa, am tot fura cu toţii
Şi-am pune-n poarta vieţii noastre hoţii.
Iubirea nu-i nici floare altruistă,
Pe care o ţii la altul în batistă,
Ca fericirea lui să fie soare,
Iar viaţa ta coşmarul care doare.
Iubirea nu-i nimic şi-i tot ce este,
Un mod de-a fi, o magică poveste,
Este-un copac ce creşte din pământ
Chiar dacă frunza lui se risipeşte-n vânt...
Dar asta o-înţelegi foarte târziu
Când viaţa ta a devenit pustiu,
Pustiu de gând, de şanse şi de lume,
Pe care-l iei ca drog de-nţelepciune.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antibiotic

Să-ţi închipui dezastre dincolo, mereu dincolo
unde ai fi putut fi
Să te minţi că-i bine
aşa
Să-ţi îngrădeşti şi mai tare spaţiul ca apoi, eliberându-l
să-ţi pară o infinitate
Să recunoşti că eşti nebun chiar dacă un fir subţire
încă te mai leagă realităţii
Să-ţi faci de treabă neîncetat cu mintea, cu mâinile
Să visezi
Să visezi
Să renunţi la a cuprinde toate înţelesurile rotindu-te
în jurul lor ca un cocoş orb
Să te bucuri de fiecare gură de aer şi
de colţul de pâine, de cana cu apă, scrisoarea…
aşteptată
Să cânţi fără oprire, fără oprire mimând
fericiri
mândru îngenunchind în oglindă şi să-ţi spui
Măria ta, suflete, glorie vremelnicei tale carcase, nu-i
decât împreună, oriunde veţi fugi… glorie clipei învinsă
de ea însăşi nu-i… mergi mai departe
glorie simţurilor nu-i… la ce bun?….

Glorie Domnului care încă
mai învârte Pământul – aha!… ai ajuns singur… hm!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

păstaie în ciob de sticlă

citeam pe o frunză
desenul venelor mele – mă-nspăimânt
de atunci la fiece toamnă

nu există o lume anume
a durerii, stigmatul îl plimbăm
triumfalist: iată – îmi şopti din ciob oglinda
«cât de frumos sufăr»

Hohotul de râs nu-i erezie
doar trupul meu nisipos – râd de
umbra mea, azi nu a îmbătrânit niciun pic
ţopăie, o ia-nainte, haihui… uu – ooo – eeee

aş plânge – aşa de poftă – fără motiv temeinic
mai fac
o tumbă, un «dus-întors» pe sârmă, iarăşi…
…………………………..

vai
vaaii…
umbra
unde mi-am risipit umbra… eeee – ooo – uu
citeam pe-o frunză, vârtejul din ochi
ochi
dezghiocându-se prelins

o mărgică rostogolindu-se
Un Pământ
dintr-o nervură

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un glas purtat de vânt

Un glas purtat de vânt
Se aude la fereastră.
E glasul tău frumos şi blând
Dulcea mea crăiasă.

Şi vrea să -mi spuie doar un cuvânt.
Cât îţi este dor de a mea privire!
Şi mă aştepţi să vin cât de curând
Cu sufletul plin de fericire.

Tot pe aripi de vânt,
Îţi trimit o dulce sărutare.
Şi vreau să-ţi spun doar atât, că vin...
Iubirea mea cea mare.

Un glas purtat de vânt.
Zboară peste dealuri şi câmpii!
E glasul meu iubito, e glasul inimii.

poezie de Vladimir Potlog (10 noiembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

o şoaptă m-ajunge

Am mers
Am tot mers şi
nicio urmă lăsată, parcă
tălpile ar fi plutit
nimic
să poată întâmpina vântul
doar umbra lor developată
pe un cristal – azi cioburi iată

M-aş bănui că încă nu-s născut
sunt undeva un suflet în «stand by»
dacă n-ar fi amarul
şi ciob în călcâi, deşi
nu şchiopătez, am tot mai des iluzia

proiecţii derulând
o şoaptă mă ajunge: schimbă pasul!

şi-am început să merg în mâini apoi
înalt pe-o sârmă doar a mea un fel de fulger
lăsând urme pe norii vineţii, vedeţi?!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută-mi visul

Mă străbate clipa
dintr-un gând
în altul
liniştea mă-ndemnă
către veşnicii
îmi cresc aripi
astăzi
să brăzdez înaltul
maine
de mă cauti
nu mă vei găsi

Cerul
se despică
aducând furtuna
plopii îşi agată
crengile de vânt
îmi cresc aripi
astăzi
pentru totdeauna
să mă-ntorc spre stele
renăscând pământ

Va ploua o vară
doar să stingă focul
florile vor naşte floare
după floare
imi cresc aripi
astăzi
hai
iubeşte-mi jocul
si sărută-mi visul –
gata de plecare

Noapte
după noapte
va fi lună plină
vor urla în mine
şi în tine
câini
îmi cresc aripi...
dacă
cerul se înclină
voi pleca
spre ziuă -
prinde-mă de mâini

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

corbitor

în locul unde se reculeg apele
cerul nu ajunge
umbrele se multiplică la fiecare pas
desculţ, în mantia de argint a lunii îmbrăcat
aud muzică înăuntru şi lunec în dans
dansul mă are şi nu eu pe acesta
sunt ram subţire sau nici măcar atât – traiectorie
părere că zbor descărnat – nu…
aşa cum mă ştiţi sunt doar umbrele
proiectate, în ele dansul îşi are măiestria
întâlnirea într-o secundă
a tuturor emoţiilor, simbioze, culori
forme, sunete… lumina-i de fapt
singura atitudine…!
Ba nu, şi ochiul, altfel de unde aş şti
sau văd cu buricele degetelor
cu tălpile, buzele, cu genunchii
cu genunchii rădăcini

ghem de foc stern rotind eliptic
continuu
trupul meu de vânt…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul... "mâine"

trupul meu este alcătuit
din furnici înjumătăţite, ele
cresc – eu scad, mă cară
atom cu atom
şi mă recompune
muşuroi supraelastic
– părându-mi-se în mişcare...
Ieri mă credeam
hologramă, pastă, băţ de chibrit
aprins
cel mai frică îmi este
să mă închipui în
«mâine»

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am aripi

Îmi cresc aripi către o nouă viaţă,
către un somn lin fără de uitare
către acele vise, ce azi le am
aşa cum le-am avut şi ieri
şi le mai am şi mâine...
Îmi cresc aripi, aici
lângă lăstarii timpului meu
şi vreau să zbor...,
dar voi zbura acolo unde
numai lăstarii timpului o vor şti
Îmi cresc aripi,
către o ţintă bine definită
şi chiar dacă îmi va fi greu
voi învinge..., doar
am lăstarii timpului meu
ce acum abia au răsărit.
Am aripi şi sunt abia
la începutul zborului meu
către... TOT
Am aripi!

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ţi mai văd o dată chipul,
Să-ţi mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ţi mai şoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Şofarului
Va zgudui Înaltul,
Şi-atunci, ceea ce-a fost
Prea puţin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iulie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul zărilor curbe

Ne pier în ecouri de strigăte mute
Priviri ce luceau şi sunt astăzi pierdute
În zori ce-au adus între noi întuneric
Şi goluri în visul odată feeric.

Şi nu e niciunul în stare să spună
Că dragostea noastră de azi e nebună
Şi zguduie noaptea, şi urlă în zi
Că încă trăieşte, să-ţi fiu şi să-mi fii,

Să rupem cortina de nori ce apasă
Pe-o scenă de gheaţă c-o mare crevasă
Ce creşte, şi creşte, în hăuri trăgând
Actori ce se-ncurcă în replici de gând.

Nu ştie, sărmana, în zbaterea sa,
Că totu-i decis şi e moartă deja,
C-a fost alungată în linii de zări
Curbate pe-alocuri în vagi întrebări.

Nu-i doliu, nu-s lacrimi, nu-s urme pe cer
De îngeri ce cântă-ntr-un cor auster,
Nu-i nimeni să facă orgoliului vină
Când pleacă, nebuna, în zări de lumină.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minima cerere

Dumnezeule,
dă-mi ocazia să fac ceva
măcar cu o mână
Am două mâini.
Una o pot da celui lipsit,
ştiind că doar mâna aceea
mă va încadra cu adevărat
în îmbrăţişarea dragostei

Doamne, dă-mi ocazia
să fac ceva măcar cu un picior.
Am două picioare.
Unul îl pot da unui invalid
ştiind că doar piciorul acela
mă va întâmpina cu adevărat...

Doamne,
dă-mi ocazia
să fac ceva măcar cu un ochi
Am doi ochi.
Pot da unul nevăzătorului
ştiind că doar ochiul acela
mă va încadra cu adevărat
în lumina iubirii...

Doamne, dacă tot ce ţi-am cerut
e prea mult
fă-mă puf de păpădie.
Astfel aş putea zbura fără aripi,
fără complemente,
fără speranţe,
fără vânt,
fără cuvinte,
fără legământ...

poezie de Vasile Dan Marchis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi cern curatul chip...

eşti mai senină ca un gând senin
şi ochii tăi ascut orice gândire...
din alb către verzui eşti o sclipire
ce fulgeră şi taie flori de crin

când glasul tău se zbate-ntre a fi
mirabil scut şi vânt de penitenţă
m-aş dezlega uşor de abstinenţă
şi m-aş sălta în ceţuri ori în gri

spirale triste zămislite-n nori
să-ţi cern curatul chip în stropi de ploaie
şi să cobor rapid să-mi intre-n pori
să-mi spele trupul... - apa să-mi jupoaie

orice relicvă că mai sunt azi om
şi că te vreau atom după atom

sonet de Ionuţ Popa (31 august 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ca o flacără...

Nu-i materie viaţa, este pură energie...
Naşterea-i e amnar, vâlvătaia-i făclie.
Începutu-i fragil, înteţitu-i cu suflul,
Roşu-i este sclipirea, rug îi e începutul.

Vântul nu o doboară, îi dă înalt, o iuţeşte,
Apa îi este ardoarea, în înec o sfârşeşte.
Emanaţia-i suflet, cum fuiorul de fum,
Rece-şi are sfârşitul, prin cărbune înspre scrum.

Focul viu, e de tânăr... trosnet dă în scântei,
Zgomotul îl înalţă, exploziv în idei.
Mistuirea-i în plin, tot distruge în cale...
Creatoare-i de crimă, topitor de metale.

Calmu-i este final; din făclie vioaie
Alb-cernitul e spuza, crudul lemn îl îndoaie.
Înţeleptul emană pulsu-i intermitent...
Poate naşte un altul transferându-l ardent.

Liniştit redevine, caldu-şi pierde în vigoare,
Se împrăştie în vânt, rece e, scade... moare.
Va fi doar o amintire- flacăra cărăuşă-
Foc şi viaţă se sting... totul este cenuşă.

"Energia"-i plecată, pe vecie e dusă!
Reînvierea-i himeră, este doar presupusă.
Este în van încercarea, de întors, reînviat...
La cenuşă, cu foc, nu dai viaţă.... A încetat!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sex

(ai tinde să crezi că poezia este
de sex feminin din versuri neutre
şi că pixul meu
foarte masculin şi prepotent
în coala ta caută
satisfacţia amândurora)

fiinţele sunt instalaţii sofisticate
o încrengătură de tuburi şi secreţii
şi doar un bob de muştar
care
mai înfundă (pe nesimţite)
ţevile
este perceput drept muză

spiritualitatea
este cuantificată pe cântare măsluite
(de aia lumea şi crede în dumnezei gumaţi
supraelastici, să le vină pe măsură precum blugii)
lirica, doar un pretext să ne scuipăm în ochi cuvintele
restul
o foarte-foarte mare foame
de nejustificată importanţă sau
gălăgie
să creadă Moartea că
noi încă mai suntem vii după
sărutul ei
foarte sexi

ce se-ntâmplă cu toate acestea
după ce ideea de eternitate ne lămureşte
ştie doar
coala

(dar n-o să-ţi spună ţie totul
misterul feminin se pătrunde doar
cu un cuvânt penetrant
nu cu pixul)

şi tu încă mai cauţi
prima iubire?

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ţară nu-i ca o mână căreia să i te potriveşti, în calitate de conducător, ca o mănuşă. Ea are mâini cu degete mai groase, mai subţiri, mai lungi sau mai scurte. Mare năcaz îi, pe acea ţară, dacă are mâini multe prea lungi şi, şi mai mare, dacă conducătorul este "o mână lungă"!

Viorel Muha (iulie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i nimeni

Nu-i dor, şi nici durere în tihna ce te doare,
Ci-n ceasul ăsta parcă tot gândul ţi se pare
Că se topeşte-n greul unei adânci tăceri,
De n-ai mai şti de vieţii mai ai ceva să-i ceri...

... Şi nu ţi-ai fi în stare să te întrebi pe tine
De nu cumva în minte-ţi s-o fi gândind altcine
Târziu îţi pare-o şoaptă ce inima ţi-o strânge -
De mult, de mult, pe-o groapă doar vântul de mai plânge...
Din lunga-i depărtare atât de blând te cheamă,
Că nu-ndrăzneşti nici capul să ţi-l întorci, de teamă
Să nu cumva s-o sperii...

Şi când pe alte ţărmuri te-o înveli pământul,
Nu-i nimeni să-ţi audă măcar în vis cuvântul...
Şi când pe alte ţărmuri te-o înveli pământul,
Nu-i nimeni să-ţi audă măcar în vis cuvântul...
Şi nimeni să-ţi recheme blândeţea unei şoapte
Să-i lumineze-o clipă a gândurilor noapte...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!